MINCIUNILE SI CALOMNIILE “DIPLOMATE” ALE MITROPOLITULUI ZIZIOULAS

Nota: Adnotarile pe text facute de Razboi intru Cuvant sunt marcate prin paranteze drepte inserate in text, scris italic si culoare maron:
17.10.2009

Mitropolitul Ioannis de Pergam:

“DĂM MĂRTURIA ORTODOXIEI CU ÎNDRĂZNEALĂ!”
Sursa: Aktines

Înalt Preasfinţitul Ioanis Zizioulas, Mitropolit de Pergam, face o nouă încercare pentru a ne convinge referitor la Dialogul dintre ortodocşi şi catolici care începe în Pafos şi care se desfăşoară, cum susţine, în urma unei hotărâri unanime „a tuturor Bisericilor Ortodoxe”, chiar dacă simultan este „cel mai contestat în anumite cercuri”.

In interviul său oferit lui A. Viketou şi ziarului „O Fileleftheros”, 17 octombrie 2009, citim:

Întrebare: Pentru început puteţi să ne lămuriţi cum se desfăşoară dialogul?
Răspuns: Mai întâi, acest dialog se desfăşoară printr-o hotărâre unanimă a tuturor Bisericilor Ortodoxe. [NOTA NOASTRA: 1. Fals: Biserica Ortodoxa Bulgariei a hotarat sa nu trimita reprezentanti: UN “NU” DIN PARTEA BISERICII ORTODOXE BULGARE DIALOGULUI DINTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI!, iar acest faptdeosebit de important este trecut in mod vinovat sub tacere de catre majoritatea - intre timp confirmat de unul dintre reprezentantii Biserici Ciprului: Mitropolitul Vasilios de Konstantia despre Dialogul cu catolicii in Cipru ; 2. Hotararea nu s-a facut, cel putin in unele cazuri, cum este BOR, la nivel de Sinod si/sau nu s-a facut publica si nici macar nu a fost anuntata printr-o stire oficiala oarecare participare; 3. Faptul ca Sinoadele aproba ceva nu inseamna ca si Biserica in intregul ei a hotarat acel lucru!]
Este nedrept şi eronat să se întoarcă focurile împotriva Patriarhiei Ecumenice sau a persoanei mele din moment ce, precum dovedesc respectivele Memorii [care? este ceva public?, n.n.], care au fost semnate de Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe [intaistatatorii nu sunt Papi si nu are nicio valoare semnatura lor, daca nu este girata cel putin de sinodul respectivei Biserici, dar si de poporul dreptcredincios, n.n.], toate Bisericile Ortodoxe cred că acest dialog trebuie să continue. Patriarhia Ecumenică are şi în acest caz, precum şi în toate situaţiile chestiunilor inter-ortodoxe, doar un rol de coordonare, iar smerenia mea, precum şi ceilalţi membri ai Comisiei Dialogului, doar aplicăm, conform conştiinţei noastre, porunca Bisericilor noastre. Desigur, suntem gata să primim orice critică asupra faptului [oare? cand au aratat si in fapte aceasta disponibilitate clamata acum?, n.n.], adică dacă aplicăm corect această poruncă, deoarece nu suntem infailibili (după cum nu sunt infailibili nici cei care ne critică).
Dar să ne critice numai şi numai pentru că participăm la dialog este cel puţin nedrept. Toţi aceia care nu doresc dialogul se opun în esenţă hotărârii comune a Bisericilor Ortodoxe [din nou reamintim de Biserica Bulgariei si consemnam repetarea minciunii, n.n.] şi, prin urmare, în mod greşit atacă Patriarhia Ecumenică sau pe noi, care aplicăm cu multă osteneală această lucrare foarte grea şi adeseori nemulţumitoare, care ne-a fost încredinţată de Bisericile noastre.
Întrebare: Una din criticile pe care le primiţi se referă la tema cu care se ocupă Dialogul. Recent şi Sfânta Chinotită a Sfântului Munte Vă critică, deoarece Dialogul se preocupă în această fază cu tema primatului.

(Foto:Pilat se spala pe maini si Il condamna pe Iisus )
Răspuns: Şi în punctul acesta există o lipsă de informare. Tema Dialogului nu am ales-o noi. Şi aceasta este hotărâtă în mod panortodox. [mereu si mereu aceeasi spalare ipocrita pe maini, n.n.] Înainte de a prelua co-preşedinţia Dialogului ne-am asigurat acordul scris [deci au avut grija "sa se asigure", s-au acoperit cu niste semnaturi pentru DECIZIA LOR "ELITARA", SECRETA SI TOTAL NESOBORNICEASCA, trebuie inteles, n.n.] al tuturor Bisericilor Ortodoxe că tema Dialogului va fi în această fază problema primatului în Biserică. Respect şi preţuiesc sensibilitatea părinţilor athoniţi asupra temelor credinţei. Dar de ce o monopolizează? [ce manipulare grosolana!! ce putere de decizie efectiva au parintii athoniti ca sa poti afirma ca "monopolizeaza" o tema?!, n.n.] Nu dispun de o sensibilitate asemănătoare Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe? Desigur monahii au tot dreptul şi datoria, ca şi fiecare credincios, să-şi exprime părerea. [da, dreptul asta inca il au, desi incepe si el sa fie pus sub semnul intrebarii de dictatura papista a arhiereilor, dar problema e alta: se tine macar cont catusi de putin si de argumentele lor?!, n.n.]
Dar părerile noastre, ale tuturor, în cele din urmă se supun judecăţii Sfintelor Sinoade. Dacă un Vasile cel Mare şi-a supus părerea sa judecăţii sinoadelor episcopale, cu atât mai mult noi! [Zizioulas face din Sinoade organul suprem al Bisericii, ceea ce este fals. In istoria Bisericii au existat atat Sinoade Sfinte, cat si sinoade talharesti. Asadar, judecata Sinodului, fie el local sau universal-ortodox, - iar ultimele nu au mai avut loc de cateva sute de ani, conferintele panortodoxe neputand sa le substituie sub nicio forma - nu este indeajuns pentru a valida curatia din punct de vedere al marturisirii de credinta. Altul este criteriul decisiv, care se aplica inclusiv Sinoadelor: Predania, Sfanta Traditie. Constiinta deplinatatii Bisericii, pleroma, este cea care confera unui Sinod valabilitatea dogmatica, dupa cum gasim in Encilica celor celor patru Patriarhi Răsăriteni către papa Pius al IX-lea (1848) : „La noi nici Patriarhii, nici Sinoadele nu au putut vreodată să introducă inovaţii, pentru că apărătorul credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică însuşi poporul, care îşi vrea credinţa sa veşnic neschimbată şi asemănătoare cu cea a Părinţilor lui” - nota Razboi intru Cuvant]
În cazul de faţă, smerit (şi nu infailibil) cuget că părinţii athoniţi (care sunt sigur că nu se consideră infailibili) nu au dreptate. Tema primatului este o problemă ecleziologică (ca şi orice altă temă din domeniul canonic şi administrativ al Bisericii). Şi ecleziologia este o parte a Dogmaticii, adică o temă a Credinţei. Prin urmare, atunci când examinăm această temă în cadrul Dialogului, examinăm o diferenţă dogmatică dintre noi. Nu există nici un obstacol să nu se dezbată celelalte teme dogmatice, ca Filioque şi celelalte. Dar experienţa din celelalte dialoguri teologice (cu precalcedonienii, cu vechii-catolici şi alţii), ne-a arătat că nu foloseşte cu nimic un acord în alte chestiuni dogmatice, dacă nu există un acord în temele de bază ale ecleziologiei [Explicatie cu totul falsa a fundaturii in care a ajuns dialogul cu ereticii monofiziti. Zizioulas considera ca esecul se datoreaza faptului ca discutiile dogmatice au premers celor ecleziologice. In realitate, rezultatul discutiilor dogmatice nu a fost acceptat de intreaga Biserica Ortodoxa, deoarece monofizitii nu recunosc totalitatea Sinoadelor Ecumenice. Ei cinstesc in continuare ca mari sfinti pe ereticii osanditi de Sinodele Ecumenice! Asadar, esecul consta in faptul ca nu s-a cautat adevarul de credinta, ci s-a aplicat o metoda vicleana de legitimare a ereziei monofizite. Acum, cu catolicii, se incearca o alta metoda, discutandu-se lucrurile ecleziologice pentru a nu ramane blocati in disputele dogmatice. Pentru detalii referitoare la acordurile cu monofizii, a se vedea “Acceptam unirea cu monofizitii?” – o praznuire apologetica a Sfintei Mucenite Eufimia - nota Razboi intru Cuvant].
În special în relaţiile dintre ortodocşi şi romano-catolici, tema primatului a jucat cel mai tragic rol. Aceasta a creat cele mai mari probleme (cruciadele, uniaţia şi celelalte). Cum putem să ne facem că nu există acestă problemă arzătoare şi să o considerăm secundară?

[De fapt, parintii athoniti si cei care se opun dialogului nu considera tema primatului secundara, dimpotriva, ei sunt cei mai acerbi critici ai ereziei catastrofale a primatului in intelesul sau catolic. Dar acesti parinti considera ca este nefireasca abordarea unei teme ecleziologic-dogmatice, cum recunoaste aici si Zizioulas, inaintea celor pur dogmatice, mai ales atunci cand abordarea se face pe picior de egalitate, ca intre doi parteneri la fel de legitimi, ca intre doua "biserici surori". Abordarea temei primatului se face in asa fel incat pare ca se discuta din interiorul aceleiasi biserici. Nu doar tema, asadar, ci modul in care o trateaza partea "ortodoxa" este o problema la care parintii athoniti atrag atentia - n.n.]. Mă uimeşte acest punct de vedere al părinţilor athoniţi. Se referă la sinodalitate ca la o condiţie, dar exact sinodalitatea o considerăm şi noi o condiţie a primatului. Noi, ortodocşii, această poziţie am susţinut-o la Ravenna şi a fost acceptată.
Întrebare: Textul de la Ravenna a fost criticat mult de cercurile acestea. De ce?
Răspuns: Cred că acest Text nu a fost studiat cu atenţie sau cu bună credinţă [deci se pune la indoiala si buna credinta a criticilor..., n.n.] de către toţi cei care îl critică. Două puncte de bază din Text sunt suficiente pentru a arăta cât de satisfăcător trebuie să fie considerat acest Text de către partea ortodoxă. Unul este faptul că s-a căzut de acord că primatul, la orice nivel s-ar exercita, nu poate fi înţeles fără sinodalitate. Acest lucru Biserica Ortodoxă îl susţine şi îl aplică în baza Canonului 34 al Sfinţilor Apostoli. Avem şi noi, ortodocşii, „protoşi”, dar nu pot să hotărască fără Sinod şi nici Sinodul fără ei. Acesta este duhul Canonului la care m-am referit. Şi acest lucru a fost acceptat la Ravenna, în pofida faptului că nu are legătură cu sensul primatului monarhic. Al doilea punct este că primatul episcopului Romei are o legătură cu poziţia sa în Pentarhia patriarhilor. Acest lucru a fost valabil în primul mileniu şi el va trebui susţinut şi în cazul în care vor fi împlinite şi celelalte condiţii ale primului mileniu (credinţă comună şi celelalte). Unde se află „trădarea”? Nu ar zice acelaşi lucru orice ortodox sincer? Toţi, cred, trebuie să acceptăm că dacă papa acceptă credinţa [si de unde se vede ca papa accepta credinta din primul mileniu [si de astazi a Bisericii Ortodoxe?!, n.n.] şi structura canonică a primului mileniu, ar trebui să fim fericiţi. Textul de la Ravenna face un pas în direcţia aceasta. Nu cedează nimic din cele valabile în primul mileniu, dimpotrivă, însuşeşte principii de bază ale eclesiologiei din acea perioadă.
[Pentru a avea o constiinta clara a criticilor ortodoxe aduse asupra Acordului de la Ravenna, a se vedea analiza prof. Dimitrios Tselenghidis, Nelinisti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna, precum si articolul Parintelui Gheorghios Kapsanis, Documentul de la Ravenna şi primatul papei. Mai ales din ultimul articol se discuta asupra principiilor sinodalitatii si primatului papal, exprimandu-se temerea ca
"în timp ce romano-catolicii nu se abat de la interpretarea papo-centrică a termenilor de sinodalitate şi autoritate în primul mileniu de viaţă a Bisericii, acordul Documentului de la Ravenna” înclină spre recunoaşterea unui primat universal al papei. Doar dacă romano-catolicii acceptă să interpreteze elementele istorice ale primului mileniu ca şi ortodocşii, va fi sigur că vor renunţa la inovaţiile papale ale celui de-al doilea mileniu. Numai cu această premisă discuţia anunţată, în timpul următoarelor întruniri ale Comisiei Mixte asupra interpretării sinodalităţii şi autorităţii în cel de-al doilea mileniu şi de Conciliile I şi II Vatican, va atrage consecinţe ortodoxe, adică se va înclina spre desfiinţarea primatului papal. Altfel, cu siguranţă că deznodământul va fi recunoaşterea unui primat papal jurisdicţional (chiar şi sub forma unei funcţiuni diaconale) peste toată Biserica".
Falsitatea afirmatiilor facute de Zizioulas reiese din modul in care a evoluat dialogul cu catolicii: la urmatoarea intalnire, pregatitoare a documentelor pentru Cipru, la Elounta-Elounda (Creta) primatul papal a fost abordat de pe pozitii ecleziologice clar latine, adica eretice. A se vedea, in acest sens, analiza IPS Pavel de Kirineia:
Din examinarea textului Comisiei Mixte Moderatoare asupra Dialogului Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care a avut loc în Creta în octombrie 2008, care a avut ca titlu „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în primul mileniu” şi pe care doar recent l-am primit, este evidentă impunerea tezelor romano-catolice... Papa, al cărui Scaun este considerat în textul din Creta „izvor (cauză) al unităţii episcopale” (Creta, paragraful 10), apare ca un substitut al lui Hristos, din care decurg toate, de vreme ce conform cuvântului Papei Ghelasie: „Întâiul Scaun nu se judecă de niciunul” (Ep. 4, PL 58, 28 M, Ep. 13, PL 59, 64A) (A se vedea Creta, paragraful 11)... „Fiind Succesor, papa devine delegat (ἀποστολικός) şi moşteneşte şi ceea ce este propriu unităţii nedespărţite dintre Hristos şi Petru” (Creta, paragraful 14). Cum este posibil să se accepte că papa exprimă unitatea dintre Hristos şi Apostolul Petru?... De vreme ce instituţia papalităţii dispreţuieşte Sfânta Scriptură şi Sfânta Predanie şi instaurează absolutismul (ἀπολυταρχία), pentru că Papa şi nu Hristos este prezentat ca „izvor al unităţii episcopale” (Creta, paragraful 10), este evidentă încercarea care se face de către redactorii Textului de a-l prezenta pe Papa ca apărător al sinodalităţii, cu scopul clar de a îndepărta temerile ortodocşilor şi de a anticipa şi evita obiecţii şi împotriviri. Mai departe, în Textul din Creta se menţionează că „unitatea episcopatului şi a Bisericii sunt simbolizate în persoana lui Petru” (Creta, par. 10) şi că Petru „vorbeşte prin episcopul Romei” (Creta, par. 19). De ce canonicitatea Bisericii să depindă de relaţia pe care o are cu Papa? De ce este necesar ca fiecare Biserică Locală conglăsuiască cu Biserica Romei şi să nu conglăsuiască toate într-un singur Trup?
A se vedea, de asemenea, si PASI ECUMENISTI: DE LA RAVENNA LA ELOUNTA (ultima parte). SE PREGATESTE PRIMATUL! - nota Razboi intru Cuvant]
Întrebare: Există creştini-ortodocşi care consideră că prin dialog toate sunt predate papei.
Răspuns: E jalnic, dacă prin faptul de a dialoga cineva cu altcineva înseamnă că se predă aceluia. Care sunt dovezile că dialogul conduce spre „predare”? Trebuie să fie atenţi toţi aceia care folosesc astfel de expresii. Noi toţi care participăm la dialoguri dăm mărturia Ortodoxiei cu îndrăzneală şi este o luptă dificilă. De aceea şi respingem cu oroare ca pe o calomnie obraznică orice îndoială nedemonstrată [pai toate indoielile sunt demonstrate judicios, IPS voastra..., n.n.] referitoare la ortodoxia cugetării noastre.
Întrebare: Cum este tratată în cadrul Dialogului problema Uniaţiei?
Răspuns: Problema Uniaţiei nu încetează să constituie pentru ortodocşi o chestiune serioasă. Au avut loc dezbateri lungi despre aceasta în cadrul Dialogului. S-a căzut de acord şi de partea romano-catolică asupra faptului că Uniaţia nu trebuie să fie considerată „un model” de unire, nici să se folosească ca mijloc de prozelitism. [Afirmatie falsa. In realitate, cardinalul Kasper a declarat foarte clar ca uniatia e model de unire cu ortodocsii. A se vedea Viclenia “unitatii in diversitate”: Cat de aproape este unirea cu Vaticanul? - n.n.] Ortodocşii persistă în aceste două puncte, dar pun şi problema poziţiei eclesiologice a Uniaţiei. Tema va fi cercetată din acest unghi, atunci când Dialogul se va ocupa cu primatul în cel de-al doilea mileniu, deoarece atunci a apărut problema pentru prima oară.
Întrebare: Este adevărat că ecumenismul este erezie şi cum răspundeţi la puternicele critici pe care le primeşte Patriarhia Ecumenică?
Răspuns: Pentru a caracteriza ceva ca erezie trebuie să fie o abatere clară de la dogmele pe care le-au legiferat Părinţii şi le-au formulat Sinoadele Ecumenice. Nu cunosc nici un ortodox care să fi negat sau să fi stricat aceste dogme în cadrul Mişcării Ecumenice [Cu cata seninatate se afirma aceasta minciuna gogonata! Dar teoria ramurilor si cea a "bisericilor surori"? Dar acordurile cu monofizitii? Dar acordul de la Balamand? Dar participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor, participare conditionata clar de declaratiile principiale protestante ale institutiei? si inca multe altele... - n.n.]. A dialoga cineva cu cei care resping aceste dogme nu-l face automat (de facto) „eretic”, şi mai ales, atunci când prin intermediul dialogului le apără [daca le apara..., n.n.].
Întrebare: Ce trebuie să se facă pentru ca creştinii ortodocşi să aibă o imagine şi o informare corectă asupra demersurilor Dialogului?
Răspuns: Ceea ce trebuie şi din nefericire nu se întâmplă până acum este ca textele Dialogului să fie date de către delegaţiile fiecărei Biserici Sinoadele lor şi acolo să fie valorificate şi făcute cunoscute mai larg. Dialogul nu are nimic de ascuns, precum susţin unii rău-intenţionaţi [iarasi aceeasi catalogare osanditoare, care va mai apoarea si mai departe, facuta celor criticilor "Dialogului", n.n.]. Ceea ce se mediatizează despre „semnarea” unirii este ceva de râs. În primul rând, deoarece Comisia Dialogului nu are nici o atribuţie pentru aşa ceva – este doar un organ consultativ – şi, în al doilea rând, pentru că sunt încă foarte multe teme de dezbătut, iar drumul este foarte lung. Aşadar, să nu se neliniştească cei rău-intenţionaţi. Unirea nu se va semna nici în Cipru! [Nu, fireste, dar in Cipru ar putea fi numai inca un pas crucial in aceasta unire, care, desigur, trebuie sa mai parcurga niste etape, n.n.].
Întrebare: Există pericolul schismei în Grecia şi în alte Biserici Ortodoxe din cauza neînţelegerilor care există în privinţa Dialogului?
Răspuns: Sper că nu. Dar, dacă se va continua dezinformarea şi minciunile despre chipurile „apropiata Unire” şi predarea noastră faţă de Papa (!), sămânţa diviziunii va prinde rădăcini din ce în ce mai mult. Şi responsabilitatea celor care răspândesc aceste minciuni va fi uriaşă. Rezulatul final este în mâinile lui Dumnezeu.
Întrebare: Ce aşteptaţi de la acest Dialog?
Răspuns: Dumnezeu conduce istoria. Câţi spun că unirea Bisericii este imposibilă, răpesc viito rul din mâinile lui Dumnezeu. Cine suntem noi ca să anticipăm viitorul? [Problema nu e legata de anticiparea viitorului, ci de confuzia intre ceea ce binevoieste Dumnezeu in istorie si ceea ce El numai ingaduie si patimeste... altfel, daca am lua ad litteram afirmatia Mitropolitului, ar insemna ca si raul din istorie este decis si condus de Dumnezeu si sa credem in filosofia luciferica a lui Hegel - dupa care tot ceea ce este real este si rational si este o manifestare a Spiritului in Istorie; in mod evident, in subtext, Zizioulas vrea sa ne faca sa acceptam in mod fatalist ca ceea ce oamenii - care sunt lasati liberi de Dumnezeu sa faca si raul, inclusiv in Biserica Sa - proiecteaza, determina si construiesc in plan istoric (deci si "ingineriile" ecumeniste) este automat si voia lui Dumnezeu, iar aceasta reprezinta nu doar o manipulare, ci si o erezie de o gravitate extrema - n.n.] Noi suntem chemaţi să lucrăm, fără nici o daună în credinţa pe care am primit-o, pentru a se putea îndeplini rugăciunea noastră zilnică „pentru unirea tuturor”. Dacă nu facem aceasta sau dacă o facem în dauna credinţei Părinţilor noştri, suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu [Dupa cuvintele noastre vom fi judecati, zice Evanghelia... - n.n.]. Însă, rezultatul final al încercărilor noastre se află în mâinile lui Dumezeu. El va găsi modalitatea pentru impunerea voinţei Sale „ca toţi să fie Una”. Noi suntem obligaţi să lucrăm pentru aceasta.
(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/10/blog-post_6762.html