Se pregateste in Cipru vanzarea Bisericii catre Papa?

sursa: razboi intru cuvant

Cum relateaza siteul “oficial” amen.gr prima zi a “dialogului” intre ortodocsi si catolici din Paphos, Cipru

Ortodocşi şi romano-catolici discută în Cipru
Levkosia, Aristeidi Viketou

„Biserica Ciprului găzduieşte cu simţ de responsabilitate dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici”,
a declarat Arhiepiscopul Hrisostomos [Intaistatatorul Bisericii Ciprului, n.n.] cu prilejul inaugurării astăzi, în Paphos, a lucrărilor Comisei Mixte pentru Dialogul Teologic (CMDT). Arhiepiscopul Hrisostomos semnalează că este necesar să dialogăm cu scopul de a afla credinţa comună şi să mergem împreună pe drumul mântuirii, potrivit rugăciunii lui Hristos „ca toţi să fie una”.
Semnalează, de asemenea, că unicul scop trebuie să fie căutarea cu onestitate a credinţei comune a Bisericii nedespărţite din primul mileniu. Arhiepiscopul Hrisostomos declară că dialogul se desfăşoară prin hotărârea tuturor Bisericilor Locale Autocefale şi precizează că
„acţiunea cuiva, laic sau cleric, de a-şi impune, opinia sa deasupra opiniei şi hotărârilor Sinoadelor Locale ale întregii Ortodoxii constituie un egoism” .
Întrunirea CMDT în Paphos este a unsprezecea de la începerea dialogului în 1980. Se va încheia joia viitoare şi participă 60 de distinşi reprezentanţi din partea ortodocşilor şi din partea romano-catolicilor [Comisia este formată, încă de la înfiinţarea sa, acum 3 decenii, din 30 de membri ortodocşi şi 30 de membri catolici, n.n.].
CMDT este co-prezidată de Mitropolitul Ioan de Pergam şi Cardinalul Walter Kasper. Biserica Ciprului este reprezentată de Mitropoliţii Gheorghios de Paphos şi Vasilie de Konstantia. La această întrunire Comisia va dezbate primatul papei în primul mileniu după Hristos, adică în perioada dinainte de schisma dintre Răsărit şi Apus. Este vorba, după cum se semnalează de către ambele părţi, despre o chestiune critică şi decisivă. Ieri seară, reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice au săvârşit messa („liturghia” romană) în Biserica Cinstitei Cruci din Poartă, în Pafosul Levkosiei.
Astăzi, duminică, în Sfânta Biserică a Maicii Domnului „Faneromeni” din Levkosia, s-a săvârşit o co-liturghisire arhierească de către Arhiepiscopul Hrisostomos, Mitropolitul Ioan de Pergam şi ierarhii altor Biserici Ortodoxe. La sfârşitul Liturghiei, Arhiepiscopul Hrisostomos a dezvoltat poziţia Bisericii Ciprului în tema dialogului teologic cu romano-catolicii. Ieri, inaugurarea întrunirii a fost semnalată de o manifestare de protest a circa 100 de persoane. Manifestanţii – bărbaţi, femei, preoţi şi monahi, membri ai Mişcării Creştin-Ortodoxe Pancipriote (MCOP), s-au întrunit cu mai multe bannere la intrarea hotelului „Sfântul Gheorghe”, unde se desfăşoară lucrările Comisiei. Din cauza prezenţei manifestanţilor cei aproximativ 60 de membri ai CMDT nu au mai intrat în biserica Sfântului Gheorghe de lângă hotel (pentru o rugăciune în comun, aşa cum era programat – n.tr.)
Pe bannere, printre altele, scria:
„Dacă vom trăda Ortodoxia noastră, atunci vom pierde şi Libertatea noastră”,
„Iubirea fără Hristos nu este iubire, ci amăgire”,
„Trădarea Credinţei nu rezolvă problema cipriotă”,
„Trei sunt cele mai groaznice căderi de-a lungul istoriei: a lui Adam, a lui Iuda şi a papei” [cuvintele ii apartin Fericitului Iustin Popovici, n.n.].
De asemenea, au împărţit o broşură în patru pagini a egumenului Mănăstirii Grigoriu din Sfântul Munte Athos, Arhim. Gheorghios Kapsanis, broşură cu poziţii critice la adresa Dialogului.
Arhiepiscopul Hrisostomos, care se afla în momentul demonstraţiei la hotel, i-a chemat pe preoţi, luni, la biroul său. Aceasta a provocat reacţia Preşedintelui Uniunii Filo-Ortodoxe „Kosmas Flamiatos” din Grecia, care a spus Arhiepiscopului:
„Nu se poate ca o paşnică mărturisire a credinţei să devină pricina lansării de ameninţări din partea unui Întâistătător”.
Lucrările întâlnirii, care au loc cu uşile închise, au început printr-un „Te Deum” şi alte imne ale Bisericii Ortodoxe. De asemenea, s-au rostit „Împărate ceresc” şi „Tatăl nostru”. Au urmat luările de cuvânt ale copreşedinţilor: Mitropolitul Ioan de Pergam şi cardinalul Walter Kasper.
Partea principală a dezbaterilor va începe de luni asupra proiectului de document referitor la primatul papal în Biserică şi în comuniunea Bisericii Nedespărţite din primul mileniu.
În delegaţia Patriarhiei Ecumenice participă Mitropolitul Ghennadios de Sassima, precum şi Episcopul Kallistos Ware de Diokleea, cunoscut teolog şi scriitor în Europa. Patriarhia Moscovei este reprezentată de Arhiepiscopul Ilarion, care prezidează Comisia pentru Relaţii Interortodoxe şi Interbisericeşti [Din partea Bisericii Ortodoxe Romane participa PS Ciprian Campineanul, desi Agentia oficiala de stiri Basilica nu a mentionat pana acum nimic, n.n.].
(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: amen.gr)
***
Cititi mai departe, in textul unui arhiereu cipriot, IPS Pavel de Kirineia, care sunt ultimii pasi premergatori (Ravenna, 2007 si Elounda – Creta, 2008) ai intelegerii care este pe cale sa se stabileasca acum cu catolicismul si, mai ales, inedit, care sunt termenii – “curat” apostati din partea ortodoxa – in care s-au convenit, inca de anul trecut, sa se recunoasca papalitatea de catre Ortodoxie si sa se realizeze uniatia. Sunt important de citit si studiile, stirile si articolele lamuritoare de la finalul postarii de fata.
17.10.2009
Mitropolitul Pavel de Kirineia
(Arhiepiscopia Ciprului)
HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII ŞI NU PAPA
Între 8 şi 14 octombrie 2007 s-a întrunit la Ravenna în Italia a X-a Întrunire a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici. La sfârşitul lucrărilor s-a emis un text care cuprinde cele hotărâte unanim şi care este cunoscut ca Textul de la Ravenna. Textul de la Ravenna are ca temă: „Consecinţe eclesiologice şi canonice ale naturii euharistice a Bisericii. Comuniune bisericească şi autoritate”. Greşeala de bază a Textului de la Ravenna este că membri ortodocşi ai Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul dintre ortodocşi şi romano-catolici consideră că interlocutorii lor non-ortodocşi aparţin aceleiaşi Biserici, dând impresia că între Biserica Ortodoxă şi romano-catolicism există unitate eclesiologică, însă fără a se reclama anumite condiţii teologice pentru aceasta.
Încercarea membrilor Reprezentanţei Ortodoxe de a trece sub tăcere sau de a evita ca pe o chestiune secundară diferenţa dogmatică dintre Ortodoxie şi eterodoxie, subminând conştiinţa de sine a Bisericii Ortodoxe ca unica Biserică adevărată, care este Biserica cea „Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” şi creează impresia că romano-catolicii constituie în particular o Biserică Ortodoxă Locală. Deşi întreruperea comuniunii intersacramentale se datorează diferenţierilor romano-catolicilor de credinţa comună a primelor secole, cu toate acestea în Textul de la Ravenna credinţa lor este mărturisită de către membri ortodocşi şi romano-catolici ai Comisiei Mixte drept comună. Astfel se propun spre dezbatere şi clarificare chestiuni organizatorice şi administrative, ca de pildă tema despre primatul papei, dar temele teologice sunt evitate şi rămân în suspans. Ca urmare, Textul de la Ravenna se încheie cu menţiunea că “rolul episcopului Romei, urmează să fie studiat într-o profunzime mai mare” (Ravenna, paragraful 45).
Aşadar este necesar să se dezbată mai întâi serioasele teme dogmatice şi în plus să se definească un cadru cu condiţii întemeiate pe criterii patristice, aşa încât să se ofere siguranţa că Dialogul se va desfăşura pe baze dogmatice solide şi neclintite şi nu în şubredul context laic. Doar prin persistenţa în acrivia dogmei ortodoxe şi a învăţăturii dogmatice a Bisericii Ortodoxe putem să fim siguri că lucrăm pentru readucerea celor rătăciţi în Turma lui Hristos.
Din examinarea textului Comisiei Mixte Moderatoare asupra Dialogului Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care a avut loc în Creta în octombrie 2008, care a avut ca titlu „Rolul episcopului Romei în comuniunea Bisericii în primul mileniu” şi pe care doar recent l-am primit, este evidentă impunerea tezelor romano-catolice. Promovarea tezei că „principiul diversităţii în unitate a fost acceptat categoric în Sinodul de la Constantinopol, care a avut loc între anii 879-880” (Creta, paragraful 32), descoperă scopurile mai îndepărtate ale romano-catolicilor. Pregătesc terenul pentru o unire de tip uniat (greco-catolic).
Papa, al cărui Scaun este considerat în textul din Creta „izvor (cauză) al unităţii episcopale” (Creta, paragraful 10), apare ca un substitut al lui Hristos, din care decurg toate, de vreme ce conform cuvântului Papei Ghelasie: „Întâiul Scaun nu se judecă de niciunul” (Ep. 4, PL 58, 28 M, Ep. 13, PL 59, 64A) (A se vedea Creta, paragraful 11). În ciuda încercării care se face pentru a se prezenta deplina suveranitate (κυριαρχία) a papei ca primat de slujire, impunându-l drept „slujitor al slujitorilor” (Creta, paragraful 14), cu toate acestea nu pot să ascundă gravele derapaje dogmatice şi abordarea greşită a reprezentanţilor ortodocşi în tema primatului papei. „Fiind Succesor, papa devine delegat (ἀποστολικός) şi moşteneşte şi ceea ce este propriu unităţii nedespărţite dintre Hristos şi Petru” (Creta, paragraful 14). Cum este posibil să se accepte că papa exprimă unitatea dintre Hristos şi Apostolul Petru?
Romano-catolicii, insistând pe primatul lui Petru şi întemeindu-se pe cuvintele Domnului: „Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18), răstălmăcesc cuvintele lui Hristos, care se referă la „credinţa mărturisirii” (Sf. Ioan Gură de Aur, „Comentariu la Matei”, 54, 2, P.G. 58, 534) şi nu la persoana Apostolului. De altfel, potrivit cuvintelor Sale, stânca şi piatra cea din capul unghiului este Însuşi Domnul (Matei 21,42).
De vreme ce instituţia papalităţii dispreţuieşte Sfânta Scriptură şi Sfânta Predanie şi instaurează absolutismul (ἀπολυταρχία), pentru că Papa şi nu Hristos este prezentat ca „izvor al unităţii episcopale” (Creta, paragraful 10), este evidentă încercarea care se face de către redactorii Textului de a-l prezenta pe Papa ca apărător al sinodalităţii, cu scopul clar de a îndepărta temerile ortodocşilor şi de a anticipa şi evita obiecţii şi împotriviri.
Mai departe, în Textul din Creta se menţionează că „unitatea episcopatului şi a Bisericii sunt simbolizate în persoana lui Petru” (Creta, par. 10) şi că Petru „vorbeşte prin episcopul Romei” (Creta, par. 19). De ce canonicitatea Bisericii să depindă de relaţia pe care o are cu Papa? De ce este necesar ca fiecare Biserică Locală conglăsuiască cu Biserica Romei şi să nu conglăsuiască toate într-un singur Trup?
Întreita întrebare a Domnului către Apostolul Petru nu s-a făcut pentru a-i atribui inexistentul primat, pentru care (normal) ar fi trebuit să se bucure, ci pentru vindecarea întreitei sale lepădări, pentru care – de semnalat – „s-a întristat” (Ioan 21:17). „Întreita lepădare, Doctorul cel bun a ostracizat-o prin întreitul pogorământ”, semnalează Sfântul Isidor Pelusiotul (†435) (Epistola I, 103, P.G. 48, 632).
Spiritul antisinodal al romano-catolicilor nu are temeiuri istorice. Biserica Veche are drept conducător suprem Sinodul Ecumenic şi nu pe Papa. Sinoadele Ecumenice nu au fost convocate de către papi, care – important de semnalat – nici nu prezidau toate Sinoadele Ecumenice, nici nu emiteau hotărâri dogmatice pentru toată Biserica, ci acestea erau aprobate de către toate Bisericile Locale. De aceea, când pentru prima oară s-a pus problema sistemului papal teoretic, Papa Grigorie cel Mare (590-604) l-a respins (Ioannis Karmiris, „Ortodoxia şi vechiul catolicism”, II Atena, 1967, p. 69). Şi cu toate acestea, în Textul din Creta se menţionează că „nici un Sinod nu a fost recunoscut drept Ecumenic, fără ca el să aibă consimţământul Papei” (Creta, par.12).
Concluzia Textului din Creta că „primul mileniu, care a fost examinat în acest stadiu al Dialogului nostru, reprezintă tradiţia comună a ambelor noastre Biserici” şi că „pe aceste principii teologice şi eclesiologice de bază care au fost identificate aici, această tradiţie comună va trebui să slujească drept model pentru reabilitarea comuniunii depline” (Creta, parag. 32) ne provoacă nelinişti că membri ortodocşi ai Comisiei o iau înainte.
Aici trebuie să subliniem faptul că administrarea temelor bisericeşti, şi cu atât mai mult a celor care se referă la Credinţa Ortodoxă, nu poate fi lăsată pe mâinile anumitor profesori, fie ei şi episcopi, care cu siguranţă reprezintă Bisericile Ortodoxe Locale, însă acţionează de unii singuri, exprimând propriile opinii, din cauza netrasării unei strategii sinodale de către Bisericile Locale.
Evitarea convocării sinoadelor, ori în cazul convocării, eliminarea posibilităţii ca cei ce le constituie (adică episcopii – n.tr.) să-şi exprime în mod liber opiniile şi tezele lor, ori neinformarea în timp util a responsabililor Comisiilor speciale pentru pregătirea diferitelor referate către Sfântul Sinod pentru luarea unor decizii relevante în legătură cu aceasta, constituie o abatere de la sistemul sinodal de conducere al Bisericii şi nu garantează formularea tezelor ortodoxe. Mai departe, încercarea de impunere din exterior a unei linii deja trasate, subminează ordinea bisericească. Încercarea teologilor care reprezintă Biserica Ortodoxă, să caracterizeze romano-catolicismul drept Biserică, provoacă sensibilitatea ortodoxă“.
(traducere din greacă: ierom. Fotie; sursa: πηγή: Ορθόδοξος Τύπος, 16/10/2009)