Acest sfânt, unul dintre cei mai noi sfinti canonizaţi de Biserica Greciei în acest secol, s-a născut la 1 octombrie 1846, în Silivria, un orăşel situat în provincia Tracia din nordul Greciei, pe malul mării Marmara. Părinţii săi au fost oameni săraci, dar foarte evlaviosi. Din botez a primit numele de Anastasie, bucurându-se din pruncie de o aleasă educaţie creştinească. După primii ani de şcoală, Anastasie este trimis să înveţe carte la Constantinopol, unde studiază teologia şi scrierile Sfintilor Parinti. Aici, sufletul său incepe să-L descopere pe Hristos prin rugăciune, prin citirea cărţilor sfinte şi prin cugetarea la cele dumnezeieşti.
La vârsta de douăzeci de ani, povăţuit de Duhul Sfant, tânărul Anastasie se stabileşte în insula Hios, unde predă religia la o şcoală. Apoi, fiind chemat de Hristos, intră în nevoinţa monahală în vestita chinovie numită "Noua Mânăstire" (Nea Moni), primind tunderea în monahism la 7 noiembrie 1876, sub numele de Lazar. După câteva luni, pe 15 ianuarie 1877, este hirotonit diacon de către mitropolitul de Hios, Grigorie, ocazie cu care primeşte numele Nectarie, pe care avea să-l poarte toată viaţa.
Următorii trei ani, ierodiaconul Nectarie îi petrece la Atena cu scopul de a-şi completa studiile preuniversitare. În toamna anului 1881 se întoarce la mănăstire după ce absolvă liceul cu calificative excepţionale.
În 1882, părintele Nectarie îşi va începe studiile la Facultatea de Teologie din Atena, după ce, între timp, la recomandarea lui Ioan Horemis, prietenul său, va fi intrat în legătură cu patriarhul de Alexandria, Sofronie, şi va fi acceptat de către acesta în cadrul patriarhiei.
După ce-şi termină studiile teologice, în anul 1886, părintele Nectarie se întoarce la Alexandria, unde este hirotonit preot iar după câteva luni este ridicat la treapta de arhimandrit şi trimis la Cairo, în calitate de consilier patriarhal. La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie îl hirotoneşte mitropolit onorific de Pentapole, o veche eparhie ortodoxă din Libia Superioară. Mai mulţi ani evlaviosul mitropolit a slujit ca responsabil cu problemele patriarhiei pentru oraşul Cairo şi predicator la biserica Sfantul Nicolae din capitala Egiptului, devenind un iscusit slujitor şi povăţuitor de suflete, fiind dăruit de Dumnezeu cu multă rabdare, smerenie şi blândeţe. De aceea, era mult căutat de credincioşi şi iubit de toţi.
Văzând diavolul că nu-l poate birui cu mândria şi iubirea de sine, a încercat să-l lovească pe fericitul ierarh Nectarie cu o altă armă, tot aşa de periculoasă, adică cu invidia celorlalţi ierarhi şi slujitori ai Patriarhiei Alexandriei, aceştia vorbindu-l de rău către patriarh, cum că doreşte să-i ia locul. Acest lucru a făcut ca, la 3 mai 1890, în urma unei ordonanţe date de patriarhul Sofronie, să fie eliberat din cinstea arhierească în care se afla, permiţându-i-se să slujească mai departe în biserica Sfântul Nicolae. După mai puţin de două luni însă, la 11 iunie 1890, părintele Nectarie primeşte de la patriarh o scrisoare prin care i se cere să părăsească Egiptul. Cerându-şi iertare de la toţi, cu toate că nu greşise nimănui cu nimic, dovedind o adâncă smerenie, sfântul se supuse, dând slavă lui Dumnezeu, căci şi cu dânsul s-a împlinit cuvântul lui Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, Care zice: „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocărî şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” (Matei 5,11). S-a retras la Atena în luna august a anului 1890, sărac, defăimat de ai săi şi nebăgat în seamă, având toată nădejdea numai în Dumnezeu şi în rugăciunile Maicii Domnului.
Aici a fost câţiva ani predicator, profesor şi director al unei şcoli teologice pentru preoţi, până în anul 1894, reuşind să formeze duhovniceşte mulţi tineri iubitori de Hristos, pe care îi hrănea din cuvintele Sfintei Evanghelii şi cu scrierile Sfintilor Parinti. Apoi făcea slujbe misionare în parohiile din jurul Atenei.
În taina inimii sale, fericitul ierarh Nectarie era un adevărat isihast şi un mare lucrător al rugaciunii lui Iisus, care îi dădea multă pace, bucurie, blândeţe şi îndelungă răbdare. Cu aceste arme el biruia neîncetat pe diavoli, creştea duhovniceşte pe cei din jurul său şi avea întotdeauna pace si bucurie în Hristos, nebăgând în seamă defăimarea şi osândirea celor din jurul său.
Dorind la bătrâneţe să se retragă la mai multă linişte, a construit între anii 1904-1907, cu ajutorul multor credincioşi si ucenici, o frumoasă manastire de călugăriţe, în insula Eghina, din apropierea Atenei, rânduind aici viaţă desăvârşită de obşte, după tradiţia Sfinţilor Părinţi. Apoi se retrage definitiv în această mănăstire şi duce o viaţă înaltă de smerenie şi slujire, de dăruire totală şi rugăciune neadormită, arzând cu duhul pentru Hristos, Mântuitorul lumii şi pentru toţi care veneau şi îi cereau binecuvântare, rugăciune şi cuvânt de folos sufletesc. Aici l-a avut ucenic şi pe Sfântul Cuvios Sava cel Nou (1862–1948), mare ascet al secolului XX, care a pustnicit o vreme in pustiul Hozeva, Palestina. După adormirea Sfântului Nectarie, s-a retras în insula Kalymnos, unde a şi adormit întru Domnul.
Pentru viaţa sa înaltă, Dumnezeu l-a învrednicit pe Cuviosul Nectarie de Harul Duhului Sfant. Pentru aceasta mulţi bolnavi şi săraci alergau la biserica mânăstirii din Eghina şi cereau ajutorul lui. Mai ales după primul Război Mondial, numeroşi săraci şi bolnavi, lipsiţi de orice ajutor, veneau la el ca la părintele lor sufletesc. Iar Sfântul Nectarie a dat poruncă maicilor ce se nevoiau în mânăstirea sa să împartă la cei lipsiţi orice fel de alimente şi să nu păstreze nimic pentru ele, căci Dumnezeu, prin mila Sa, îi hrănea şi pe unii şi pe alţii. Dar şi cei bolnavi se vindecau cu rugaciunile fericitului Nectarie, căci se învrednicise de darul facerii de minuni.
Într-o vară, fiind mare secetă în insula Eghina, cu rugăciunile Sfântului Nectarie, a venit ploaie din belsug şi au rodit ţarinile, încât toţi s-au îndestulat de hrană. De aceea, toţi - mireni şi calugari, săraci şi bogaţi - cinsteau pe Sfântul Nectarie, ca pe un păstor şi vas ales al Duhului Sfânt şi urmau întru toate cuvântul lui. Astfel, el era totul pentru toţi, căci putea toate prin Hristos, Care locuia în el. Apoi era foarte smerit si blând şi nu căuta cinste de la nimeni. Iar în timpul liber lucra la grădina mânăstirii, îmbrăcat într-o haină simplă, încât toţi se foloseau de tăcerea şi smerenia lui. Pe lângă multele sale ocupaţii duhovniceşti, Sfântul Nectarie a scris şi a redactat mai multe scrieri teologice de morală şi de istorie a Bisericii, intrând astfel în traditia Sfinţilor Părinţi din patria sa, împotriva influenţelor occidentale care asaltau ţările ortodoxe.
Pentru toate acestea, diavolul a ridicat asupra Sfântului Nectarie numeroase ispite, căutând să-l biruiască. Astfel, numeroşi slujitori şi ierarhi ai Bisericii din Grecia s-au ridicat cu invidie asupra fericitului, făcându-i multe ispite. Dar Dumnezeu îl izbăvea din toate necazurile.
Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie trăgea pe mulţi la Hristos, revărsând în jurul lui, pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, prin care mângâia şi odihnea pe toţi care veneau la chilia lui. Din această cauză, diavolul, nerăbdând nevoinţa lui, până la sfârşitul vieţii sale a ridicat împotriva Sfântului multe calomnii şi vorbe rele din partea multor clerici şi ierarhi greci, care, din cauza invidiei, îl cleveteau şi îl acuzau atât pe el, cât şi mânăstirea lui. Dar fericitul Nectarie le răbda pe toate, în numele lui Hristos, Care locuia în inima sa.
Simţindu-şi sfârşitul aproape, pe când făcea un pelerinaj cu icoana Maicii Domnului în insula Eghina, Sfântul Nectarie a descoperit ucenicilor săi că în curând va pleca la Hristos. Apoi, îmbolnăvindu-se, a fost dus la un spital din Atena. El răbda cu tărie toată boala şi ispita, aşteptând cu bucurie ceasul ieşirii sale din această viaţa.
După aproape două luni de suferinţă, Sfântul Nectarie şi-a dat sufletul cu pace în mâinile lui Hristos, la 8 noiembrie 1920, izbăvindu-se de toate ispitele acestei vieţi, pentru care s-a învrednicit să se numere în ceata Sfintilor lui Dumnezeu. Ucenicii săi, după ce l-au plâns mult, l-au înmormântat, după rânduială, în biserica zidită de el, făcând multe minuni de vindecare cu cei bolnavi, care alergau cu credinţă la ajutorul lui.
Viata dumnezeiescului Parinte a fost sfânta, iar purtarea sa desavarsita. Dupa ce toata aceasta viata "si-a petrecut-o in binefaceri", a urcat pe cele mai inalte trepte ale scarii virtutilor, a murit "pentru lume", a trait in Iisus Hristos, s-a facut salas al Duhului Sfânt, barbat indumnezeit si asemenea lui Dumnezeu, ajungand la dumnezeire, a dobandit nemurirea inca din aceasta lume, de unde a purces spre viata cea vesnica si fara sfârsit, pururea fericita si intocmai cu cea a lui Dumnezeu.
Lucrarea taumaturgica a Parintelui continua fara incetare dincolo de mormant: multi marturiseau ca ii tamaduise de boli cu neputinta de vindecat, in timp ce altii dadeau marturie ca sfantul alungase dintr-insii demoni puternici ce-i chinuisera ani de-a rândul si care sub puterea lui ieseau cu strigate inspaimantatoare. Multi credinciosi veneau din cele mai indepartate tinuturi ale Greciei sau din tari straine ca sa se inchine mormantului sau din Egina, care li se aratase si care-i vindeca de boli de nevindecat. Despre Sfântul Nectarie ca facator de minuni si tamaduitor auzisera foarte multi credinciosi; acestui lucru s-a datorat hotararea Bisericii de a-i recunoaste si oficial sfintenia, recunoscuta mai intâi de cei multi.
Trecând mai bine de douăzeci de ani, trupul său s-a aflat în mormânt întreg şi nestricat, răspândind multă mireasmă. La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormânt şi aşezate în biserica mănăstirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvântare. Iar în anul 1961, Sinodul Bisericii din Grecia, văzând numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, l-au declarat sfânt, cu zi de prăznuire la 9 noiembrie, devenind astfel cel mai venerat Sfânt din această binecuvântată ţară ortodoxă. Zilnic credincioşii se închină la moaştele Sfântului Nectarie şi la mormântul său, făcând din mânăstirea sa din insula Eghina cel mai iubit loc de pelerinaj din toată Grecia.
Cu rugăciunile Sfântului Ierarh Nectarie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
DIN MINUNILE SFANTULUI NECTARIE
Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.
Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: ,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut... Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului: ,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - in ceruri”. Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat scama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria: ,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.
Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase.
Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor.
Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii.
Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta.
Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor.
Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta.
Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.
--------------------------------------------------------------------------------
Cum l-am cunoscut pe Sfântul Nectarie
Ma numesc Boncea Ileana, am 72 de ani si sunt din Bucuresti. Sunt fiica de preot, enoriasa a sfintei Manastiri Radu Voda din 1992. Credinta in Dumnezeu mi-a fost insuflata de tatal meu, de cand eram copil. Deci, in orice imprejurare, locul si ajutorul il gasim doar in Biserica si prin slujitorii ei, care la noi, la Manastirea Radu Voda sunt cu totul deosebiti. Sunt daruitori, ostenitori si foarte aproape de problemele fiecaruia, de la Prea Sfintitul Varsanufie Prahoveanul pana la ultimul monah. Dumnezeu este atat de bun, indelungrabdator, ne mai cearta, ne mai iarta, dar nu ne lasa niciodata.
O intâmplare petrecuta in 19 august 2001 m-a facut sa verific aceasta. Ce oameni alesi mi-a scos Dumnezeu in cale, si cum am scapat de la moarte sigura, din situatia in care ma aflam!
Eram pe strada când mi s-a facut deodata rau. Am vomat cheaguri de sânge si aproape mi-am pierdut cunostinta. La cererea mea, un taximetrist m-a dus la Spitalul Sfântul Ioan din capitala. De garda, la Urgenta, era o doctorita pe numele ei dr. Ariadna Kuejdean, primul inger pe care mi l-a trimis Dumnezeu. M-a consultat repede si, dupa pierderea mare de sange pe care o avusesem, am ajuns la o anemie post-hemoragica severa (6), cardiopatie ischemicã, tensiune arteriala 5. Personal, aceasta doctorita m-a condus imediat in sectia de cardiologie, unde am fost tinuta sub aparate cinci zile, permanent, pentru a-mi restabili tensiunea si anemia. In urma consultatiei, diagnosticul era:
-ulcer gastric duodenal
-hemoragie digestiva, cu anemie post hemoragica 6
-infarct miocardic.
Dupa redresare a urmat un consult amanuntit, insotit de ecografii, si doctorii au stabilit urgent interventie chirurgicala, sub rezerva biopsiei, care a durat optsprezece zile: ulcer gastric, crater ulceros de natura maligna.
Pâna la interventia chirurgicala au trecut niste zile de groaza. Am alergat la manastirea Radu Voda, la Prea Sfintitul Varsanufie, staretul acestei manastiri, pe care il cunosc din 1998, si, având mare incredere in ajutorul si daruirea dânsului, i-am explicat situatia si i-am cerut binecuvântare.
La plecare, mi-a daruit o seringa cu mir de la Sfântul Nectarie, sa ma ung in fiecare dimineata. Am folosit mirul cu mare incredere in Dumnezeu si in cel care mi l-a daruit.
Când m-am prezentat la Spital pentru interventie, dintr-un ulcer malign, confirmat si de medicii care ma consultasera, chirurgul care urma sa faca interventia, pe nume prof. dr. Radu Petrescu, mi-a zis: ,,Nu am ce taia, rana s-a inchis”. Minunea s-a produs datorita mirului primit de Ia candela Sfântului Nectarie.
La intoarcerea acasa, m-am dus iar la manastirea Radu Voda, la racla Sfântului Nectarie, sa-i multumesc, desi atunci nu stiam nimic despre viata Sfântului. La noi, la pangar, am vazut cele doua carti (rosie si albastra) cu viata si minunile Sfântului Nectarie, sfantul secolului nostru. Le-am citit si recitit, dându-le spre cunoastere celor care au probleme de sanatate si povestindu-le minunea prin care m-a vindecat Sfântul Nectarie. Abia citindu-i minunile, mi-am dat seama cat m-a ajutat Sfântul, si i-am sfatuit pe cei care le lecturau sa inceapa cartea rosie cu capitolul 2, pagina 72 - minunile sfântului, apoi prima parte cu viata lui, si dupa aceea cartea albastra, tot despre Sfântul Nectarie (este mai detaliata si reda foarte frumos viata si minunile Sfântului). Purtându-i o vie recunostinta, simt nevoia sa-l fac si eu cunoscut celor care au probleme si nu-l cunosc (ca si mine atunci).
Cumparând ambele carti (care s-au epuizat) le ofer spre informare, impreuna cu relatarea mea, celor cu situatii similare si nu numai.
Ii felicit pe cei doi autori ai cartilor care s-au ocupat sa-l faca cunoscut pe Sfântul Nectarie, dar ma intrebam de ce nu se scriu si la noi astfel de marturii? Chiar astazi, 10 august 2003 am aflat ca la Manastirea Radu Voda se strang marturii despre minunile sfântului, si m-am grabit sa dau marturia mea.
Desi au trecut doi ani, înca nu mi-am revenit din acest miracol petrecut cu mine, care sunt o pacatoasa, dar Bun este Domnul si minunate sunt lucrurile Lui, prin sfintii Săi a1esi si slujitorii plini de har. Slavit sa fie in veci numele Lui.
10 august 2003, Bucuresti
Boncea Ileana
--------------------------------------------------------------------------------
0 vindecare neasteptata
Ma numesc Maria P. din Bucuresti, fosta profesoara, actualmente pensionara. Am fata plecata in America de cinci ani si cu vrerea Bunului Dumnezeu, aceasta s-a casatorit acolo, anul trecut, prin cununie ortodoxa.
In luna februarie a acestui an, fiind invitata la botezul nepotelului, am constatat cu uimire si durere mersul deformat al ginerelui meu, care schiopata din cauza durerii de genunchi. Am inteles ca urma sa suporte o operatie ( la genunchi), dar mai inainte se va incerca ameliorarea suferintei prin tratament fizio-terapeutic.
La intoarcerea mea in tara am aflat ca situatia lui s-a agravat in ciuda tratamentului de fizio-terapie aplicat timp de doua luni si ca-n urma unor investigatii minutioase pe coloana i s-a depistat o anormalitate a meningelui ce imbraca maduva spinarii. Membrana (meningele) prezenta un orificiu in regiunea lombara, in dreptul vertebrelor 5-7, creand o compresiune asupra nervului sciatic, ceea ce-i provoca durerea de genunchi, care de fapt era efectul si nu cauza suferintei lui.
Medicii de specialitate nu se puteau pronunta daca aceasta e congenitala sau ereditara, certa era gravitatea diagnosticului ce ridica mari semne de intrebare, cu sanse operatorii minime.
Fiica mea mi-a facut cunoscut ce i-au transmis neuro-chirurgii ce urmau sa intervina in acest caz: riscul mare ca ginerele meu sa ramâna imobilizat sau de a nu scapa cu viata.
La auzul acestor cuvinte am fost cuprinsa de durere si ingrijorare, indreptându-mi gândul numai catre CER, catre atotputernicul Dumnezeu. Fiica mea inca alapta si ma gândeam ce ar insemna pentru ea sa-l piarda pe tatal copilului sau sa-l aiba povara tocmai pe cel cu care se ajuta.
Din acel moment, mi-am pus toata nadejdea in mila si iubirea nemasurata a Dătatorului de Viață, rugându-ma neincetat pentru salvarea acestuia, asa cum numai o putere dumnezeiasca o poate face. Pentru aceasta, am cerut cu lacrimi ajutorul Maicii Domnului si al tuturor Sfintilor si Puterilor Ceresti, iar pe Atotputernicul Dumnezeu il imploram sa lucreze cum stie si cum e voia Tatalui Ceresc pentru salvarea si binele robului Sau si a familiei acestuia.
Timp de o luna de zile pasii mei n-au cunoscut alte drumuri decât acelea spre toate lacasurile de inchinaciune. Am trimis acatiste si Sfinte Liturghii la numeroase manastiri din tara, si la Muntele Athos, am dat mai multe ectenii pentru reusita operatiei acestuia, iar eu eram numai in post si rugaciune.
Situatia devenea tot mai tensionata prin amânarea repetata, din diferite motive, a operatiei. Aceste amânari imi spuneau ca Dumnezeu lucreaza. Trebuia sa inteleaga si copiii mei ca o putere deasupra omenescului rasturnase toate planurile lumesti.
Cu vreo doua saptamâni inaintea ultimei date fixate a operatiei am fost indrumata si spre Manastirea Radu Voda din Bucuresti loc ce adaposteste o particica din moastele Sfântului Nectarie.
Pentru mine Sfântul Nectarie inseamna foarte mult, il simt atat de viu si apropiat, mai ales ca din mila Proniei Divine am ajuns cu ani in urma intr-un pelerinaj in Grecia, in insula Eghina, in locul unde sunt sfintele sale moaste si in nevrednicia mea am intrat chiar in casa Sfântului, m-am asezat pe patul acestuia si am calcat pe urmele pasilor sai.
Aici aveam sa aflu multe din minunile savârsite de acesta, iar acum, in marea mea durere, mai aveam inca un mijlocitor in care sa-mi pun nadejdea.
Din acel moment am inceput sa citesc si sa recitesc viata si minunile Sfântului Nectarie, Acatistul acestuia, rugandu-ma cu lacrimi si zdrobire de inima la sfânta sa racla pentru salvarea ginerelui meu. Pe masura ce-i inaltam rugaciunea, Sfântul imi era tot mai aproape, ii simteam prezenta, era ca o realitate ce ma asculta si ma incredinta sa nu ma indoiesc.
In ziua operatiei, 17 iulie, dupa o noapte de rugaciune impreuna cu buna mea prietena de suflet, ne aflam la Sfânta Liturghie savârsita in manastirea Radu Voda, unde ne-am rugat neincetat.
La sfârsitul Sfintei Liturghii l-am rugat pe parintele Filothei sa savârseasca si o slujba speciala la racla Sfantului dupa fusul orar al Americii, respectiv ora 14:30 la noi, atunci când acolo incepea operatia. Si asa s-a intamplat. Nu pot reda in cuvinte rugaciunea inaltata Sfantului prin acatist cântat, nu pot descrie rugaciunea prin care parintele parca fata-n fata cu Sfântul Nectarie ii implora ajutorul, rugându-l sa-i conduca mâna doctorului. Atunci am trait momente unice, inaltatoare, adevarate trairi dumnezeiesti, când o bucurie si o pace duhovniceasca a inundat sufletele noastre cuprinse de durere si ingrijorare pentru viata celui a carui scapare statea numai in mila si puterea lui Dumnezeu.
Sfântul Nectarie mijiocea pentru robul lui Dumnezeu, era prezent in sala de operatie si ne incredinta si pe noi de acest lucru. Am ramas mai departe in fata sfintei sale racle pastrand permanent rugaciunea; am participat si la vecernia acelei zile, dupa care, eu si prietena mea ne-am intors acasa asteptand cu nerabdare vesti de la fiica mea.
A urmat si telefonul acesteia prin care ma anunta cu emotie ca dupa mai bine de cinci ore de operatie viata sotului ei fusese salvata, dar ca acesta se afla in sala de terapie intensiva, conectat inca la toate aparatele (in urma interventiei chirurgicale, acestuia i s-a facut obturare de orificiu al meningelui si s-a eliberat strangularea maduvei).
Eram totusi stapânita de teama, de emotie la gândul ca e înca dependent de aparate, asa ca-n ziua urmatoare am alergat din nou la racla Sfântului multumindu-i si cerându-i mai departe ajutorul. Am participat si la slujba de seara a Sfântul Maslu si i-am marturisit parintelui Filothei ingrijorarea mea fata de starea ginerelui meu. Acesta m-a asigurat ca nu trebuie sa am motive de indoiala: "Sfântul a primit rugaciunea".
Asteptam in continuare vesti de la fiica mea; eram nerabdatoare sa aflu cum va face acesta primii pasi dupa darul de viata dat inca o data de Bunul Dumnezeu.
Fiica mea m-a sunat a treia zi spunându-mi ca ginerele meu e deja acasa, pe picioarele lui, fara alte riscuri si ca de acum inainte urmeaza perioada de recuperare prin fizio-terapie.
Sunt plina de recunostinta si nu pot pune aceasta minune decât pe seama Atotputernicului Creator si a rugaciunilor Sfintilor Săi, a Sfântului Nectarie care a condus mâna doctorului.
Nu voi inceta sa dau slava, multumire si inchinaciune milostivului Dumnezeu care cu adevarat Minunat este intru Sfintii Săi.
Maria P.
Postări
