POMENIREA SFINTILOR IOAN CASIAN SI GHERMAN- 28/29 FEBRUARIE

Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Gherman din Dobrogea


Acest sfînt şi purtător de Dumnezeu Gherman s-a născut pe la anul 368 în nordul Dobrogei, din părinţi străromâni, fiind din acelaşi sat şi contemporan cu Sfîntul Ioan Casian. Localitatea Casimcea este considerată vatra străbună a acestor doi sfinţi daco-romani de la gurile Dunării.

Părinţii şi strămoşii lor erau creştini din primul secol, fiind botezaţi în numele Prea Sfintei Treimi poate chiar de Sfîntul Apostol Andrei şi de ucenii lui, care au semănat cuvîntul Evangheliei lui Hristos în jurul Mării Negre şi în Sciţia Mică, adică Dobrogea de astăzi.

După ce a învăţat carte în satul natal şi pe lîngă Episcopia Tomisului, împreună cu fericitul Ioan Casian, cu care a fost prieten şi împreună-vieţuitor pînă la moarte, s-a dus să deprindă învăţătura Sfinţilor Părinţi în părţile Constantinopololului. Apoi, tot împreună, au intrat în viaţa monahală, la una din mănăstirile din sudul Dobrogei, ce depindeau de vestita eparhie a Tomisului, unde străluceau mari ierarhi şi purtători de Dumnezeu, ca Sfinţii Bretanion şi Teotim.

Dorind o viaţă mai înalt duhovnicească în Hristos, s-a dus împreună cu fericitul Casian să se închine Cuvioşilor Părinţi ce se nevoiau în Egipt, pe valea Nilului. După ce au vizitat pe marii sihaştri de acolo şi au primit multe cuvinte de folos de la ei, s-au nevoit un timp în preajma marilor anahoreţi egipteni, învăţînd de la ei neîncetata rugăciune. Apoi s-au dus la Sfintele Locuri şi s-au închinat la mormîntul dătător de viaţă al Domnului nostru Iisus Hristos.

S-au nevoit apoi un timp în mănăstirile din Constantinopol, în preajma Sfîntului Ioan Gură de Aur, care i-a hirotonit pe amîndoi - Sfîntul Ioan Casian diacon, iar pe Cuviosul Gherman, preot. Aceasta era pe la anul 400.

În anul 403, cînd unii ierarhi şi dregători din Răsărit, îndemnaţi de împărăteasa Eudoxia, s-au ridicat împotriva Sfîntului Ioan Gură de Aur cerînd să-l depună din treaptă, atunci şi Coviosul Gherman s-a aflat printre cei ce au luat apărarea marelui ierarh.

Acest mare nevoitor era atît de cinstit de prietenul său, Sfîntul Ioan Casian, încît îl numea, în cartea sa "Convorbiri cu Părinţii din Pustie", "Sfîntul Părinte Gherman". El a contribuit mult la întărirea vieţii monahale în Dobrogea, din Italia şi din Galia.

După o aspră şi îndelungată nevoinţă duhovnicească, ajungînd la măsura sfinţeniei, Cuviosul Părintele nostru Gherman a răposat la Roma, prin anii 405-415, dîndu-şi sufletul cu pace în mîinile lui Hristos, plin de zile şi de harul Duhului Sfînt. Pentru viaţa lui aleasă, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în ceata Sfinţilor Părinţi, la 20-21 iunie 1992, cu data de prăznuire la 29 februarie, iar cînd nu sînt ani bisecţi, la 28 februarie.

Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

CONFERINTA LA CONSTANTA: FRICA. INVITAT: DL PROF UNIV. IOAN VLADUCA

CURTEA BRANCOVENEASCA
va invita la conferinta:

FRICA

miercuri, 2 martie, ora 18,
str Vasile Lupu nr 43-45

Invitat: dl prof.univ.Ioan Vladuca , matematician si teolog

Cum oprim încălzirea globală? Cu un război nuclear!

Cum oprim încălzirea globală? Cu un război nuclear!

Oamenii de ştiinţă de la NASA au realizat un model climatic predictiv pentru a vedea în ce măsură un război regional, care ar implica până la o sută de explozii nucleare de tipul celei de la Hiroshima, ar afecta evoluţia climei globale.

Specialiştii cred că un mic război nuclear ar rezolva problema încălzirii globale

Un război nuclear regional ar putea porni un proces de răcire globală "fără precedent" putând reduce precipitaţiile timp de mai mulţi ani, conform modelelor predictive computerizate americane, scrie National Geographic, citat de zf.ro.

Conform experţilor, dacă un război nuclear ar fi fost lansat în timpul Războiului rece între SUA şi Uniunea Sovietică, acesta ar fi putut duce la o "iarnă nucleară". Sute de explozii nucleare ar fi pornit incendii de mari proporţii, fumul, praful şi cenuşa putând acoperi cerul timp de mai multe săptămâni.

În prezent, războiul nuclear rămâne încă o ameninţare reală, precum cel dintre ţări nucleare ca India şi Pakistan.

Astfel, dacă în prezent Pământul este pe un trend de încălzire globală, în urma unui război nuclear temperatura globală ar scădea cu 1,25 grade Celsius pentru doi până la trei ani.

SFANTUL IOAN CASIAN- 28 FEBRUARIE

SFÂNTUL IOAN CASIAN
(circa 360-435)

Acest mare ascet, teolog, organizator de mănăstiri, dascăl, apologet şi scriitor bisericesc de renume al Bisericii lui Hristos, din secolele IV-V, era de neam daco-roman. El s-a născut pe la anul 360 d. Hr. în Dacia Pontică (Scythia Minor - Dobrogea de azi), anume în Eparhia Tomisului, la 40 km nord-vest de oraşul Constanţa, în „hotarele Casienilor şi al (districtului) Peşterilor".

Părinţii săi, creştini evlavioşi şi cu stare, i-au dat fiului lor Ioan Casian (adică „din părţile Casienilor") o educaţie creştinească aleasă, deprinzându-l de mic cu citirea Sfintei Scripturi şi practicarea unei înalte trăiri duhovniceşti, în rugăciune, asceză, feciorie şi râvnă pentru cele dumnezeieşti. Fiind însetat pentru învăţătura cărţii, a fost dat din copilărie la una din şcolile timpului său, ce funcţionau la Tomis, Histria, Axiopolis sau la una din mănăstirile apropiate. Aici a studiat operele marilor clasici şi filosofi greci şi latini, iar mai târziu şi scrierile patristice din secolele II-IV, care circulau în nord-estul Imperiului Roman.

În una din „Convorbirile" sale, Sfântul Ioan Casian evocă cu duioşie casa părintească, mănăstirile şi frumuseţea locurilor natale din Dacia Pontică (Dobrogea secolului al IV-lea). Iată ce ne spune el: „Către acest avvă Avraam am întors asaltul gândurilor noastre, mărturisind tulburător că zilnic eram împinşi de cugetul de a ne întoarce în provincia noastră şi de a ne revedea părinţii. Pentru că ne reaminteam că părinţii noştri erau înzestraţi cu aşa de mare credinţă şi pietate, ni s-a născut dorinţa puternică şi presupunerea că ei nu vor împiedica planul nostru. Ne gândim că din râvna lor noi aveam de câştigat, în sensul că nu trebuia să ne ocupăm noi de procurarea celor necesare trupului, nici de hrană, pentru că ei împlineau cu bucurie şi din plin toate cele de trebuinţă nevoilor noastre. Pe deasupra, ne hrăneam sufletul cu speranţa bucuriilor deşarte şi cu credinţa că vom recolta roadă bogată din convertirea multora care trebuiau îndrumaţi pe calea mântuirii, prin exemplul şi îndemnul nostru.

În afară de aşezarea locului, unde se afla o proprietate moştenită de la strămoşii noştri, mi se zugrăvea înaintea ochilor farmecul plăcut al acestei regiuni, care se întindea graţios în spaţiile singurătăţii, în aşa fel încât ascunzişurile codrilor nu numai că puteau desfăta un monah, dar erau în măsură să ofere şi maximum de provizie pentru hrană" (Convorbirea 24, 1-3).

După propria sa mărturie, Sfântul Ioan Casian „încă din copilărie (a pueritia nostra) a trăit printre călugări, ale căror îndemnuri le auzea şi ale căror exemple le vedea". În codrii seculari din mijlocul ca şi din nordul Dobrogei secolului IV exista un puternic centru monahal cu mai multe mănăstiri şi cu zeci sau, poate, sute de călugări „sciţi" şi sihastri iubitori de Hristos „în sânul cărora au înflorit regula călugărească, deprinderea de a trăi în feciorie şi o asceză deosebit de severă... al căror fel de viaţă este cu totul vrednic de admiraţie", cum afirmă Sfântul Epifanie al Ciprului (340-403) în cartea sa „Împotriva a optzeci de erezii", referindu-se la călugării audieni din Dacia Pontică.

Văzând sfinţenia, râvna pentru Hristos şi nevoinţa „călugărilor sciţi" din patria sa, Sfântul Ioan Casian se hotărâ din fragedă tinereţe să ia jugul cel bun al lui Hristos, călugărindu-se într-una din mănăstirile Eparhiei Tomisului, unde deja se nevoia Cuviosul Gherman, rudenia şi prietenul său de toată viaţa. Bunul său nume, viaţa sa aleasă, râvna pentru Dumnezeu, ca şi cultura vastă ce şi-o agonisi, îl făcură pe tânărul călugăr Ioan Casian (de la localitatea Casian) prieten al marilor episcopi de Tomis - Sfinţii Vetranion (a doua jumătate a sec. IV) şi Teotim I „Scitul" (c. 392-403).

Dorind să se închine la Sfintele Locuri şi mai ales la Mormântul dătător de viaţă al lui Hristos, în anul 380, când avea doar 20 de ani, Cuviosul Ioan Casian a plecat la Ierusalim împreună cu sora sa şi cu Cuviosul Gherman, ruda şi prietenul său. Aici, cei doi călugări s-au stabilit la o mănăstire din Betleem, aproape de peştera unde s-a născut Hristos.

După mai bine de cinci ani de asceză şi nevoinţă duhovnicească la Betleem, Sfântul Ioan Casian, împreună cu prietenul său Gherman, au fost călăuziţi de harul Duhului Sfânt să viziteze mănăstirile şi sihăstriile din Egipt, patria monahismului creştin.

Timp de mai bine de şapte ani, cei doi călugări daco-romani de la gurile Dunării au cercetat pe cuvioşii călugări, egumeni, anahoreţi şi dascăli ai pustiului egiptean, învăţând de la toţi meşteşugul nevoinţei duhovniceşti, desăvârşindu-se în sfinţenie, în rugăciune şi smerenie. Tot aici a început să scrie Cuviosul Ioan Casian celebra sa operă literară în 24 de cărţi, numită „Convorbiri cu Părinţii" (Collationes), cerând şi primind sfaturi şi cuvinte de învăţătură de la marii anahoreţi ce se nevoiau pe Valea Nilului, în Schiteea, Teba, Muntele Nitriei, în Rait şi Muntele Sinai. Bunii ostaşi ai lui Hristos poposeau din loc în loc, de la un sihastru la altul, adunând de la fiecare, ca nişte albine, nectarul înţelepciunii Duhului Sfânt.

După o scurtă revenire la Betleem, cei doi sihaştri daco-romani se reîntorc în Egipt şi zăbovesc aici până în anul 399. Apoi, ivindu-se unele tulburări în mănăstirile de pe Valea Nilului provocate de arhiepiscopul Teofil al Alexandriei, Sfântul Ioan Casian, împreună cu prietenul său Gherman, se duc la Constantinopol, la Sfântul Ioan Gură de Aur, despre care auziseră şi pe care îl iubeau atât de mult. Marele patriarh şi dascăl a toată lumea, văzând sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Casian, precum şi adânca sa cultură teologică, l-a hirotonit diacon şi l-a făcut ucenic al său. Cinci ani de zile a trăit Sfântul Ioan Casian în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, învăţând de la el multe fapte şi cuvinte de folos.

Surghiunirea din scaun a marelui patriarh, în anul 404, a silit pe Cuviosul Ioan Casian să plece la Roma, împreună cu prietenul său nedespărţit Gherman, pentru a lua apărarea Sfântului Ioan Gură de Aur în faţa Papei Inocenţiu I. Apoi, auzind de moartea în exil a bunului lor părinte şi păstor, care a avut loc la Cucuso-Armenia, în anul 407, Sfântul Ioan Casian, scârbindu-se de o aşa mare nedreptate a împăratului Arcadie, nu s-a mai întors în Răsărit, nici în patria sa de la Gurile Dunării, ci s-a stabilit definitiv în sudul Galiei, la Marsilia. Aici a întemeiat două mănăstiri, una de călugări, închinată Sfântului Victor, şi alta de călugăriţe, după modelul Cuviosului Pahomie şi Sfântului Vasile cel Mare, organizând astfel, cel dintâi, monahismul în Apus, după regulile vieţii monahale aduse din Răsărit.

Hirotonindu-se preot şi ajungând egumen al celor două mănăstiri, Sfântul Ioan Casian a adunat în jurul său numeroşi ucenici cărora le-a aşezat duhovnici, rânduială de nevoinţă şi viaţă monahală ca în Răsărit, iar el şi-a închinat anii bătrâneţii îndeosebi scrisului. Opera sa, păstrată şi cunoscută până astăzi, cuprinde trei lucrări:

1. Despre aşezămintele mănăstirilor de obşte şi despre tămăduirea celor opt păcate principale, lucrare scrisă în anul 420 în douăsprezece cărţi, la rugămintea episcopului Castor de la Apta Iulia, din sudul Galiei. În primele patru cărţi, Sfântul Ioan Casian vorbeşte despre îmbrăcămintea monahilor din Palestina şi Egipt, despre rugăciunile şi psalmii de noapte, despre slujbele zilnice şi despre condiţiile de primire în mănăstire ale noilor începători. În celelalte opt cărţi, Sfântul Ioan Casian vorbeşte despre cele opt păcate de moarte, numite de el „gânduri ale răutăţii", şi anume: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, întristarea, lenea (acedia), slava deşartă (trufia) şi mândria.

2. Convorbiri cu Părinţii (Collationes Patrum), în douăzeci şi patru de cărţi sau convorbiri, care formează cea mai de seamă operă literară rămasă de la Sfântul Ioan Casian. Lucrarea este împărţită în trei părţi. Partea întâi, în zece cărţi, cuprinde primele zece convorbiri avute cu părinţii din pustia schetică în a doua sa călătorie prin Egipt (393-399), dedicată episcopului Leontie, un frate al episcopului Castor. Partea a doua cuprinde şapte cărţi, convorbirile 11-17, pe care le-a avut cu părinţii din ţinutul Panephisis. Partea a treia, ultimele şapte cărţi, cuprinde convorbirile 18-24 avute cu părinţii din ţinutul Diolcos. Această operă a fost scrisă între anii 420-429.

3. Despre întruparea Domnului, contra lui Nestorie, în şapte cărţi, scrisă tot în sudul Galiei, între anii 429-430. Această ultimă lucrare a Sfântului Ioan Casian are un profund caracter dogmatic şi apologetic şi combate erezia lui Nestorie, care nu voia să numească pe Fecioara Maria Născătoare de Dumnezeu (Theotocos), ci numai Născătoare de Hristos (Hristotocos).

În primele două opere, Sfântul Ioan Casian prezintă creştinismului din Apus, pentru prima dată, regulile vieţii monahale din Răsărit, făcând astfel o statornică punte de legătură între ţările creştine din Orient cu cele din Occident. Iar prin a treia sa lucrare, teologul daco-roman face cel dintâi cunoscută în Apus doctrina eretică, antiortodoxă a lui Nestorie. Astfel, Sfântul Ioan Casian devine primul organizator şi întemeietor al monahismului în apusul Europei, unde face cunoscută pentru prima dată gândirea patristică şi mistică, precum şi experienţa duhovnicească a marilor Părinţi din Egipt, Sinai şi Palestina. Totodată, Sfântul Ioan Casian este considerat şi un mare apologet al credinţei apostolice şi profund cunoscător al dogmelor ortodoxe, luptând cu toată puterea împotriva nestorianismului, a pelagianismului şi supremaţiei harului.

După o nevoinţă ascetică şi statornică de peste 60 de ani în viaţa monahală, Sfântul Ioan Casian s-a săvârşit cu pace la mănăstirea sa din Marsilia, în anul 435, dându-şi sufletul său în mâinile lui Hristos şi lăsând în urmă câteva sute de ucenici. Sfintele sale moaşte se află într-o capelă subterană din Mănăstirea Sfântul Victor, la Marsilia, iar capul şi mâna dreaptă se află expuse în biserică spre închinare. El a fost considerat sfânt încă din viaţă. Pomenirea lui se face la 29 februarie.

(din Patericul romanesc)


SFANTUL IOAN CASIAN:

I. Despre înfrânarea pântecelui

Mai întâi deci vom vorbi despre înfrânarea pântecelui, care se împotriveşte îmbuibării pântecelui; apoi despre chipul posturilor şi despre felul şi cantitatea bucatelor. Iar acestea nu de la noi le vom spune, ci după cum le-am primit de la Sfinţii Părinţi. Aceştia n-au lăsat un singur canon despre postire, nici un singur chip al împărtăşirii de bucate, nici aceeaşi măsură pentru toţi. Fiindcă nu toţi au aceeaşi tărie şi aceeaşi vârstă; apoi şi din pricina slăbiciunii unora sau a unei deprinderi mai gingaşe a trupului. Însă un lucru au rânduit tuturor: să fugă de îmbuibare şi de saturarea pântecelui. Iar postirea în fiecare zi au socotit că este mai folositoare şi mai ajutătoare spre curăţie, decât cea de trei sau de patru zile, sau decât cea întinsă până la o săptămână. Căci zic: Cel ce peste măsură întinde postirea, tot peste măsură se foloseşte adeseori şi de hrană. Din pricina aceasta se întâmplă că uneori, din covârşirea postirii, slăbeşte trupul şi se face mai trândav spre slujbele cele duhovniceşti; iar alteori, prin prisosul mâncării, se îngreuiază şi face să se nască în suflet nepăsare şi moleşire. Au cercat Părinţii şi aceea că nu tuturor le este potrivită mâncarea verdeţurilor sau a legumelor şi nici posmagul nu-l pot folosi ca hrană toţi. Şi au zis Părinţii că unul mâncând două litre de pâine e încă flămând, iar altul mâncând o litră sau şase uncii(Uncia este uncia romană: 27 g. 165 mlg.) se satură. Deci precum am zis mai înainte, le-a dat tuturor o singură regulă pentru înfrânare: să nu se amăgească nimeni cu săturarea pântecelui şi să nu se lase furat de plăcerea gâtlejului. Pentru că nu numai deosebirea felurilor, ci şi mărimea cantităţii mâncărilor face să se aprindă săgeţile curviei. Căci cu orice fel de hrană de se va umple pântecele, naşte sămânţa desfrânării; asemenea nu numai aburii vinului fac mintea să se îmbete, ci şi săturarea de apă, precum şi prisosul a orice fel de hrană o moleşeşte şi o face somnoroasă. În Sodoma nu aburii vinului sau ai bucatelor felurite au adus prăpădul, ci îmbuibarea cu pâine, cum zice proorocul (Iez. XVI, 49). Slăbiciunea trupului nu dăunează curăţiei inimii când dăm trupului nu ceea ce voieşte plăcerea, ci ceea ce cere slăbiciunea. De bucate numai atât să ne slujim, cât să trăim, nu ca să ne facem robi pornirilor poftei. Primirea hranei cu măsură şi cu socoteală dă trupului sănătatea, nu îi ia sfinţenia.

Regula înfrânării şi canonul aşezat de Părinţi acesta este: Cel ce se împărtăşeşte de vreo hrană să se depărteze de ea până mai are încă poftă şi să nu aştepte să se sature. Iar Apostolul zicând: „Grija trupului să nu o faceţi spre pofte“ (Rom. XIII, 14) n-a oprit chivernisirea cea trebuincioasă a vieţii, ci grija cea iubitoare de plăceri. De altfel pentru curăţia desăvârşită a sufletului nu ajunge numai reţinerea de la bucate dacă nu se adaugă la ea şi celelalte virtuţi. De aceea smerenia prin ascultarea cu lucrul şi prin ostenirea trupului mari foloase aduce. Înfrânarea de la iubirea de argint călăuzeşte sufletul spre curăţie când înseamnă nu numai lipsa banilor, ci şi lipsa poftei de a-i avea. Reţinerea de la mânie, de la întristare, de la slava deşartă şi mândrie înfăptuieşte curăţia întreagă a sufletului. Iar curăţia parţială a sufletului, cea a neprihănirii adică, o înfăptuiesc în chip deosebit înfrânarea şi postul. Căci este cu neputinţă ca cel ce şi-a săturat stomacul să se poată lupta în cuget cu dracul curviei. Iată de ce lupta noastră cea dintâi trebuie să ne fie înfrânarea stomacului şi supunerea trupului nu numai prin post, ci prin priveghere, osteneală şi citiri; apoi aducerea inimii la frica de iad şi la dorul după Împărăţia cerurilor.

INVITATIE LA HRAMUL MANASTIRII SFANTUL IOAN CASIAN

ARHIEPISCOPIA TOMISULUI -

MANASTIREA SF. IOAN CASIAN


Invitaţie la Hram,

Duminică 27 februarie 2011 –Sf.Ioan Casian, Sf.Gherman


Cu bucurie dorim a vã anunţa cã duminicã

27 februarie 2011, va avea loc prãznuirea

Sfinţilor Ioan Casian si Gherman, prilej cu care vã invitãm şi în acest an, cu toatã dragostea

sã participaţi la Hramul Sfintei Noastre Mãnãstiri!


Veniţi binecredincioşilor creştini,

voi, iubitorilor de praznic, să înălţăm din inimi

cântări de laudă pentru toţi sfinţii din

creştina noastră ţară!



Stareţul Mãnãstirii Sf. Ioan Casian

Protos. Iustin Petre cu toatã obştea.

Program :

Sâmbătă 26 Februarie


Orele 19 00 – Privegherea Slujbei Sf.Ioan Casian

Orele 22.00 – Sf. Maslu

La Pesteră

24.00 – Sf. Liturghie


Duminică 27 februarie:

- Orele 07 00 – Sfinţirea apei (Slujba Aghiazmei Mici)

- Orele 08 00 – Slujba de dimineaţă

– Acatistul „Sfântului Ioan Casian”

- Orele 09 00 – Sfânta Liturghie Arhierească cu IPS TEODOSIE al Tomisului

- hirotonie Par Ioan Bute - autorul cartilor Lumina Lina, Jertfa de seara, Sf Maxim Marturisitorul


Închinare la: - Sfintele Moaşte ale: Cuvioşilor români Vichentie Mãlãu, Gheorghe Lazăr, Antim Gãinã ,centura Sf. Nectarie - Veşmântul Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş

- Orele 12 30 - Agapa (masa) frãţeascã, cadouri pentru toată lumea

-

UNDE VA AJUNGE TEHNICA???

Masina condusa cu puterea gandului, in teste (Video)


Daca in viitorul, e drept nu foarte apropiat, veti vedea pe cineva la volan, in trafic, conducand fara a-si folosi mainile, nu intrati in panica. O echipa de cercetatori din Germania a testat un autovehicul ce poate fi condus doar prin puterea gandului.

Pentru a putea sofa astfel, conducatorul vehiculului poarta pe cap o casca, asemanatoare celor purtate pentru jocurile video, cu 16 senzori conectati prin tehnologie wireless la reteaua electronica a masinii, relateaza Daily Mail.

Astfel, numai gandul de a coti la stanga sau dreapta, ori de a accelera sau opri, va transmite impulsurile si va imprima miscarea vehiculului.

Tehnologia BrainDriver functioneaza gratie echiparii masinii cu video-camere, radare si senzori laser care ofera o perspectiva tridimensionala a imprejurimilor.


In cadrul testelor, un sofer echipat astfel a reusit sa efectueze o virare a masinii spre drepta, desi cu o usoara intarziere, cauzata de timpul utilizat transmiterii informatiei.


Proiectul apartine echipei AutoNOMOS, parte a Artificial Intelligence Group, din cadrul Universitatii Freie din Berlin. Va mai trece insa multa vreme pana ce tehnologia va fi una sigura si folosita la scara larga

Vezi mai multe din Faze tari pe 220.ro

IN USA, IMPLANTAREA CIPULUI A AJUNS O MODA?

sursa:http://ide4ortodox.blogspot.com/

REACTII LA LISAJUL MEDIATIC AL PARINTELUI PARVU- UN MARE ROMAN, UN MARE CRESTIN, UN MARE DUHOVNIC

Fostii detinuti politici denunta linsajul mediatic la adresa parintelui Justin Parvu: Orice crestin incomod risca sa primeasca eticheta de "legionar"

Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti denunta presiunile facute la adresa Bisericii Ortodoxe Romane pentru "smulgerea unei reactii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre nationale legate de Miscarea Legionara". Intr-un comunicat remis miercuri HotNews.ro, cu privire la cazul imnului legionar cantat la Manastirea Petru Voda, Federatia fostilor detinuti politici aminteste ca, de peste 70 de ani incoace, "accentul luptei legionare si-a gasit definitiv locul doar pe planul spiritual", legionarii situandu-se in avangarda luptei anticomuniste, si isi exprima speranta ca societatea democratica de astazi va sti sa respecte libertatea de opinie si libertatea credintei.

"Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti ia act cu ingrijorare de presiunile fara precedent care s-au facut la adresa Bisericii Ortodoxe Romane in vederea smulgerii unei reactii de condamnare a unor aspecte ale istoriei noastre nationale legate de Miscarea Legionara.

Consideram ca atat atitudinea Patriarhiei, cat si cea a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, care pentru moment au evitat a se conforma acestor presiuni, constituie expresia curata a constiintei celor care, prin voia lui Dumnezeu, carmuiesc destinele Bisericii Ortodoxe Romane. Facem pe aceasta cale un apel la demnitate si la statornicie din partea pastorilor nostri, asigurandu-i ca numai astfel trupul Bisericii - ierarhi, clerici, monahi si laici - va ramane unit intru adevarul credintei.

Precizam ca legionarii s-au raportat in permanenta la valorile crestine si ca au fost mereu constienti de faptul ca unele din gesturile lor de autojustitie (atunci cand justitia romana, subordonata altor interese decat cele ale dreptatii, inchidea ochii in fata unor faradelegi strigatoare la cer comise impotriva legionarilor) se constituie in pacate din punct de vedere crestin. Ele au fost asumate ca atare, individual, de cei care le-au comis. Acestia au platit pentru ele cu viata lor.

Asemenea evenimente tragice pentru toata lumea nu s-au mai petrecut insa de peste saptezeci de ani incoace. E un timp suficient de lung pentru a intelege ca accentul luptei legionare si-a gasit definitiv locul doar pe planul spiritual. Scara de valori pe care acest curent national-crestin a promovat-o dintotdeauna este aceasta: pe primul plan se afla Dumnezeu si credinta crestina, abia apoi urmeaza interesele nationale si la urma interesele individuale. Nu s-a facut niciodata confuzia filetista a amestecarii primelor doua planuri.

Ceea ce s-a pretins din partea intaistatatorilor Bisericii Ortodoxe Romane a fost condamnarea de facto a principiilor directoare amintite mai inainte si implicit si a suferintei si muceniciei crestine a legionarilor din inchisori, care nu poate fi desprinsa de matca in care acesti oameni s-au format. De peste saptezeci de ani incoace legionarii s-au situat in avangarda luptei anticomuniste, mai ales pe plan spiritual. Noi, cei care am trecut prin inchisorile comuniste, depunem marturie pentru atatea jertfe curate aduse de tineretul roman la Pitesti, Aiud, Gherla si in celelalte temnite, jertfe prin care au marturisit intotdeauna adevarul crestin si credinta lor in Hristos. Majoritatea acestora au fost legionari. E semnificativ faptul ca tortionarii comunisti desemnau prin acest termen nu doar pe cei cu o apartenenta politica explicita, ci chiar pe unii mistici si traitori crestini care doar au avut tangenta cu fenomenul legionar, fara a fi implicati direct: Parintele Arsenie Boca, Sandu Tudor, Dinu Pillat si altii.

In vremurile de prigoana comunista, orice crestin incomod regimului risca sa primeasca eticheta de "legionar" si sa fie condamnat la ani grei de inchisoare. Nici Biserica din afara inchisorilor nu a fost cu adevarat in libertate, fiind obligata la compromisuri si la o pactizare silita cu regimul totalitar. Se pare ca si in ziua de azi orice crestin incomod risca sa primeasca aceeasi eticheta de "legionar", cu toate falsele ei conotatii negative binecunoscute.

Nadajduim ca vremurile sub care am trait si am suferit noi au apus pentru totdeauna si ca societatea democratica de astazi va sti sa-si respecte cu adevarat principiile de la care se revendica: libertatea de opinie si libertatea credintei. Aceasta implicand si independenta Bisericii fata de orice fel de instante exterioare valorilor si credintei ei. Sa ne ajute Dumnezeu pe toti sa le marturisim impreuna, pana la capat!", se arata in comunicatul Federatiei Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti.

Parintele Petroniu Tanase (Prodromu) catre IPS Teofan: “ARHIEREUL SA FIE DARZ!” POATE TINE CONT DE SFAT !!!

Creştinismul este unul !

Părintele Petroniu Tănase
Cum este privit spiritul ecumenic, la Sfântul Munte?

- Aici, în Grecia, spiritul ecumenic nu are prea multă trecere. De fapt, ecumenismul are şi el unele neajunsuri. Pentru că protestanţii şi catolicii nu se gândesc să renunţe la nimic din rânduielile lor. În schimb, Ortodoxia, care le este superioară prin trăirea duhovnicească (şi cu asta a fost de acord şi un teolog catolic german, care a fost aici), jenează şi trebuie să renunţe la diferenţe. Pe vremuri, catolicii ne considerau eretici; sloganul lor era: “Înapoi la staulul lui Petru, oi rătăcite !”. Încetul cu încetul, s-au mai îndulcit, iar acum se vorbeşte de Biserici surori. Catolicii ţin foarte mult la primatul papal. Papa se consideră conducător al Bisericii. Noi, ortodocşii, credem că Dumnezeu este prezent şi El conduce Biserica. Nu înţelegem noi cum vine această prezenţă, pentru că suntem limitaţi; dar toate rugăciunile le adresăm la persoana a două singular: “Tatăl nostru care eşti în Ceruri”, nu “Tatăl nostru, care este în Ceruri”. Ştim că Dumnezeu e prezent şi ne rugăm Lui. Creştinismul este unul ! Numai dezvoltările lui istorice sunt diferite. Şi Biserica creştină e tot una.

Părintele Petroniu Tănase, stareţul Schitului românesc Prodromu

interviu din Lumea credintei, anul III, nr. 7(24)

Parintele Petroniu Tanase (Prodromu) catre IPS Teofan: “ARHIEREUL SA FIE DARZ!”

“În zilele de 12-14 iunie 2010 am poposit împreună cu câţiva stareţi din Moldova la Schitul românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos. În timpul şederii noastre la Prodromu l-am întâlnit pe părintele stareţ Petroniu Tănase care ne-a vorbit despre viaţa Bisericii, despre viaţa monahală în special. Dată fiind statura duhovnicească a părintelui Petroniu, vârsta şi experienţa Cuvioşiei Sale, am socotit de bine a comunica şi altora, în sinteză şi oarecum schematic, cele auzite de la marele duhovnic athonit. Cu glas încet, adânc, cu o coerenţă uimitoare în exprimare, părintele Petroniu ne-a spus, în esenţă, următoarele:

1. Biserica Ortodoxă este şi trebuie să rămână “duhovnicie”. Nimic nu se împlineşte fără puterea Sfântului Duh. Astăzi duhul lumii pătrunde peste tot, uneori chiar în Biserică, în viaţa de parohie şi de mănăstire. Cu ajutorul duhovnicului, omul este chemat să se înduhovnicească prin Hristos Cel mort şi înviat care a pnevmatizat, îndumnezeit firea umană pe care a înălţat-o la cer, aşezând-o pe tronul Sfintei Treimi.

2. Mănăstirea trebuie să fie departe de duhul lumesc. După Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, călugărul necontenit se leapădă de cele lumeşti pentru a dobândi cele cereşti.

3. Călugăria este asemănată, după prof. Teodor M. Popescu, cu mucenicia. Cei mai mulţi sfinţi din calendar sunt mucenicii, apoi vieţuitorii mănăstirilor.

4. Călugărilor li s-a încredinţat vistieria liturgică a Bisericii. Călugărul este chemat să întreţină candela aprinsă a vieţii liturgice. Întâi de toate, el trebuie să participe zilnic la toate slujbele din mănăstire. Părintele Petroniu îşi aminteşte de o relatare a patriarhului Iustinian. Aflat în vizită la Mănăstirea Neamţ, patriarhul a luat aminte cum călugării la miezul nopţii se îndreptau spre biserică purtând felinare aprinse în mâini şi aşteptau la uşa bisericii pentru a se deschide şi a începe slujba.

5. Stareţul trebuie să fie duhovnicul obştii. El este părintele duhovnicesc al tuturor celor din obşte.

6. În slujirea sa, arhiereul este chemat să manifeste dârzenie întru apărarea credinţei, în relaţie cu eterodocşii şi întru promovarea unei vieţi curate. Chipul Sfântului Ioan Gură de Aur şi al Sfântului Vasile cel Mare sunt elocvente în acest sens pentru orice slujire arhierească. Încrederea preoţilor şi credincioşilor în ierarh se menţine atunci când aceştia arată fermitate întru apărarea credinţei şi a unei vieţuiri creştine curate.

7. Lăcomia pântecelui, desfrânarea şi iubirea de arginţi înrobesc astăzi lumea cu lanţurile sclaviei păcatului. Multe păcate sunt legiferate între aşa-numitele “drepturi ale omului”. Potrivit moralei creştine omul are doar îndatoriri: faţă de Dumnezeu, faţă de aproapele şi faţă de creaţie.

Într-o atitudine de părtăşie în dragoste şi în durere cu viaţa lumii în general şi cu viaţa românilor în particular, părintele Petroniu ne-a comunicat cele de mai sus. Sunt gânduri exprimate dintr-o inimă continuu rugătoare, dintr-o minte luminată de smerenie, dintr-o experienţă de aproape un secol de viaţă. În cuvinte simple, dar directe, în exprimări altoite pe tradiţia Bisericii, părintele Petroniu ne-a comunicat viziunea sa asupra misiunii ortodoxe, asupra slujirii monahale şi arhiereşti în Biserică. Îi mulţumim cu recunoştinţă şi ne încredinţăm rugăciunilor Preacuvioşiei Sale”.

Interviu cu Părintele Petroniu Tănase

Locul duhovnicesc al Românilor din Sfântul Munte Athos - Schitul Prodromu

Iata, deşi nevrednic fiind, m-a învrednicit Dumnezeu de am ajuns - pentru a şaptea oară - în Sfântul Munte, în prima săptămână a sfantului şi marelui post unde, pe lângă celelalte mănăstiri am vizitat, bineînţeles (şi) Schitul Românesc Prodromu. Citim în Istoria Mănăstirilor Athonite, alcătuită din 10 tomuri de Irinarh Schimonahul (1845-1920) şi păstrată cu evlavie printre cele 200 de manuscrise şi 5000 de volume tipărite, din biblioteca Schitului Românesc Prodromu această minunată istorisire: "Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul - care-şi avea locuinţa (chilia) deasupra mănăstirii Marea Lavra - pe dealul ce se numeşte Palama, că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, a văzut în partea dinspre răsărit - la locul ce se numeşte Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată fiind de îngeri şi de sfinţi care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se împărătesei a toate - adică Maicii Domnului - Ocrotitoarea Sfântului Munte. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie - stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului doreşte ca " în timpurile mai de pe urmă " să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc spre slava Sfinţiei Sale. Este tocmai locul pe care avea să se ridice mai târziu Schitul Românesc Prodromu, în a cărui parte de apus, lângă clopotniţa de 23 de metri, se afla un paraclis închinat adormirii Maicii Domnului, care veghează, aşadar, intrarea principală în oaza spiritualităţii româneşti.

Nu m-am înşelat, nici de această dată, cand am constatat că cei mai mulţi monahi, în Sfântul Munte, după greci sunt românii - ostenitori la schiturile româneşti Prodromu, Lacu, Chiliile Sfântul Gheorghe - Colciu, Sfântul Ipatie, Sfântul Gheorghe - Kapsala şi altele... Dar, nu în ultimul rând, şi muncitorii cei mai mulţi din Aghios Oros (în greceşte - Sfântul Munte) sunt tot românii - care se află în căutarea unui venit mai bun decât cel de acasă... De asemenea, am avut şi avem duhovnici vestiţi, aici, pe Părintele Petroniu Tănase - actualul stareţ al schitului Prodromu - cel care a revigorat acest sfant lăcaş de închinăciune - din toate punctele de vedere, în ultimii treizeci şi cinci de ani... Apoi pe Părintele Iulian - tot de la Prodromu şi nu în ultimul rând pe Părintele Dionisie de la Schitul Sfântul Gheorghe – Colciu, trecut între timp, la cele veşnice.

Şi totuşi, dacă nu un paradox, este în orice caz o curiozitate faptul că tocmai românii - ale căror generoase danii către Sfântul Munte sunt atestate de mii de documente, începând de la primii Basarabi şi urmând până la ultimii voievozi din sec. al XIX -lea - nu au avut aici nici un lăcaş propriu până în urmă cu un veac şi jumătate şi nici acesta nu este ridicat la rang de mănăstire ci este doar un schit !... Din cele 20 de mănăstiri athonite, 17 sunt grecesti, una rusească - Sfântul Pantelimon, alta sârbească - Hilandar şi alta bulgărească - Zograful.

Nu de nevrednicie poate fi vorba, căci românii, dincolo de daniile făcute de-a lungul timpului tuturor celor 20 de mănăstiri (pe unele chiar rezidindu-le în întregime) au fost, şi sunt, o prezenţă exemplară în " Grădina Maicii Domnului ". Este atestat încă din sec. al XIX-lea ca vlahii ajungeau cu turmele lor până pe coastele Athosului, iar Mănăstirea Cutlumuş - rectitorită de voievodul Nicolae Alexandru Basarab către anul 1360 şi numărând foarte mulţi monahi de origine română, a fost supranumită multă vreme " Marea Lavră a Ţării Româneşti". Trebuie să fie vorba - după cum spune (şi) scriitorul Răzvan Codrescu - într-un articol, mai degrabă, sau de vitregia istoriei (care i-a împiedicat pe români să se unească într-un singur stat puternic şi într-o singură biserică autonomă), sau de o anume măsură (discreţie) a manifestărilor noastre în lume (care, de pildă, pe plan religios, ne-a făcut să nu avem în calendar, până în sec. xx, sfinţi canonizaţi de noi înşine, deşi toată istoria noastră este presărată cu mari trăitori şi martiri ai dreptei credinţe).

O lămurire edificatoare, în acest sens, este şi aceea a Părintelui Petroniu Tănase - cu care am stat de vorbă, care a spus că : "Sihaştrii din Carpaţi veneau la Athos, fiindcă găseau aici condiţii de viaţă sihăstrească, de viaţă pustnicească, mai bună, mai deplină. De aceea nu şi-au întemeiat o mănăstire a lor, ci, când s-a întamplat să se stabilească în mănăstiri de obşte (în chinovii) au trăit împreună cu ceilalţi fraţi: - La Cutlumuş, la Zograful, la Filoteu, la Karakalu etc. Dar, în general, au trăit viaţa sihăstrească, în chilii răspândite pe tot cuprinsul Athosului - dovada faptul ca până astăzi există astfel de chilii. Abia în sec. al xix-lea, când apar statele naţionale, s-au gândit şi monahii români aghioriţi să aibă un lăcaş al lor şi, astfel, au întemeiat Schitul Prodromul. Este de altfel grăitor, pentru vocaţia sihăstrească românească a înduhovnicţilor români, faptul că primii trei stareţi de la Prodromu - Nifon, Damian şi Ghedeon - s-au retras din stăreţie şi şi-au încheiat zilele ca sihaştri, în peşteri sau chilii din apropiere, iar cel dintâi a refuzat cinstea de arhimandrit, rămânând până la capăt simplu ieroschimonah şi lăsând un testament în care cheamă cu precădere la nevoinţă, pocăinţă şi smerenie şi, din care, iată spicuim şi noi câteva îndemnuri, cum ar fi: " Fraţilor, aveţi grijă de sufletele voastre, ştiind că aicea este vremea nevoinţelor, iar dincolo a plăţilor şi cununilor, şi că după trecerea acestei vieţi nu mai foloseşte la nimic pocăinţa. Să aveţi dragoste între voi, să fiţi smeriţi, buni, ascultători şi lesne iertători unii altora. Siliti-vă din toate puterile să păziţi pacea dintre voi, iar deasupra patimilor şi gândurilor celor spurcate să ne întrarmăm cu postul, cu privegherea, şi, mai mult decat toate, cu aducerea aminte de moarte, gătindu-ne în tot ceasul de ieşirea din viaţă aceasta şi spre întâmpinarea Domnului Iisus Hristos... "

Dinaintea altarului bisericii mari - ridicată între anii 1857 şi 1866 cu Hramul Botezul Domnului, arde neîntrerupt o candelă care aduce aminte ca acolo odihnesc oseminţele acestui cuvios stareţ Nifon - care a trecut la cele veşnice în anul 1899 şi care este, cum am mai spus, întemeietorul şi cel dintâi stareţ al Schitului Prodromu " acest sfânt lacaş românesc... cu viaţa chinovitică (de obşte), fondat ca azil (spirirual) al tuturor românilor, fară deosebirea lor " (cum citim în Pisania de deasupra intrării în Biserica, neostentativ încadrată de tricolorul românesc).

Înainte de actualul schit, pe locul respectiv se înalţă doar paraclisul Sfântului Ioan Botezătorul (care dăinuieşte şi astăzi, fiind refăcut de mai multe ori) atestat abia la anul 1754 când "a fost reânnoit de monahul Iosif Hiotul" (cum aflăm dintr-o inscripţie ce se află pe peretele sudic al mănăstirii) dar probabil datând încă din secolul anterior. De aici se trage şi numele schitului - în greceşte prodromos înseamnă înainte mergător – referindu-se, deci, la Sf. Ioan Botezătorul - care este ocrotitorul acestui sfânt aşezământ. Icoana făcătoare de minuni a Botezătorului - care cu privirea sa încruntată i-a izgonit pe turci la anul 1821, este cea mai veche dintre icoanele ocrotitoare ale obştii. Pe la începutul secolului XIX se osteneau - pe lângă acest paraclis - trei sihaştri români - duhovnicul Iustin cu ucenicii săi Patapie şi Grigorie - care sunt cei dintâi care au avut de gând să ridice acolo un schit " ca să aibă şi Românii un sfânt lăcaş în Grădina Maicii Domnului, în care să slujească în frumoasa limbă românească. "Cerând, pentru aceasta, binecuvantarea Marii Lavre - mănăstirea întemeaiată de Sf. Atanasie Athonitul, de care aparţine schitul nostru - au primit-o în anul 1820. Din păcate, însă, proiectul nu s-a putut îndeplini atunci, ci numai cateva decenii mai târziu, când iniţiativa a fost reluată de moldovenii Nifon şi Nectarie, cărora Marea Lavră le-a reînnoit aprobarea în anul 1851 şi care, în anul 1856 au dobândit şi binecuvantarea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol (sub autoritatea căruia se afla, şi astăzi, Sfântul Munte), respectiv a Patriarhului Chiril. Domnitorul Moldovei Grigorie Ghica a sprijinit începerea lucrărilor cu 3000 de galbeni şi a dat încuviinţare să se strângă ajutoare de la poporul cel binecredincios.

Aşa a luat fiinţă schitul care astăzi este restaurat în întregime - graţie stareţului ei de peste 35 de ani - Părintele Petroniu Tănase, şi a iconomului ei - Părintele Ierodiacon Iustinian Stoica (care a fost, în vara anului 1999, la Oradea - la invitaţia ASCOR - Filiala Oradea şi a vorbit despre Sfântul Munte Athos şi despre Schitul Prodromu, în special) - (şi) care a fost ajutat, foarte mult,(şi) de către orădeni - în special de către domnul rector Teodor Maghiar - care a vizitat, de mai multe ori Sfântul Munte şi Schitul şi care este pomenit, aici, cu mult respect şi cu multa recunoştinţă. Aşezământul - cu cele trei paraclise (al Adormirii Maicii Domnului, al Bunei Vestiri şi al Sfântul Ioan Botezătorul), cu cele cinci icoane făcătoare de minuni - dintre care cea mai vestită este Maica Domnului Prodromiţa, "cea nefăcută de mână omenească", cu numeroasele lui sfinte moaşte, cu impunătoarea clopotniţa, cu stăreţia, cu impunătoarea biblioteca, cu atelierele, cu sinodiconul (sala de reuniuni), cu arhondaricul (casa de oaspeţi), cu bolniţa (spitalul), cu chiliile, cu marea cisternă subterană, cu trapeza (sala de mese), cu anexele gospodăreşti şi cu celelalte acareturi, alcătuiesc, aşadar, o lume în sine, după o sfântă rânduiala athonită, mărturisind exemplar, "Prezenţa monahismului şi spiritualităţii româneşti în Centrul Ortodoxiei" - după cum spunea Prea Cuviosul Părinte Stareţ Petroniu Tanase.

Iată, în câteva rânduri, ceea ce a fost, ceea ce este şi, mai ales ceea ce va fi Schitul Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos - la care vin cu toată evlavia şi bucuria, pentru a se închina, toţi românii săvârşitori de pelerinaj în Grădina Maicii Domnului. Şi tot cu acest prilej i-am adresat (şi) câteva întrebări, spre conturarea uni cuvânt de folos, Părintelui venerabil şi nonagenar Petroniu Tănase – Monahul athonit şi autentic ori Stareţul desăvârşit – care ne-a vorbit despre Osândirea aproapelui ce nu este un păcat mic, căci sfinţia sa, retras fiind din lume, dar nu departe de oameni şi de preocupările lor spirituale, monahul athonit ne învaţă că trăirea unei vieţi conforme cu Evanghelia nu este doar efort, doar asceză, nevoinţă, ci şi mângâiere dumnezeiască din partea harului. În drumul lui duhovnicesc, credinciosul este ajutat de îngerul păzitor şi de sfinţi. Aşadar, Stareţul Schitului Românesc Prodromu aflat astăzi la 96 de ani, ne vorbeşte în cele de mai jos despre cinstea mare pe care Dumnezeu a făcut-o omului când l-a chemat la existenţa fericită alături de El, în veşnicie.

- Preacuvioase Părinte Stareţ Petroniu, ce înseamnă a nu judeca pe celălalt?

- Sfinţii Părinţi, Biserica în totalitatea ei consideră mare păcat judecarea altuia. Uite, în Postul Mare, la slujbe se zice rugăciunea Sfântului Efrem Sirul şi se rosteste în tot timpul Postului Mare, în afară de sâmbăta şi duminica. Se rosteşte de câte 8-9 ori şi se spune în Tipic ca preotul să o rostească cu mâinile ridicate şi cu metanii şi închinăciuni. Această rugăciune se încheie cu cuvintele: „Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd păcatele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. E făcută cu stăruinţă pe toată durata Postului Mare. Te-ai aştepta ca, atunci când te rogi cu aşa mare stăruinţă să te păzească Dumnezeu de păcate, să fie pomenite păcatele cele mai grave: crimă, desfrânare, pe care noi le socotim a fi mai mari şi mai rele, dar Sfântul Efrem nu le pune acolo pe acestea, ci zice: „Dăruieşte-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe aproapele”. Osândirea aproapelui este mare păcat. Sfinţii Părinţi spun că se face o mare greşeală atunci când osândim păcatele, căci atunci tu te faci singur judecător al fratelui tău, iar aceasta după mintea ta. Nu avem calitatea aceasta şi nu avem nici un drept să facem aşa. Acest drept nu îl are decât cel care l-a făcut pe om, Dumnezeu. Doar El are dreptul să îl judece pe om, iar noi, judecând pe aproapele, împietăm asupra dreptului lui Dumnezeu, Care este Judecătorul cel drept. Fiecare om este făcut după chipul lui Dumnezeu, fiecare om este o entitate unică în viaţa omenirii de la începutul până la sfârşitul lumii. Niciodată nu o să fie doi oameni aceeaşi. Oamenii nu pot face lucruri identice. De exemplu, eu recunosc un tablou de Grigorescu, de Tonitza după anumite trăsături, după stilul personal.

Suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii

Omul este mărginit, posibilităţile lui fiind limitate. Dumnezeu este Fiinţă nemărginită, iar puterea Sa creatoare este infinită. Dumnezeu creează în mod unic, nu repetă; fiecare fiinţă este o creatură nouă, oglindind în fiinţa ei ceva din strălucirea şi infinitatea dumnezeiască. De aceea Sfinţii Părinţi spuneau: „Ai văzut omul, ai văzut pe Dumnezeu!”. Tocmai de aceea în cinstirea sfintelor icoane nu cinstim lemnul şi culoarea, ci pe cel reprezentat. Tot aşa, întâlnind omul, care este chipul lui Dumnezeu, cinstea dată omului se ridică la Creatorul lui. De aceea suntem datori cu cinstea şi cu respectul unii faţă de alţii şi nu avem nici un drept să judecăm pe aproapele. Dar atunci când eşti într-o poziţie de conducere şi ai subalterni care greşesc uneori, ce atitudine trebuie să ai? Judecata înseamnă să îl condamni pe om, să îl osândeşti. Dacă atragi atenţia cu respect şi cuviinţă, părinteşte şi cu îndemn, asta nu înseamnă judecată, ci trebuinţă, necesitate şi firesc: să îl iubeşti pe om şi să-l lămureşti că a greşit.

Să căutăm fericirea care nu are sfârşit

- La vârsta şi la experienţa pe care le aveţi, ce mesaj aţi transmite tinerilor din ziua de astăzi?

- Nu pune problema aşa... Nu am nici un mesaj, pentru că nu am nici o calitate să fac asta. Ne sfătuim şi dacă mai vin pe aici şi întreabă fraţii, le spunem că trebuie să avem în vedere un lucru: ne-a făcut Dumnezeu marea cinste de a ne crea după chipul Lui, fiinţe cugetătoare, fiinţe nobile şi ne-a hărăzit fericirii veşnice. Trebuie să ne străduim - e interesul nostru! - să moştenim fericirea dăruită de Dumnezeu. Dacă în viaţa aceasta ne străduim să avem o familie liniştită, o locuinţă, condiţii de trai şi sănătate, ajungem să spunem că suntem fericiţi în această viaţă. Dar mă întreb: este oare fericirea deplină? Nu-i deloc! În viaţa noastră vin boala, necazurile, inevitabil vine şi moartea. Şi aşa, toată fericirea pământească ia sfârşit. Dacă pentru starea aceasta de câţiva ani, scurta viaţă pe pământ, noi dăm toată grija noastră şi ne străduim aşa de mult, pentru fericirea veşnică noi nu facem nimic? Căci ştim că Dumnezeu a rânduit ca, după încheierea vieţii pe pământ, să înceapă veşnicia. Iar veşnicia poate să fie fericită sau nefericită, după cum am făcut-o noi înşine.

Fiecare va merge cu bagajul lui sufletesc

Sfântul Nicodim Aghioritul spunea: „Dumnezeu mi-a rânduit împărăţia veşnică, iar eu trebuie să mă pregătesc pentru ea, în toată vremea vieţii”. Ce fac eu ca să intru acolo, căci acolo vreau să fiu, unde Dumnezeu mi-a pregătit loc? Sfinţii erau foarte grijulii: permanent se gândeau la dobândirea împărăţiei veşnice, iar grija aceasta era uneori istovitoare, căci îi mistuia.

Sfântul Pimen, fiind pe patul de moarte, era îngrijorat, iar ucenicii l-au întrebat: „Te mai îngrijorezi, părinte, după tot ceea ce ai făcut?”. „Am făcut ceea ce am putut, dar ştiu eu că voi ajunge la Dumnezeu?, se întreba avva Pimen. Diavolii îl ispiteau pe Sfântul Sisoe cel Mare, zicându-i: „Ai scăpat de noi!”. Dar el le spunea: „Încă nu am scăpat, ci abia când voi ajunge în rai”. Să-i ascultăm şi pe Sfinţii Părinţi, care ne încredinţează: „Puţină osteneală şi veşnică odihnă!”. Asta aş spune tineri-lor: să vă gândiţi cu tot dinadinsul la fericirea veşnică! Există două situaţii - tertium non datur (o a treia nu mai există): ori viaţa veşnică pentru cei care au împlinit poruncile lui Dumnezeu, ori osânda veşnică pentru cei care nu au trăit după voia lui Dumnezeu şi au făcut voia vrăjmaşului. Pe aceştia o să-i aştepte diavolul, după cuvântul: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui” (Matei 25, 41). Fiecare va merge, după această viaţă, cu tot ceea ce a agonisit în această viaţă, cu bagajul lui sufletesc, de cugetare, de simţire şi de fapte.

- Vă mulţumim foarte mult, Preacuvioase Părinte Stareţ, pentru toată dragostea şi calda înţelegere!
(http://www.agoracrestina.ro/biblioteca/stelian_gombos-interviu-cu-parintele-petroniu-tanase.html)

Mai cititi si:

http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/avva-petroniu-tanase-marele-duhovnic-roman-al-athosului/

SMERITUL PARINTE PETRONIU TANASE, EGUMEN AL SCHITULUI ROMANESC PRODROMU, A PLECAT LA CERURI.DUMNEZEU SA-L IERTE SI SA-L ODIHNEASCA!

Parintele Petroniu TanaseParintele Petroniu Tanase, fostul egumen al Schitului romanesc Prodromu din Muntele Athos, a trecut la cele vesnice, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00.

Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie.



Parintele Adrian Fageteanu, intrebat despre Parintele Petroniu Tanase, va spune: "Avva Petroniu Prodromitul? Cel mai smerit. Cel mai smerit. Cel mai smerit." Tot el nu va spune ca, in anul 1937, perioada in care obstea Manastirii Antim a fost cea mai numeroasa, numarand 38 de monahi, cel mai smerit dintre ei si singurul care nu se indreptatea pe sine era Parintele Petroniu Tanase; la acea data, Parintele Petroniu avea doar 23 de ani."Toata actuala randuiala a bibliotecii i se datoreaza. Poate de aceea, desi e staret, continua sa se ocupe tot el de ea, aceasta fiind parte din viata sa, din ascultarea sa."

Dorul pentru o viata imbunatatita, asemeni marilor parinti nevoitori, i-au indrumat pasii spre Gradina Maicii Domnului - Sfantul Munte Athos. Parintele Petroniu Tanase va ajunge in Sfantul Munte in anul 1978, el facand parte din a doua generatie de monahi trimisa de Patriarhia Romana spre a revigora obstea Schitul romanesc Prodromu.



Din anul 1984, parintele Petroniu Tanase a fost si protosinghel, si duhovnic, si bibliotecar. Nicolae Baciut, vizitand si admirand ordinea din biblioteca, va spune: "simt din nou ca sunt roman, cu tot cu pamantul pe care-l calc. Chiar daca e, administrativ vorbind, pamant grecesc, deasupra lui e duh romanesc. Si biserica, si curtea, si trapeza, chiliile, gradina - toate respira romaneste", iar acest lucru se datoreaza, atat cat tine de om, Parintelui Petroniu Tanase."Mare teolog si mare ascet!" Cand Placide Deseille l-a rugat pe parintele Macarios Simonopetritul (bibliotecar si autor al cartii "Triodul explicat") sa-l duca la un parinte dupa cuvant de folos, au venit, impreuna cu egumenul Elisei si toata sinaxa manastirii, la Avva Petroniu!"Merg pe jos, aceasta e bucuria mea, pentru ca multi Sfinti Parinti au sfintit pietrele acestea cu sudorile lor." Calcand pe urmele sfintilor de odinioara, parintele simte bucuria comuniunii si a rugaciunii neincetate."

Din gandurile unui parinte isihast - Avva Petroniu Tanase Prodromitul

"Chemarea Sfintei Ortodoxii pentru Parintele Petroniu poarta chipul chemarii la vietuirea monahala. Sunt emotionante paginile in care acesta relateaza primii sai pasi in manastire sau in scolile monahale si intalnirea sa cu colegii de generatie si de vocatie. Parintele Petroniu apartine unei generatii de monahi romani, cu adevarat binecuvantate de Dumnezeu, chemate sa traverseze una dintre cele mai grele perioade din istoria neamului si a Bisericii romanesti, cu ascultari si raspunderi bisericesti importante."

Calcand pamantul athonit al Prodromului, Nicolae Baciut scria: "In scurt timp, Parintele Petroniu Tanase va ajunge sa fie indragit si cautat pentru sfat de catre romani si greci, deopotriva.

Parintele Ioanichie de la Manastirea athonita Simonos Petra, il va numi: "Parintele Petroniu de la Prodromu imbina perfect dragostea cu asceza si nevointa cu blandetea. Pana acum cativa ani parintele Petroniu se ruga la priveghere stand toata noaptea in picioare, de seara pana dimineata. Sa ingenunchezi era o adevarata binecuvantare."

Nimeni, dintre cei ce au pasit in Schitul Prodromu, nu poate uita chipul luminos al Parintelui Petroniu Tanase si cuvintele duhovnicesti ale batranului, oferite pe cale, pe o banca, in lumina rasaritului sau in amurg.

Parintele Petroniu Tanase - carti publicate din dragostea fata de ucenici

1. "Chemarea Sfintei Ortodoxii" - Editura Bizantina, 2006

2. "Icoane Smerite din Sfanta Ortodoxie romaneasca" - Schitul Prodromu, 2002

"Sfantul Isaac Sirul ne da aceasta minunata invatatura: "Cand te intalnesti cu aproapele tau, sileste-te sa-l cinstesti mai presus de masura lui.. Lauda-l chiar si pentru cele ce nu le are.. Spune-i tot binele si tot ce este spre cinstirea lui." Si lucrul este firesc: asa cum cinstind icoana, cinstea se urca la chipul infatisat in icoana, tot asa cinstirea omului, a chipului lui Dumnezeu, se urca la cinstirea insasi a lui Dumnezeu. Traindu-mi viata smerita in lumea celor multi, anonimi, smeriti, am avut bucuria sufleteasca sa surprind unele din aceste frumuseti ale confratilor, pe care le-am insemnat aici spre, slava lui Dumnezeu. Cel minunat intru Sfintii Sai, si cu dorul de a bucura si pe altii din intalnirea cu ele." (Ieromonah Petroniu Tanase)

3. "Bine esti cuvantat, Doamne - meditatii" - Editura Bizantina, 2004

"Bine esti cuvantat, Doamne!". Cand chipul senin al unui frate si cuvantul lui iubitor ma intampina si inima tresalta de duhovniceasca bucurie, un glas tainic dinlauntru murmur: "Bine esti cuvantat, Doamne!". In fata sfantului Prestol cand inima se topeste inaintea milostivirii celei negraite a Stapanului, un fior adanc suspina: "Bine esti cuvantat, Doamne!"."Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand piciorul sovaie si este amenintat cu alunecare in prapastie, un strigat de ajutor izbucneste: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Cand vrajmasul imi da tarcoale, sa ma inghita, inima infricosata cauta pe Domnul: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!". Si asa, adeseori: in chilie, la biserica, la lucru, la masa, pe cale, ma vad ca la spovedania cea de taina din fata Stapanului si in inima rasuna cele doua refrenuri: "Al Tau sunt eu, mantuieste-ma!"


4. "Usile pocaintei. Meditatii duhovnicesti la vremea Triodului" - Editura Trinitas

"Este gresit sa se creada ca Biserica e inapoiata, retrograda, ca s-au schimbat vremurile si ca trebuie si ea sa se modernizeze. Biserica este traditionalista tocmai pentru ca are niste valori de aparat. Nu e vorba de inchistare, ci de consecventa in sfintele randuieli."Romanii nu au venit la Muntele Athos si nu au facut donatii ca sa aiba o manastire. Au facut-o pentru desavarsirea lor sufleteasca. Am avut, candva, multi calugari la manastiri precum Marea Lavra, Karakalu si Dionisiu. Sunt si acum multi calugari romani, raspanditi in Sfantul Munte."Sunt lucruri foarte interesante si frumoase in ortodoxia noastra romaneasca. Fiecare tara isi are amprenta si specificul ei crestin ortodox. Nu putea sa se intample altfel cu poporul roman. Sunt lucruri ce tin de evlavia credinciosilor nostri simpli.

De exemplu, ducandu-ma odata acasa de Pasti, in Joia Mare, o batrana se intorcea tarziu acasa si mama a intrebat-o de unde vine. A raspuns ca vine de la o vecina care este bolnava. - Domnul Hristos a spalat astazi picioarele ucenicilor, eu sa nu fac nimic? M-am dus si am spalat picioarele la o femeie bolnava, in pat. - O femeie fara carte!"Luxul, facilitatile tehnice nu se potrivesc cu spiritul manastiresc. Unele lacasuri primesc fonduri de la Uniunea Europeana, dar confortul nu este facut pentru duh, ci pentru trup. Prin navala lumescului, trairea athonita se dilueaza."Ce spune Mantuitorul? - Iar voi fiti desavarsiti, ca Tatal vostru desavarsit este. Fiti sfinti, ca Tatal vostru Sfant este. - Chemarea omului este desavarsirea, este sfintenia. Dumnezeu i-a dat putere omului sa fie desavarsit, iar omul e obligat sa se desavarseasca.

Desavarsirea e interesul nostru. Orice si oriunde ar fi, omul are posibilitatea sa se desavarseasca si sa fie fericit. Suntem datori sa inmultim talantul pe care ni-l da Dumnezeu. Ne mantuim prin Har, dar trebuie si noi sa punem straduinta." "Mai ieri ne ingrijoram la vestea sosirii luptelor celor duhovnicesti, de la inceputul Postului. Cateva zile doar ne despart de cutremurul si tanguirea Golgotei. (...) Dar, pana sa ajungem aici, a trebuit sa calatorim pe o cale stramta, insa foarte sigura, bine batatorita, pentru ca pe ea au calatorit multi inaintea noastra; aceea pe care ne-a aratat-o pas cu pas Sfantul si marele Post. (...) Va veni insa vremea cand calatoria pe calea cea stramta se va fi sfarsit pentru totdeauna. Cand va fi trecut putina osteneala si vom fi ancorat in limanul odihnei celei vesnice. Cu ochii mintii atintiti necontenit spre acest tarm, sa ne ducem mai departe calatoria. Putina este osteneala.. Gandurile de fata, un tovaras smerit pe aceasta cale." (Parintele Constantin Coman)

Lucrarea, constituindu-se intr-o meditatie asupra perioadei Postului Mare, subliniaza de fapt principalele coordonate ale vietii crestinului ce cauta calea spre Imparatia lui Dumnezeu. "Asadar, Usile pocaintei sunt usile cerului deschise in inimi. De aceea, perioada Triodului, ca scoala a eliberarii de pacat si nevointa pentru mantuire, este un urcus spre Sfintele Pasti, o ridicare a sufletului din pacat pentru a-L intalni pe Hristos, Cel Inviat, caci Invierea lui Hristos este cu adevarat viata imparatiei lui Dumnezeu, impartasita oamenilor". (P.F. Parinte Patriarh Daniel).

Dumnezeu sa il odihneasca in pace !

RASPUNSUL PATRIARHIEI IN LEGATURA CU "ELEMENTELE LEGIONARE SI DESTABILIZATOARE" DE LA MANASTIREA PATRU VODA, IN FRUNTE CU PARINTELE PARVU

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:

În legătură cu materialul de presă intitulat Căpitanul Zelea Codreanu renaşte pe You Tube cu voia duhovnicului Iustin Pârvu, apărut sub semnătura domnului Vlad Stoicescu, în cotidianul Evenimentul Zilei din 21 februarie 2011, precizăm următoarele:

Este regretabil faptul că unii jurnalişti nu cunosc modul de organizare specific al Bisericii Ortodoxe Române şi treptele de responsabilitate din interiorul acesteia. Astfel, aceştia confundă Patriarhia Română cu o instituţie de stat şi transferă spre Patriarhie orice responsabilitate locală, ignorând autonomia şi responsabilitatea eparhiilor (arhiepiscopii şi episcopii).

La Patriarhia Română nu s-a primit până astăzi, 21 februarie 2011, niciun protest privind cazul menţionat în articolul citat mai sus.

Potrivit principiului autonomiei eparhiale, mănăstirea Petru Vodă (judeţul Neamţ) se află în jurisdicţia canonică a Arhiepiscopiei Iaşilor. Prin urmare, Arhiepiscopia Iaşilor este singura autoritate bisericească abilitată să cerceteze şi să ia măsurile care se impun în caz de indisciplină canonică şi administrativă în unităţile bisericeşti din subordinea sa.

În orice caz, Patriarhia Română nu iniţiază şi nu promovează mişcări rasiste, xenofobe, antisemite sau de învrăjbire pe motive religioase ori etnice deoarece aceste sunt contrare Evangheliei iubirii faţă de toţi oamenii. "

Care miscari rasiste, xenofobe, antisemite????
Cine pe cine uraste?? Unde si la cine au vazut ei asta?
Cititi:
http://apologeticum.wordpress.com/2011/02/20/incultura-si-anti-romanism-acuzatorii-miscarii-legionare-ar-trebui-sa-stie-ca-aceasta-a-fost-scoasa-de-sub-acuzare-de-tribunalul-de-la-nurnberg-inca-din-1945/

Iar Patriarhia o da de gard, ca de obicei....

NE VORBESTE PARINTELE CLEOPA:CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI

Frati crestini, vreau să vă vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales să vorbesc despre chemarea neamului celui cuvântător al oamenilor si să vă spun în câte chipuri ne cheamă Dumnezeu pe noi.

Dumnezeu cheamă popoarele pământului la pocăintă prin foamete, cu secetă, cu boli, de parcă le-ar spune: Iată, Eu sunt Acela despre Care spune Ieremia proorocul că voi da ploaie peste zece cetăti si peste două nu voi ploua. Si iarăsi, voi da ploaie peste două cetăti si peste zece n-am să dau ploaie, ca să vă arăt că Eu sunt Dumnezeul norilor si Tatăl ploilor, cum a zis si Iov.

Am auzit că la televizor, când se dă buletinul meteorologic, se arată harta tării spunându-se: aici plouă, si se arată vreo 10-15 puncte unde plouă în tară, iar în cea mai mare parte a tării nu plouă. Auzind aceasta, foarte m-am folosit. Si mi-am adus aminte de cuvintele proorocului Ieremia si mi-am zis: Iată cum se împlinesc sub ochii nostri, că plouă în câteva sate si în 20-30 nu plouă.

Deci în mâna lui Dumnezeu sunt ploile si norii si furtunile si vânturile. Căci spune Hristos: Anii si vremile le-a pus Tatăl întru a Sa stăpânire. Nimeni nu-I poate cere socoteala Lui de ce a lăsat secetă sau furtună; nimeni nu poate opri vânturile si ploile, nimeni nu le poate aduce, decât mâna cea atotpu-ternică a lui Dumnezeu. Deci, iată, uneori ne cheamă Dumnezeu cu secetă, alteori cu grindină, alteori cu fulgere, când trăsneste pe multi, alteori ne cheamă cu foamete, alteori cu boli.

Alteori dă Dumnezeu boală si molimă si nu este casă unde să nu fie un bolnav. Alteori ne cheamă cu războaie, alteori cu robie, alteori cu glasul Scripturilor când zice: Veniti la Mine toti cei osteniti si împovărati si Eu vă voi odihni pe voi. Si altă dată zice: Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea sa si să-Mi urmeze Mie.

Deci iată că ne cheamă Dumnezeu si prin stihii, si prin cutremure si prin secetă; ne cheamă prin boli si prin necazuri, prin scârbe, prin toate cheamă popoa-rele la El să cunoască că este un Tată în cer si că poate face cu popoarele câte voieste.

Ce spune Isaia? Doamne, Tu ai zidit pământul ca pe o nimica si toate popoarele pământului înaintea Ta sunt ca o picătură într-o cadă (Isaia 40, 15). Ce putere are o picătură într-o cadă? Sau ce este de vei lua o lingură de apă din oceanul cel fără de margini al mărilor? Asa suntem noi de mici si de slabi înaintea lui Dumnezeu. Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie prea multă sau cu cutremur; ne cheamă Dumnezeu prin arsită, dar ne cheamă si în alt fel.

Cum? Prin glasul constiintei. Nu vezi, când păcătuim sau gresim, ne mustră cugetul îndată. Te întreabă: "Omule, de ce ai făcut aceasta? De ce ai furat de la vecinul? De ce ai luat femeia altuia? De ce ai omorât pruncul nevinovat în pântece? De ce ai râs de cele sfinte? De ce fumezi? De ce nu mergi la biserică Duminica si sărbătoarea? De ce nu cresti copiii în frica lui Dumnezeu? De ce nu postesti cele patru posturi de peste an si vinerea si miercurea si te faci asemenea cu iudeii? De ce urăsti pe fratele tău? De ce hulesti pe Dumnezeu când esti în scârbă?"

Prin toate ne mustră constiinta când gresim. Ea este glasul lui Dumnezeu care ne cheamă la El: "Omule, ai gresit. Eu te iert, dar să nu mai faci. Vino la Mine, căci la Mine este izvorul iertării, al iubirii si al milostivirii. Pune început bun de azi înainte, să nu mai păcătuiesti".

Deci constiinta este glasul lui Dumnezeu în inima noastră. Această lege s-a pus înainte de toate legile omenesti.

Zic o seamă de oameni putin credinciosi: "Pe noi, crestinii, Dumnezeu o să ne judece si o să ne pedepsească după Evanghelie, dar popoarele care nu cunosc pe Dumnezeu, cum este China, cum este Japonia, India, care se închină la zei si la vrăjitori, cum are să le pedepsească Dumnezeu? Căci n-au avut Evanghelia si n-au stiut ce este păcat. De aceea nu se pot îndrepta".

Auzi ce spune dumnezeiescul Apostol Pavel în Epistola sa către Romani: Cele nevăzute ale lui Dumnezeu, de la începutul zidirii lumii prin făpturi întelegându-se se văd, adică vesnica Lui putere si dumnezeire (Romani 1, 20). Deci toate popoarele lumii, în ziua judecătii, se vor judeca după patru legi. Asa dogmatisesc Sfintii Părinti. Cei ce n-au avut legea scrisă, se vor judeca după două legi: după legea constiintei, pe care a pus-o în om la zidirea lui, si după legea zidirilor. Cum, după legea zidirilor? Iată cum:

Toate care sunt în jurul nostru vorbesc cu noi. Căci spune Sfântul Grigorie de Nyssa în Viata lui Moise: "Ca o trâmbită din înaltul cerului vorbesc zidirile cu noi si strigă că este un Ziditor". Si ce spune proorocul David: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mâinilor Lui o vesteste tăria. Cum vorbesc cerurile cu noi? Cum vorbeste tăria cu noi si vesteste puterea lui Dumnezeu? Iată cum:

Când te uiti seara la cerul înstelat si-l vezi plin de stele si împodobit ca un candelabru plin de lumină si vezi luna plină strălucind pe cer si rânduiala cea prea frumoasă cu care se conduc stelele si galaxiile si constelatiile cerului cu atâta precizie, încât nici cei mai mari savanti ai lumii nu ajung să facă calendarul după ele, atunci zici cu proorocul: Doamne, ce este omul, că-l pomenesti pe el sau fiul omului, să-l cercetezi pe el? Si atunci îti dai seama că aceste stele, aceste miscări ale lor sunt făcute si purtate de mâna lui Dumnezeu. El a fost Creatorul, El este Cârmui-torul lor. Îti dai seama că lumea aceasta are o minte care le îndrumă, că este un Dumnezeu Care le-a făcut si o mână nevăzută care le poartă de grijă, ca si nouă.

Asa vorbesc cerurile cu noi, încât văzându-le, cunoastem prin ele pe Ziditorul cerului. Când ne uităm la soare si-l vedem cum luminează, că nu putem să-l privim decât câteva minute si orbim, ne aducem aminte de Cel ce a făcut soarele atât de frumos, atât de luminos. Si ne dăm seama că Cel ce l-a făcut pe el, Soarele dreptătii, străluceste de miliarde de ori mai mult ca el. Si asa soarele laudă pe Dumnezeu. Căci se zice: Lăudati-L pe El soarele si luna, lăudati-L pe El toate stelele si lumina. Cum laudă soarele pe Dumnezeu? Cum Îl laudă luna, stelele, cerurile, tot firmamentul, toată zidirea?

Prin existenta si prin miscarea lor. Căci "altele sunt contemplatiile zidirilor si altele sunt legile lor", zice Sfântul Maxim Mărturisitorul în Filocalie. Contemplatia are loc când ne gândim la cine le-a făcut. Iar legile lor sunt rânduielile după care se miscă în univers. Si amândouă sunt făcute de Dumnezeu: existenta lor si legile după care se miscă ele. Asa vorbesc cu noi soarele, luna, stelele si cerurile, florile si păsările, animalele si fiarele, văile si apele, noianurile si aerul, vânturile si toate stihiile. Toate vorbesc cu noi si ne spun că este un Ziditor, un Dumnezeu în cer Care le-a făcut, le tine si le miscă.

Deci după legea constiintei si după legea zidirilor se vor judeca cei ce n-au avut legea cea scrisă. Începând de la Moise, căruia Dumnezeu i-a dat tablele Legii pe Muntele Sinai, poporul iudeu se va judeca după Legea scrisă, iar toate popoarele care au cunoscut Evanghelia, se vor judeca după Legea darului, legea dragostei si a desăvârsirii. De la începutul lumii, astăzi si vesnic, zidirea vorbeste despre Ziditorul ei.

Un necredincios oarecare mergea pe Oceanul Atlantic, pe un vapor mare, un transatlantic. Si un sărman misionar predica pe vapor noaptea despre Dumnezeu, despre minunile Lui care se văd pe cer, sus, pe pământ si în ape. Iar necredinciosul, ca să ia în batjocură pe misionar, a luat binoclul si se tot uita lung la stele. Iar misionarul lui Hristos predica cu foc, pentru că Dumnezeu dă putere multă în cuvânt celor ce-L binevestesc pe El si-L predică pe Dumnezeul Cel adevărat, pe stăpânul Zidirii.

La urmă vine cel necredincios si zice către preot: "Părinte, tot predici pe Dumnezeu, dar eu m-am uitat prin binoclu la stele si nu L-am văzut. Nu stiu unde-I". Iar misionarul lui Hristos i-a spus: "Bine zici frate, că nu-L vezi, si în acest fel nici n-ai să-L vezi în veacul veacului. Dar stii de ce? Ca să-L vezi pe Dumnezeu trebuie să cureti inima de necredintă si de păgânătate, căci asa ne învată pe noi Evanghelia, spunându-ne în fericirea a sasea: Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Deci drept ai zis, pentru că nu L-ai văzut si nici n-ai să-L vezi în veacul veacului, până ce nu-ti vei curăti inima ta de necredintă, de răutate si de păcate. Atunci ai să-L vezi pe Dumnezeu prin lumina credintei".

Asa si azi. Sunt multi oameni care nu aud chemarea lui Dumnezeu. Si dacă nu o auzim, o să pună biciul pe noi, o să ne cheme mai aspru. Dacă ne vom întoarce, El o să dea ploaie timpurie si belsug si sănătate si fericire, că în mâna Lui este viata si moartea. Iar dacă nu, stie El cum să tragă frâul calului. Căci zice Ilie Miniat că lumea aceasta este ca un cal sirep, care aleargă pururea spre pierzare, aleargă la păcate, spre fundul iadului. Dar Dumnezeu va pune frâu acestui cal neastâmpărat. Si care e frâul calului? Care e frâna lui Dumnezeu cu care trage lumea la Dânsul? Sunt bolile, seceta, robiile, războa-iele, moartea, suferintele si toate necazurile.

Când este război, ce cerem? "Dă, Doamne, pace!" Când suntem bolnavi cerem: "Dă-ne, Doamne, sănătate". Când nu plouă: "Dă-ne, Doamne, apă, că murim de sete!" Când suntem robi: "Scapă-ne, Doamne, de robie!" Deci bine ne face Dumnezeu. Stie El să tină în frâu această lume, care aleargă ca un cal sirep la prăpăd, la pierzare. Auzi ce spune proorocul: Însă cu zăbală si cu frâu, Doamne, fălcile lor vei strânge, ale celor ce nu se apropie de Tine. Nu ne apropiem de bună voie, ne pune zăbală si frâu si ne întoarce înapoi, pentru că are putere, căci este Dumnezeu, Care poate să coboare în iad, să ridice, să omoare si să facă viu.

Deci, fratii mei, când vom întelege că Dumnezeu ne cheamă prin boli, prin suferinte, prin pagube, prin necazuri, prin robie, prin secetă, să nu stăm împietriti, ci să ne întoarcem acasă la Tata si să zicem: "Iartă-ne nouă, Doamne, păcatele si ne miluieste pe noi". Atunci Bunul Dumnezeu ne iartă, pentru că El nu ne ceartă din ură. Adevăratul părinte nu bate copiii săi din ură. Doamne fereste! Care mamă sau tată ar vrea să-si bată copiii degeaba, să-si bată joc de dânsii? Nu! Ci dacă vede că vreunul azi nu ascultă si mâine nu ascultă si poimâine nu ascultă, si-i încăpătânat si-i răspunde împotrivă si face după voia lui cea rea, pune mâna fără să vrea pe vargă sau pe curea sau pe băt. Pentru ce? Pentru că vede că acest copil a pornit pe căi rele si merge din rău în mai rău, se duce în prăpastie si dacă îl va bate mai pe urmă, va fi prea târziu.

Asa face si Dumnezeu cu noi. Noi suntem toti fiii lui Dumnezeu după dar. Auzi ce zice Scriptura: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Înalt toti. Iar voi ca niste oameni muriti si ca unul din boieri cădeti, adică ca unul din diavoli. Dacă suntem fiii lui Dumnezeu după dar si avem darul punerii de fii prin Sfântul Botez, avem Biserica mamă si pe Dumnezeu Tată, după cum zicem pururea: Tatăl nostru Care esti în ceruri, dacă-i asa, să stăm pururea cu ochii mintii la Tatăl nostru si să stim că dacă nu vom voi de bună voie să-L iubim si să-L cunoastem că există, El va pune mâna pe vargă.

Dar mai bine să ascultăm din dragoste si să-L iubim pe Dumnezeu si să facem poruncile Lui din cumintenie, ca El pururea să aibă milă de noi si să ne poarte de grijă.

Apostolii au ascultat de Hristos, proorocii au ascultat, cerul ascultă, pământul ascultă, roua ascultă, grindina ascultă, stelele ascultă, noianurile si toată natura ascultă! Numai omul, fiinta cea ratională, nu vrea să asculte de Părintele său Cel ceresc. Dar băgati de seamă că mâna lui Dumnezeu are si vargă cu care ne poate bate.

Deci să stăm bine, să luăm aminte! Să nu uitati, de astăzi înainte, că orice necaz care vine peste noi, este o chemare a lui Dumnezeu. Căci zice: Dumnezeu bate pe tot fiul pe care-l primeste.

Si să nu cârtim dacă suntem chemati într-un fel sau altul, căci spune Apostolul Pavel: Fiecare, întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână!

Te-a chemat Dumnezeu sărac, nu dori să te îmbogătesti; te-a chemat să fii călugăr, călugăr să rămâi până la moarte; te-a chemat să fii preot, preot vrednic să fii; te-a chemat să fii meserias, meserias bun si cinstit să fii; te-a chemat să fii filosof sau mecanic sau în alt serviciu, asa să rămâi. Dar să slujesti cu cinste, să cunosti că Dumnezeu este Cel ce te-a chemat într-un fel sau altul si fiecare din noi întru ceea ce este chemat, întru aceea să rămână! Amin.

TOT DESPRE RATACIREA SCIENTOLOGICA

Scientologii si cea mai mare conspiratie din istoria Statelor Unite

Alba ca Zapada a fost si o operatiune de infiltrare de proportii nemaivazute a scientologilor in administratia americana, dar si in alte administratii din peste o duzina de tari. Operatiunea urmarea o curatare a tuturor dovezilor ce ar fi pus acest cult intr-o lumina defavorabila in fata publicului larg.

In 1973, este pus in aplicare planul "Alba ca Zapada" prin care peste 5.000 de membri ai cultului scientologic reusesc in a sustrage documente din diferite agentii guvernamentale americane si straine. Acestia au reusit sa se infiltreze pana si in organizatii internationale, precum Interpolul, in speranta stergerii oricarei urme a vreunei activitati ilegale efectuate de acest cult.

Scientologia, o religie a banilor si a violentei

Scientologia este un set de credinte dezvoltate de scriitorul de carti stiintifico- fantastice Ron Hubbard in 1953. Dupa cum ii marturisea lui Lloyd Eshbach, un prieten scriitor in 1949, Hubbard vroia sa porneasca o religie deoarece acolo "se aflau banii".

In Statele Unite a reusit sa devina recunoscuta ca religie in 1994, dar in alte tari nu are acest statut, fiind privita cu suspiciune deoarece este considerata o afacere care face abuz de naivitatea oamenilor.

Scientologii sunt cunoscuti si pentru actiunile ostile indreptate impotriva detractorilor. Politica "vanatului", cum a fost enuntata de Ron Hubbard, urmareste agresarea verbala si fizica prin orice mijloace a acestora.

Au fost cazuri in care au incercat sa provoace traume psihice de o asa natura incat persoana in cauza ar fi innebunit sau ar fi vrut sa se sinucida. Exemple nefericite in acest sens este cel al Lisei McPherson sau cel al lui Noah Lottick.

Din cauza acestor practici violente, dar si a faptelor de subversiune, scientologii sunt strict supravegheati de majoritatea guvernelor tarilor in care se afla, iar cateodata se iau masuri pentru a limita extinderea influentei lor.

Guvernul german s-a dovedit cel mai inversunat. Se folosesc metode speciale pentru a impiedica scientologii sa obtina pozitii inalte, iar afacerile lor sunt monitorizate constant. In urma cu patru ani s-a pornit si o initiativa legislativa cu scopul de a interzice scientologia in tara.

Indemnele lui Hubbard pentru un comportament imoral si abuziv

Statele Unite a avertizat Germania ca masurile luate incalcau drepturile fundamentale ale omului. Asta in pofida faptului ca in repetate randuri scientologii la randul lor le incalcau flagrant, profitand de metode legale si abuzuri.

In 1967 Hubbard spunea intr-o scrisoare legata de politicile adoptate fata de critici "Poate fi lipsit de proprietate sau ranit prin orice metode de orice scientolog. Poate fi inselat, dat in judecata, mintit sau distrus".

Orice examinare a activitatii lor era urmata de un raspuns sau actiune agresiva, cu scopul de a denigra " Nu va supuneti niciunei investigatii a noastre. Faceti-o cat mai greu, cat mai greu pentru atacatori pana la capat. Niciodata nu vorbiti despre noi- doar despre ei. Folositi-va de propriul lor sange...sau delicte pentru a face titluri (in presa n.a.)" sau poate cel mai elocvent citat al sau "Singura cale prin care poti controla oamenii este sa ii minti... Singura cale prin care poti controla pe oricine este sa minti."

Implicarea agentiilor americane in monitorizarea cultului

Incepand cu anii '60 mai multe agentii, precum Biroul Federal de Investigatii (FBI), au inceput sa puna sub lupa masinatiunile acestui cult. Pe fundalul acestor actiuni apare si Fiscul care vroia sa perceapa de la aceasta organizatie taxele cuvenite in urma profiturilor inregistrate. Scientologii refuzau sa plateasca si cereau scutirea lor pe motiv ca ar fi o religie.

In acel moment, Fiscul a pornit o cercetare si mai atenta a activitatii miscarii scientologice. Simtindu-se amenintati de asemenea investigatii aprofundate care fi scos la iveala adevaruri neplacute se pune in aplicare operatiunea "Alba ca Zapada".

Cea mai mare actiune de spionaj indreptata impotriva Americii

Biroul Gardianului, departament al miscarii, avea rolul de a proteja interesele cultului cu orice pret. Avea filiale in orasele mari ale tarii si era condus de sotia lui Hubbard, Mary Sue. De aici a pornit intreaga operatiune de infiltrare in guvernele a 30 de tari, dar in Statele Unite a reusit sa se dezvolte cel mai mult.

Printr-o serie de ordine emise de membrii Biroului si descoperite de anchetatorii FBI, exista unul in care Hubbard cere inlaturarea sau corectarea acelor rapoarte care ar fi continut informatii prejudicioase.

De supervizarea intregii operatiuni s-au ocupat Henning Heldt, Cindy Raymond, Gerald Wolfe, Gregory Willardson, Duke Snider, Richard Weigand, Sharon Thomas, Mitchell Herman, Jane Kember si Mo Budlong.

S-au sustras mii de pagini referitoare la activitatea scientologica, au fost puse microfoane, urmarite persoane. In fiecare institutie americana importanta erau implantati agenti scientologi, pornind de la Fisc si continuand cu Administratia Alimentelor si Medicamentelor (FDA), Administratia de Sanctionare a Drogurilor (DEA), Departamentul de Justitie, Trezoreria, serviciul de informatii al Pazei de Coasta, Institutul National de Sanatate Mintala.

Demascarea operatiunii scientologice

Intreaga operatiune a durat trei ani, din 1973 pana in 1976, in cele din urma fiind deconspirata de un librar care ii vedea mereu pe Meisner si Wolfe fotocopiind cantitati imense de documente.

In iunie 1976, Wolfe a fost arestat, dar Meisner a fost sechestrat de scientologi pana in aprilie 1977, cand a reusit sa scape. Acesta s-a predat autoritatilor si si-a recunoscut vina.

In iulie FBI a descins cu un numar impresionant de agenti, cel mai mare folosit pana atunci la un singur raid.

Documentele confiscate au umplut in jur de 20 de camioane. Printre ele se aflau planuri de a pune sub acuzare sau interna in spitale de psihiatrie persoane ce au fost critice la adresa scientologiei in urma unor inscenari. Scriitoarea Paulette Cooper, cea care a dezvaluit o mare parte din practicile ilegale ale cultului, era printre tinte.

Scientologii mai vroiau sa pledeze la Natiunile Unite ca orice actiune agresiva impotriva scientologiei sa fie incadrata la genocid.

Documentele luate au fost de o mare importanta deoarece au dezvaluit cat de mare a fost aceasta operatiune, printre tarile infiltrate fiind si Australia, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Olanda, Italia, Maroc, Portugalia, Suedia, Tunisia si Marea Britanie.

Sentintele principalilor vinovati

Cei mai importanti conspiratori au fost condamnati la doar cativa ani de inchisoare si pusi sa plateasca amenzi infime. S-a vrut si condamnarea lui Ron Hubbard, dar nu s-a realizat din cauza lipsei unor dovezi importante.

La declararea sentintei impotriva sotiei lui Hubbard judecatorul a afirmat "Standardele de comportament uman incorporat in astfel de practici reprezinta nu mai putin decat pervertirea absoluta a oricarui sistem cunoscut de valoare etica. Avand in vedere acest lucru, sfideaza imaginatia ca acesti inculpati au indrazneala de a incerca sa apere actiunile lor in numele religiei.

Ca acesti inculpati incearca acum sa se ascunda in spatele principiilor sacre ale libertatii religiei, libertatii de exprimare si dreptului la viata privata, principii fata de care au demonstrat o repetata dorinta de a le incalca cu impunitate, pune sare pe ranile pe care le-au provocat fiecarui element al societatii."

Pozitia oficiala a scientologilor a fost ca Biroul Gardianului a fost infiltrat la randul lui de elemente perturbatoare care au vrut sa aduca prejudicii miscarii si ca acesti membri au fost epurati din randul lor.

Mai mult, referitor la cea mai mare actiune de spionaj de pe teritoriul Statelor Unite aceasta a fost desconsiderata de scientologi deoarece, in opinia lor, s-a furat doar hartie de fotocopiator.

sursa: ziare.com

RATACIREA SCIENTOLOGICA-TOT MAI PREZENTA IN ROMANIA?

Vedete romanesti, politicieni, afaceristi au aderat la Biserica lui Tom Cruise

Biserica Scientologica - cea care explica oarecum stiintific ce este viata si incotro se indrepata omenirea - a inceput sa faca adepti si in Romania. mai ales vedetele sunt tentate si racolate, intrucat au bani si pot sa faca prozelitism mai usor. Scientologia a ajuns in SUA religia la care adera cele mai multe vedete: de la Tom Cruise, JLo, la John Travolta, toti sunt adeptii acestei religii in care omul este cel mai important. Biserica Scientologica a fost intemeiata in 1952 de catre scriitorul american de literatura SF, Lafayette Ronald Hubbard.

In zilele noastre, Scientologia dispune de peste 700 de centre in 65 de tari si este una dintre cele mai prospere religii noi. In Romania, activitatea acesteia se desfasora cu precadere in Transilvania, la Cluj fiind un importanta centru, dar si la Bucuresti, unde au inceput sa se tina intalnirile "de taina". Serviciile secrete romanesti monitorizeaza atent aceasta "secta", care atrage in special tinerii, rupti de credinta crestina. Numeroase vedete autohtone sunt tinute sub observatie. Deocamdata nu dam nume, dar lista celor ce cocheteaza cu aceasta "religie a viitorului" este lunga si impresionanta, dupa cum precizeaza sursele Raportului. Femeile pot fi recunoscute cu ajutorul unei "bratari" din ata rosie, purtata la incheietura mainii stangi. In cadrul intalnirilor se practica o serie de ritualuri, iar pentru cei avansati se ajunge la indeletniciri de natura prolet-masonica.

Tinerii sunt in special atrasi de secta, deoarece ei "isi urmeaza" vedeta. Tocmai de aceea, Scientologia a cuprins in tara noastra destul de multe vedete din lumea filmului, muzicii, artei, dar si politicieni, acestia din urma fiind de toate varstele (femeile mai ales, care nu se sfiesc sa apara si la televizor cu "bratarica" la mana).

De asemenea si foarte multi oameni de afaceri, in special din multinationale, sau din trusturi media, participa la astfel de intalniri la varf. Biserica Scientologica nu traieste in afara banilor. Dimpotriva, deruleaza afaceri in toata lumea, vorbindu-se ca este o noua forma de masonerie, mult mai larga, o masonerie a viitorului, care se deosebeste de cea traditionala, stricta si inchistata in ritualuri ce par uneori absurde chiar si adeptilor.

Intrarea mai multor oameni politici in aceasta comunitate a facut ca SRI sa mentioneze in ultimul sau Raport o "incidentata tot mai mare a intalnirilor din Romania ale Bisericii Scientologice, care incearca actiuni tipice de prozelitism, pe sistem piramidal, asupra unor oameni politici, oameni de afaceri, sau vedete autohtone, care la randul lor sa stranga cat mai multi adepti intr-o religie care pune in centrul mesajului ei omul."

Din rapoartele SRI asupra sectelor se deduce lesne ca acest serviciu de informatii si-a infiltrat agenti si in randul acestei "biserici". De la intalnirile adeptilor s-a vehiculat ca in scientologie, conceptul de Dumnezeu are o forma foarte vaga. Dumnezeu este uneori numit sau se sugereaza a fi Natura, Infinitul, Cea de-a Opta Dinamica, Toata Viata Teta etc. De regula, scientologul este lasat sa-l interpreteze pe Dumnezeu dupa cum doreste. In adevarata lui natura, omul nu este trupul sau eul constient limitat. El este in realitate un Tetan a carui natura fundamentala este in esenta buna si divina. Nu este decazut moral, ci mai degraba ignorant de propria lui perfectiune. Singura lui cadere s-a facut in materie, nu in pacat.

Desi ar trebui sa se ocupe cu lucruri care sa ajute omul sa devina o persoana mai buna, Biserica Scientologica a fost tarata in mai multe scandaluri, majoritatea legate de bani si putere. Una dintre aceste acuzatii este aceea de escrocherie legaturi cu crima organizata. Opozantii acestei religii au inceput sa-i critice si pe adeptii sai: despre producatorul Paul Haggis se spune ca nu reuseste niciodata sa fie la inaltimea colegilor sai si mereu doreste sa epateze prin ceea ce face.

sursa: agentia.org

LUMEA ARABA- O OALA SUBPRESIUNE?NU VIN VESTI BUNE NICI DIN LIBIA

Fiul lui Gaddafi avertizează: Libia se află în pragul războiului civil

NewsIn Potrivit fiului lui Gaddafi, confruntările sunt provocate de elemente libiene şi străine vizând să distrugă unitatea ţării şi să instaureze o republică islamică. Said al-Islam a subliniat că Libia "nu este Tunisia sau Egipt", ci este o ţară tribală, bazată pe alianţe. "Situaţia noastră ar fi de o mie de ori mai rea ca acolo" (Egipt sau Tunisia), a adăugat acesta.


Saif Al-Islam Gaddafi, un fiu al liderului libian Muammar Gaddafi, a declarat că Libia este în pragul războiului civil şi ţinta unui complot străin, într-o alocuţiune televizată în noaptea de duminică spre luni, informează Agerpres.

Saif Al-Islam Gaddafi a recunoscut că mai multe oraşe, dintre care Benghazi şi Al Bayda în estul ţării, au căzut pradă unor ciocniri violente şi că protestatarii au pus mâna pe arme militare. Zeci de mii de persoane se îndreaptă spre Tripoli, a declarat el. "În acest moment tancuri se deplasează în Benghazi conduse de civili. La Al Bayda oamenii au arme şi numeroase depozite de muniţie au fost jefuite. Avem arme, armata are arme, forţele ce vor să distrugă Libia au arme", a spus el.

Potrivit fiului lui Gaddafi, confruntările sunt provocate de elemente libiene şi străine vizând să distrugă unitatea ţării şi să instaureze o republică islamică, potrivit acestor declaraţii retransmise de televiziunea de stat libiană. "Vom distruge elementele răzvrătirii", a declarat el, promiţând în acelaşi timp "formarea unei comisii pentru a crea o constituţie".

Pe de altă parte, Saif al-Islam a recunoscut - într-o intervenţie televizată înregistrată, prima de acest gen - că poliţia şi armata au făcut greşeli în ciocnirile cu protestatarii. El a explicat însă că poliţia a fost vizată de atacurile protestatarilor, iar armata nu a fost pregătită pentru a face faţă unor astfel de situaţii.

În plus, armata şi "nenumăraţi libieni care vin spre capitală de pe tot cuprinsil ţării" îl vor apăra pe Muammar Gaddafi, care "nu este ca Mubarak sau Ben Ali", nu este un lider tradiţional, a spus fiul liderului libian. "Armata va avea un rol central în restabilirea oridinii. Nu vom ceda niciun centimetru din Libia", a asigurat Said al-Islam Gaddafi. Liderul libian Muammar Gaddafi nu va ceda şi va ţine piept protestatarilor "până la ultimul om", a mai spus Said.

Said al-Islam a subliniat că Libia "nu este Tunisia sau Egipt", ci este o ţară tribală, bazată pe alianţe. "Situaţia noastră ar fi de o mie de ori mai rea ca acolo" (Egipt sau Tunisia), a spus Said, menţionând că "ceilalţi arabi beau cafea şi ceai şi râd de noi cum ne distrugem ţara".

Accentuând asupra pericolului separatist la Benghazi, Said al-Islam a avertizat că dacă se vor desprinde, atunci Libia va fi împărţită în mai multe ţări. "Cine va administra petrolul libian?", a întrebat retoric liderul libian, arătând că într-un scenariu separatist, se va pierde infrastructura, iar triburile şi bandele se vor lupta pentru petrolul libian. "Toate bogăţiile noastre vor fi furate, veţi emigra din Libia", i-a pus în gardă pe libieni fiul liderului suprem. "Dacă companiiile petroliere pleacă, nu veţi mai găsi nicio felie de pâine, (...) veţi avea nevoie de viză pentru a veni la Tripoli", sunt alte câteva dintre avertismentele transmise de Said-al Islam Gaddafi.

O TEMA DRAGA ELITELOR: CONTROLUL NASTERILOR SI PLANIFICAREA FAMILIALA

Planeta va fi de nerecunoscut până în 2050, avertizează experţii
O populaţie din ce în ce mai mare care concurează pentru resurse din ce în ce mai puţine vor transforma complet Pământul până în 2050, au avertizat duminică experţii.

Prea mulţi oameni, prea mult consum, prea puţine resurse

ONU a prezis că anul acest populaţia globală va ajunge la 7 miliarde de persoane, iar în 2050 la 9 miliarde, iar cea mai mare parte a creşterii va avea loc în ţările sărace, mai ales în Africa şi sudul Asiei.

Pentru a hrăni toţi oamenii, vom avea nevoie să producem în următorii 40 de ani la fel de multă mâncare ca în ultimii 8.000 de ani, a spus Jason Clay de la WWF.

"Planeta noastră va fi de nerecunoscut în 2050", dacă această tendinţă continuă, a spus Clay.

Creşterea populaţiei va agrava problemele din prezent, precum scăderea resurselor. Veniturile vor creşte în următorii 40 de ani, aducând şi mai multă presiune asupra resurselor, întrucât oamenii tind să consume mai mult dacă au venituri mai mari, spun experţii.

"Mai mulţi oameni, mai mulţi bani, mai mult consum, dar aceeaşi planetă", a spus Clay pentru AFP, cerându-le cercetătorilor şi guvernelor să înceapă să facă acum schimbări la modul de producere a hranei.

Experţii cer mai mulţi bani pentru finanţarea programelor de consiliere familială, pentru a ajuta la controlul naşterilor, mai ales în ţările în curs de dezvoltare.

FOARTE INGRIJORATOR!

De pe site-ul realitatea.net aflam ca:

Fundul Golfului Mexic este mort şi plin de petrol, după deversarea BP de anul trecut

Petrolul deversat anul trecut în urma exploziei platformei BP din Golful Mexic se află, în continuare, pe fundul oceanului, potrivit unei filmări realizate de cercetători. Acest lucru demonstrează că petrolul nu se degradează şi că a omorât viaţa din adâncuri.

Studiul vine după ce un raport recent al BP spune că totul va fi perfect în Golf până în 2012.

Expertul maritim Samantha Joye, de la Universitatea din Georgia, a făcut publice duminică primele rezultate ale scufundărilor cu submarinul la locul deversării de petrol BP. Ea se aştepta că petrolul şi reziduurile rămase în urma microbilor mâncători de petrol să dispară până acum, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

"Trebuie acum să aflăm de ce nu se degradează", a spus Joye. Cercetarea sa şi a colegilor săi vine în contrast cu alte studii mai optimiste despre sănătatea golfului, care spun că microbii s-au descurcat excelent cu distrugerea petrolului.

"Microbii magici au consumat poate 10% din petrolul deversat. Restul este încă acolo", a precizat Joye.

În cinci expediţii diferite, ultima fiind în decembrie, Joye şi colegii săi au prelevat 250 de mostre ale fundului oceanic din Golful Mexic. Unele zone erau studiate înainte de deversarea de pe 20 aprilie şi s-a observat o schimbare dramatică. Mare parte din petrolul descoperit pe fundul oceanului a fost identificat chimic, dovedind că provine din deversarea BP.

Cercetătorii au descoperit o mulţime de vietăţi marine moarte sau pe cale de moarte, inclusiv crabi, stele marine şi viermi sufocaţi de petrol.

"Organismele au murit din cauza petrolului depus pe capetele lor", a arătat Joye.

Autorităţile vor începe un nou program de reabilitare a Golfului Mexic care va fi suportat financiar de către BP şi alte companii responsabile pentru deversare

DRAGUL NOSTRU PARINTE SI MAICULETE DE LA PETRU VODA-ACUZATI DE ANTISEMITISM. INDRAZNESC SA SE LEGE DE UN SIMBOL AL ORTODOXIEI ROMANESTI?

Parintele nostru drag, Iustin Parvu si maicutele de la manastirea Petru-Voda au fost acuzate de antisemitism si de promovare e extremismului de dreapta, deoarece maicutele au cantat Imnul tineretii legionare la aniversarea a 92 de ani inchinati slujirii lui Dumnezeu si tarii a parintelui Parvu. Sper sa nu fie inceputul prigoanei, asa cum se temea parintele. Sa asteptam raspunsul Patriarhiei.

IMNUL TINERETII LEGIONARE (COR)


versuri: Radu Gyr
muzica: Ion Mânzatu

Sfânta tinerete legionara,
Cu piept calit de fier si sufletul de crin
Iures ne-nfrânat de primavara
Cu fruntea ca un iezer carpatin,
Cu bratele suim în soare
Catapetesme pentru veac;
Le zidim din stânci, din foc, din mare
Si dârz le tencuim cu sânge dac...

Garda, Capitanul
Ne preschimba-n soimi de fier
Tara, Capitanul
Si Arhanghelul din cer.

Moartea, numai moartea legionara
Ne este cea mai scumpa nunta dintre nunti,
Pentru sfânta cruce, pentru tara
Înfrângem codrii si supunem munti;
Nu-i temnita sa ne-nspaimânte,
Nici chin, nici viforul dusman;
De cadem cu toti, izbiti în frunte,
Ni-i draga moartea pentru Capitan!

Refren

Sfânta tinerete legionara,
Suim biserici, stam viteji în închisori...
În prigoana orisicât de-amara
Cântam si ne gândim la Nicadori,
Purtam în crivat si în soare
Lumini pentru biruitori,
Pentru cei viteji zidim altare
Si-avem doar gloante pentru tradatori!

Refren