Nu te mania

"Oricine se va mania pe fratele sau va fi vrednic de osanda." (Matei 5, 22)

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig­nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep­tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su­parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti bun intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).
Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma­sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).
"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle­nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa­te doar pentru , si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu , ca sa nu-ti faci rau.
Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes­te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma­tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).
Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre­salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).
Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle­vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si leltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa­rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).
A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos­tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca­tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa­ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda­re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in­dreptau si-i povatuiau pe ei.
Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga­tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.
Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min­ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu­mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.
Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi­re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea­pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu­vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu­neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap­telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.
Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu­crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.
Sfantul Dimitrie al Rostovului