Parintele Mihai Aldea catre un frate stilist - extrase dintr-un mesaj din care putem invata toti

“Acum toată lumea ţipă şi nimeni nu ascultă…”

“… De pildă, atunci când a fost lepădarea de Hristos de la Ferrara-Florenţa TOŢI ierarhii mari au căzut, de la cei de Constantinopole la cei ai Moscovei. De aici ar rezulta că nu mai există Ortodoxie de atunci, dacă e să credem în erezia căderii automate din har. Şi dacă atunci a dispărut harul, acum nu-l mai are nimeni, că nu avea de la cine să-l moştenească! Mai ales că nici Sfântul Marcu al Efesului nu s-a apucat - ce greşeală!, nu-i aşa? - să facă biserică separată! Culmea este că revenirea la Ortodoxia mărturisitoare s-a făcut tot sub ierarhii apostaţi şi Biserica a mers mai departe. De ce? Pentru ca Biserica nu este a ierarhilor, nu este a preoţilor, nu este a diaconilor, nu este a călugărilor, nu este a mirenilor, nu este a catehumenilor. Biserica este a lui Hristos.
Patru sute de ani a răbdat Dumnezeu nelegiuirile canaaniţilor, până s-a umplut măsura mâniei Lui. Câtă lipsă de dreaptă-socoteală poate avea cineva să creadă că la prima apostazie a unui ierarh toată biserica locală rămâne fără har! Dar sunt atâtea pilde în istoria Bisericii care arată cum patriarhii întregi au căzut în rătăcire, pentru ca apoi să îşi revină! Şi nimeni n-a rehirotonit - cu atât mai puţin rebotezat - pe toţi clericii din aceste patriarhii. Ne putem aminti şi de vremea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi de altele asemenea. Ne putem aminti însă şi de luciferienii care, în vremea prigoanelor romane, declarau de asemenea “căzuţi din har”, ba chiar “cu neputinţă de îndreptat” pe toţi cei care apostaseră ori fugiseră de prigoană şi care luciferieni au fost declaraţi eretici de Sinoadele Ecumenice!
Mai mult, pilda celor mai mulţi dintre sfinţii vremilor de erezie ne arată că aceştia niciodată nu şi-au făcut “biserici separate”, ci în sânul bisercilor locale căzute stând au mărturisit Ortodoxia, cu preţul a mii şi mii de suferinţe şi chinuri, şi chiar cu preţul vieţii. Şi din jertfele lor a izvorât harul care, curăţind bisericile alunecate, le-au ridicat iar la mărturisirea luminoasă a Adevărului. Iar cele care nu s-au ridicat au fost nimicite de Însuşi Dumnezeu, prin mâna păgânilor războinici sau altă lucrare.
Repet, nu vreau să dau acum reţete, nici să intru în cea mai mică discuţie pe temă cu cineva, oricine ar fi. Nici n-aş fi spus acestea pe care le-am spus, dacă nu aş fi fost bombardat cu nenumărate mesaje de la câţiva oameni care au făcut, se pare, liste contabile interminabile cu “căderile din har” ale lui X şi Y, ceva cu totul în afara Tradiţiei Ortodoxe.
Ce bine ar fi fost dacă energia “mail-urilor” interminabil de lungi şi uluitor de numeroase ar fi fost cheltuită pe lucrări serioase! Ce bine era dacă în loc de asemenea “opere” s-ar fi făcut cercetări amănunţite, documentate şi serioase asupra lucrărilor CMB şi altor organizaţii de acelaşi fel, dezvăluindu-se limpede şi liniştit, nepătimaş, cu dragoste şi tristeţe, greşelile teologice şi celelalte asemenea. Asemenea lucrări ar scoate adevărul la iveală mult mai bine decât acuzele incoerente şi nepatristice care se tot vântură pe internet şi care, de mult prea multe ori, sunt “împodobite” de cuvinte ruşinoase pentru orice ucenic al lui Hristos, de judecarea şi osândirea aproapelui şi altele asemenea.
Închei acum, cerându-mi iarăşi iertare. Încerc, de mai multă vreme, să stau în tăcere, pentru că nu e înţelept să vorbeşti atunci când toţi urlă şi nimeni nu ascultă. Prin această scrisoare nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Am simţit doar că este bine să şoptesc unele din adevărurile pe care Biserica le mărturiseşte din veac. Nu vreau să intru în discuţii contradictorii cu nimeni, deci v-aş ruga să nu încercaţi să-mi replicaţi. Iertaţi-mă şi pace tuturor!”
(mesaj publicat cu acordul parintelui, cu urmatoarea mentiune a sfintiei sale, adresata noua: “Totuşi mă îndoiesc să ajute pe cineva. Acum toată lumea ţipă şi nimeni nu ascultă. Mă bucur mult că n-aţi făcut aşa şi voi”).
sursa: razboi intru cuvant


-->