Diferentele majore dintre ortodocsi si catolici. Exista purgatoriu?

ORTODOCŞII ŞI CATOLICII

Mânãstirea Brâncoveanu, 21 octombrie1997

Mi s-a întâmplat de multe ori sã fiu întrebat: „Ce deosebire este între ortodocsi si catolici?" Deosebirile sunt multe; aproape la fiecare punct de dogmã si la fiecare practicã existã o deosebire. De exemplu, catolicii nu tin postul obligatoriu. La noi postul este obligatoriu. Apoi, postul lor este usor, nu numai cu vegetale, ci si cu lactate, doar carnea fiind exclusã în vremea postului. Slujbele lor sunt foarte scurte, ale noastre sunt lungi. Iatã niste deosebiri din punct de vedere practic.

Catolicii spun cã Maica Domnului s-a nãscut mai presus de fire, asa cum S-a nãscut Domnul Hristos. Biserica noastrã spune cã singurul care S-a nãscut mai presus de fire este Domnul Hristos.

În ceea ce priveste harul sfintitor, ortodocsii spun cã este o energie necreatã, iar catolicii spun cã harul este energie creatã, cã Dumnezeu a creat o energie pe care a pus-o între El si oameni si pe care a dat-o omului.

N-am sã mã opresc la toate deosebirile care-mi vin acum în minte, ci am în vedere cele patru puncte florentine, cele patru deosebiri formulate la Sinodul de la Ferarra – Florenta, care s-a tinut între anii 1437-1439, unde s-a pus întrebarea: „Ce cerem noi, catolicii, ortodocsilor care ar vrea sã devinã catolici?". Ce mãrturisiri de credintã trebuie sã facã ortodocsii pentru a deveni catolici? Problema aceasta s-a pus în întelesul cã se dorea si se insista ca Biserica sã redevinã una, ca înainte de despãrtirea de la 1054. Ei au sperat cã ortodocsii vor deveni catolici si prin aceasta se va reface unitatea Bisericii. De fapt, si înainte de 1054 au existat deosebiri. Prima deosebire între occidentali si rãsãriteni a fost în secolul al II-lea în legãturã cu data Pastilor. Apoi s-a adãugat „filioque", în 582... si multe altele.

Cei de la Sinodul de la Ferarra au zis asa: „Cineva, ortodox fiind, dacã vrea sã devinã catolic, trebuie sã-l mãrturi-seascã pe Papa drept cap vãzut al Bisericii". Biserica este repre-zentatã de episcopul Romei, de Papa. De fapt, titlul acesta de „Papã" îl folosesc si ortodocsii, de pildã „Papã al Alexandriei" (Patriarhul Alexandriei se numeste Papã al Alexandriei). Nu conteazã atât termenul, ci ceea ce se crede despre Papa de la Roma. Papa de la Roma este considerat drept urmasul direct al Sfântului Apostol Petru. Catolicii sustin cã Sfântul Apostol Petru a avut o situatie specialã între apostoli, cã a fost pus de Domnul Hristos peste toti ceilalti apostoli, deci cine îi urmeazã în Scaunul episcopal lui Petru nu este un episcop de rând, ci este mai mare peste toti episcopii. Nu este vorba de „Primus inter pares", de primul între egali, ci de unul mai mare decât toti ceilalti, care sunt sub stãpânirea lui.

Al doilea punct elaborat la Florenta a fost purcederea Duhului Sfânt, „filioque". Catolicii sustin cã Duhul Sfânt nu-Si are originea numai în Tatãl, ci si în Fiul, adicã Tatãl si Fiul Îl purced pe Duhul Sfânt. În Sfânta Evanghelie de la Ioan avem cuvântul „Care de la Tatãl purcede" (Ioan 15, 26) referitor la Duhul Sfânt, iar Sinodul de la Niceea a consfintit acest adevãr, cã Duhul Sfânt purcede numai de la Tatãl. Nu s-a explicat nici atunci, nici de atunci încoace, care este deosebirea între „nastere" si „purcedere". Biserica noastrã zice cã Fiul e nãscut de Tatãl, si cã Duhul Sfânt purcede de la Tatãl. Unii zic cã purcederea este ceva continuu... în sfârsit, Biserica nu a venit cu nici o explicatie, dar are formulat adevãrul cã Duhul Sfânt purcede de la Tatãl, iar catolicii au introdus cã si de la Fiul, care în latinã se zice „filioque".

Al treilea punct este existenta unui loc intermediar între rai si iad, adicã a purgatoriului. Purgo, purgare, în limba latinã, înseamnã „a curãti"; „purgatoriu" înseamnã „loc curãtitor". Noi nu credem în existenta purgatoriului, dar credem în posibilitatea de a se trece sufletele de la iad la rai prin interventia Bisericii (nu prin ispãsire) pânã la cea de-a doua venire a Domnul nostru Iisus Hristos.

Catolicii cred într-o ispãsire, adicã te duci în iad, faci stagiul de ispãsire, te chinui acolo, iar dupã ce ti-ai plãtit pãcatele, te primeste Dumnezeu în rai, pentru cã esti curãtit. Este o conceptie diferitã. Nu-i vorba numai de un loc diferit, ci si de o conceptie diferitã. Dupã credinta noastrã ortodoxã, cei condamnati la iad sunt condamnati pentru totdeauna, dar noi credem în posibilitatea de interventie a Bisericii; nu în întelesul cã sufletul s-a chinuit acolo ca sã-si ispãseascã pãcatele, ci în întelesul cã cel care a ajuns în iad – de acolo nu mai iese cu puterile lui, nu iese când i se împlineste stagiul de iesire, ci iese când îl primeste Dumnezeu pentru rugãciunile Bisericii si pentru milosteniile care se fac pentru sufletul lui. Aceasta este concep-tia noastrã, a ortodocsilor.

Deci noi nu credem în purgatoriu, ci în posibilitatea de a se trece de la iad la rai. Domnul Hristos a spus în pilda cu sãracul Lazãr si cu bogatul nemilostiv cã „Între noi si voi s-a întãrit prãpastie mare, ca cei care voiesc sã treacã de aici la voi sã nu poatã, nici cei de acolo sã treacã la noi" (Luca 16, 26). Înseamnã cã nu este posibil prin puterile omului, dar credem cã este posibil prin rugãciuni, pentru cã Dumnezeu este împli-nitorul rugãciunilor.

Al patrulea punct de la Ferarra – Florenta este azima ca element pentru sãvârsirea Sfintei Împãrtãsanii. Catolicii si protestantii folosesc azimã; ortodocsii folosesc pâine dospitã. Mai folosesc pâine dospitã greco-catolicii si catolicii care fac liturghie în rit bizantin. Este o încurcãturã si cu treaba aceasta, adicã se poate si asa, si asa... Socoteli omenesti, Dumnezeu stie pânã la urmã cum va fi si ce va fi!

Ceea ce trebuie noi sã retinem sunt cele patru puncte florentine:

Papa drept cap al Bisericii, dogmã catolicã neacceptatã de ortodocsi;
Filioque, adicã Duhul Sfânt purcede si de la Fiul, dogmã catolicã neacceptatã de ortodocsi;
Existenta purgatoriului, dogmã catolicã neacceptatã de ortodocsi; în secolul al VI-lea, când a apãrut lãmurit chestiunea purgatoriului, si sfinti pe care-i pomenim noi (Sfântul Grigore Dialogul, Sfântul Grigore cel Mare) erau de conceptia aceasta, cã existã purgatoriu. Deci nu este o inventie târzie, ci o conceptie de pe vremea când Biserica nu era despãrtitã. Biserica a existat cu conceptia aceasta pânã la 1054 si nu s-a despãrtit. Nu aceasta a fãcut sã se despartã Biserica. În orice caz, conceptia aceasta este în Catolicism si nu existã în Ortodoxie.
Azima ca element folosit la Sfânta Împãrtãsire; eu personal nu stiu de când a început sã se foloseascã azimã, însã Sfântul Ioan Gurã de Aur, în secolul al IV-lea, spune cã se folosea pâine dospitã.
M-a întrebat un polonez: „Pãrinte, sunt deosebiri mari între ortodocsi si catolici?" Si i-am rãspuns: „Nu sunt deosebiri mari, dar catolicii si ortodocsii sunt organizati pe deosebiri". Dacã esti organizat pe deosebiri, atunci deosebirile devin mari. De exemplu, dacã un preot greco-catolic nu are voie sã slujeascã în rit latin, pentru cã este cãsãtorit, deja este o deosebire mare, pentru cã greco-catolicii sunt cãsãtoriti, iar romano-catolicii necãsãtoriti! Se resping, desi sunt în sânul aceleiasi Biserici. Sau, tot asa, în Biserica Catolicã se face Liturghia si cu azimã, si cu pâine dospitã (la cei care fac liturghia în rit bizantin). De exemplu, cãlugãrii de la Chevetogne fac liturghia si în rit latin si în rit bizantin, iar la ritul bizantin folosesc pâine dospitã. Noi zicem cã unde se foloseste pâine nedospitã nu se face prefa-cerea, iar ei zic cã se face prefacerea si acolo. Sunt niste lucruri omenesti, pe care le discutã oamenii, noi nu stim cum le rezolvã Dumnezeu.

Se mai pune totusi o problemã, importantã în special în partea aceasta de tarã: sunt valabile Tainele catolicilor, sau numai cele ale ortodcsilor sunt valabile? Dacã cineva botezat la catolici trece la ortodocsi, i se recunoaste botezul sau nu i se recunoaste? Sau dacã cineva hirotonit la catolici trece la ortodocsi, i se recunoaste sau nu hirotonia? Sunt douã modalitãti de a rezolva aceastã chestiune: la Sfântul Munte, unde sunt radicalisti, le administreazã toate Tainele. Vã aduceti aminte cã aici, la mânãstire, a fost pãrintele Placide Deseille, un catolic care a trecut la ortodocsi la Sfântul Munte, împreunã cu câtiva cãlugãri din mânãstirea pe care a înfiintat-o în Franta. Ce au fãcut pãrintii de la Sfântul Munte? Le-au recunoscut numai exorcismele, adicã nu i-au mai întrebat: „Te lepezi de Satana si de toti îngerii lui si de toatã trufia lui?", pe celelalte le-au fãcut din nou, ca sã fie siguri.

Aici, în Ardeal, în 1948, când greco-catolicii au trecut (cam fortat!) la ortodoxie, nu li s-a cerut din partea Bisericii Ortodoxe absolut nimic (doar o adeziune, sã spunã cã sunt ortodocsi, atâta tot). Li s-au recunoscut toate. Preotilor li s-a recunoscut Preotia, celor cununati, Cununia, celor botezati, Botezul, Mirungerea, absolut toate. Desi Hirotonia ar putea fi cu semnul întrebãrii. De ce? Pentru cã la catolici se hirotonesc mai multi deodatã. La noi, în Ortodoxie, un singur candidat poate fi hirotonit la liturghie. La catolici pot fi hirotoniti 20 – 30 deodatã. Cum se realizeazã aceasta? Episcopul pune mâna pe capul primului candidat, dupã aceea preotii, în legãturã cu mâna episcopului, pun si ei mâinile peste ceilalti, cât trebuie sã cuprin-dã. S-ar putea pune întrebarea, dacã cineva vrea sã scormone: „Bine, în cazul acesta este sau nu validã hirotonia?" Or, proble-ma aceasta nu s-a mai pus. Esti preot la catolici? esti preot si la ortodocsi!

Când a început Biserica Greco-Catolicã aici, în Ardeal, Atanasie Anghel, care era mitropolit al Ardealului la Alba Iulia, a fost re-hirotonit, adicã i s-a administrat si hirotonia de diacon, si cea de preot, si cea de episcop. Asa erau vederile atunci. Acum nu mai sunt vederile acestea, asa cã, prin iconomie, Biserica poate spune dacã este sau nu valid un lucru fãcut în Biserica Catolicã. Deci dacã ne întâlnim cu un preot catolic, îl considerãm sau nu cu succesiune apostolicã, cu hirotonie validã? Aceasta ne-o spune Biserica! Asa si în relatiile personale, putem sã-l recunoastem cu succesiune apostolicã, pentru cã existã o legãturã de la apostoli pânã la ultimul hirotonit.

Se pot recunoaste si altele, depinde de Bisericã ce anume spune despre problemele acestea. Cred cã e bine sã se stie lucrurile acestea, mai ales în partea aceasta de tarã, unde si acum se pun probleme serioase în legãturã cu greco-catolicii, ale cãror pretentii n-au nici o ratiune de a exista. Greco-catolicii sunt un fel de douã feluri, care vor sã existe pentru cã au mai existat, fãrã sã aibã vreun temei, vreo ratiune de existentã a lor.

Acestea am vrut sã vi le spun astãzi, în aceastã zi de pomenire a unor sfinti care au luptat pentru Ortodoxie. V-as ruga sã retineti lucrurile acestea, pentru cã s-ar putea sã vã întrebe cineva: „Pãrinte, dar cum e cu catolicii, ce e cu catolicii, de ce nu putem fi si noi catolici, ce, catolicii nu se mântuiesc, numai ortodocsii se mântuiesc?" Dacã se mântuiesc sau nu, este o chestiune la care rãspundem cam cu greu, pentru cã numai Dumnezeu stie cine se mântuieste. Biserica a fost întotdeauna exclusivistã si a zis cã numai membrii ei se mântuiesc, asa cã s-ar putea spune de cãtre catolici cã numai ei se mântuiesc, de cãtre ortodocsi cã numai ei, pânã la urmã numai Dumnezeu stie cine se mântuieste si cine nu.