STALPII ORTODOXIEI: PAR ARSENIE PAPACIOC

Părintele Arsenie Papacioc: "Moartea este o realitate. Ea nu vine să-i faci o cafea..."

Părintele Arsenie Papacioc este considerat cel mai mare duhovnic român în viaţă. A făcut parte din "generatia de aur" a teologilor români, a fost prigonit şi închis de comunişti. A stat în pustie cu părintele Cleopa. În fiecare zi, la ora 11.00, uşa chiliei mici, îmbrăcate în flori, din curtea Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol se deschide larg, iar din prag Părintele Arsenie Papacioc dă binecuvântarea credincioşilor ce se află în preajmă-i. Are o vorbă bună pentru fiecare, iar povaţa sa duhovnicească mângâie suflete chinuite şi alină dureri.

-Părinte, ce este credinţa adevărată, în ce constă ea?

- A fost şi Mântuitorul întrebat "ce este adevărul?" şi a răspuns: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nu e cale - nu e mergere, nu-i adevăr - nu-i cunoaştere, nu e viaţă - nu-i vieţuire". El era toate. Nu mai e nici o îndoire că era Dumnezeu întruchipat. Puţin lucru e pentru Creştinătate şi pentru viaţa noastră intimă să fie Hristos în chip de om, să ne înveţe direct cum să ne rugăm?!Omul "e copleşitor şi de neînţeles"

- Când putem spune că suntem buni creştini?

- Când ţinem de Creştinătate, când ţinem de biserică. "Iartă-l, Doamne, pe ticălosul acela care m-a lovit şi care m-a bătut şi care m-a furat. Iartă-l, Doamne!". Ce te costă să spui asta? Aşa, ai răsturna şi cerul şi pământul. Cel mai mare lucru e să spui despre un duşman "Iartă-l, Doamne!". Eu nu pun preţ pe metanii, pe postiri… Le respectăm pentru că nu se fac degeaba, dar pun bază pe relaţia cu creştinii, cu oamenii. Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, a fost episcop de Nyssa la vremea respectivă, în secolul 3 - 4. Este întrebat ce spune despre om şi a zis: "E copleşitor şi de neînţeles". Dumnezeu are încă taine necunoscute nici de îngeri, nedescoperite despre om.

- Aşadar, nu este suficient doar mersul la biserică pentru a ne considera buni creştini…

- Păi du-te la stână, du-te la ape, du-te la băi dacă nu crezi. Nu te duci la biserică pentru că ţi-a spus cineva! Să simtă inima ta o împlinire cu inima ta după moarte. Moartea e o realitate. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Ce mai atât şi atât? Şi se pune întrebarea: "Nu o să mai exist. Ce fac? Unde mă duc?", pentru că te duci undeva. Şi nu te duci pentru o mie de ani, te duci pe veci. Şi atunci: ce ai făcut? Te uiţi în urma vieţii tale să vezi ce ai făcut. Îmi spunea cineva că nu există Dumnezeu, iar eu i-am spus: "Dar dacă există? Ce te faci?" Dacă treci peste o prăpastie mare, acoperită cu frunze şi există o punte, una singură, pe care poţi trece şi zice unul să nu calci pe lături să nu cazi în prăpastie, iar altul zice "nu-i adevărat". Dar dacă e adevărat? Ce faci? În concluzie, nu se riscă atunci când e vorba de veşnicie şi ca să scăpăm cu bine ne ţinem de ce a zis Hristos - a dovedit că El este Dumnezeu, a vindecat, a înviat morţi - cine poate să facă lucruri de genul acesta, de îţi stă mintea în loc?! Se zice că o viaţă de trăire îl face pe creştin bun sau nebun.

- Credinţa se moşteneşte sau se dobândeşte?

- Te naşti cu ea. Te naşti cu posibilitatea de a crede. Şi nu vine mură în gură aşa cum crede lumea. Ce vorbim acum nu ai moştenit, dar te interesează. Dumnezeu zice: "te-am creat cu posibilitatea de a avea discernământ, cu putinţa de a vedea binele şi răul". Ştii că te cheamă cum te cheamă, ştii care e poarta, care e lumea… Se moşteneşte o înclinare, dar Dumnezeu te-a pus în situaţia să poţi să cunoşti. Te naşti cu putinţa de a o cunoaşte.

- Ce rol are biserica şi ce rol are familia în formarea noastră ca buni creştini?

- Familia te-a zămislit, te-a născut, ţi-a dat ţâţă şi te-a învăţat să te închini. Sau nu te-a învăţat... Dar de la familie pleacă această mică unitate şi ea are cel mai important rol în viitorul născutului. După ce a mai crescut, copilul merge cu părintele de mână la biserică. Un părinte s-a dus cu copilul la biserică şi îi spune: uite, sfinţii şi Dumnezeu. Şi a apărut preotul din altar, la care copilul a zis: "tată, uite un Doamne - Doamne viu". Un copil!

- Criza, lipsa unui loc de muncă şi implicit neajunsurile materiale fac tot mai multe victime, mulţi oameni punându-şi capăt zilelor. Ce e în sufletul acestor oameni?

- Mi-aţi pus nişte întrebări disperate. Păi asta e situaţia: nu avem ce mânca, nu avem… Credem în Dumnezeu. De ce inventăm o întrebare? Ca să primiţi un răspuns. Taie pâine şi mănâncă! N-ai pâine vrei să spui. De ce nu ai? Dumnezeu a creat în aşa fel să avem. Te plângi că nu ai pâine, cumpără-ţi! Te plângi că nu ai bani, de ce nu ai bani? Munceşte, fă, creează! Toţi suntem angajaţi într-o răspundere unde primim un ban sau pâinea de care e vorba. Dumnezeu ne-a creat perfecţi, liberi, a avea voie să ne apărăm, a avea voie să credem sau să nu credem. Credinţa zice să crezi în cele ce nădăjduieşti. Nu crezi, te priveşte! Şi ce n-a făcut Mântuitorul să te facă să crezi?! S-a născut fără bărbat dintr-o femeie nevinovată, Maica Domnului, a răsturnat pământul, a biruit lumea. A biruit-o! Cine se poate pune cu El?Velerim şi veler, Doamne…

- Învaţă să ai întotdeauna un zâmbet ascuns în inima ta… este una dintre poveţele pe care le daţi credincioşilor care vă trec pragul. De ce?

- Da! O stare de veselie e o stare de creaţie, de existenţă, de cunoaştere şi recunoaştere. Starea de veselie te destinde, te face să îţi întinzi aripile şi să zbori. Starea de întristare - velerim şi veler, Doamne… - asta mi-e soarta şi pun capul în pământ ca struţul…

- Dacă tinereţea ar şti şi bătrâneţea ar putea… Cum ar arăta viaţa?

- E un citat francez foarte frumos… Si les jeunes connaissent et si vieillesse pouvait… Păi dacă nu ar fi înţelepciune nu ar fi bătrâneţe. E o vorbă: cine nu are bătrâni să-şi cumpere. Un bătrân are experienţa vieţii. Tinereţea o ia de-a dreptul, fără să-şi dea seama. Are un duşman care îl pândeşte şi, în sfârşit, nu se cunoaşte pe sine, nu ştie să se apere. Suntem foarte asortaţi. Dar, de la botez şi până la mormânt, orice creştin are un înger păzitor. Şi el luptă cu duhurile rele.

- Ne părăseşte vreodată îngerul păzitor?

- Nu ne părăseşte el, îl părăsim noi.Dar îl regăsim? Putem să ne întoarcem la el? În plus, greşim căci omul e supus greşelii, dar ne căim apoi. Cum ne spălăm sufletul de păcate?- Cum să nu ne putem întoarce la îngerul păzitor? Asta este şi lupta bisericii de a te pune în situaţia de regăsire, de a te cunoaşte pe tine, ce rost ai, cine te-a făcut, ce urmează. Fiecare dintre noi are un înger păzitor pus de Dumnezeu, iar el păzeşte sufletul acesta până la moarte. Satana nu poate să-şi facă de cap căci suntem păziţi. Dar dintre ei biruie cel de partea cui eşti tu. Dacă eşti un curvar, un beţiv, un om rău, biruie cel rău, iar dacă te opui biruie cel bun. Dar noi suntem foarte mult păziţi. Nu poţi să faci nişte lucruri care aduc scandal. Există o morală, există un dar ascuns care nu te lasă să calci în noroi înţelepciunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu."Cheamă viii, plânge morţii, împrăştie viforele"Întrebările pe care le puneţi tot cu voia lui Dumnezeu le puneţi, căci Dumnezeu a rânduit să ne întâlnim şi nu ca să fii un ziarist bun sau un lector bun, ci ca să te mântuieşti tu şi cine mai aude. Nu există să zici vreodată „n-am ştiut”. Nu ai auzit că se bat clopotele? Care pe latineşte înseamnă "cheamă viii, plânge morţii, împrăştie viforele" - bătaia clopotului. Poţi să spui că nu ai auzit clopotele? E ciudat, că ele nu bat degeaba. Şi bat pătrunzător! Astea sunt valori pe care ni le-a dat Dumnezeu şi noi ne vindem pe doi lei.

- Părinte, v-aş ruga la final să daţi o definiţie a "dragostei".

- Un băiat iubea mult pe mama lui şi a apărut o iubită în calea lui. Iubirea n-are raţiune. O ia de-a dreptul. Dar fetei îi era teamă că o iubeşte pe mamă-sa mai mult. Şi i-a spus băiatului: "Adu-mi inima mamei să-mi dovedeşti că n-o iubeşti pe ea mai mult". A luat inima mamei lui şi a plecat cu ea la fată. Prin pădure, băiatul s-a lovit de o cracă şi inima zice: "te doare, puiul mamei?". Asta e dovadă de iubire. Moartă fiind, ea îl iubea mai departe pe ticălos. Un copil o cunoaşte pe mama lui din pântece. El nu are raţiune, are instinct. Ne naştem cu dragoste. Copilul, odată zămislit, are drept de cetăţean… cât e el acolo, cât un ac. Aşa e în dreptul roman. Nu suntem făcuţi de Dumnezeu fără înţelepciune, fără să avem un rost…

- Ce sfat le daţi oamenilor pentru a trece mai uşor peste această perioadă?

- Să ştie să moară şi să învie în fiecare zi!