O PROPUNERE HALUCINANTA...

Nu vreau sa discut politica pe acest blog. Am postat totusi acest articol pentru ca mi se pare interesant, ca un om cu apartenenta cunoscuta la o loja masona sa fie un posibil candidat la functia de premier. Oare il vom vedea pe Dan Puric ministru de externe????
danutza
Guvern de tehnocraţi - soluţia cea mai comodă pentru toate partidele

Vehiculat în presă ca posibil succesor al lui Boc, Călin Georgescu crede că un mandat de un an ar fi rezonabil pentru repornirea economiei

În ultima vreme, numele lui Călin Georgescu - director executiv al Centrului National pentru Dezvoltare Durabila (CNDD) şi secretar general al reprezentanţei României în Clubul de la Roma - este tot mai des pomenit ca un posibil înlocuitor tehnocrat al premierului Emil Boc. În interviul acordat SFin, Călin Georgescu spune că un guvern de tehnocraţi ar putea încheia „un contract de management” cu clasa politică, pentru traversarea crizei. El mizează pe descătuşarea energiilor antreprenoriale şi consolidarea capitalului autohton.

Dle Georgescu, în ultima vreme capătă tot mai mult contur ideea unui guvern de tehnocraţi, care să preia frâiele economiei. În contextul actual, cu politicieni aflaţi uneori pe poziţii ireconciliabile, o astfel de soluţie credeţi că ar fi viabilă?

S-ar putea, doar aparent paradoxal, ca această idee să provină tocmai din sfera partidelor politice constituite şi reprezentate în Parlament, indiferent dacă se află la putere sau în opoziţie. Calculul este simplu: oricine îşi asumă responsabilitatea guvernării în condiţiile grele de acum - şi care se vor agrava la toamnă - va avea de plătit o poliţă electorală la următoarele alegeri, la termen sau anticipate. Este mai comod pentru toată lumea să transfere această povară a riscului politic unui guvern de tehnocraţi. Prin definiţie, aceştia nu au ambiţii politice şi n-au nimic de pierdut. Singura lor ambiţie este să-şi demonstreze competenţa.

Ar putea un tehnocrat, fără o susţinere politică viguroasă, să-şi pună în aplicare ideile, mai ales acum, când economia nu merge, iar criza pune la pământ sectoare întregi? N-ar fi nevoit să negocieze uneori “în genunchi” cu şefii partidelor pentru a obţine sprijin în anumite proiecte?


Interviu

Nimeni nu finanţează o ţară cu deficite foarte mari, în perioada de criză
Ionuţ Dumitru a fost ales în luna iunie preşedinte al Consiliului Fiscal, de către cei 5 membri ai acestuia. Consiliul Fiscal este un organism independent, cu rol in cea mai mare parte...

Valentin Lazea: „Datoriile sunt ale noastre, nu ale urmaşilor urmaşilor noştri”
Economistul-şef al BNR deplânge faptul că puţini români au cu ade­vărat cultură economică, dar toată lumea (de la simpli cetăţeni la po­liticieni) crede că se pricepe...

Leadership-ul, între autoritarism şi consens
Morten T. Hansen este un specialist în domeniul managementului, fost profesor la Harvard Business School, actualmente profesor de antreprenoriat la INSEAD, Paris, şi University of California,...

Neimpozitarea activităţilor din zona rurală reprezintă o inechitate economică
Într-un interviu acordat în exclusivitate Săptămânii Financiare, dl. Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, a declarat că o creştere (dorită) a calităţii...

Tocmai la greu se vede mai bine cine este în stare să lucreze onest, cu rezultate, şi cine nu. O formulă tehnocratică nu are mare lucru de negociat şi cu atât mai puţin cu fiecare dintre partide, în mod separat. Ea îşi prezintă oferta pentru un termen limitat şi, în acest cadru, trebuie să conteze pe sprijinul parlamentar al întregului spectru politic - sau măcar al unei majorităţi consistente şi stabile - pe durata mandatului. Este, dacă vreţi, un fel de contract de management.

Cum a ajuns numele dumneavoastră pe “lista scurtă” de pe care ar putea fi “extras” viitorul premier? Dincolo de apartenenţa la anumite cercuri elitiste - Clubul de la Roma fiind cel mai cunoscut -, care ar fi atuurile dumneavoastră în competiţia cu ceilalţi posibili premieri? Alte nume vehiculate sunt Sebastian Vlădescu sau Elena Udrea, aflaţi în graţiile preşedintelui…

Sunt măgulit că numele meu a fost menţionat în presă în acest context, dar nu mă aflu în competiţie cu nimeni.

Aţi fost contactat de preşedinţie, aţi avut întâlniri cu lideri politici, aţi selectat colaboratorii, lucraţi la un plan de guvernare?

Nu am fost contactat şi nici nu văd rostul vreunei agitaţii pe această temă, atâta timp cât problema unei alternative tehnocratice nu s-a pus încă în termeni concreţi.

Sunteţi expert în dezvoltare durabilă. Experienţa ultimilor doi ani a demonstrat că acest concept este oarecum străin României. Pe ce ar trebui să mizăm acum, pentru a fi siguri că, la ieşirea din recesiune, am ales direcţia corectă şi putem accelera?

România este ţară membră a Uniunii Europene, iar aplicarea principiilor dezvoltării durabile reprezintă esenţa orientărilor strategice ale UE. Aici nu este loc de echivoc. Ori mergem pe calea europeană - pe care, în mod conştient, am acceptat-o -, ori ne mutăm pe alt continent.

Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă, al cărei artizan sunteţi, a fost adoptată înainte de apariţia crizei. Credeţi că ar trebui retuşată pentru a ajunge la acel model nou, propriu ţărilor UE? Condiţiile s-au schimbat din 2008, anul adoptării Strategiei…


Documentul menţionat, aprobat de Guvernul României, stabileşte ca obiectiv strategic naţional atingerea, la orizontul anului 2030, a nivelului mediu de atunci al ţărilor membre ale UE la principalii indicatori ai dezvoltării. Este vorba de un salt uriaş spre civilizaţia modernă într-o singură generaţie - cea de azi. Perturbările cauzate de criză pot determina anumite ajustări în privinţa ţintelor intermediare şi termenelor de execuţie, dar obiectivul-cheie rămâne neschimbat. Ne-am consultat cu cei mai buni specialişti, am verificat cifrele. Se poate!

Aţi făcut recent o radiografie a economiei, ştiţi care sunt punctele tari, vulnerabilităţile? Ce ar trebui rapid schimbat, în viziunea dumneavoastră?

Criza a scos necruţător la iveală vulnerabilităţile structurale, de sistem. Cred în continuare, cu încăpăţânare, că principala noastră tărie rezidă în oamenii acestei ţări, în competenţa, creativitatea şi inteligenţa lor, în spiritul lor întreprinzător. S-a vorbit prea mult, în mod iresponsabil, despre nişte presupuse tare congenitale ale poporului român. Fals şi nedrept! Nu suntem toţi hoţi şi leneşi, poate doar prea îngăduitori faţă de cei în care ne-am pus speranţa. S-a vorbit, de asemenea, în abstract. despre necesitatea unei schimbări de atitudine. Aceasta va interveni firesc şi rapid atunci când oamenii se conving de faptul că munca cinstită rentează, că ceea ce contează cu adevărat este ce ştii să faci, nu cu cine te ai bine.

Care credeţi că ar fi “polii” în jurul cărora să se construiască pilonii de dezvoltare în următorii 20 de ani? Pe ce anume veţi miza, dacă veţi conduce Guvernul o perioadă de timp?

Cu riscul de a mă repeta, susţin că principala prioritate trebuie să fie formarea, păstrarea şi dezvoltarea capitalului uman naţional, indiferent de constrângerile ce pot interveni în alte sectoare. Pe de altă parte, oricine va fi la cârma unui viitor guvern va trebui să se gândească foarte serios la identificarea unor noi resurse pentru dezvoltare.

Aţi continua marile proiecte din domeniul energetic: remodelarea pieţei prin crearea celor două mari entităţi, continuarea lucrărilor la Centrala Nucleară Cernavodă etc?

În privinţa restructurării sectorului energetic, cred că este mai înţelept să aşteptăm avizul Consiliului Concurenţei. Abia după aceea poate fi util să examinăm şi alte variante. Opţiunea nucleară, în condiţiile respectării unor standarde înalte de siguranţă, este acceptată în Uniunea Europeană.

Orice proiect nou are nevoie de susţinere financiară, altfel bunele intenţii rămân doar vorbe fără acoperire. De unde ar veni banii? Absorbţia fondurilor UE a devenit deja un clişeu, nu pare a fi cartea câştigătoare, atâta vreme cât nicio echipă de guvernanţi nu a putut gestiona corect această resursă.

Este necesar, bineînţeles, să asigurăm absorbţia integrală şi corectă a fondurilor europene. Dar să nu uităm nicio clipă că acestea, împreună cu contribuţia naţională obligatorie, acoperă abia 12 până la 20 la sută din necesarul investiţional al României în următoarele două decenii. Mărirea îndatorării externe, teoretic posibilă în limitele Tratatului de la Maastricht, nu este o soluţie măcar pentru faptul că banii devin tot mai scumpi şi mai greu de accesat pe pieţele de capital. Concurenţa pentru atragerea investiţiilor străine directe devine şi ea tot mai aspră. Cred că este momentul să ne gândim cu toţii la modalităţile concrete pentru stimularea formării şi consolidării capitalului naţional, în forme compatibile cu reglementările UE. Paralel cu aceasta, ca o soluţie pe termen mediu, ar fi poate cazul să reflectăm la concesionarea anumitor activităţi investiţionale în infrastructura energetică şi de transport, în gestionarea apei sau deşeurilor, dând preferinţă sistemului BOT (build-operate-transfer).

Este corectă vânzarea participaţiilor statului în anumite companii acum, în perioada crizei? Trebuie continuate privatizările?

În calitate de cetăţean cititor de ziare, pot formula doar păreri personale. Atunci când este vorba de cedarea unei părţi din participaţiile minoritare are statului, problema nu este decizia în sine, ci destinaţia prevăzută pentru fondurile suplimentare astfel dobândite. Dacă acţiunea se încadrează într-o viziune strategică, iar procedurile sunt transparente, nu văd ce obiecţii s-ar putea ridica. Aceleaşi criterii s-ar aplica şi la privatizări, dar cu mai multă prudenţă, pentru că “ne-am prăjit” până acum de câteva ori.

România a “navigat”, în ultimii ani, fără direcţie. A avut creştere economică, a fost inerţial “pe val” atâta vreme cât a fost “tractată” de economiile europene care funcţionau. Acum orbecăie şi pare a nu şti încotro să se îndrepte. Care sunt domeniile ce ar trebui sprijinite? Ce sectoare trebuie susţinute, pe ce ar trebui să mizăm?

De aceea insistăm mereu pe ideea gândirii anticipative, prospective, de factură strategică. Aşa ceva nu se poate obţine din import. Cunoaşterea altor modele de succes este importantă, dar nu poate fi copiată mecanic. Viziunea de perspectivă trebuie să fie generată aici, în această ţară. Nu este nici realist şi nici înţelept să alegi dinainte “campionii” modernizării României. Dar o politică industrială coerentă la nivel naţional şi congruenţa cu tendinţele pieţelor europene şi globale este de dorit şi se poate face. Văd o perspectivă promiţătoare în declanşarea energiilor antreprenoriale, încă amorţite, în mediul rural şi micile aşezări urbane.

Ce înseamnă, în opinia dumneavoastră, protecţie socială şi cum ar trebui aplicată?

Protecţia socială nu înseamnă încurajarea nemuncii, instituţionalizarea trândăviei subvenţionate pe banii contribuabililor. Statul are obligaţia să opereze o selecţie riguroasă astfel încât să asigure sprijinirea incluziunii sociale a categoriilor vulnerabile sau defavorizate şi reinserţia lor efectivă pe piaţa muncii.

Aţi modifica nivelul fiscalităţii? Credeţi că ar trebui ceva schimbat în domeniul taxelor şi impozitelor?

Tot ca o părere personală, pentru a nu intra pe terenul minat al ipotezelor fără acoperire în realitate, cred că problematica de ansamblu a fiscalităţii ar trebui discutată serios numai după ce ieşim din criză. Până atunci n-aş recomanda să zgâlţâim o barcă şi aşa şubrezită.

Consideraţi relaţia cu FMI o centură de siguranţă pentru economie? Ar putea fi deficitul finanţat altfel? Există alte resurse?

Poate că sună desuet, dar eu chiar cred în respectarea cuvântului dat. Avem un acord, ne-am asumat nişte angajamente ca ţară şi trebuie să le îndeplinim. Nu sunt încă suficient de informat pentru a mă pronunţa asupra posibilităţilor realiste de a mobiliza alte resurse pe termen scurt.

Mediul de afaceri acuză modul în care se schimbă legislaţia, faptul că nu se pot face proiecţii, strategii, întrucât regulile se schimbă prea des. Aceasta pare a fi o “boală” a sistemului la noi… Credeţi că există leac pentru ea?

Am discutat şi eu cu mulţi oameni de afaceri de la noi, atât români, cât şi străini, deci pot confirma pertinenţa întrebării dumneavoastră. Strategiile lor de piaţă sunt modelate în mare măsură de coerenţa şi predictibilitatea acţiunilor legislative, regulatorii şi executive ale Guvernului. Dacă nu sunt convinşi de existenţa unei viziuni clare, aplicate consecvent, fără excepţii sau fluctuaţii, calcularea riscului în afaceri devine mult mai dificilă.

Ar trebui schimbaţi oameni care ocupă de multă vreme-poziţii cheie în anumite domenii? Mă refer la Banca Naţională, ministere, autorităţi de reglementare…

Schimbările de personal, mai ales când este vorba de poziţii executive cheie, nu se fac după ureche, ca să ne aflăm în treabă sau ca să satisfacem nişte obligaţii politice sau afinităţi personale. Într-o societate democratică normală, unicul criteriu trebuie să fie cel al profesionalismului şi capacităţii manageriale dovedite. De pildă, cred că sunt foarte puţini cei care, în România sau în străinătate, ar putea pune la îndoială competenţa actualei echipe de la BNR.

În România de azi, starea de nemulţumire s-a generalizat pe toate palierele societăţii. Calitatea vieţii s-a deteriorat, oamenii simpli se tem tot mai tare de ceea ce le-ar putea aduce “ziua de mâine”… Dacă aţi fi premier ce aţi face pentru a le reda acestora speranţa?

Nu ştiu cum ar proceda un eventual nou premier, dar eu cred ferm că speranţa nu se poate clădi decât pe adevăr. După atâtea experienţe dezamăgitoare, românii sunt acum vaccinaţi împotriva minciunii. O detectează rapid şi o vor sancţiona drastic. Promisiunile deşarte nu mai au priză la public.

România s-a izolat în ultimii ani. Puţine vizite la nivel înalt, puţine contacte “la vârf” cu ţările influente în plan european, două puteri economice -Rusia şi China - ignorate total de autorităţi şi pentru care contăm tot mai puţin. Cum percepeţi acest tablou şi ce credeţi că ar trebui făcut?

Am unele păreri, strict personale, în privinţa afirmării şi susţinerii demnităţii şi interesului naţional pe planul acţiunii externe, dar nu cred că este cazul şi nici momentul să le expun public în acest moment. De altfel, nici spaţiul nu ne-ar permite.

Totuşi, aveţi contactele necesare, aveţi în echipă oameni capabili să deschidă uşi până acum încuiate pentru noi la marile curţi ale Europei?

M-am întors recent din câteva călătorii în Statele Unite şi câteva capitale europene, unde am avut contacte de lucru pe linia îndeletnicirilor mele profesionale curente. Pot spune că există multă bunăvoinţă faţă de România în cercurile influente şi o înţelegere mai profundă decât mă aşteptam faţă de dificultăţile cu care ne confruntăm.

Care ar fi motivul pentru care un independent şi-ar asuma guvernarea în aceste momente dificile? Ce ar avea el de câştigat?

Sincer, nu văd ce câştig ar putea avea un posibil independent - dacă este cu adevărat independent - într-o asemenea funcţie în conjunctura actuală. Poate doar simţul datoriei împlinite, dacă mai există pe lume un asemenea sentiment. Un om politic încadrat într-un sistem îşi calculează riscurile şi îşi drămuieşte ambiţiile pentru a obţine ceva, de regulă putere. Un profesionist nu are asemenea preocupări. El îşi face treaba corect, conform mandatului convenit, iar după ce-l îndeplineşte se întoarce la ale lui.

Dacă, în toamnă, veţi fi nominalizat pentru funcţia de prim-ministru, cât timp v-ar fi necesar pentru a porni la reclădirea economiei?

Iarăşi, nu este vorba despre mine ca persoană. Dar dacă se ajunge la concluzia că un guvern fără culoare politică poate fi o variantă acceptabilă, atunci cred că un mandat de un an ar fi rezonabil pentru a pune măcar în mişcare un program realist. Să ne înţelegem. Când vorbim de un guvern tehnocratic, asta nu înseamnă că sunt excluse persoanele care fac parte dintr-un partid politic sau altul. Numai că nu partidul îi nominalizează pentru funcţiile respective, ci sunt solicitaţi, ca experţi, să vină la guvernare prin detaşare, pe durata mandatului.

Dacă nu veţi fi nominalizat ce se va întâmpla cu proiectul pe care l-aţi creionat?

De ani de zile lucrez la proiecte şi la implementarea lor. Asta ştiu să fac, din asta îmi câştig existenţa. Şi tot asta voi face în continuare. Prefer să ştiu că sunt competent în ceea ce fac.