Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 10 martie 2010

O STIRE INTERESANTA DESPRE MINUNI IN POSTUL MARE


O icoana ortodoxa lacrimeaza cu mir de la inceputul Postului Mare

De la jumătatea lunii februarie 2010, un flux continuu de pelerini vine în Garges-les-Gonnesses, in Locuinţa familiei Altindagoglu, pentru a se închina, sau pur şi simplu pentru a vedea, icoana care lăcrimează cu mir (un ulei, conform martorilor, cu proprietăţi asemănătoare uleiul virgin de măslin). Icoana a fost oferită proprietarului casei, de către un preot libanez, de ziua lui, în anul 2006, informeaza France Presse.

"Totul a început în ultima zi de vineri, înaintea Postului Mare, pe 12 februarie 2010", spune Esat Altindagoglu, proprietar. De atunci, în fiecare dimineaţă apar mici picături de ulei de pe faţa Preasfintei Fecioare, a Maicii Domnului. În plus, afară de cei curioşi, evenimentul a atras atenţia chiar şi Patriarhului grec-Ortodox, care a venit şi a oficiat o slujbă la faţa locului.” Ea spune ca au existat si cateva miracole clare: "O femeie a venit la mijlocul lunii februarie 2010, plângându-se că nu poate avea copii. A fost nevoie de puţin mir pe o batistă, pe care şi-a pus-o pe pântece. La două zile după aceasta, a aflat de la doctorul său că aprecierile iniţiale ale acestuia nu mai erau fondate. De acum, femeia putea naşte copii" .

”Le Monde” relateaza: “O icoană ortodoxă, reprezentând-o pe Maica Domnului izvorăşte lacrimi de mir, de mai mult de trei săptămâni. Totul a început vineri, înainte de Postul Mare, 12 februarie 2010. Până sâmbătă, 6 martie 2010, Fecioara nu se oprise din plâns", a zis proprietarul, Esat Altindagoglu, în vârstă de 46 de ani. "Pe 7 martie mirul a incetat sa mai curga din icoana, insa se vedeau urmele acestuia pe perete.", relateaza publicatia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu