Dragoste-Bunatate-Mila

Dragoste, bunatate, mila, indelunga rabdare

ˇ Celui nu stie sa deosebeasca binele de rau nu-i este ingaduit a judeca pe cei buni sau pe cei rai. Caci bun este omul care cunoaste pe Dumnezeu, dar el nu este, nu stie nimic si nu va sti vreodata. Caci calea cunostintei lui Dumnezeu este bunatatea. (Antonie cel Mare)11

ˇ Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele cand sunt de fata; iar in dos nu-i barfeste. Dar nici celor ce incearca sa-i graiasca de rau nu le ingaduie. (Antonie cel Mare)11

ˇ Nu trebuie sa uram pe cei ce au uitat de vietuirea cea buna si placuta lui Dumnezeu si care nu recunosc dogmele drepte si iubite de Dumnezeu. Ci mai vartos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi in puterea de a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu intelegerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestiintei, si nu cunosc pe Dumnezeu, sarmanii si nechibzuitii de ei. (Antonie cel Mare)11

ˇ Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ Dovada iubirii nefatarite e iertarea nedreptatilor. (Marcu Ascetul)11

ˇ Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, caci la timpul cuvenit iti vor veni inmultite. (Marcu Ascetul)11

ˇ Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvantul Domnului. (Marcu Ascetul)11

ˇ Definitia iubirii: sporirea prieteniei fata de cei ce ne ocarasc. (Diadoh al Foticeii)11

ˇ Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele intru simtirea duhului. Si aceasta este dragostea despre care graiesc toate Sfintele Scripturi. Caci prietenia dupa trup se desface foarte usor cand se gaseste o cat de mica pricina. Pentru ca nu a fost legata cu simtirea Duhului. Dar in sufletul ce sta sub inraurirea lui Dumnezeu, chiar daca s-ar intampla sa se produca vreo suparare, totusi legatura dragostei nu se desface dintr-insul. Caci aprinzandu-se pe sine insusi din nou de focul dragostei lui Dumnezeu, indata revine iarasi la starea cea buna si cu multa bucurie primeste dragostea aproapelui, chiar daca a fost ocarat sau pagubit mult de catre acela pentru ca acest suflet topeste in dulceata lui Dumnezeu amaraciunea iscata de galceava. (Diadoh al Foticeii)11

ˇ Faza de mijloc din lucrarea sfintei cunostinte ne pricinuieste nu putina intristare cand, ocarandu-l pe cineva dintr-o intaratare oarecare, ni l-am facut dusman. Fiindca ea nu inceteaza de-a impunge constiinta noastra, pana ce, prin multa rugare de iertare, nu aducem pe cel ocarat la cugetul de odinioara. Dar cea mai desavarsita intelegere nu face foarte multa grija si mustrare chiar cand careva dintre oamenii lumii s-ar mania pe noi pe nedreptul, pentru faptul ca suntem tot sminteala cuiva din veacul acesta. Atunci mintea e stingherita si de la contemplarea lui Dumnezeu si de la cuvantarea despre El. Caci temeiul cunostintei fiind dragostea, nu lasa cugetarea sa se largeasca in zamislirea de contemplatii dumnezeaesti, pana nu vom recastiga mai intai in dragoste si pe cel ce s-a maniat in desert pe noi. Iar daca acela nu vrea sa se intample aceasta, sau s-a departat de locul unde vietuim noi, se cuvine ca, asezandu-i chipul fetei lui in afectiunea larga a sufletului, sa plinim astfel in adancul inimii legea dragostei. Caci cei ce vor sa aiba cunostinta lui Dumnezeu trebuie sa priveasca spiritul si fetele celor ce s-au maniat fara temei, cu un cuget nemanios. Implinindu-se aceasta, mintea noastra nu numai ca se va misca fara greseala spre contemplarea lui Dumnezeu, ci se va inalta si spre dragostea Lui cu multa indraznire, ca una ce se zoreste neimpiedicata de la treapta a doua la cea dintai. (Diadoh al Foticeii)11