ÎNVIERE SAU REINCARNARE?

Cel ce crede întru Mine are viată vesnică... Si Eu îl voi învia pe el în ziua cea de apoi... Eu sunt învierea si Viata...

Iisus Hristos (Ioan 6, 47; 6, 54; 11, 25)

Teoria reîncarnării era îmbrătisată de multe popoare antice. Prin puterea adevărului crestin, această rătăcire a încetat să mai tiranizeze vietile oamenilor în multe părti ale lumii. Totusi, se întreprind actualmente eforturi sustinute de a o „transfera“ mentalitătii occidentale.

Conform acestei teorii, lumea este o scoală prin care sufletul trece de nenumărate ori. El renaste de fiecare dată într-un trup nou, fie bărbătesc, fie femeiesc, fie animal, fie chiar si în „carcasa“ oricărei specii din regnul vegetal. Conditiile noii nasteri depind de faptele vietii precedente. Astfel, dacă cineva a dus o viată plină de fapte rele, când se va naste din nou va fi un om sărac, sau un animal, sau chiar o plantă.

Ceea ce gurusii indieni ascund însă cu multă grijă de discipolii lor este faptul că, potrivit codicelui intitulat Legile lui Mânu, venerabila carte a traditiei hinduse care converteste învătătura Vedelor în legi sociale, este mai probabil ca cineva să se reîncarneze ca animal sau ca făptură demonică, decât ca om. Cartea oferă spre edificare si următoarea parabolă: o broască testoasă trăieste în adâncurile mării si scoate capul la suprafată o dată la o sută de ani. Un inel pluteste undeva la suprafata apei. Pe cât este de probabil ca broasca să-si scoată la un moment dat capul la suprafată trecându-si-1 tocmai prin acel inel, tot pe atât este de probabil ca o fiintă să se reîncarneze după moartea sa în trup omenesc.

Ei bine, această credintă este asumată de nenumărate miscări New Age care vor, în acelasi timp, să se prezinte drept stiinte! „Stiinta yoga“ - a devenit o sintagmă vehiculată obsesiv de către yoghini. Pe de altă parte, în functie de context, aceiasi yoghini clamează cu vehementă: „Si crestinii, exact ca si noi, cred că...“, sau „Stiti că Hristos a fost un mare yoghin...“, sau „între noi si crestini nu există diferente semnificative...“. în felul acesta sunt cultivate cu perfidie cele mai stridente autocontradictii, pentru a-i seduce atât pe ignorantii stiintei, cât si pe ignorantii crestinismului.

Merită semnalat si faptul că teoria metempsihozei nu a existat dintru început în gândirea traditională indiană. Asa cum arată D. K. Velissaropoulos în „Istoria filosofiei indiene“, „Ideea reîncarnării (samsara) era necunoscută arienilor. Ea a pătruns în religia si filosofia indiană pentru ca morala să dobândească un subiect care să poarte greutatea responsabilitătii faptelor dincolo de moarte. Termenii Ťrenastereť sau Ťreîncarnareť, care exprimă unul si acelasi lucru, sunt oarecum înselători. Precum vom vedea în analiza celor sase sisteme filosofice (darshanas), cel care se reîncarnează nu este sufletul empiric, ci o substantă nedefinită si foarte subtilă care se află între atman, sufletul empiric si corp. într-adevăr, sufletul empiric nu se reîncarnează, de vreme ce este ansamblul tuturor stărilor constiente. Nici atman (fiinta eului) nu se poate reîncarna, de vreme ce, fiind absolut, nu se supune actiunii karmei, responsabilitătii morale. în fata acestei dificultăti, filosofia sistematică indiană a inventat materia subtilă, corpul eteric, care salvează gândirea din acest impas al absurdului, fără a o face însă mai convingătoare“.

Punctul de vedere al Bisericii este fundamental diferit.

Creat de către un Dumnezeu Trinitar si Personal, omul are început, dar nu si sfârsit. Se naste la un moment dat, în timp, pentru a vietui vesnic. în această lume va trăi o singură dată. După moarte, fiecare suflet este judecat de Dumnezeu si, potrivit cu faptele sale, va dobândi sau nu Raiul. Pe parcursul acestei vieti, Dumnezeu îi oferă omului foarte multe prilejuri de a se face vrednic de fericirea vesnică.

Adresându-se cândva unui grup de tineri, bătrânul Paisie le-a spus: „Ati înteles că am venit aici ca să dăm examene? Să ne punem temelia duhovnicească, să câstigăm Raiul. Acum si numai acum, căci nu vor mai fi restante în septembrie!“.

Altă dată, întrebându-1 despre reîncarnare, mi-a răspuns: „Fii atent aici! Aceasta este cea mai mare capcană a Diavolului. Omul se gândeste că nu contează dacă nu reuseste în viata aceasta, va reusi în cealaltă. Astfel se relaxează în toate privintele si se usucă duhovniceste. Diavolul stie însă foarte bine că nu există Ťdata viitoareť. De aceea îi si întinde această înfricosătoare cursă“. M-a privit apoi si mi-a spus: „Să scrii neapărat despre lucrul acesta!“.

Este tocmai ceea ce propovăduiesc Scripturile. Apostolul Pavel spune: ... precum este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata (Evr. 9, 27). Domnul Iisus Hristos va fi Judecătorul tuturor oamenilor. El însusi ne vorbeste despre Sine în Evanghelie astfel: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa si toti sfintii îngeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale si se vor aduna înaintea Lui toate neamurile si-i va despărti pe unii de altii, precum desparte păstorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvântatii Tatălui Meu, mosteniti împărătia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost si Mi-ati dat să mănânc, însetat am fost si Mi-ati dat să beau, străin am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati îmbrăcat, bolnav am fost si M-ati cercetat, în temnită am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând si Te-am hrănit? Sau însetat si Ti-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin si Te-am primit, sau gol si Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temnită si am venit la Tine? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât ati făcut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati făcut. Atunci va zice si celor de-a stânga: Duceti-vă de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic care este gătit diavolilor si îngerilor lui (Matei 25, 31-41).

O altă deosebire uriasă este dată de esenta scopurilor spirituale pe care le urmăresc cele două religii. Hindusii cred că atunci când cineva ajunge la desăvârsire îsi pierde persoana, prin identificarea deplină cu Brahman - ipostaza dumnezeului absolut si impersonal. Existenta omului se neantizează, pulverizându-se în oceanul dumnezeirii impersonale. De aceea, el nu se va mai naste niciodată din nou, pentru că nici măcar nu mai există.

Crestinii cred exact contrariul. Persoana umană există vesnic, ea nu va cunoaste niciodată un sfârsit. în această viată, omul inaugurează constient o relatie personală cu un Dumnezeu Personal, o relatie care se va păstra în vesnicie. Păzind poruncile lui Hristos, împărtăsindu-se cu trupul si sângele Lui, omul se uneste ontologic cu Dumnezeu, devine Dumnezeu prin har, si în acest mod participă vesnic, ca persoană distinctă, la Viata lui Dumnezeu. Desăvârsirea crestină constă în realizarea acestei comuniuni personale cu Dumnezeu. Aceasta este menirea omului în vesnicie.

Asadar, reiese o dată în plus că teza ilicită a pretinselor „asemănări spirituale“ dintre crestinism si hinduism este destinată exclusiv racolării acelei mase de asa-zisi crestini care nu stăpânesc nici cele mai elementare cunostinte despre continutul învătăturilor lui Hristos. Unor asemenea oameni li se adresează cuvintele Scripturii:

• Oricine se abate si nu rămâne în învătătura lui Hristos nu are pe Dumnezeu; cel ce rămâne în învătătura Lui, acela are si pe Tatăl si pe Fiul (II Ioan 1,9).

• Iubitilor, nu dati crezare oricărui duh, ci cercati duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă multi proroci mincinosi au iesit în lume (I Ioan 4, 1).