CUVINTELE SFINTILOR ( II)

Sfîntul Maxim Mãrturisitorul (+662)
„A tãinui cuvîntul adevãrului înseamnã a te lepãda de el. Bine este sã trãim în pace cu toţi, dar numai cu aceia care cugetã aceleaşi despre buna credinţã ortodoxã. Şi este mai bine sã ne rãzboim, atunci cînd pacea lucreazã conglãsuirea cãtre rãu". (Vieţile Sfinţilor din greacã, 21 ianuarie)

Sfîntul Ioan Damaschin (+749)
„ Sã ne pãzim cu toate puterile noastre sã nu primim împãrtãşire de la eretici, nici sã le-o dãm acestora…, ca sã nu ne facem pãrtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi condamnaţi împreunã cu ei.”
„Auziţi popoare, seminţii, limbi, bãrbaţi, femei şi copii, cei mai mari, cei mai tineri şi pruncii, sfîntul neam al creştinilor! Dacã cineva va învãţa, în afara acestora pe care le-a primit Sfînta Bisericã Soborniceascã, de la Sfinţii Apostoli, de la Pãrinţi şi de la Sinoade, sã nu-l ascultaţi, nici sã primiţi sfatul şarpelui, dupã cum l-a primit Eva şi a cules moarte. Şi chiar dacã v-ar învãţa un înger sau un împãrat în afara acestora pe care le-aţi primit, astupaţi-vã urechile.” (Stupul Ortodox, 1999)

Sfîntul Tarasie, patriarhul Constantinopolului (+806)
„Sã aducem aici în mijloc cãrţile distinşilor Sfinţi Pãrinţi, ca sã le ascultãm. Şi din acestea sã extragem şi sã adãpam fiecare dintre noi turma noastrã…, deoarece hotarele pe care le-au aşezat Pãrinţii noştri nu se mutã; ci, dupã ce am învãţat Predania apostolicã, sã pãzim Predaniile pe care le-am primit".

Sfîntul Teodor Studitul (+826)
“Atunci cînd Credinţa e primejduitã, porunca Domnului este de a nu pãstra tãcere. Dacã e vorba de Credinţã, nimeni nu are dreptul sã zicã: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cîrmuitor? Nici acesta nu doreşte sã aibã vreun amestec. Sau un sãrac care de-abia îşi cîştigã existenta? … Nu am nici cãdere, nici vreun interes în chestiunea asta. Dacã voi veţi tãcea şi veţi rãmîne nepãsãtori, atunci pietrele vor striga, iar tu rãmîi tãcut si dezinteresat?”
„Sinodul nu este aceasta: sa se întruneascã simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacã ar fi mulţi; ci sã se întruneascã în numele Domnului, spre pace şi spre pãzirea canoanelor… şi nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stãpînirea de a încãlca canoanele, fãrã numai sã le aplice şi sã se alãture celor predanisite, şi sã urmeze pe Sfinţii Pãrinţi cei dinaintea noastrã… Sf. Ioan Gurã de Aur a spus deschis cã duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.”
“Avem poruncã de la însuşi Apostolul Pavel cã, atunci cînd cineva învaţã ori ne sileşte sã facem orice alt lucru decît am primit şi decît este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice şi locale, acela urmeazã a fi osîndit, ca nefãcînd parte din clerul sfinţit. Nici un sfînt nu a încãlcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfînt, dacã ar fi cãlcat-o.”
„Şi chiar dacã am fi pãcãtoşi în multe, totuşi suntem ortodocşi şi mãdulare ale Bisericii Universale, îndepãrtîndu-ne de orice erezie şi urmînd oricãrui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Şi nu numai acestora, ci şi hotãrîrilor pe care le-au luat şi le-au propovãduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desãvîrşit, ci pe jumãtate, cel care crede cã are dreapta credinţã, dar nu se alãturã dumnezeieştilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II.81)

Sfîntul Nichifor Mãrturisitorul, patriarhul Constantinopolului (+828)
„Şi chiar dacã foarte puţini rãmîn înlãuntrul Ortodoxiei şi a bunei credinţe, aceştia sunt Biserica şi în mîinile lor se gãseşte autoritatea şi apãrarea aşezãmintelor Bisericii. Şi dacã aceştia ar trebui sã sufere pentru buna credinţã, aceasta va fi veşnica laudã pentru ei şi li se va dãrui mîntuirea sufletului.” (Stupul Ortodox, 2000)

Sfîntul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului (sec.X)
„Cea mai bunã comuniune este comuniunea în credinţã şi în dragostea cea adevãratã… Nu existã nimic mai minunat decît Adevãrul! Existã doar o singurã Bisericã a lui Hristos, apostoleascã si soborniceascã. Nu mai multe, nici mãcar douã. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al rãzvrãtiţilor. Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gîndim, aşa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sã pãzeşti toate fãrã nici o excepţie şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru cã dacã ai devia cît de puţin, pãcãtuieşti pãcat de moarte… Şi acestea care au fost hotãrîte la Sinoadele ecumenice şi de obşte, trebuie ca toţi sã le pãzeascã. Şi toţi cîţi pãzesc cele pe care fie unul dintre Pãrinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecatã. Dar pentru cei care nu le primesc este înfiorãtoare neglijenţa.” (Epistola I cãtre papa Nicolae)

Sfintul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
“Pãzeşte-te, fiule, de cei cu credinţã strîmbã şi de toate discuţiile lor, cãci şi pãmîntul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trãieşte în Credinţa Ortodoxã îşi va mîntui sufletul. Fiindcã nu existã o altã credinţã mai bunã, decît curata şi sfînta noastrã Credinţã Ortodoxã … De asemenea, fiule, nu se cade sã lauzi o credinţã strãinã. Cine laudã o credinţã strãinã face la fel ca şi cel care-şi huleşte propria credinţã. Cine laudã credinţa sa şi pe cea strãinã e un fãţarnic şi apropiat de erezie … Dacã cineva îţi spune: „Credinţa noastrã şi a voastrã este de la Dumnezeu”, atunci, fiule, rãspunde-i aşa: „Fãţarnicule! Cum pot fi amîndouã de la Dumnezeu? Nu ştii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singurã Credinţã, un singur Botez. (Efeseni 4,5)
Aşadar, fiule, fereşte-te de aceştia şi întotdeauna apãrã-ţi credinţa ta! Nu te înfrãţi cu ei, ci fugi de ei si întãreşte-te în credinţa ta prin fapte bune! … Fiule, chiar dacã va trebui sã mori pentru credinţa ta sfîntã, du-te cu îndrãznealã la moarte! Aşa au murit şi sfinţii pentru Credinţã, iar acum vieţuiesc întru Hristos.” (Patericul peşterilor de la Kiev, 1806)

Sfîntul Grigorie Palama (+1340)
„Cei ce sunt în Biserica lui Hristos aparţin adevãrului, iar cîţi nu aparţin adevãrului, nu sunt nici în Biserica lui Hristos.”

Sfîntul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului (+1444)
“Credinţa noastrã este dreapta mãrturisire a Pãrinţilor noştri. Cu ea, noi nãdãjduim sã ne înfãţişãm înaintea Domnului şi sã primim iertarea pãcatelor; iar fãrã de ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbãvi de chinul cel veşnic. Toţi Dascãlii, toate Sinoadele şi toate dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnã sã fugim de cei ce cugetã în mod diferit şi sã ne îndepãrtãm de împãrtãşirea cu ei.”
“ Învãţãturile dascãlilor apuseni nici nu le cunosc, nici nu le primesc, încredinţat fiind cã sunt înşelãtoare. În materie de credinţã ortodoxã nu existã concesie. Distrugerea credinţei obşteşti este pierzarea de obşte a tuturor. Chestiunile credinţei ortodoxe nu admit iconomia. Niciodatã nu s-au îndreptat cele bisericeşti prin soluţii de mijloc. Între luminã şi întuneric poate cineva sã spunã cã existã ceva de mijloc, numit înserare sau amurg; dar intermediere între adevãr şi minciunã nu poate nimeni sã gîndeascã, oricît s-ar strãdui. Mijloc de împãcare între adevãr şi minciunã nu existã! În problemele de credinţã nu încape pogorãmîntul şi iconomia, deoarece pogorãmîntul provoacã împuţinarea credinţei. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ţi capul şi du-te unde vrei.”
” Noi pentru nimic altceva nu ne-am despãrţit de latini, decît pentru cã sunt nu numai schismatici, dar şi eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sã ne unim cu ei!”
„Acela care îl pomeneşte pe papã ca arhiereu ortodox este vinovat şi latino-cugetãtorul trebuie considerat ca un trãdãtor al credinţei. Prin urmare, fugiţi de ei, fraţilor, ca şi de împãrtãşirea cu ei, pentru cã unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrãtori vicleni. Nu este altceva de mirare dacã şi ispititorii lui Satana se preschimbã în îngeri ai dreptãţii, al cãror sfîrşit va fi dupã faptele lor.”
„Îi rugam, şi ce nu le spuneam care sã poatã sã atragã chiar şi inimile de piatrã: sã revinã la acea bunã conglãsuire pe care o aveam mai înainte şi între noi şi cu Pãrinţii noştri, cînd toţi spuneam aceleaşi şi nu exista în mijlocul nostru schisma… cãci altfel pãrem „a cânta în gol" sau „a coace pietre" sau „a semãna pe pãmînt pietros” sau „a scrie deasupra apei” sau cîte altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat.”(Scurta scrisoare, P G 159, 1931C)
„Nu voi face aceasta niciodatã, orice s-ar întîmpla! Nu voi semna niciodatã unirea, chiar dacã ar trebui sã-mi primejduiesc însãşi viaţa mea!” - a rãspuns Sfîntul Marcu împãratului Bizanţului care cãuta sã-l înduplece a semna mincinoasa şi trãdãtoarea unire cu ereticii catolici la sinodul tîlhãresc de la Ferrara-Florenţa, 1438-1439.

Declaraţiile vremii despre misiunea sfîntului Visarion Sarai (+1701) în Ardeal
„La îndemnul lui, în multe locuri poporul nu mai merge la bisericã, nu se serveşte de preoţii uniţi, morţii şi-i îngroapã fãrã prohod şi fãrã mîngîeri duhovniceşti, copii şi-i boteazã prin femei bãtrîne şi se întîmplã şi alte pagube duhovniceşti de felul acesta.” (din Proloage, vol.I, ediţia din anul 1991, dupã care citatul a fost scos…)

Text din „Memoriul” din anul 1757 al credincioşilor ortodocşi transilvãneni
„A venit vremea cã ne-am dus la mormintele morţilor şi am zis: Ieşiţi morţi din gropi, sã intrãm noi de vii, cã nu mai putem rãbda pedepsele ce ne vin de la popii uniţi şi de la domnii ţãrii. Pe nime nu-i doare de noi, nici pe domnii cei sãseşti, nici pe domnii cei nemţeşti, nici pe cei ungureşti. Cã toate temniţele le-au umplut de noi pentru legea cea greceascã (ortodoxã, n.n.) şi atîta ne-au prãdat, venind cu cãtane pe capul nostru, cît nu ştim cu ce o sã plãtim porţia împãratului.”

sursa: cuvintele sfintilor