Arhimandrit Ioil Konstantaros

Lectură apostolică la Duminica a II - a din Postul Mare
(Evrei 1, 10 - 2, 3)

Mari adevăruri dogmatice ne descoperă Sfântul Duh prin Apostolul Pavel, iar în acelaşi timp ne atrage atenţia necesară pentru a nu ne abate din drumul nostru drept şi în consecinţă să primim „dreapta răsplătire".

Primul adevăr de bază este măreţia incomparabilă a Domnului nostru Iisus Hristos faţă de îngeri. Hristos este „Cel prin Care toate s-au făcut" - aşa cum atât de semnificativ mărturisim şi în Sfântul Simbol al Credinţei noastre. Este Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, „Cel deofiinţă cu Tatăl", Care a creat toate din nimic; atât cele văzute (cele pe care le privim şi continuu le descoperim), cât şi cele nevăzute pe care le „sesizăm" şi le trăim prin Dreapta noastră Credinţă, cum este de pildă întreaga lume a oştirilor îngereşti.

Desigur că, practic, aceasta însemnă că noi credincioşii nu trebuie să ne temem de absolut nimic în viaţa noastră, ci să luăm curaj şi putere din dumnezeiasca putere a Domnului nostru şi să ne continuăm calea noastră de nevoinţă. Şi, aşa cum este firesc, noi ştim că toate făpturile se vor învechi odată şi se vor schimba, Domnul însă va rămâne totdeauna viu în veci, iar împărăţia Lui nu va cunoaşte niciodată sfârşitul. „Şi iarăşi va să vie cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit".

De asemenea, un alt mare adevăr dogmatic la care medităm în lectura noastră apostolică este despre cum sfinţii îngeri, care sunt făpturi ale lui Dumnezeu, sunt „duhuri slujitoare"; adică unelte slujitoare ale Sfatului lui Dumnezeu, care sunt trimise de El ca să ne slujească, aşa încât noi să moştenim mântuirea. Şi ce teamă, fraţii mei, ar trebui să simtă fiecare credincios, atunci când conştientizează că din binecuvântata clipă a dumnezeiescului Botez a primit ca străjer-ocrotitor pe viaţă pe Îngerul lui păzitor! Atât de mult s-ar cuveni să ne preocupe acest gând, încât să ne facă să ne străduim mult în lupta cea sfântă a virtuţii şi a sfinţeniei! Şi doar această realitate a îngerului păzitor este suficientă să ne inunde sufletul de bucurii cereşti şi să ne umple întreaga existenţă cu un sfânt entuziasm.

Aşadar, dacă aşa stau lucrurile, ar trebui să luăm aminte. Şi chiar lucrul acesta ni-l subliniază foarte clar în continuare acelaşi mare apostol. Se cuvine, zice, să fim atenţi din ce în ce mai mult la dumnezeieştile cuvinte, deoarece există pericolul să fim târâţi şi înşelaţi şi - vai! - să naufragiem duhovniceşte. Şi să nu creadă cineva că este chipurile puternic sau de neclintit. Iubiţii mei, este atât de uşor să ne abatem de la drumul nostru drept, încât nu vă imaginaţi! Este suficient ca doar o privire să aruncăm în realitatea persoanelor şi a faptelor, şi cu amărăciune ne vom încredinţa de mulţimea nenumărată a naufragiilor morale şi dogmatice, tocmai pentru faptul că mulţi inşi şi-au început viaţa creştină fără atenţia necesară şi fără resursele necesare. Iar una dintre primele resurse duhovniceşti este, fără îndoială, sfânta şi mântuitoarea frică de Dumnezeu.

Această necesară atenţie priveghelnică ne va mântui la propriu de valurile şi curentele al căror scop este să ne abată din drumul nostru duhovnicesc. Să amintim atât de anticreştinele idei sau modul de viaţă nestatornic şi cu două feţe - care e consfinţit de acum, aproape fără proteste chiar de către oamenii Bisericii - şi care îl îndobitoceşte pe om?

Să amintim de atât de multele predici eretice, care se propagă şi se retransmit sistematic de către mass-media sau să plângem pentru predicile ecumeniste ale „capilor", care cu siguranţă provoacă cea mai mare stricăciune în sufletele credincioşilor şi ale necredincioşilor? Se pare că şi cuvântul Domnului nostru: „De va fi cu putinţă să înşele şi pe cei aleşi", comparativ cu trecutul, se împlineşte îndeosebi în zilele noastre. Aşadar, trebuie atenţie. Atenţie pentru a asculta nu orice sau pe oricine, ci predica dreaptă şi autentică a Sfintei Evanghelii, aşa cum este ea exprimată de către Sfinţii noştri şi luare aminte şi ataşament faţă de Sfânta Lui Lege, ca în cele din urmă să nu ne pierdem sufletul nostru nemuritor; să dobândim veşnica Împărăţie care ne aşteaptă de la întemeierea lumii. Atenţie priveghelnică pentru că, în cele din urmă, orice încălcare şi neascultare a Legii Dumnezeieşti are ca urmare dreapta răsplătire a pedepsei.

Zică lumea ce vrea. Propovăduiască falşii teologi înşelaţi că chipurile iubirea lui Dumnezeu nu va lăsa pe nimeni să se piardă şi să se chinuiască în iad. Fraţii mei, aceasta este o predică demonică, al cărei scop este ca sufletele noastre nemuritoare să se chinuie veşnic în iad. Iubirea lui Dumnezeu cuprinde în acelaşi timp în ea şi dreptatea lui Dumnezeu, pe care cei neatenţi şi nepocăiţi o vor primi ca pe o dreaptă mânie. Şi tocmai pentru că suntem neputincioşi şi lesne schimbători şi tributari păcatului strămoşesc, ar trebui ca prin harul lui Dumnezeu să ne revenim imediat şi să ne pocăim, atunci când simţim că ceva nu merge bine în drumul nostru duhovnicesc.

Dea Sfântul Dumnezeu să înţelegem aceste adevăruri şi cu smerenie, dar şi prin luptă aspră, să rămânem pe binecuvântatul nostru drum al prea sfintei voinţe, care este îndrumată de către Însuşi Începătorul Credinţei noastre, Domnul Iisus Hristos. Amin.



(traducere din elină: monahul Leontie)