Agheasma mare si semnificatia ei in viata noastra
sursa: crestin ortodox
Agheasma mare se savarseste la Boboteaza, in amintirea botezarii Domnului de catre Ioan in Iordan. Ea se savarseste atat in ajunul Bobotezei, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele, cat si in insasi ziua Bobotezei, cand se sfinteste agheasma pe care credinciosii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.
Se spune Agheasma mare, pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind sfintita printr-o dubla epicleza, iar sfintirea are loc in insasi ziua in care Domnul nostru Iisus Hristos a sfintit apele, prin botezul Sau in apa Iordanului. De aceea, si slujba Agheasmei mari este mai dezvoltata si mai solemna ca la Agheasma mica, iar cantarile si rugaciunile din cursul ei pomenesc si proslavesc indeosebi Botezul Domnului in apele Iordanului.
In ziua ajunului Bobotezei, sfintirea apei se face de obicei chiar in biserica (in pronaos), dimineata, dupa Utrenie, cu mai putina solemnitate, fiindca, dupa unii, ea aminteste atunci de botezul cu care boteza Sfantul Ioan Botezatorul in pustiul Iordanului; in ziua Bobotezei, ea se face dupa Liturghie, in biserica sau in fata bisericii, si aminteste de insusi botezul Mantuitorului in apele Iordanului; de aceea se face de obicei in chip mai solemn, prin iesirea afara din biserica.
In cadrul acestei slujbe speciale de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), dupa care urmeaza Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se istoriseste pe scurt evenimentul botezului Domnului. Dupa ectenia mare incepe o mare si frumoasa rugaciune de sfintire a apei, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire...") si compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele: "Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale..." le rosteste preotul de trei ori la rand, cu glas mai puternic ca de obicei.
La finalul slujbei preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."
Efectele Agheasmei mari asupra credinciosilor care sunt de fata sau care se vor stropi si vor gusta din ea le arata insasi randuiala slujbei, indeosebi textul ecteniei si al rugaciunii de sfintire (dupa epicleza), unde preotul se roaga: "Si-i da ei harul izbavirii si binecuvantarea Iordanului. Fa-o pe dansa izvor de nestricaciune, dar de sfintenie, dezlegare de pacate, vindecare de boli, diavolilor pieire, indepartare a puterilor celor potrivnice, plina de putere ingereasca. Ca toti cei ce se vor stropi si vor gusta dintr-insa sa o aiba spre curatirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuinta...".
De aceea, Agheasma mare se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramanand tot asa de proaspata, de curata si de buna la gust, ca si atunci cand a fost scoasa din izvor, fapt pe care il remarca, din vechime, Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti.
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase (sticle) curate, in care se pune de obicei un fir de busuioc. Credinciosii gusta dintr-insa pe nemancate, in zile de post si ajunare sau la sarbatori mari dupa biserica. Se obisnuieste (mai ales in Moldova) sa se guste dintr-insa timp de opt zile in sir, mai ales de la ajunul Bobotezei pana la odovania praznicului, adica pana la 13 ianuarie inclusiv.
Venirea la Biserică
Acum 10 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu