Parintele Efrem Iosif: Despre curajul marturisirii lui Hristos
Vedem aceasta ceata de martiri,atat de inflacarati,de siguri,nu in timpuri prea indepartate de noi,dar cu aceeasi vointa si iubire martirica precum a celor din vechime,incununati ca si ei.Acelasi Dumnezeu era si atunci,este si acum si va fi si in viitor.Duhul Sfant,Cara i-a intarit pe ei,ne va intari si pe noi,daca iubirea,milostivirea lui Dumnezeu va voi si ne va milui,va consimti si ne va invrednici sa dam raspuns bun inaintea ateilor,a necredinciosilor si sa devenim martiri.Pentru ca faptele noastre sunt atat de nefolositoare,pacatele noastre ,atat de multe,patimile noastre,fiare dezlantuite,numai un martiriu si un raspuns bun ne vor mantui.Sfintii vremurilor din urma vor fi marturisitori,adica vor marturisi pe Hristos Dumnezeul cel adevarat"Care a venit in trup".
Ganditi-va ce frumos ar fi ca un crestin sa marturiseasca in vremea noastra inaintea necredinciosilor Dumnezeirea lui Hristos si a persoanelor treimice,sa devina marturisitor si ,la un moment dat ,ingerii sa inceapa cantarile ceresti de biruinta si de lauda!
Toti ne zic:"Dar cum vom marturisi ? Noi nu putem sa rezistam la o durere de dinti,si cel dintai eu".Ne paralizeaza un ac si orice altceva,iar imediat cand incepe sa ne doara,strigam ca vrem anestezic sau altceva.Cand ne ustura putin,alergam la doctor,la medicamente .Acolo nu vor fi aceste posibilitati,chinurile vor fi pe viu.Infricosatoare lucruri! Si ce se va intampla atunci? Ravna exista,duhul este zelos,trupul insa se impotriveste,reactioneaza si nu vrea sa sufere durerea si mahnirea.
Voi aduce ca exemplu un copil martir,care a marturisit in vechime si veti vedea cum marturiseste omul si cum "o data cu ispita este si scaparea"(I Corinteni 10,13).Dumnezeu cheama un om la martiriu si,in timp ce mai inainte era cu desavarsire fricos si neiubitor de suferinta,dupa aceea devine o fiara.Cum?Ascultati in continuare .
Un conducator trebuia sa mearga la razboi si ,asa cum se obisnuia,a mers la oracol ca sa afle de la demon daca va birui sau nu in lupta.Demonul a raspuns prin oracol:"Iti voi raspunde daca scoti din cetatea ta moastele Sfantului Mucenic Vavila si ale celor trei fii !"
Imediat a poruncit crestinilor sa ia moastele sfintilor si sa le scoata din cetate ,pt ca diavolul sa-i poata raspunde cu "da " sau "nu" despre soarta luptei.
Crestinii,cu mic ,cu mare,luand sfintele moaste,le-au scos din cetate cu psalmi si cu cantari si ziceau:"Idolii neamurilor sunt argint si aur,lucruri facute de maini omenesti.Ochi au si nu vad,urechi au si nu aud.Asemenea lor sa fie si cei fac acestea!"(Psalmul 113,12).Conducatorul,cand a auzit toate acestea,a zis :"Acestia ne aduc injurii prin ceea ce zic!" .Si a trimis soldatii sa-i prinda pe cativa.
Printre acesti prinsi era si un tanar de 18 ani,pe nume Teodor,pe care l-au suit pe un stalp ,i-au scos hainele si cu gheare de fier i-au sfasiat trupul,facandu-i brazde adanci in timp ce sangele curgea suvoi.In starea in care era,i-au turnat pe rani otet si sare,facandu-l carne vie.De dimineata pana seara,soldatii s-au schimbat si l-au lasat aproape mort.Dupa ce-au vazut ca va muri,ca nu mai avea viata,l-au dezlegat si l-au dat rudelor.Acestea au luat copilul acasa si au inceput sa-i oblojeasca ranile.Copilul a deschis ochii si parintii lui au inceput sa-l intrebe:
-Fiule Teodor,cum ai rezistat? Cum de nu te-ai tanguit si n-ai strigat?
-Cand m-au agatat pe stalp si soldatii au inceput sa ma sfasie cu acele gheare de foc infricosatoare,a inceput sa ma doara ingrozitor,si suferinta mergea pana la inima,si-am zis : Nefericitule Teodor,rabda aceasta suferinta,ca sa scapi de chinul cel vesnic al iadului! Intarindu-mi cugetarea cu aceasta frica de iad,am zis : Voi rabda pana la capat! Si ,cand am luat aceasta hotarare,am vazut ca vin la mine trei tineri foarte frumosi la infatisare.Unul tinea in maini un vas cu mir ceresc,iar altul stergare,si se apropiau de mine.Cel de-al treilea a luat un stergar ,l-a inmuiat in aromate si mi l-a intins pe fata.Prin aceasta mireasma a sfantului mir,n-am mai simtit nici suferinta,nici durerea,nici altceva.Am trait o fericire si o stare angelica,incat ar fi fost mai bine sa nu ma coboare niciodata de acolo , de pe lemn,pentru ca atunci cand m-au coborat,ingerii au plecat imediat.Si ani de zile sa ma fi chinuit asa,as fi fost fericit.
De aici vedem ca,in timpul martiriului,Dumnezeu intervine mai presus de fire.El este Cel care porneste si incheie martiriul.Daca focul Dumnezeiesc n-ar fi atins inima,sufletul celui care marturisea ar fi fost omeneste imposibil ca omul sa dea marturire despre Hristos,sa sufere cu barbatie si biruitor martiriul.De aceea,cand gandul ne spune :"Dar cum vei marturisi,cum vei suferi? Ia seama ca nu poti sa suporti nici durerea cea mai mica!",sa credem ca,atunci cand Dumnezeu considera ca trebuie sa marturisim,va veni Insusi Hristos ,va trimite pe Duhul Sfant si focul ceresc care ne va parjoli si ne va da puterea martiriului.
Deoarece insa vedem ca in lume lucrurile evolueaza,si credem in cele pe care Biserica ni le-a rostit profetic,ca timpurile se apropie,ceea ce trebuie sa ne ocupe in definitiv este un lucru iti mai trebuie.Deci sa ne pregatim permanent,sufleteste si trupeste,sa ne curatim pe noi insine de orice pacat,sa ne pocaim pt pacatul ce l-am savarsit in fapt sau il vom savarsi in continuare,ca sa fim pregatiti cat mai bine pt sfarsit.Nu stim daca zilele noastre se vor incheia cu martiriul.
Parintii vor trebui sa se ingrijeasca de credinta copiilor lor,sa le insufle si sa le transmita Ortodoxia,sa le vorbeasca amanuntit despre Dumnezeire,pt ca acestia sunt zdruncinati de duhul necredintei care domneste pretutindeni.Pt ca,daca fiii lor nu vor avea credinta vie in sufletul lor,cum vor infrunta pe Antihristul profetit care vine? Cum vor infrunta pe numerosi antihristi care sunt hialistii si celelalte erezii infricosatoare ,care nu au credinta curata in Hristos?
Desigur,ar fi foarte folositor ca-n viitor sa apara omilii despre credinta in Dumnezeu,cu dovezi ale existentei Lui,incat fiii sa aiba fundament,fara de care casa se prabuseste.Copiii sa dobandeasca o temelie solida,statornica a credintei,incat sa fie capabili sa intre maine in arena pt marturisirea Dumnezeirii Lui Hristos.
Va trebui sa ne prindem in lupta toti,ca sa ne ajutam copiii,care,asa cum prevad,in ciuda bunei lor intentii si a simplitatii,in dreptul credintei sunt slabi si acesta pt ca n-au aflat cele pe care le-am aflat noi din Sfanta Traditie.
In lumea noastra au gasit lucruri neputincioase, si,prin urmare,este foarte firesc sa fie si ei neputinciosi.Deci va trebui sa-i intarim si sa-i insufletim in credinta.Aceasta lectie,desigur,va fi in viitor si Dumnezeu ne va ajuta s-o facem pt ca va insemna o mare binefacere fata de copii.
Ganditi-va ce frumos ar fi ca un crestin sa marturiseasca in vremea noastra inaintea necredinciosilor Dumnezeirea lui Hristos si a persoanelor treimice,sa devina marturisitor si ,la un moment dat ,ingerii sa inceapa cantarile ceresti de biruinta si de lauda!
Toti ne zic:"Dar cum vom marturisi ? Noi nu putem sa rezistam la o durere de dinti,si cel dintai eu".Ne paralizeaza un ac si orice altceva,iar imediat cand incepe sa ne doara,strigam ca vrem anestezic sau altceva.Cand ne ustura putin,alergam la doctor,la medicamente .Acolo nu vor fi aceste posibilitati,chinurile vor fi pe viu.Infricosatoare lucruri! Si ce se va intampla atunci? Ravna exista,duhul este zelos,trupul insa se impotriveste,reactioneaza si nu vrea sa sufere durerea si mahnirea.
Voi aduce ca exemplu un copil martir,care a marturisit in vechime si veti vedea cum marturiseste omul si cum "o data cu ispita este si scaparea"(I Corinteni 10,13).Dumnezeu cheama un om la martiriu si,in timp ce mai inainte era cu desavarsire fricos si neiubitor de suferinta,dupa aceea devine o fiara.Cum?Ascultati in continuare .
Un conducator trebuia sa mearga la razboi si ,asa cum se obisnuia,a mers la oracol ca sa afle de la demon daca va birui sau nu in lupta.Demonul a raspuns prin oracol:"Iti voi raspunde daca scoti din cetatea ta moastele Sfantului Mucenic Vavila si ale celor trei fii !"
Imediat a poruncit crestinilor sa ia moastele sfintilor si sa le scoata din cetate ,pt ca diavolul sa-i poata raspunde cu "da " sau "nu" despre soarta luptei.
Crestinii,cu mic ,cu mare,luand sfintele moaste,le-au scos din cetate cu psalmi si cu cantari si ziceau:"Idolii neamurilor sunt argint si aur,lucruri facute de maini omenesti.Ochi au si nu vad,urechi au si nu aud.Asemenea lor sa fie si cei fac acestea!"(Psalmul 113,12).Conducatorul,cand a auzit toate acestea,a zis :"Acestia ne aduc injurii prin ceea ce zic!" .Si a trimis soldatii sa-i prinda pe cativa.
Printre acesti prinsi era si un tanar de 18 ani,pe nume Teodor,pe care l-au suit pe un stalp ,i-au scos hainele si cu gheare de fier i-au sfasiat trupul,facandu-i brazde adanci in timp ce sangele curgea suvoi.In starea in care era,i-au turnat pe rani otet si sare,facandu-l carne vie.De dimineata pana seara,soldatii s-au schimbat si l-au lasat aproape mort.Dupa ce-au vazut ca va muri,ca nu mai avea viata,l-au dezlegat si l-au dat rudelor.Acestea au luat copilul acasa si au inceput sa-i oblojeasca ranile.Copilul a deschis ochii si parintii lui au inceput sa-l intrebe:
-Fiule Teodor,cum ai rezistat? Cum de nu te-ai tanguit si n-ai strigat?
-Cand m-au agatat pe stalp si soldatii au inceput sa ma sfasie cu acele gheare de foc infricosatoare,a inceput sa ma doara ingrozitor,si suferinta mergea pana la inima,si-am zis : Nefericitule Teodor,rabda aceasta suferinta,ca sa scapi de chinul cel vesnic al iadului! Intarindu-mi cugetarea cu aceasta frica de iad,am zis : Voi rabda pana la capat! Si ,cand am luat aceasta hotarare,am vazut ca vin la mine trei tineri foarte frumosi la infatisare.Unul tinea in maini un vas cu mir ceresc,iar altul stergare,si se apropiau de mine.Cel de-al treilea a luat un stergar ,l-a inmuiat in aromate si mi l-a intins pe fata.Prin aceasta mireasma a sfantului mir,n-am mai simtit nici suferinta,nici durerea,nici altceva.Am trait o fericire si o stare angelica,incat ar fi fost mai bine sa nu ma coboare niciodata de acolo , de pe lemn,pentru ca atunci cand m-au coborat,ingerii au plecat imediat.Si ani de zile sa ma fi chinuit asa,as fi fost fericit.
De aici vedem ca,in timpul martiriului,Dumnezeu intervine mai presus de fire.El este Cel care porneste si incheie martiriul.Daca focul Dumnezeiesc n-ar fi atins inima,sufletul celui care marturisea ar fi fost omeneste imposibil ca omul sa dea marturire despre Hristos,sa sufere cu barbatie si biruitor martiriul.De aceea,cand gandul ne spune :"Dar cum vei marturisi,cum vei suferi? Ia seama ca nu poti sa suporti nici durerea cea mai mica!",sa credem ca,atunci cand Dumnezeu considera ca trebuie sa marturisim,va veni Insusi Hristos ,va trimite pe Duhul Sfant si focul ceresc care ne va parjoli si ne va da puterea martiriului.
Deoarece insa vedem ca in lume lucrurile evolueaza,si credem in cele pe care Biserica ni le-a rostit profetic,ca timpurile se apropie,ceea ce trebuie sa ne ocupe in definitiv este un lucru iti mai trebuie.Deci sa ne pregatim permanent,sufleteste si trupeste,sa ne curatim pe noi insine de orice pacat,sa ne pocaim pt pacatul ce l-am savarsit in fapt sau il vom savarsi in continuare,ca sa fim pregatiti cat mai bine pt sfarsit.Nu stim daca zilele noastre se vor incheia cu martiriul.
Parintii vor trebui sa se ingrijeasca de credinta copiilor lor,sa le insufle si sa le transmita Ortodoxia,sa le vorbeasca amanuntit despre Dumnezeire,pt ca acestia sunt zdruncinati de duhul necredintei care domneste pretutindeni.Pt ca,daca fiii lor nu vor avea credinta vie in sufletul lor,cum vor infrunta pe Antihristul profetit care vine? Cum vor infrunta pe numerosi antihristi care sunt hialistii si celelalte erezii infricosatoare ,care nu au credinta curata in Hristos?
Desigur,ar fi foarte folositor ca-n viitor sa apara omilii despre credinta in Dumnezeu,cu dovezi ale existentei Lui,incat fiii sa aiba fundament,fara de care casa se prabuseste.Copiii sa dobandeasca o temelie solida,statornica a credintei,incat sa fie capabili sa intre maine in arena pt marturisirea Dumnezeirii Lui Hristos.
Va trebui sa ne prindem in lupta toti,ca sa ne ajutam copiii,care,asa cum prevad,in ciuda bunei lor intentii si a simplitatii,in dreptul credintei sunt slabi si acesta pt ca n-au aflat cele pe care le-am aflat noi din Sfanta Traditie.
In lumea noastra au gasit lucruri neputincioase, si,prin urmare,este foarte firesc sa fie si ei neputinciosi.Deci va trebui sa-i intarim si sa-i insufletim in credinta.Aceasta lectie,desigur,va fi in viitor si Dumnezeu ne va ajuta s-o facem pt ca va insemna o mare binefacere fata de copii.
( fragment din : "Parintii bisericii despre SFARSITUL LUMII")
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu