Soborul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului
(7 ianuarie)
(7 ianuarie)
A doua zi dupa Sfanta si dumnezeiasca Aratare, adica Botezul Domnului, Biserica a randuit inca de la inceput a se praznui soborul cinstitului si slavitului prooroc Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, caci se cadea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punand mana sa pe crestetul Stapanului.
Deci, indata dupa Botezul Domnului, Botezatorul se cinsteste de toti si cu cantari se slaveste, pentru ca prin sobor se intelege adunarea poporului in biserica, la cantarea si slavirea lui Dumnezeu, intru cinstea si lauda marelui Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Celui ce se praznuieste.
Un sobor ca acesta, macar ca se savarsea la toate bisericile ce sant in toata lumea, ba inca se savarseste si astazi; insa se face mai ales mare praznuire in bisericile zidite in numele Botezatorului, precum oarecand in biserica lui de langa Iordan, unde a botezat pe Hristos; in Sevastia, unde s-a taiat de catre Irod; in Antiohia, unde mana lui cea dreapta a fost dusa de Sfantul Evanghelist Luca, si in Constantinopol, unde acea sfanta mana se adusese din Antiohia si unde mai ales se facuse soborul acela, de vreme ce se adusese mana chiar in seara dumnezeiestii Aratari, cand se face sfintirea apelor.
Se parea atunci ca insusi Botezatorul soseste nevazut la sfintirea apelor, facandu-se bucurie imparatilor si la tot poporul, care cu multa praznuire savarsea soborul lui, dupa ziua dumnezeiestii Aratari. Deci, sa savarsim si noi cu bucurie duhovniceasca soborul Sfantului marelui Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul, rugandu-l sa mijloceasca pentru noi catre Stapanul Hristos, ca sa fim si noi in Biserica celor ce praznuiesc vesnic, in locasul cel nefacut de mana si acolo, in ceruri, sa auzim glasul celor ce dantuiesc si praznuiesc dumnezeiestile aratari cele vesnice, saturandu-ne cu ei de vederea fetei lui Dumnezeu, Care Se arata sfintilor Sai; si sa slavim cu toate cerestile cete pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.
Cuvant despre cinstita mana a Sfantului Ioan Botezatorul
(7 ianuarie)
Dupa ce Irod, imparatul cel fara de lege, a taiat capul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, cinstitul sau trup a fost ingropat de ucenicii sai, aproape de mormantul Sfantului prooroc Elisei, in vestita cetate Sevastia din Samaria; pentru ca in acest loc s-a savarsit ospatul cel fara de lege al lui Irod si necuratul dans al fiicei Irodiadei.
Sfantul Evanghelist Luca propovaduia pe Hristos si inconjura multe cetati si a ajuns si in cetatea Sevastia, iar de aici urma sa se duca in Antiohia, patria sa, si a vrut sa ia cu sine trupul Sfantului Ioan Inaintemergatorul si Botezatorul, care era nestricat si intreg, dar n-a putut, deoarece nu i s-a dat voie de locuitorii Sevastiei, care cinsteau foarte mult moastele Botezatorului si cu dinadinsul le pastrau.
De aceea, Sfantul Evanghelist Luca, luand de la sfantul numai mana cea dreapta, care a botezat pe Domnul si Stapanul nostru Iisus Hristos, a dus-o in cetatea sa Antiohia si cu dansa, precum cu o vistierie de mare pret, rasplatea cetatii sale pentru cresterea ce a avut intr-insa. Din acea vreme sfanta mana a Botezatorului era la credinciosii antiohieni de mare cinste, caci printr-insa se savarseau multe minuni.
Multe vremi si multi imparati trecand, a venit Iulian, calcatorul de lege, care pe fata lepadandu-se de Hristos si inchinandu-se idolilor, facea mare rau Bisericii lui Dumnezeu, nu mai putin decat chinuitorii care au fost mai inainte de el.
Nu numai pe credinciosii cei vii ai lui Hristos ii prigonea si-i ucidea, ci s-a ridicat si asupra mortilor cu tiranie si fara de omenie; pentru ca, scotand din mormant oasele sfintilor celor care patimisera inainte, le dadea focului, iar bisericile lui Dumnezeu si toate lucrurile sfinte arzandu-le, le prefacea in cenusa.
Iulian acesta s-a dus si in Antiohia, pe de o parte ca sa aduca jertfa inaintea cetatii necuratului sau zeu Apolon cel din Dafne, iar pe de alta ca si acolo sa faca rau crestinilor si sa arda lucrurile sfinte.
Crestinii care erau in Antiohia, auzind despre venirea lui, au ascuns in taina sfanta mana a Botezatorului, intr-un stalp oarecare al cetatii, care se numea Gonia, ca astfel sa nu fie necinstita si arsa de chinuitori. Ducandu-se el in Antiohia si facand mari faradelegi si chinuire, apoi cautand cu sarguinta mana Botezatorului, dupa ce n-a putut s-o afle, a trimis in Palestina, in cetatea Sevastia, ca tot trupul Botezatorului care era acolo, afara de cap si de mana, precum si mormantul si biserica lui, sa se dea focului si risipirii. Acest lucru s-a si facut, precum scriu Nichifor si Chedrin.
Fericitul Simeon Metafrast a scris acestea, ca nu trupul Botezatorului, ci alt trup s-a ars in locul aceluia; pentru ca patriarhul Ierusalimului, instiintandu-se mai inainte vreme de porunca chinuitorului, a luat in taina din mormant moastele Botezatorului si le-a trimis in Alexandria, cu paza; iar in locul acelora a pus oasele unui mort si acelea au fost arse in locul moastelor Botezatorului, impreuna cu mormantul si cu biserica lui.
Pierind degraba acel fara de lege imparat si dreapta credinta iarasi stralucind, mana Sfantului Inaintemergator a fost scoasa din stalpul de unde a fost ascunsa, ca o lumina de sub obroc, si se cinstea de credinciosi, caci se savarseau printr-insa minuni, ca si mai inainte, dintre care sa spunem una.
Un balaur mare si infricosat se incuibase in hotarele Antiohiei, iar necuratul popor elin care era acolo, avandu-l in numarul zeilor, il cinstea cu jertfe in toti anii, iar jertfa se savarsea in acest chip: o fecioara fara prihana, pazita inadins pentru aceasta, se dadea balaurului, vazand tot poporul din privelistea ce era gatita nu departe de pestera acelui balaur. Iesind de la locul sau, balaurul, aratandu-se foarte infricosat la vedere, se tira suierand, cascand gura, apoi lua jertfa care i se aducea si cu dintii rupand-o, o manca. Pentru aceasta se luau fiicele Antiohiei, dupa sorti.
Atunci s-a intamplat, intr-un an, de au cazut sortii pe unul din cetatenii de credinta crestina ca sa dea pe fiica sa balaurului spre jertfa. Iar el cu multe lacrimi ruga pe Hristos Dumnezeu si pe Ioan Botezatorul ca sa se izbaveasca fiica sa de moartea aceea cumplita. Deci, sosind vremea praznicului acelui balaur urat de Dumnezeu, tatal fiicei striga catre Dumnezeu cu tanguire si pe Sfantul Ioan Botezatorul il chema spre ajutor.
Ajungand la biserica in care era mana Botezatorului, a rugat pe chelar sa-i deschida si sa-l lase sa se inchine la acea cinstita si sfanta mana. Aceasta o facea cu un gand tainuit in inima sa, pentru care avea galbeni multi in sanul sau. Apoi, cand facea inchinaciune in sfanta biserica, inaintea sicriului in care era sfanta mana, a varsat acolo galbenii din san. Chelarul fiind iubitor de aur, a inceput a-i aduna cu osardie, in care vreme crestinul acela, sarutand sfanta mana a Botezatorului, a muscat in taina cu dintii incheietura degetului mic, ascunzand-o la sine; apoi s-a rugat mult si a iesit de acolo, castigandu-si dorirea.
Deci, sosind acea cumplita zi in care era sa se dea fecioara spre moartea cea nevinovata si adunandu-se acolo poporul, in ceasul jertfei, a venit tatal, ducandu-si fiica spre mancare balaurului, facand sarmanul rugaciuni din inima si avand nadejde spre Dumnezeu.
Pe cand iesea acel infricosat balaur din pestera sa, suierand si cascand gura, si se apropia de fecioara aceea pregatita lui spre jertfa ca s-o manance, tatal nu se departa, chemand in ajutor pe Atotvazatorul si Mantuitorul Hristos Dumnezeu si pe Botezatorul Lui.
Apropiindu-se balaurul si cascand gura, tatal fecioarei a aruncat incheietura sfintitului deget al Botezatorului in mijlocul gatlejului balaurului si indata acesta a cazut mort, mantuindu-se fecioara de cumplita moarte. Tatal ei, cu glas mare si cu lacrimi de bucurie, inalta multumire lui Dumnezeu Mantuitorul, si Sfantului Botezator spunand la tot poporul lucrurile lui Dumnezeu cele minunate si preamarite.
Poporul care era de fata, vazand balaurul mort si pe fecioara vie, impreuna cu tatal laudand pe Dumnezeu, la inceput se mira si se inspaimanta foarte de acea minune; apoi, schimbandu-se spaima in bucurie, intr-un glas preamareau pe Unul adevaratul Dumnezeu, Care intru cei de sus locuieste si spre cei smeriti priveste. Deci, antiohienii au facut praznuire si mare veselie, pentru ca multime nenumarata de necredinciosi s-au adaugat la cei credinciosi, crezand in Hristos Dumnezeu. Iar in acel loc unde s-a facut acea preamarita minune, au zidit o biserica frumoasa si mare, intru numele Sfantului Ioan Botezatorul.
Apoi se mai povesteste si aceasta, ca in ziua praznicului Inaltarii cinstitei Cruci a Domnului, se inalta de arhiereu si acea cinstita mana a Botezatorului. Dar uneori se ridica in sus singura, iar alteori se lasa in jos, prin aceasta insemnand indestularea roadelor pamantului sau lipsa lor.
In adevar, cand se ridica, se facea imbelsugarea tarinilor, gradinilor, livezilor si viilor; iar cand se lasa in jos, urma lipsirea rodurilor si foamete. Cand, cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, navalind agarenii, au luat Antiohia si toate hotarele ei si au inceput a o stapani, atunci acea vistierie de mare pret, adica preacinstita mana a Sfantului Ioan Botezatorul era ca intr-o robie.
Drept-credinciosii imparati crestini puneau multa sarguinta, cum ar putea sa ia acea cinstita mana din stapanirea agarenilor si s-o aiba intr-a lor imparateasca cetate, dar nu-si castigau dorirea; pentru ca nu puteau nici cu aur, nici in alt chip s-o rascumpere de acolo.
Apoi, imparatind porfirogenetii, fratii Constantin si Roman (913-959) - acel dar, mai scump decat toate vistieriile pamantesti, li s-a daruit in felul urmator: Unui barbat cinstit din Antiohia, cu dregatoria diaconeasca, anume Iov, i-a venit un gand din dumnezeiasca insuflare, cum ar putea sa scoata sfanta mana a Botezatorului din stapanirea agarenilor si s-o aduca in crestineasca stapanire. Deci, se afla acea sfanta mana in cea mai frumoasa biserica ce era in Antiohia, adica a Sfantului Apostol Petru; atunci Iov si-a facut locuinta sa langa acea biserica si s-a imprietenit cu pazitorul de vase al bisericii, ca astfel sa poata savarsi mai lesne ceea ce-si pusese in mintea sa.
A incercat de multe ori sa induplece pe pazitorul de vase la lucrul sau cel cugetat, dar daca acela n-a voit, atunci Iov a facut astfel: a gatit cina buna si chemand pe pazitorul de vase, l-a ospatat si l-a imbatat; apoi, acela adormind greu, Iov a mers in taina in biserica si, deschizand racla, a luat mana Botezatorului si a ascuns-o. Dimineata, desteptandu-se din somn pazitorul de vase, n-a stiut de lucrul ce se facuse.
Iov, in acea vreme, a iesit din Antiohia cu cinstita mana si mergea degraba spre hotarele imparatiei crestinesti, temandu-se ca sa nu se instiinteze cetatenii Antiohiei despre ducerea sfintei maini si sa nu vina in urma lui; apoi, cu dumnezeiescul acoperamant pazindu-se si cu rugaciunile Sfantului Botezator fiind aparat, fara de vatamare si fara impiedicare, degraba a ajuns in stapanirea crestineasca.
Deci, mergand in Calcedon, a descoperit taina pe care o pastra, aratand acea comoara nepretuita, adusa din Antiohia, si indata a dat de stire credinciosilor imparati; iar ei, auzind de acea veste buna mai presus de nadejde, s-au umplut de negraita bucurie si fara zabava au trimis la Calcedon corabia cea imparateasca, cu preasfintitul patriarh si cu citiva cinstiti senatori, sa intampine mana Botezatorului, care se aducea la dansii si s-o primeasca in cetatea imparateasca cu cinste.
Intorcandu-se de la Calcedon corabia, cu sfanta mana pe care o ducea insusi patriarhul in mainile sale, au iesit la tarm imparatii si tot poporul, ca si cum intampinau pe Sfantul Botezator nevazut, venind din cer si cu vrednica inchinaciune o cinsteau cu osardie, in psalmi si in cantari, cu lumanari si tamaie; apoi, sarutand-o cu dragoste, au pus-o in imparateasca biserica, care era in palat. S-a intamplat acea aducere a sfintei maini a Botezatorului chiar in seara dumnezeiestii Aratari, mai inainte de sfintirea apelor. Iar dupa acest praznic se facea soborul Botezatorului cu multa veselie, in cinstea celui mai cinstit decat proorocii, a Sfantului Ioan Botezatorul, si intru slava Unui Dumnezeu in Treime, Cel de toti slavit si inchinat, in veci. Amin.
Deci, indata dupa Botezul Domnului, Botezatorul se cinsteste de toti si cu cantari se slaveste, pentru ca prin sobor se intelege adunarea poporului in biserica, la cantarea si slavirea lui Dumnezeu, intru cinstea si lauda marelui Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Celui ce se praznuieste.
Un sobor ca acesta, macar ca se savarsea la toate bisericile ce sant in toata lumea, ba inca se savarseste si astazi; insa se face mai ales mare praznuire in bisericile zidite in numele Botezatorului, precum oarecand in biserica lui de langa Iordan, unde a botezat pe Hristos; in Sevastia, unde s-a taiat de catre Irod; in Antiohia, unde mana lui cea dreapta a fost dusa de Sfantul Evanghelist Luca, si in Constantinopol, unde acea sfanta mana se adusese din Antiohia si unde mai ales se facuse soborul acela, de vreme ce se adusese mana chiar in seara dumnezeiestii Aratari, cand se face sfintirea apelor.
Se parea atunci ca insusi Botezatorul soseste nevazut la sfintirea apelor, facandu-se bucurie imparatilor si la tot poporul, care cu multa praznuire savarsea soborul lui, dupa ziua dumnezeiestii Aratari. Deci, sa savarsim si noi cu bucurie duhovniceasca soborul Sfantului marelui Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul, rugandu-l sa mijloceasca pentru noi catre Stapanul Hristos, ca sa fim si noi in Biserica celor ce praznuiesc vesnic, in locasul cel nefacut de mana si acolo, in ceruri, sa auzim glasul celor ce dantuiesc si praznuiesc dumnezeiestile aratari cele vesnice, saturandu-ne cu ei de vederea fetei lui Dumnezeu, Care Se arata sfintilor Sai; si sa slavim cu toate cerestile cete pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, in veci. Amin.
Cuvant despre cinstita mana a Sfantului Ioan Botezatorul
(7 ianuarie)
Dupa ce Irod, imparatul cel fara de lege, a taiat capul Sfantului Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, cinstitul sau trup a fost ingropat de ucenicii sai, aproape de mormantul Sfantului prooroc Elisei, in vestita cetate Sevastia din Samaria; pentru ca in acest loc s-a savarsit ospatul cel fara de lege al lui Irod si necuratul dans al fiicei Irodiadei.
Sfantul Evanghelist Luca propovaduia pe Hristos si inconjura multe cetati si a ajuns si in cetatea Sevastia, iar de aici urma sa se duca in Antiohia, patria sa, si a vrut sa ia cu sine trupul Sfantului Ioan Inaintemergatorul si Botezatorul, care era nestricat si intreg, dar n-a putut, deoarece nu i s-a dat voie de locuitorii Sevastiei, care cinsteau foarte mult moastele Botezatorului si cu dinadinsul le pastrau.
De aceea, Sfantul Evanghelist Luca, luand de la sfantul numai mana cea dreapta, care a botezat pe Domnul si Stapanul nostru Iisus Hristos, a dus-o in cetatea sa Antiohia si cu dansa, precum cu o vistierie de mare pret, rasplatea cetatii sale pentru cresterea ce a avut intr-insa. Din acea vreme sfanta mana a Botezatorului era la credinciosii antiohieni de mare cinste, caci printr-insa se savarseau multe minuni.
Multe vremi si multi imparati trecand, a venit Iulian, calcatorul de lege, care pe fata lepadandu-se de Hristos si inchinandu-se idolilor, facea mare rau Bisericii lui Dumnezeu, nu mai putin decat chinuitorii care au fost mai inainte de el.
Nu numai pe credinciosii cei vii ai lui Hristos ii prigonea si-i ucidea, ci s-a ridicat si asupra mortilor cu tiranie si fara de omenie; pentru ca, scotand din mormant oasele sfintilor celor care patimisera inainte, le dadea focului, iar bisericile lui Dumnezeu si toate lucrurile sfinte arzandu-le, le prefacea in cenusa.
Iulian acesta s-a dus si in Antiohia, pe de o parte ca sa aduca jertfa inaintea cetatii necuratului sau zeu Apolon cel din Dafne, iar pe de alta ca si acolo sa faca rau crestinilor si sa arda lucrurile sfinte.
Crestinii care erau in Antiohia, auzind despre venirea lui, au ascuns in taina sfanta mana a Botezatorului, intr-un stalp oarecare al cetatii, care se numea Gonia, ca astfel sa nu fie necinstita si arsa de chinuitori. Ducandu-se el in Antiohia si facand mari faradelegi si chinuire, apoi cautand cu sarguinta mana Botezatorului, dupa ce n-a putut s-o afle, a trimis in Palestina, in cetatea Sevastia, ca tot trupul Botezatorului care era acolo, afara de cap si de mana, precum si mormantul si biserica lui, sa se dea focului si risipirii. Acest lucru s-a si facut, precum scriu Nichifor si Chedrin.
Fericitul Simeon Metafrast a scris acestea, ca nu trupul Botezatorului, ci alt trup s-a ars in locul aceluia; pentru ca patriarhul Ierusalimului, instiintandu-se mai inainte vreme de porunca chinuitorului, a luat in taina din mormant moastele Botezatorului si le-a trimis in Alexandria, cu paza; iar in locul acelora a pus oasele unui mort si acelea au fost arse in locul moastelor Botezatorului, impreuna cu mormantul si cu biserica lui.
Pierind degraba acel fara de lege imparat si dreapta credinta iarasi stralucind, mana Sfantului Inaintemergator a fost scoasa din stalpul de unde a fost ascunsa, ca o lumina de sub obroc, si se cinstea de credinciosi, caci se savarseau printr-insa minuni, ca si mai inainte, dintre care sa spunem una.
Un balaur mare si infricosat se incuibase in hotarele Antiohiei, iar necuratul popor elin care era acolo, avandu-l in numarul zeilor, il cinstea cu jertfe in toti anii, iar jertfa se savarsea in acest chip: o fecioara fara prihana, pazita inadins pentru aceasta, se dadea balaurului, vazand tot poporul din privelistea ce era gatita nu departe de pestera acelui balaur. Iesind de la locul sau, balaurul, aratandu-se foarte infricosat la vedere, se tira suierand, cascand gura, apoi lua jertfa care i se aducea si cu dintii rupand-o, o manca. Pentru aceasta se luau fiicele Antiohiei, dupa sorti.
Atunci s-a intamplat, intr-un an, de au cazut sortii pe unul din cetatenii de credinta crestina ca sa dea pe fiica sa balaurului spre jertfa. Iar el cu multe lacrimi ruga pe Hristos Dumnezeu si pe Ioan Botezatorul ca sa se izbaveasca fiica sa de moartea aceea cumplita. Deci, sosind vremea praznicului acelui balaur urat de Dumnezeu, tatal fiicei striga catre Dumnezeu cu tanguire si pe Sfantul Ioan Botezatorul il chema spre ajutor.
Ajungand la biserica in care era mana Botezatorului, a rugat pe chelar sa-i deschida si sa-l lase sa se inchine la acea cinstita si sfanta mana. Aceasta o facea cu un gand tainuit in inima sa, pentru care avea galbeni multi in sanul sau. Apoi, cand facea inchinaciune in sfanta biserica, inaintea sicriului in care era sfanta mana, a varsat acolo galbenii din san. Chelarul fiind iubitor de aur, a inceput a-i aduna cu osardie, in care vreme crestinul acela, sarutand sfanta mana a Botezatorului, a muscat in taina cu dintii incheietura degetului mic, ascunzand-o la sine; apoi s-a rugat mult si a iesit de acolo, castigandu-si dorirea.
Deci, sosind acea cumplita zi in care era sa se dea fecioara spre moartea cea nevinovata si adunandu-se acolo poporul, in ceasul jertfei, a venit tatal, ducandu-si fiica spre mancare balaurului, facand sarmanul rugaciuni din inima si avand nadejde spre Dumnezeu.
Pe cand iesea acel infricosat balaur din pestera sa, suierand si cascand gura, si se apropia de fecioara aceea pregatita lui spre jertfa ca s-o manance, tatal nu se departa, chemand in ajutor pe Atotvazatorul si Mantuitorul Hristos Dumnezeu si pe Botezatorul Lui.
Apropiindu-se balaurul si cascand gura, tatal fecioarei a aruncat incheietura sfintitului deget al Botezatorului in mijlocul gatlejului balaurului si indata acesta a cazut mort, mantuindu-se fecioara de cumplita moarte. Tatal ei, cu glas mare si cu lacrimi de bucurie, inalta multumire lui Dumnezeu Mantuitorul, si Sfantului Botezator spunand la tot poporul lucrurile lui Dumnezeu cele minunate si preamarite.
Poporul care era de fata, vazand balaurul mort si pe fecioara vie, impreuna cu tatal laudand pe Dumnezeu, la inceput se mira si se inspaimanta foarte de acea minune; apoi, schimbandu-se spaima in bucurie, intr-un glas preamareau pe Unul adevaratul Dumnezeu, Care intru cei de sus locuieste si spre cei smeriti priveste. Deci, antiohienii au facut praznuire si mare veselie, pentru ca multime nenumarata de necredinciosi s-au adaugat la cei credinciosi, crezand in Hristos Dumnezeu. Iar in acel loc unde s-a facut acea preamarita minune, au zidit o biserica frumoasa si mare, intru numele Sfantului Ioan Botezatorul.
Apoi se mai povesteste si aceasta, ca in ziua praznicului Inaltarii cinstitei Cruci a Domnului, se inalta de arhiereu si acea cinstita mana a Botezatorului. Dar uneori se ridica in sus singura, iar alteori se lasa in jos, prin aceasta insemnand indestularea roadelor pamantului sau lipsa lor.In adevar, cand se ridica, se facea imbelsugarea tarinilor, gradinilor, livezilor si viilor; iar cand se lasa in jos, urma lipsirea rodurilor si foamete. Cand, cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre, navalind agarenii, au luat Antiohia si toate hotarele ei si au inceput a o stapani, atunci acea vistierie de mare pret, adica preacinstita mana a Sfantului Ioan Botezatorul era ca intr-o robie.
Drept-credinciosii imparati crestini puneau multa sarguinta, cum ar putea sa ia acea cinstita mana din stapanirea agarenilor si s-o aiba intr-a lor imparateasca cetate, dar nu-si castigau dorirea; pentru ca nu puteau nici cu aur, nici in alt chip s-o rascumpere de acolo.
Apoi, imparatind porfirogenetii, fratii Constantin si Roman (913-959) - acel dar, mai scump decat toate vistieriile pamantesti, li s-a daruit in felul urmator: Unui barbat cinstit din Antiohia, cu dregatoria diaconeasca, anume Iov, i-a venit un gand din dumnezeiasca insuflare, cum ar putea sa scoata sfanta mana a Botezatorului din stapanirea agarenilor si s-o aduca in crestineasca stapanire. Deci, se afla acea sfanta mana in cea mai frumoasa biserica ce era in Antiohia, adica a Sfantului Apostol Petru; atunci Iov si-a facut locuinta sa langa acea biserica si s-a imprietenit cu pazitorul de vase al bisericii, ca astfel sa poata savarsi mai lesne ceea ce-si pusese in mintea sa.
A incercat de multe ori sa induplece pe pazitorul de vase la lucrul sau cel cugetat, dar daca acela n-a voit, atunci Iov a facut astfel: a gatit cina buna si chemand pe pazitorul de vase, l-a ospatat si l-a imbatat; apoi, acela adormind greu, Iov a mers in taina in biserica si, deschizand racla, a luat mana Botezatorului si a ascuns-o. Dimineata, desteptandu-se din somn pazitorul de vase, n-a stiut de lucrul ce se facuse.
Iov, in acea vreme, a iesit din Antiohia cu cinstita mana si mergea degraba spre hotarele imparatiei crestinesti, temandu-se ca sa nu se instiinteze cetatenii Antiohiei despre ducerea sfintei maini si sa nu vina in urma lui; apoi, cu dumnezeiescul acoperamant pazindu-se si cu rugaciunile Sfantului Botezator fiind aparat, fara de vatamare si fara impiedicare, degraba a ajuns in stapanirea crestineasca.
Deci, mergand in Calcedon, a descoperit taina pe care o pastra, aratand acea comoara nepretuita, adusa din Antiohia, si indata a dat de stire credinciosilor imparati; iar ei, auzind de acea veste buna mai presus de nadejde, s-au umplut de negraita bucurie si fara zabava au trimis la Calcedon corabia cea imparateasca, cu preasfintitul patriarh si cu citiva cinstiti senatori, sa intampine mana Botezatorului, care se aducea la dansii si s-o primeasca in cetatea imparateasca cu cinste.
Intorcandu-se de la Calcedon corabia, cu sfanta mana pe care o ducea insusi patriarhul in mainile sale, au iesit la tarm imparatii si tot poporul, ca si cum intampinau pe Sfantul Botezator nevazut, venind din cer si cu vrednica inchinaciune o cinsteau cu osardie, in psalmi si in cantari, cu lumanari si tamaie; apoi, sarutand-o cu dragoste, au pus-o in imparateasca biserica, care era in palat. S-a intamplat acea aducere a sfintei maini a Botezatorului chiar in seara dumnezeiestii Aratari, mai inainte de sfintirea apelor. Iar dupa acest praznic se facea soborul Botezatorului cu multa veselie, in cinstea celui mai cinstit decat proorocii, a Sfantului Ioan Botezatorul, si intru slava Unui Dumnezeu in Treime, Cel de toti slavit si inchinat, in veci. Amin.
Despre sarbatoarea din 7 ianuarie:
Ziua de astazi, a doua zi dupa Botezul Domnului, este inchinata preamaririi Sfantului Ioan Inaintemergatorul, ca unul care, botezand pe Mantuitorul in Iordan, a descoperit cel dintai lumii, dupa semnul ce i se dase de sus, ca Domnul Iisus este cu adevarat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat de toata lumea si de noi, sa vina sa ne curete, sa ne sfinteasca, sa ne lumineze, sa ne primeasca viata si fiinta noastra de oameni, mereu si de-a pururea si sa ne mantuiasca.
Dar Sfantui Ioan a fost Prooroc si un Inaintemergator fata de Mantuitorul Iisus, in toata viata si stradania lui. Mai intai, Sfantul Ioan este pecetluit cu aceasta chemare inca de la venirea lui pe lume, printr-o nastere minunata si vestit de inger (Luca1,17,76); apoi, inca de foarte tanar, el este un Prooroc al pocaintei. El iubeste infranarea si viata aspra din pustia Iordanului. Aici traieste el, predica, marturiseste si boteaza in Iordan, pe cei care cred in el (Luca 3,1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vietii; intoarcerea la Dumnezeu si impacarea cu El, pentru a primi viata noua pe care o aduce Imparatia lui Mesia: "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3,2). El este cel dintai care face ceea ce predica, prin infranarea si viata grea pe care o duce. Imbracat in haina aspra, de par de camila, nemancand paine, nici band vin (Matei 3,4; Luca 7,33), granindu-se doar cu lacuste si miere salbatica, ca un adevarat inger in trup, cum il arata unele icoane; Botezul lui Ioan nu era botezul nostru al crestinilor. El insusi facea deosebirea intre cele doua botezuri: "Eu va botez cu apa spre pocainta. Mesia va boteza cu Duh Sfant si cu foc, spre mantuire (Matei 3, 11). Dar Sfantul Ioan, si pentru botezul sau, cere "roada vrednica de pocainta" (Matei 3,8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osandind pe fatarnicii care-l ispiteau, carora el le spunea "pui de vipera" (Matei 3,7); atat de mare faima de prooroc al Domnului isi atrasese Ioan, ca multi se intrebau: "Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?" Iar Ioan le raspundea: "Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Sunt solul trimis sa gatesc calea inaintea Lui, Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L stiti, Care este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. Si tocmai pentru aceasta am venit, botezand cu apa, ca El sa fie cunoscut in Israel (Ioan 1,31); Mantuitorului insusi cinsteste pe Sfantul Ioan, ca pe un adevarat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mantuitorul spune: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie? Un prooroc? Da, va spun, dar si mai mult decat un prooroc. Adevar va spun ca, intre cei nascuti din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11,7-11). Iar dovada cu fapta este ca Iisus S-a lasat botezat de Ioan, in Iordan. In toata Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mantuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare incredere; momentul de culme, din viata Sfantului Ioan a fost, insa, momentul cand, botezand, Ioan descopera, in sfarsit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, in persoana Domnului Iisus, dupa semnul ce i s-a incredintat: "Am vazut Duhul pogorandu-se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, marturiseste Ioan, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: "Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acela este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1,32-34). E ceasul din viata Sfantului pe care-l praznuim astazi, la 7 ianuarie. E ceasul cand Ioan intelege ca, la Botezul sau in Iordan, Domnul Hristos era, de fapt "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii" (Ioan, 1,29), Care S-a botezat, adica, pentru noi, El fiind fara de pacat; dar, insasi slujirea Sfantului Ioan fata de Mantuitorul, din clipa aceasta, se schimba si se face o fierbinte daruire pentru Domnul Iisus, pana la jertfa. Asa, pe doi din cei mai buni ucenici ai sai, Sfantul Ioan ii indeamna sa se duca si sa urmeze pe Domnul Iisus (Ioan,1,35-40). Iar, cand cativa din ucenicii sai incearca sa destepte o pornire de invidie in inima invatatorului lor, fata de Mantuitorul, Sfantul Ioan, printr-o zguduitoare inaltime de suflet, le raspunde: "Un om nu poate sa ia nimic, daca nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez". (Ioan,3,27-31); si, iata, acum, si sfarsitul. In lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfantul Botezator nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa: regele Irod Antipa isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip. Ioan ii zicea: "Nu se cade, rege, sa ai femeia pe sotia fratelui tau" (Marcu 6,18). Dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a capatat de la Irod, arestarea lui Ioan si intemnitarea lui la Maherus, dincolo de Iordan. La ospatul din ziua nasterii lui Irod, fata Irodiadei, insa, a dansat atat de placut, ca regele i-a fagaduit orice-i va cere. Si, astfel, prin dansul fiicei sale, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.
Dar Sfantui Ioan a fost Prooroc si un Inaintemergator fata de Mantuitorul Iisus, in toata viata si stradania lui. Mai intai, Sfantul Ioan este pecetluit cu aceasta chemare inca de la venirea lui pe lume, printr-o nastere minunata si vestit de inger (Luca1,17,76); apoi, inca de foarte tanar, el este un Prooroc al pocaintei. El iubeste infranarea si viata aspra din pustia Iordanului. Aici traieste el, predica, marturiseste si boteaza in Iordan, pe cei care cred in el (Luca 3,1-6; Matei 3, 2-6); predica lui era: schimbarea vietii; intoarcerea la Dumnezeu si impacarea cu El, pentru a primi viata noua pe care o aduce Imparatia lui Mesia: "Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 3,2). El este cel dintai care face ceea ce predica, prin infranarea si viata grea pe care o duce. Imbracat in haina aspra, de par de camila, nemancand paine, nici band vin (Matei 3,4; Luca 7,33), granindu-se doar cu lacuste si miere salbatica, ca un adevarat inger in trup, cum il arata unele icoane; Botezul lui Ioan nu era botezul nostru al crestinilor. El insusi facea deosebirea intre cele doua botezuri: "Eu va botez cu apa spre pocainta. Mesia va boteza cu Duh Sfant si cu foc, spre mantuire (Matei 3, 11). Dar Sfantul Ioan, si pentru botezul sau, cere "roada vrednica de pocainta" (Matei 3,8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osandind pe fatarnicii care-l ispiteau, carora el le spunea "pui de vipera" (Matei 3,7); atat de mare faima de prooroc al Domnului isi atrasese Ioan, ca multi se intrebau: "Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia?" Iar Ioan le raspundea: "Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Sunt solul trimis sa gatesc calea inaintea Lui, Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L stiti, Care este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. Si tocmai pentru aceasta am venit, botezand cu apa, ca El sa fie cunoscut in Israel (Ioan 1,31); Mantuitorului insusi cinsteste pe Sfantul Ioan, ca pe un adevarat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mantuitorul spune: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie? Un prooroc? Da, va spun, dar si mai mult decat un prooroc. Adevar va spun ca, intre cei nascuti din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decat Ioan Botezatorul" (Matei 11,7-11). Iar dovada cu fapta este ca Iisus S-a lasat botezat de Ioan, in Iordan. In toata Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mantuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare incredere; momentul de culme, din viata Sfantului Ioan a fost, insa, momentul cand, botezand, Ioan descopera, in sfarsit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, in persoana Domnului Iisus, dupa semnul ce i s-a incredintat: "Am vazut Duhul pogorandu-se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, marturiseste Ioan, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: "Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acela este Fiul lui Dumnezeu (Ioan 1,32-34). E ceasul din viata Sfantului pe care-l praznuim astazi, la 7 ianuarie. E ceasul cand Ioan intelege ca, la Botezul sau in Iordan, Domnul Hristos era, de fapt "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii" (Ioan, 1,29), Care S-a botezat, adica, pentru noi, El fiind fara de pacat; dar, insasi slujirea Sfantului Ioan fata de Mantuitorul, din clipa aceasta, se schimba si se face o fierbinte daruire pentru Domnul Iisus, pana la jertfa. Asa, pe doi din cei mai buni ucenici ai sai, Sfantul Ioan ii indeamna sa se duca si sa urmeze pe Domnul Iisus (Ioan,1,35-40). Iar, cand cativa din ucenicii sai incearca sa destepte o pornire de invidie in inima invatatorului lor, fata de Mantuitorul, Sfantul Ioan, printr-o zguduitoare inaltime de suflet, le raspunde: "Un om nu poate sa ia nimic, daca nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez". (Ioan,3,27-31); si, iata, acum, si sfarsitul. In lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfantul Botezator nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa: regele Irod Antipa isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip. Ioan ii zicea: "Nu se cade, rege, sa ai femeia pe sotia fratelui tau" (Marcu 6,18). Dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a capatat de la Irod, arestarea lui Ioan si intemnitarea lui la Maherus, dincolo de Iordan. La ospatul din ziua nasterii lui Irod, fata Irodiadei, insa, a dansat atat de placut, ca regele i-a fagaduit orice-i va cere. Si, astfel, prin dansul fiicei sale, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu