Preşedintele UE vorbeşte despre “amăgeala” euro
Cetăţenii europeni nu au fost puşi în gardă corespunzător cu privire la implicaţiile politice şi economice pe care le are crearea zonei euro, a recunoscut Herman van Rompuy.
Herman van Rompuy crede că europenii nu prea ştiu în ce s-au băgat când au votat pentru moneda unică.
Ideea de Uniune Europeană a murit: Interesele personale au luat locul idealurilor măreţe
Criza pe care o traversează Grecia şi planul de salvare demarat de guvernele din zona euro sunt un şoc neplăcut pentru europenii de rând, a spus fostul premier belgian, actualmente preşedinte al Consiliului European (funcţie echivalată preşedinţiei UE). Cauza rezidă în faptul că publicul larg nu a fost conştientizat de implicaţiile sociale şi economice ale monedei unice europene înainte ca aceasta să fie creată.
“Nimeni nu i-a spus vreodată proverbialului om de pe stradă că introducerea monedei unice reprezintă mai mult decât ceva care să facă viaţa oamenilor mai uşoară când călătoresc sau fac afaceri în străinătate ci înseamnă şi că vom fi afectaţi de împrejurările economice din ţările vecine”, a spus van Rompuy, citat de The Telegraph. "A fi în zona euro înseamnă, din punct de vedere monetar, a fi parte a unui Euroland”, a continuat belgianul.
Publicul european a reacţionat dur când a realizat ce costuri trebuie să suporte pentru a sprijini alte guverne din zona euro. Până acum, peste 550 de miliarde de euro din banii contribuabililor au fost direcţionaţi în ajutorul statelor membre ale zonei euro care au dificultăţi financiare. Aceasta a creat instabilitate politică, mai ales în Germania, în contextul crizei Greciei.
Cancelarul german Angela Merkel şi guvernul de coaliţie pe care îl conduce au pierdut majoritatea parlamentară cu două săptămâni în urmă din cauza furiei publice legate de ajutorul acordat statului sud-european care i-a costat pe contribuabilii germani 22 de miliarde de euro. Nemulţumirea publică a escaladat în condiţiile în care Merkel a trebuit să treacă prin Bundestag o altă tranşă de ajutor constând în garanţii de împrumut în valoare de 124 de miliarde de euro pentru guvernul Greciei pe care germanii îl acuză că a făcut risipă bugetară.
Discursul lui van Rompuy este primul în care oficialii europeni vorbesc de reacţia negativă pe care o suscită în prezent politica monetară comună în rândul europenilor obişnuiţi. “Acum, oamenii descoperă ce înseamnă destinul comun în chestiunile monetare. Realizează că euro-ul le afectează pensiile, economiile şi slujbele, viaţa lor cotidiană. Şi doare”, a spus van Rompuy.
Herman van Rompuy a mai mărturist şi că moneda unică a fost imperfectă încă de la momentul introducerii, iar această problemă nu le-a fost adusă la cunoştinţă votanţilor. “Ne confruntăm în mod evident cu o tensiune în sistem; cu dilema de a fi o uniune monetară fără a avea uniune politică şi monetară totală”.
Venirea la Biserică
Acum 10 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu