DESPRE CREDINTA

Fara Mine nu puteti face nimic"
de Cuv. Paisie Aghioratul

Omul daca vrea sa nu se chinuiasca, trebuie sa creada in acel "Fara Mine nu puteti face nimic" pe care l-a spus Hristos. Adica sa se deznadajduiasca de sine in intelesul cel bun si sa creada in puterea lui Dumnezeu. Atunci cand cineva se deznadajduieste de sine insusi in intelesul cel bun, atunci il afla pe Dumnezeu. "Toata nadejdea mea spre Tine o pun". Chiar si oamenii cei mai duhovnicesti nu isi au asigurata in aceasta lume pe deplin viata lor, de aceea se si tin pe ei insisi mereu in asigurarea lui Dumnezeu, nadajduiesc in Dumnezeu si se deznadajduiesc numai de "eul" lor, deoarece "eul" ii aduce omului toata nefericirea duhovniceasca.
Increderea in sine este dusmanul nostru cel mai mare si mai rau, pentru ca ne arunca in aer fara mila si ne lasa nefericiti pe drumuri. Cand omul are increderea in sine, se leaga si nu poate face nimic, sau se lupta singur. Atunci este firesc sa fie biruit de vrajmas sau sa nu reuseasca si astfel sa i se zdrobeasca "eul" sau. Bunul Dumnezeu de multe ori iconomiseste foarte intelept ca sa vedem si interventia Sa dumnezeiasca si nereusita ce am suferit-o prin increderea noastra in sine. Atunci cand cineva urmareste si cerceteaza fiecare eveniment ce se petrece in viata sa dobandeste experienta, ia aminte si astfel sporeste.

Hristos cerea mai intai credinta in puterea lui Dumnezeu si apoi facea minunea: "Daca crezi in puterea lui Dumnezeu, te vei face sanatos" - spunea. Nu precum spun astazi unii, in mod gresit: "Omul are puteri si daca crode in puterile lui, le poate face pe toate. Nu spune si Evanghelia: "Sa crezi"? Prin urmare suntem de acord". Da, Hristos spunea: "Crezi?", dar intelegea: "Crezi in Dumnezeu? Crezi ca Dumnezeu poate?" Cerea asigurarea omului ca are credinta in Dumnezeu si atunci ajuta. Nicaieri nu spune Evanghelia sa cred in egoismul meu, ci sa cred in Dumnezeu, caci Dumnezeu ma poate ajuta, ma poate vindeca. Acestia insa le iau anapoda si spun: "Omul are puteri si trebuie sa creada in el insusi". A crede cineva in el insusi are sau egoism, sau demonism.

- Parinte, acesti oameni atunci cand se face o minune spun ca aceasta s-a intamplat deoarece omul a crezut ca se va face.

- In spatele acestui aranjament egoist se ascunde lucrarea diavolului. Unii ca acestia incurca pe "crezi?" ce l-a spus Hristos, cu "crezul" lor. De aici porneste toata aceasta demonizare ce exista in lume. Dupa aceea iti spun: "Sa nu respecti nici pe cel mare, nici pe cel mic ca sa dobandesti personalitate". De aceea auzi niste lozinci: "Calca-i zdrobeste-i ca sa reusesti". Respectul este considerat ceva retrograd si diavolul triumfa. Chiar si un copil de ar vorbi putin cu obraznicie parintilor, sau celor mari si pe el il paraseste harul lui Dumnezeu si primeste inrauriri diavolesti, cu atat mai mult daca isi face omul din acest fel de comportament "tipicul" sau.

- Parinte, dar cum este atunci cand cineva spune ca el crede in Dumnezeu, dar nu crede ca Dumnozeu ne pazeste?

- Atunci se face pe sine dumnezeu. Cum crede el oare in Dumnezeu?

- Isi face in fiecare dimineata semnul Crucii etc.

- Insa astfel unul ca acesta spune: "Cred in Dumnezeu, dar Dumnezeu ne-a dat minte ca sa putem face orice vrem". Sau: "Sunt dumnezeu. Nu spune Scriptura: "Dumnezei sunteti si fii ai Celui Prea Inalt toti"? nu se gandeste ca pentru a fi cineva dumnezeu dupa har, trebuie sa aiba harul lui Dumnezeu. Insa el numai cu mintea lui se socoate pe sine dumnezeu. Altceva este ca cineva sa aiba harul lui Dumnezeu si sa se faca dumnezeu dupa har, si altceva e sa se autoproclame pe sine dumnezeu. Aici este incurcatura: facandu-se astfel pe sine dumnezeu, in cele din urma ajunge sa fie ateu (fara dumnezeu).