Cu binecuvântarea IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Moaştele Sfinţilor Ioachim din Itaka, Sf. Ioan Botezatorul, Sf. Ioan Gura de Aur şi Lazar au fost aduse în municipiul Mangalia de o delegaţie din Itaka- Lekfada (Grecia). Inainte de a ajunge in Mangalia, moastele au fost depuse in catedrala arhiepiscopala Sf Petru si Pavel din Constanta.In perioada 26 mai – 4 iunie a.c. preoţii slujitori ai Parohiei Mangalia II – Adormirea Maicii Domnului cu sprijinul Primăriei Mangalia organizează un pelerinaj la moaştele Sfântului Ioachim Vatopedanul ( sec. XVIII) cinstit în zilele noastre – Itaca –Grecia.
Moastele sf Ioan Botezatorul
Moastele sf Ioan Gura de Aur
Moastele dreptului Lazar
Moastele sf Ioachim din Itaka
Despre Sf Ioachim din Itaka
.jpg)
Sfantul Ioachim din Itachi este un sfant mai putin cunoscut pe pamanturile noastre, romanesti, dar mijlocitor al rugaciunilor noastre, asemenea tuturor celorlalti. El este sarbatorit de catre crestini de doua ori pe an: la 2 martie, ziua trecerii lui la Domnul, si la 23 mai, ziua mutarii sfintelor sale moaste.
Itachi - Ithaca - Ithaka - Itaca - Ιθάκη - Ithaki
Itachi este o insula in vestul Greciei, pe Marea Ionica, si are o suprafata de 118 kilometri patrati. Insula Itachi se afla in partea nord-estica a maretei Insule Kefalonia, la doar cativa kilometri de aceasta.
Itachi este cea mai bine conservata insula dintre Insulele Ionice. Aceasta a scapat fluxului de turisti, care schimba in mod iremediabil natura si locurile pe care le frecventeaza in mod special. Ithaca este cunoscuta din scrierea lui Homer - "Odiseea", in care acesta povesteste legendele si incercarile lui Ulise.
Numele insulei este la fel de vechi ca limba greaca. In greaca veche, "ithy" desemna ceva placut, voios, agreabil, luminos, primitor, prietenesc, vesel. Ca adjectiv, el desemna ceva drept in opozitie atat cu ceva stramb, incovoiat, cat si cu cu ceva nedrept, rau. Mai tarziu, "ithys" va desemna stradanie, fortare, efort, silinta dar si incercare, cautare, aspiratie. Grecii i-au adaugat un sufix diminutival, "aki", caci Ithaki spun grecii acestei insule.
Sfantul Ioachim din Itachi
Sfantul Ioachim Papulachis s-a nascut in anul 1786, intr-un mic satuc numit Kalivia, vizavi de satul Stavros din Itachi, in Grecia. Parintii lui se numeau Anghel si Agni, fiind la randul lor crestini ortodocsi. Micul Ioan, acesta era numele sfantului - inainte de a deveni calugar, a petrecut o copilarie grea, mama lui murind cand acesta era inca foarte mic. Tatal sau s-a casatorit cu o femeie foarte dura, care nu pierdea nici o ocazie de a-l pedepsi si tortura pe micul Ioan.
Sfantul Ioachim, inca de mic ajunsese sa se deosebeasca de cei din jurul sau. Cu multa dragoste si credinta puternica in Hristos nu lipsea niciodata de la biserica, postea, se ruga in continuu si imprastia dragoste si bunatate oamenilor din jurul sau. Cu multa ravna, el studia carti religioase si in special Sfanta Evanghelie.
De tanar, el a lucrat ca marinar. Intr-una dintre calatoriile sale, a fugit de pe vapor si a mers in Sfantul Munte. Aici a devenit calugar, la Sfanta Manastire Vatoped, si din Ioan a ajuns sa fie numit Ioachim.
La manastire a stat aproape 20 de ani, devenind un exemplu de virtute si bogatie duhovniceasca pentru ceilalti monahi. Cand, in anul 1821, a rabufnit revolutia greceasca, el a plecat din manastire si a mers ca apostol, in Peloponez. De acolo, el ajuta sa fuga in Eptanez multi batrani si femei cu copii, impreuna cu Parintele Ioan Macri din Kefalonia, Pilaro.
Eptanezul, atunci il detineau englezii, dusmanii prefacuti ai Ortodoxiei. Sfantul Ioachim, simtind pericolul, nu se intoarce la manastirea lui, ci se intoarce in locul lui natal - Itachi, unde pentru aproximativ 40 de ani, mergand neobosit, in fiecare sat si la fiecare casa de pe insula, invata cuvantul lui Dumnezeu, ii ajuta pe cei invalizi si saraci, ridica biserici, ii informa si ii controla pe locuitori in teme de credinta.
Vietuind el insusi in mare nevointa si intr-o saracie de neinchipuit, devine stalpul, umarul de plans si nadejdea tuturor locuitorilor din Itachi. Pentru marea lui virtute si pentru prea multa lui smerenie, Dumnezeu l-a inzestrat cu harul tamaduitor si profetic, avand ca scop pocainta si mantuirea sufleteasca a tuturor oamenilor.
De aceea, in inimile si constiinta localnicilor din totdeauna, Sfantul Ioachim din Itachi a fost numit sfantul lor. El a adormit in Domnul la data de 2 martie 1868. Recunoasterea sa oficiala ca sfant, de catre Biserica Ortodoxa a Greciei, s-a facut in luna martie 1998.
Moastele Sfantului Ioanchim din Itachi - biserica din Mangalia
Biserica Adormirea Maicii Domnului, Parohia Mangalia II - Romania, s-a infiintat in anul mantuirii 1992, prin voia Domnului, ca a doua parohie din punct de vedere cronologic a orasului Mangalia.
La aceasta biserica, pe data de 14 august 2008, a fost adusa prin grija parintelui Vicentiu Curelaru din Grecia, Tesalonic, o particica din moastele Sfantului Ioachim din Itaca. In scurt timp, credinciosii parohiei au capatat evlavie la Sfantul Ioachim, care de atunci ocroteste parohia. In Tesalonic a fost confectionata o racla din argint lucrata manual si pictata la interior in care au fost depuse particelele din moastele sfantului, din mana dreapta mai precis.
Despre sf Ioan Botezatorul
Sfântul Ioan, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului a primit de la însusi Domnul Hristos marturia ca el era cel mai mare dintre toti oamenii nascuti din femeie si cel dintâi intre Profeti. Pe cind inca se afla in pântecele mamei sale, el a tresarit de bucurie in preajma lui Mesia pe care il purta in ea Prea Sfinta Maica a Domnului. La maturitate, el, "de care lumea nu era vrednica" (cf Evrei 11:38), se retrase in pustiu, acoperit cu o haina din par de camila si incins cu o curea de piele, aceasta semnificând stapânirea tuturor pornirilor trupesti. Regasind, ca un nou Adam, starea de armonie a firii noastre create pentru a se dedica numai lui Dumnezeu, el se hranea cu cosasi si cu miere salbatica, si isi tinea in contemplare mintea netulburata de grijile acestei lumi. In anul 15 al domniei lui Tiberiu Cezar (anul 29), Ioan, când a auzit Cuvântul lui Dumnezeu in pustie, se duse in regiunea Iordanului, pentru a predica pocainta catre multimile care veneau la el, atrase de viata sa ingereasca. El ii boteza in apele Iordanului in semn de curatire de pacatele lor, si pentru a-i pregati sa il primeasca pe Mântuitorul el ii indruma sa faca mai curând roade vrednice de pocainta, decit sa se laude ca sint fiii lui Avraam. Reluând cuvintele profetului Isaia, el le spunea : "Glasul celui care striga in pustiu. Pregatiti calea Domnului, drepte faceti in loc neumblat cararile Dumnezeului nostru. Toata valea sa se umple si tot muntele si dealul sa se plece; si sa fie cele strambe, drepte, si cele colturoase, cai netede. Si se va arata slava Domnului si tot trupul o va vedea caci gura Domnului a grait". (Is. 40:3-5).
Pentru ca poporul se intreba daca nu era el Mântuitorul asteptat de atitea generatii, Ioan le spuse: "Eu va botez cu apa, dar vine altul mai mare decât mine, El va va boteza cu foc si cu Duh Sfânt". Curatenia sa si dragostea sa pentru feciorie erau intr-atât de mari incât fu considerat vrednic nu doar de a-l vedea pe Mântuitor, al carui Inaintemergator fusese pus, ci chiar sa Il boteze in Iordan si sa fie martorul descoperirii Sfintei Treimi.
Sfântul Ioan medita fara incetare la Cuvintul lui Dumnezeu si le considera pe toate ale acestei lumi ca nesemnificative in fata respectarii Legii dumnezeiesti, a carei desavirsita intruchipare era viata sa. De aceea nu se temea sa adreseze reprosuri aspre lui Irod Antipa, tetrarhul Galileii, om lipsit de rusine si dezmatat care, contrar Legii, se casatorise cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip pe când acesta din urma era inca in viata si avusese cu ea o fata, Salomeea. Facindu-se mijlocitorul constiintei inveterate a pescarului, Profetul ii vorbea in numele lui Dumnezeu : "Nu iti este ingaduit sa ai ca sotie pe femeia fratelui tau". De aceea Irodiana nutrea in ea o ranchiuna puternica impotriva lui Ioan si voia sa il omoare ; era insa impiedicata de Irod care il proteja, ca barbat drept si sfânt, dar mai ales pentru ca se temea de poporul pe care il cinstea ca pe un trimis al lui Dumnezeu. In cele din urma Irodiada cea perfida isi atinse scopul si facu astfel incit Profetul sa fie dus la inchisoare in fortareata din Macheronte. Cind fu aniversarea zilei de nastere a regelui, in apropierea Pastilor, acesta invita pe notabilii regatului sau la un mare ospat, in timpul caruia toti se dedara imbuibarii si betiei. Salomeea dansa cu voluptate in fata mesenilor acestui banchet al slavei desarte, si ea placu privirii desfrânate a tatalui sau care ii jura sa ii dea ca recompensa orice i-ar cere, chiar de-ar fi jumatate din regatul sau. La sfatul mamei sale, tânara ceru sa ii fie adus imediat pe un platou capul lui Ioan Botezatorul. Regele se simti incurcat, dar din cauza juramântului sau, si pentru a nu-si pierde onoarea in fata invitatilor, se decise sa il omoare pe Cel Drept. Sentita fu pe loc executata, un soldat ii taie capul Sfintului Ioan in inchisoare si il aduse imediat, inca sângerând, pe un platou, in sala de ospat care adresa in tacere reprosul sau fata de slabiciunea criminala a regelui. Salomeea prezenta mamei sale trofeul, cu aerul de a spune : "Manânca, o, mama, trupul celui care a trait ca unul fara trup, si bea sângele lui. Aceasta limba care nu inceta sa ne faca reprosuri va tacea de-acum pentru totdeauna".
Ucenicii Sfântului venira sa ii ia trupul si mersera sa il ingroape in Sevastia apoi se dusera sa il instiinteze pe Iisus. Abia mult mai târziu Moastele Sfântului Inaintemergator fura regasite in mod miraculor, pentru a raspândi harul asupra credinciosilor care li se inchina.
Acest act sângeros pare sa fi fost ingaduit de Dumnezeu pentru ca dupa ce a fost Inaintemergatorul lui Hristos pe pamânt, Sfântul Ioan Botezatorul sa fie de asemenea in imparatia mortilor si sa mearga sa instiinteze pe mortii cei drepti de speranta in Mântuire, venirea apropiata a lui Mesia care trebuia sa sparga prin Cruce portile si inchizatorile Iadului.
Prin viata precum si prin moartea sa, Inaintemergatorul ramâne de asemenea pentru toti Crestinii un Profet si un stapânitor al vietii spirituale. Prin comportamentul sau ireprosabil, el ii invata sa lupte pâna la moarte impotriva pacatului, nu numai pentru respectul dreptatii si ascultarea Legii lui Dumnezeu dar si pentru a inainta in virtute si curatia inimii. Orice constiinta cizelata prin meditarea asupra Legii lui Dumnezeu se aseamana deci cu Inaintemergatorul si croieste "caile Domnului" in sufletul care se caieste, pentru a-i da cunoasterea Mântuirii (cf. Luca 1:76).
Despre dreptul Lazar, cel inviat din morti
Din relatarea Sf. Evanghelist Ioan aflam ca Mantuitorul avea un prieten in Betania, prieten ce ajunsese sa fie bolnav. Surorile lui Lazar, Marta si Maria, pe care Domnul Hristos le iubea de asemenea, I-au trimis Acestuia vorba ca Lazar, prietenul Lui este bolnav. Auzind stirea, Mantuitorul a afirmat ca aceasta boala nu era spre moarte, ci ca Fiul lui Dumnezeu sa se preaslaveasca prin ea (cf. In.11,4) si doar dupa doua zile S-a indreptat spre Iudeea, provincie in care se afla satul Betania. In momentul plecarii El cunostea faptul ca Lazar deja murise, fapt pe care l-a facut cunoscut si ucenicilor Sai, iar cand au ajuns in Betania Lazar se afla deja de patru zile pus in mormant. Sosind in Betania, Domnul Hristos a fost mai intai intampinat de Marta, sora lui Lazar si a Mariei, cu care El a avut un scurt dialog. Deoarece Marta isi exprima tristetea pentru pierderea fratelui ei in lipsa Mantuitorului, Domnul Hristos i-a spus ca acesta o sa invieze. Pentru ca ea credea ca Mantuitorul vorbeste despre invierea de obste, El i s-a prezentat drept „invierea si viata”, spunandu-i ca cel ce crede in El chiar daca va muri, va trai, ca tot cel care traieste si crede in El nu va muri in veac (cf. In.11,24-26). Dialogul se incheie cu o marturisire de credinta a Martei, prin care aceasta isi exprima credinta in cele spuse de Iisus si afirma ca ea a cunoscut ca El este „Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit in lume” (In.11,27).
Dupa ce a spus acestea, Marta s-a dus sa o cheme pe Maria, sora ei, si i-a spus: „Invatatorul este aici si te cheama” (In.11,28). Aceasta s-a grabit sa vina, urmata fiind de iudeii care se aflau in casa lor pentru a le mangaia pentru moartea fratelui. Vazand-o plangand, inconjurata de iudeii care si ei plangeau, Iisus, ne spune evanghelia, a suspinat cu duhul, S-a tulburat intru Sine si a lacrimat. Faptul i-a dus pe iudei la constatarea marii iubiri a lui Iisus fata de Lazar si la nedumerirea lor, exprimata prin cuvintele: „Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului sa faca asa ca si acesta sa nu moara?” (In.11,37). Suspinand inca o data Mantuitorul s-a dus la mormant si l-a inviat pe Lazar, fapt in urma caruia multi din iudeii prezenti au crezut in El. Altii insa, s-au grabit sa-i instiinteze pe fariseii care, auzind, s-au hotarat atunci sa-L ucida.
La inceputul capitolului 12 Sfantul Evanghelist Ioan prezinta o alta venire a Mantuitorului in casa lui Lazar, pe care il inviase, prilej cu care Maria, sora acestuia, a uns picioarele lui Iisus cu mir de mare pret si le-a sters cu parul capului ei, ungere interpretata de Mantuitorul ca o preinchipuire a mortii si ingroparii Sale. Evanghelia ne relateaza iarasi ca multime de iudei, auzind ca Iisus venise in casa lui Lazar, s-au grabit sa vina si ei acolo pentru a-L vedea nu doar pe El, ci si pe Lazar pe care il inviase din morti.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu