Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 30 aprilie 2010

CAND OMUL VREA SA DEVINA DUMNEZEU....

Eutanasia pasivă a devenit legală în Suedia

Eutanasierea se poate face numai dacă pacientul este conştient în momentul în care se face cererea şi înţelege consecinţele deciziei sale.

Întreruperea dispozitivului medical de menţinere în viaţă, la cererea pacientului, a devenit legală în Suedia, a anunţat Biroul Naţional pentru Sănătate.

Autorităţile medicale au pus capăt astfel unei perioade de vid juridic, permiţându-le medicilor să răspundă favorabil unei solicitări adresate de o femeie cu handicap care solicita dreptul de a muri.

"Un pacient care doreşte să întrerupă un tratament are acest drept. Singura condiţie este să înţeleagă informaţiile furnizate de medic şi să evalueze consecinţele deciziei sale", precizează comunicatul.

Decizia răspunde unei solicitări de clarificare adresată de Societatea suedeză pentru Medicină, dat fiind că existau două dispoziţii legale contradictorii.

"Este o decizie bună, foarte clară şi corespunzând exact cu ce vrem să ştim", afirmă Eva Nilsson Baagenholm, preşedintele Societăţii de medicină.

Decizia răspunde şi unei scrisori adresate de o femeie de 32 de ani, paralizată în totalitate şi conectată la un aparat de respirat de la vârsta de şase ani. Tânăra solicită să fie deconectată de la aparate.

"Nu vreau să mai sufăr mult timp, aparatul de respirare este singurul lucru care mă ţine în viaţă. Dorinţa mea clară este ca aparatul să fie oprit în timp ce dorm", scrie ea.

La aflarea deciziei Biroului Naţional, femeia a declarat că este foarte fericită şi se simte împăcată.

Biroul naţional a subliniat că medicii nu trebuie să administreze tratamente fără acordul pacienţilor şi trebuie să furnizeze somnifere sau morfină pentru a reduce durerea în momentul debranşării de la aparate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu