Statele Unite iau în calcul ocuparea Iranului
Dacă Iranul va decide să fabrice arme nucleare, Statele Unite nu vor putea opri asta decât dacă vor ocupa ţara condusă de Mahmoud Ahamadinejad.
Dacă iranienii nu se liniştesc cu armele nucleare, americanii ar putea să le ocupe ţara.
Este concluzia generalului american James Cartwright, în urma unui raport pe care l-a prezentat în faţa Senatului, scrie BBC Online.
Cartwright a vorbit despre deciziile dificile pe care trebuie să le ia administraţia Obama în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii pentru domolirea Iranului. Generalul a precizat că o simplă intervenţie militară nu va fi suficientă în cazul în care Iranul ar reuşi să pună mâna pe arme atomice.
În acel moment, senatorul democrat Jack Reed l-a întrebat dacă "ocuparea fizică a ţării şi dezasamblarea instalaţiilor nucleare iraniene" ar reprezenta o soluţie pentru a anula orice şanse ca Iranul să construiască arme nucleare. Răspunsul lui James Cartwright a fost afirmativ.
Contracandidatul lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale din 2008, John McCain, s-a numărat şi el printre senatorii care i-au adresat întrebări generalului Cartwright. "George Schultz, secretarul meu de stat preferat, a subliniat odată că nu e bine să întrepţi o armă asupra cuiva dacă nu eşti pregătit să apeşi pe trăgaci. Statele Unite flutură o armă de ceva vreme. N-am apăsat însă pe trăgaci nici măcar o dată, aşa că a cam venit vremea s-o facem", a declarat McCain.
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu