Un predicator musulman trece la Ortodoxie

Iata si o veste buna:

Un predicator musulman trece la Ortodoxie
Vă prezentăm în cele ce urmează o convorbire cu un nou dreptslăvitor creştin din Londra, ce a luat numele de Daniil. Daniil nu a fost un musulman de rând. Deşi, inevitabil, vestea acestei convertiri va ajunge la musulmanii din Londra, am ales ca pentru moment să nu dăm foarte multe amănunte, deoarece adesea au loc violenţe şi ameninţări, ajungându-se uneori şi la uciderea foştilor musulmani de către fanatici. Interlocutorul lui Daniil este părintele Nikolai Savcenko, paroh interimar al Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Londra (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Graniţelor – Patriarhia Rusă).

Rugăciunea Tatăl nostru în arabă

- Daniil, te rog să-mi spui câteva lucruri despre tine.

- Am fost mulţi ani un musulman devotat, împreună cu soţia şi copiii mei. M-am născut în Regatul Unit, dar am călătorit mult în viaţă prin ţările islamice. Cunosc atât cultura britanică, cât şi cea musulmană. Am locuit în Arabia Saudită, unde am studiat teologia (islamică) şi am făcut misionarism musulman printre lucrătorii străini. Am petrecut o vreme şi în Afghanistanul taliban, în Pakistan şi în Kaşmirul pakistanez. Am stat în Bosnia. În anii din urmă, m-am stabilit cu familia în Londra, unde, de ceva timp, am ajuns reprezentant al islamului în cadrul unei binecunoscute organizaţii religioase închinată păcii. În ultimii doi ani am fost şi consilier pe problemele islamului pentru Arhiepiscopul de Canterbury[1]. Acum două zile l-am sunat şi i-am spus că am primit Ortodoxia în sânul Bisericii Ruse.

- Care a fost poziţia sa?

- Arhiepiscopul de Canterbury a fost foarte bucuros. Mi-a spus mai demult că, de curând, doi angajaţi din cadrul personalului administrativ al Bisericii Anglicane au fost primiţi în Biserica Ortodoxă; el le respectă alegerea şi nu-i va da afară de la locul de muncă din administraţia Bisericii Anglicane.

- Ce te-a purtat către Hristos?

- Mai întâi de toate, dorinţa de a cerceta în amănunt Noul Testament – aceasta se întâmpla pe când mă aflam înaintea Kaabei[2], la Mecca. Trăiam pe atunci în Mecca. În Arabia Saudită, scrierile creştine sunt interzise cu străşnicie (multe pagini de internet sunt chiar blocate!), dar, dată fiind răspândirea telecomunicaţiilor moderne, Cuvântul lui Dumnezeu nu este cu neputinţă de găsit pentru cine îl caută. După o vreme, am încercat să determin un american ce lucra în capitala saudită să treacă la islam. În discuţia purtată, el mi-a răspuns cu mare curaj şi convingere. Am rămas uimit de curajul său, căci în Arabia Saudită cei ce propovăduiesc creştinismul pot fi ucişi cu uşurinţă. Convorbirile cu creştinii din Arabia Saudită au fost, pentru mine, foarte importante. Având legături cu misionarismul islamic din Arabia, am întâlnit mulţi străini. Am băgat de seamă că, în mare parte din cazuri, oamenii nu se convertesc la islam de bună voie, ci pentru a putea lucra pe mai departe în Arabia Saudită şi pentru a fi scutiţi de taxa impusă nemusulmanilor. E o realitate că veniturile nemusulmanilor sunt mai scăzute decât cele ale musulmanilor, fiindcă cei dintâi au obligaţia de plăti un impozit aparte, rânduit de Mahomed. Salariile creştinilor filipinezi din Arabia Saudită sunt foarte mici, aşa că unii trec la islam ca să câştige mai mulţi bani. Însă mulţimea covârşitoare a filipinezilor convertiţi, după ce se întorc acasă, renunţă de îndată la islam. Am început să explorez tot mai mult creştinismul şi, treptat, i-am simţit superioritatea faţă de islamism. Cu Ortodoxia am făcut cunoştinţă întâia dată la Saraievo, capitala Bosniei. Din păcate, preoţii din Saraievo nu vorbeau englezeşte, aşa că nu prea am putut afla multe. Am aşteptat un grup de imami să iasă din biserică, apoi am intrat în acea biserică sârbească şi, sub privirea uimită a preotului sârb, mi-am făcut semnul crucii şi o închinăciune până la pământ. Am ştiut atunci că, dintre toate denominaţiile creştine, Ortodoxia îmi era cea mai apropiată. Am continuat să studiez tot mai profund creştinismul şi ortodoxia, am citit cărţi şi am urmărit filme. Mi-a plăcut foarte mult filmul „Ostrovul”. După un timp, m-am hotărît să mă botez în Biserica Ortodoxă Rusă.

- Auzim în ultima vreme tot mai multe relatări despre intensificarea misiunilor creştine în ţările musulmane. Este o creştere semnificativă?

- Sunt de acord că în Arabia Saudită există mulţi creştini în taină. Eu însumi am întâlnit de mai multe ori persoane care erau, probabil, în ascuns creştini. Trebuie să înţelegeţi că în Arabia şi în alte ţări marea parte a musulmanilor se duc la moschee nu din pricina unui imbold al credinţei, ci fiindcă sunt siliţi de legi şi tradiţii. Vizitele la moschee au ajuns o povară. Musulmanii de astăzi sunt mult mai puţin credincioşi decât se crede în lumea creştină. Ţările musulmane numără multe moschei, unde se ţin rugăciuni de cinci ori în zi, dar nimeni nu intră în ele, mai puţin vinerea. În afara zilei de vineri, nu vei găsi în nici o moschee mai mult de cinci oameni care să se roage, deşi în jur se găsesc o sumedenie de case locuite de musulmani. Majoritatea musulmanilor nu se duc la moschee nici măcar vinerea. Unii încep să meargă de Ramadan, dar după acest post dispar până anul viitor. În luna Ramadanului, în cursul săptămânii vin la moschee sute de oameni, uneori chiar şi mii, dar după sfârşitul Ramadanului tot cinci rămân. Sunt mulţi care caută Adevărul şi în ţările musulmane, de aceea misiunile creştine vor spori. Mulţi propovăduiesc creştinismul în rândul prietenilor, şi de curând există posturi de televiziune şi multe pagini de internet închinate misiunii în rândul musulmanilor. În general, mulţi sunt musulmanii care se îndepărtează de islam, şi lucrul acesta se vede îndeosebi în ţările apusene. În Marea Britanie, mulţi musulmani au trecut la creştinism. Se estimează că numărul musulmanilor care au adoptat creştinismul în sânul Bisericii Anglicane este de 1000 de oameni. Mulţi dintre ei sunt pakistanezi. Aceştia au propriile lor biserici şi sunt siliţi să se ascundă de teama represaliilor din partea musulmanilor. Există şi arabi şi bengalezi convertiţi la creştinism. Cel mai adesea, ei se convertesc datorită căsătoriilor mixte.

- Au apărut recent multe articole despre răspândirea islamului în ţările apusene; s-a pretins chiar că numărul credincioşilor musulmani îl va depăşi în scurtă vreme pe cel al enoriaşilor din bisericile creştine. E ciudat că presa dă o cifră a musulmanilor ce merg la moschee cu mult mai mare decât capacitatea moscheilor existente. Însă despre asta nu se zice nimic. Care-i adevărul?

- Prezenţa la moschee în Regatul Unit este foarte scăzută. Mulţi musulmani nu merg niciodată la moschee. Tinerii, de fapt, au părăsit islamul, chiar dacă îşi spun musulmani. În moschei, le este greu să se înţeleagă cu imamii din Pakistan sau Bangladesh. Tinerii abia vorbesc urdu sau bengaleza, ştiu bine doar engleza; multora le este ruşine de islam din pricina terorismului. Consiliul nostru inter-religios a investigat prezenţa la moschee, aşa că am o imagine reală, care este foarte îngrijorătoare pentru islam; pentru unii este însă profitabil să prezinte islamul ca o mare putere. Dacă luăm, de pildă, lista moscheilor dată de publicaţiile musulmane, vom vedea că există 20 de moschei, cu multe locuri libere înăuntru – deşi numărul persoanelor de obârşie musulmană din Londra este mult mai mare, necesitând mai multe moschei. Într-o moschee mare din Londra, la rugăciunile de vineri vin vreo 300 de oameni. Într-o moschee mai mică, vreo 30. Multe moschei sunt de fapt nişte săliţe, frecventate doar vinerea. Îndeobşte, credincioşii unei moschei sunt foarte puţini, iar în marea lor parte e vorba de copii aduşi de părinţii lor. După ce cresc, ei dispar. Creştinismul dă putinţa libertăţii de alegere; de aceasta, creştinismul se adaptează mult mai bine vieţii într-un climat de îngăduinţă – islamul nu face faţă la această încercare.

- Mass-media vorbeşte despre adoptarea islamului de către mulţi britanici. Uneori, musulmanii zugrăvesc imaginea unui marş aproape triumfător al islamului prin Apus. Însă numărul actual al musulmanilor britanici este foarte mic, de vreo 1200 persoane. Ce părere aveţi de această contradicţie?

­- Nu e o întrebare uşoară. Am fost implicat în misionarismul islamic în rândul britanicilor şi pot spune că foarte puţini s-au convertit la islam. La rugăciunile de vineri, în moscheea centrală din Londra, musulmanii britanici de rasă albă sunt aproximativ 1%. În afara Londrei, nu există nici unul. Toţi musulmanii ştiu numărul real al convertiţilor la islamism. Unii primesc islamul datorită căsătoriei cu musulmani. Aceşti britanici însă nu merg la moschee, primirea de către ei a islamului a fost una formală. Adesea, ei rămân în practică creştini. Marea parte a convertiţilor la islam prin căsătorie sunt femei. În plus, mulţi descendenţi ai imigranţilor musulmani îşi spun britanici, deşi sunt copii de imigranţi pakistanezi. Nici ei nu pot fi socotiţi pe deplin „britanici musulmani”. Am vorbit cu multe femei care au divorţat de soţii lor musulmani şi pot spune din experienţă că, în Londra, doar 25 de britanice au rămas musulmane după ce s-au despărţit de soţul musulman. Însă, de regulă, căsătoriile mixte duc la o depărtare de islam. Misionarismul islamic în Apus nu dă roade. Există în Londra o organizaţie misionară închinată propovăduirii islamului, alcătuită îndeobşte din tineri. Însă aceştia se duc printre imigranţii musulmani, deoarece este o activitate mult mai eficientă, nu în rândul britanicilor, care nu primesc islamul.

Când unii musulmani spun că islamul este religia cu cea mai rapidă creştere din lume, imamii din Londra replică zicând că această creştere este una datorată exclusiv creşterii demografice, iar nu misiunii. Nu mă îndoiesc că creştinismul este mult mai puternic în misionarismul său.

- Sunt mulţi musulmani care trec la creştinism în Marea Britanie?

- Pe de o parte, sunt destul de mulţi. Lucrurile acestea se petrec fără publicitate. E adevărat că, potrivit majorităţii şcolilor de gândire ale islamului, un apostat de la islamism trebuie ucis – deşi imamii moscheii centrale din Londra spun că lepădarea de islam nu determină execuţia nimănui.

Totuşi, pe de altă parte, sunt destul de puţini, deoarece mult mai mulţi musulmani se îndepărtează de credinţa lor doar ca să devină necredincioşi. Necredinţa este o boală comună. Unii musulmani încearcă să înfăţişeze ateismul şi necredinţa ca pe un dat al civilizaţiei creştine, dar musulmanii înşişi (într-o măsură mult mai mare decât creştinii) îşi pierd credinţa în lumea apuseană. Rămâne însă exemplul foarte bun al Rusiei şi al celorlalte ţări ortodoxe, în care Biserica creşte, în ciuda libertăţii de alegere. Nădăjduiesc să vizitez odată Rusia, dar, pentru acum, trebuie să mă apuc să-mi reclădesc viaţa ca şi creştin ortodox.

Traducere: Radu Hagiu


--------------------------------------------------------------------------------
[1] Arhiepiscopul de Canterbury este conducătorul Bisericii Anglicane (în prezent, Rowan Williams) (n.tr.)

[2] Kaaba este cel mai sfânt loc al islamului, un sanctuar de formă cubică, în interiorul căreia se găseşte Piatra Neagră, o relicvă despre care se spune că datează de la Facerea lumii; musulmanii au obligaţia de a face cel puţin o dată în viaţă un pelerinaj acolo (n.tr.).

Publicat in Convertiri contemporane.

sursa: familia ortodoxa