MARI DUHOVNICI

Avva Iulian, duhovnicul românilor din Athos

Părintele Iulian este un călugăr. Adică un adevărat bătrân frumos. Eu îl iubesc tare mult pe avva Iulian pentru că trăieşte ceea ce învaţă pe alţii. Ai văzut pe aproapele, L’ai văzut pe Dumnezeu, asta îmi vine în gând atunci când îl întâlnesc. Dacă aş fi putut să’mi aleg un bunic drag, de poveste, exact aşa l’aş fi visat. Când se luminează faţa lui parcă se înseninează tot Prodromul. Aştept mereu să’l zăresc venind încet în noapte, luminând cu barba sa albă ca laptele întunericul tainic al liturghiilor prodromite. Mi’e drag să’l văd mereu în strana dreaptă a pronaosului sau cu crucea în mână, când ne primeşte în chilie la mărturisire…

- Părinte, toată lumea vorbeşte că aţi numit Sinodul, sinod tâlhăresc…

- Ei, ce am spus, am spus. Fiecare are o părere a lui. Şi eu o am pe a mea. Şi tu o ai pe a ta. Şi mulţi dintre ierarhii români aveau părerile lor cum că mitropolitul trebuia caterisit, sau măcar să i se asigure o retragere onorabilă. Dar nu ştiu ce s’a întâmplat dintr’o dată cu convingerile lor, că şi le’au schimbat în totalitate la Sinod! Toţi, mai puţin mitropolitul Bartolomeu, care a rămas fidel Sfintelor Canoane. Cum se poate aşa ceva? Oare nu ştiu că harul se depărtează de la cel ce părăseşte cugetarea ortodoxă? (zice sfântul Vasile cel Mare, nu eu). Dar aşa s-au condus lucrurile ca să nu mai poată spune nimeni adevărul. Şi adevărul vă va face liberi!

- Mitropolitul Corneanu a spus într’un interviu că „gestul rămâne. Nu mă pocăiesc. Nu am comis o crimă”. (Interviu luat de Francesca Strazzari în luna august 2008 şi publicat în Il Regno, nr. 16, p. 517-518). Şi noi ce să facem acuma părinte?

- Să ascultaţi ce vă vor învăţa duhovnicii. Că ei nu gândesc ca arhiereii. Să ţineţi canoanele Apostolice şi ale Sfinţilor Părinţi. Să ţineţi credinţa dreaptă, că oricât v’aţi osteni şi oricâte fapte bune a’ţi face, fără dreapta credinţă nu vă mântuiţi!

- Părinte, oamenii şi’au pierdut în ultimile vremuri liniştea şi simt o presiune pe libertatea lor, prin tot felul de îngrădiri şi sisteme supraveghetoare.

- Măi, ăsta’i semnul neputinţei diavolului, care face totul ca să vadă gândul omului! Asta e zvârcolirea lui! Zadarnic însă, pentru că numai Dumnezeu poate vedea în inima omului.

- Avva, ştiu că lumea este în stăpânirea celui rău. Şi că diavolul este tatăl minciunii. Oare de asta avem parte de atâta minciună zilnică, părinte?

- Măi, ia uită’te la II Paralipomena 18 cu 19. Cum citeşti?
-18.19. „Atunci Domnul a zis: „Cine din voi ar putea să ducă în ispită pe Ahab, regele lui Israel, ca să se ducă şi să cadă în Ramotul din Galaad?” Şi a răspuns lui unul una, şi altul alta. 18.20. Atunci a ieşit un duh şi a stat înaintea feţei Domnului şi a zis: „Eu îl voi duce în ispită”. Şi a zis Domnul: „În ce chip?” 18.21.Acela a zis: „Mă duc şi mă fac duh al minciunii în gurile tuturor proorocilor lui”. Iar Domnul a zis: „Tu îl vei duce în ispită şi ai să izbuteşti. Du’te şi fă aşa”. 18.22. Şi acum iată a slobozit Domnul pe duhul minciunii…”

- Ei vezi? Pentru păcatele noastre multe îi dă voie Dumnezeu – asta e înţelepciune mare! – va să zică îngăduie Domnul pedepse pentru fărădelegile noastre. Vezi dară că Dumnezeu îngăduie pe duhul minciunii din ziua de azi, pentru nelegiuirile noastre. Ăsta’i mare lucru!

Acuma bineînţeles că omul e liber să aleagă: care vrea şi care nu vrea să primească toate aceste minciuni. Cel care taie de la început toate aceste… cum să zic… infectări, este cel care se roagă: că dacă lauzi pe Domnul de şapte ori în zi şi mai citeşti şi Paraclisul Maicii Domnului, pe lângă munca ta de zilnică, nu’ţi mai rămâne timp decât pentru odihnă, nicidecum pentru televizor, sau internet şi toate celelalte.

- Dar părinte, care e rezolvarea pentru copiii noştri care sunt deja virusaţi de calculatoare şi mass media? Pentru că dacă le spun eu de 7 laude pe zi mă iau în derâdere!

- Păi să’ncerci să’i opreşti acuma de la internet şi jocuri pe calculatoare – nici nu te ascultă! Chibzuit lucru ar fi să pui început bun copilului tău din pruncie, ca să nu ajungă dependent de internet şi calculatoare. Că asta’i boală deja!

- Dar dacă n’ai pus?

- Atuncea numai cu rugăciunea îl mai poţi ajuta. Rugăciunea cu credinţă în Dumnezeu, că Dumnezeu pentru credinţa ta poate să’l vindece. Lasă pe seama Domnului îndreptarea, că e mai înţelept decât tine. Domnul are multe căi prin care îl poate întoarce: poate să’i dea chiar un necaz, sau o boală prin care să’l întoarcă. Mai bine o boală decât să ajungă în iad şi să’şi piardă sufletul. Că dacă îi vine un necaz mai repede ajunge atunci la duhovnic şi acesta o să’l povăţuiască spre tămăduire şi se va ruga pentru el. Că mult poate rugăciunea duhovnicului!

- Avva, toată lumea se roagă să scape de boli, nu să’i vină suferinţe pe cap!

- Eei, multă lume s’a mântuit prin suferinţă! Uite ce’i, eu când vin la mine îi iau cu începutul: măi, din câte părţi este alcătuit omul? Din trup şi suflet. De’acuma să căutăm să vedem ce’i una şi ce’i cealaltă şi să ne ocupăm de amândouă. De cele trupeşti şi lumeşti se cam ocupă creştinii de azi, că se văd casele tot mai mari şi familiile tot mai mici. Dar ce spune Domnul? „Duhul este cel ce dă viaţă. Trupul nu foloseşte la nimic”. Trupul e muritor, (că e compus şi tot ceea ce e compus se descompune), dar sufletul e nemuritor. De ce ne silim atâta pentru cele muritoare, pentru cele ce pier, pentru odihnele acestea trecătoare? De ce nu facem mai multe pentru suflet, că este viu şi nemuritor? Trupul va rămâne aici, dar sufletul se va duce „dincolo”! Şi nu ştim clipa. Iar dacă nu te’ai grijit de suflet şi te’a prins moartea aşa, va fi vai de tine! Şi va fi vai pentru veşnicie! Îţi dai tu seama cât durează o veşnicie? Dar dacă tu nu faci nimica pentru suflet, tot Dumnezeu se’ngrijeşte să nu mori în păcat – că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului – şi’ţi va îngădui, la vreme potrivită, suferinţă pentru curăţire.

- Şi aşa, prin trup salvează sufletul!

- Da. Ai văzut acolo în osuariu cu ce te întâmpină monahii: „Ce sunt eu vei fi şi tu, ce eşti tu am fost şi eu”! Cum a zis Domnul? „Să facem om după chipul şi asemănarea noastră”! Şi dacă l’a făcut, a zis că l’a făcut doar după chip – care este sufletul – că spre asemănare trebuie să ne silim în virtuţi, ca să ne îndumnezeim. Dar dacă nesocotim chipul lui Dumnezeu din noi şi punem trupul deasupra sufletului, în ce virtuţi ne silim? De’asta zic eu că sufletul trebuie salvat! Iar dacă noi nu suntem în stare, Dumnezeu ne ajută. Şi îngăduirea suferinţei tot pentru mântuire se face. Pentru că Domnul vindecă pe oricine’şi caută scăpare la El. Dar noi trebuie să ne silim, pentru că fără osteneală nimeni nu se poate elibera de patimi şi nici n’a primit de la Dumnezeu darurile Sale duhovniceşti.

- Cum vedeţi raportul suflet-trup la homosexuali?

- Măi… Dumnezeu să’i aibă în pază că mare păcat fac! S’au îngrămădit acuma tot felul de blăstămăţii peste ortodox, ca să distrugă omul duhovnicesc. Dar ce zic eu? Nu e păcat. Aiesta’i maare păcat! Păcat şi nu boală, cum încearcă ei să mintă oamenii. Ia canoanele şi vei vedea că mare urâciune’i înaintea Domnului aşa ceva!

- Părinte, zice sfântul Teodor Studitul că „nu este ortodox desăvârşit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta credinţă dar nu se alătură dumnezeieştilor canoane”. Ce credeţi: câţi dintre noi suntem ortodocşi? Că l’am întrebat pe avva Adrian Făgeţeanu şi i’am spus că în sondaje sunt vreo 87% dintre români, iar el mi’a răspuns că probabil sunt 7%, adică doar aceia care păstrează legătura cu duhovnicul!

- Nu ştiu dacă sunt 7 sau 87%, dar ce’a spus părintele e adevărat. Doar cei ce sunt în grija duhovnicilor şi se mărturisesc se cheamă că sunt ortodocşi. Acuma se caută să se formeze o generaţie europeană, care nu’L include şi pe Dumnezeu. Duhovnicii însă pot face o generaţie ortodoxă. Noi, aceştia mai bătrâni, o să ne ducem însă. Rând pe rând. Dar dacă nu veţi avea sprijin, să căutaţi Sfinţii Părinţi. Să vedeţi ce’a zis cutare părinte despre problema voastră, ce’a zis alt sfânt părinte. Întotdeauna să luaţi dreptar pe Sfinţii Părinţi. Mai vin şi la mine – tineri teologi mai ales – cu fel şi fel de ispite. Bunăoară ca să mă întrebe aşa, de formă, ce părere am despre ecumenism? Părerea mea despre ecumenism este cea a Sfinţilor Părinţi. Ce zic sfinţii sârbi Nicolae Velimirovici şi Justin Popovici? Că este cea mai mare erezie a timpurilor noastre! Şi ce zice apostolul Pavel la Tit 3 cu 10? „De omul eretic, după una şi a doua mustrare, desparte’te”!

- Amin părinte! Mie îmi place cum a spus’o George Florovsky: unirea creştinilor înseamnă întoarcerea la Ortodoxie!

- El, dar cât s’au luptat sfântul Atanasie cel Mare – care a spus că „împărtăşania de la eretic înstrăinează pe om de Dumnezeu şi îl predă diavolului” – sau sfântul Chiril al Alexandriei, alţii şi alţii, ca să pună temelia asta ortodoxă – de credinţă dreaptă – ş’acuma dintr’o dată nu mai sunt bune părerile şi credinţa lor! Mai mult chiar! Acuma ni se spune că şi credinţa noastră e bună şi credinţa lor şi’a celorlaţi e bună! Toate sunt bune! Dar nu în totalitate: adică la toate le lipseşte ceva!

- Adică se încearcă a se spune că nici una nu deţine plinătatea Adevărului! Păi am schimbat noi ortodocşii vreun cuvânt din ce ne’a lăsat Hristos? Şi nu El este Adevărul şi Viaţa?

- Măi, uite ce’i, am să’ţi aduc aminte de o istorioară din Pateric: un bătrân l’a trimis odată pe ucenicul său pe cale cu oarecare treabă. Şi mergând el s’a însoţit la drum cu nişte eretici. Şi ascultând învăţăturile lor pe drum şi nevrând să le strice inima a spus că „poate ş’a voastră’i bună” când l’au întrebat ce crede despre credinţa lor. Şi când a voit a se întoarce, din depărtare i’a strigat bătrânul său: „Ereticule! Să te depărtezi de la mine ereticule”! Văzător cu duhul, a cunoscut bătrânul ce zisese ucenicul pe cale şi l’a pus la canon, după ce acesta s’a pocăit. Poate ş’a voastră’i bună, asta’i o vorbă tare periculoasă. Nici nu’ţi dai seama cât de uşor te’nsoţeşti cu erezia! Ce zic Scripturile? Staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le’aţi învăţat! (2Tes 2, 15). Ce zic canoanele? Episcopul, presbiterul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească…(Canonul 45 Apostolic).

- Spunea cineva părinte că în ecumenismul ăsta dragostea pentru interes este mult mai mare decât interesul pentru dragoste!

- Da. Vasăzică tu mă recunoşti pe mine ca ortodox că sunt bun. Şi zici că şi tu eşti bun. Şi că şi învăţătura protestantă e bună. Păi ei legalizează căsătoriile între homosexuali. O fi şi asta bună? Învăţăturile acestea sunt bune, dar nu mai sunt buni Sfinţii Părinţi care spun să nu te însoţeşti cu ereticii!

- De câte ori să ne împărtăşim părinte, că în porunca a 4-a bisericească găsim scris: „să ne spovedim şi să ne împărtăşim în toate cele patru posturi mari de peste an, ori dacă în fiecare post nu putem, cel puţin odată pe an, în Postul Paştelui”, însă Canonul 9 Apostolic şi 2 Antiohia ne spun că trebuie să ne împărtăşim la fiecare Liturghie. Care e rânduiala potrivită?

- Măi… Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu când te împărtăşeşti e atât de important, ci cum iei trupul şi sângele Domnului. Eu regula asta o ţin. Care’i vrednic (cine oare poate spune asta?) poate să se împărtăşească mai des. Contează mult însă cum te cumineci, nu de câte ori! Mare lucru! Să facă credinciosul o pregătire, măcar cu trei zile de post aspru, fără untdelemn şi cu multă rugăciune şi sâmbăta, dacă nu e oprit pentru vreo pricină, poate să se împărtăşească.

- Dar, părinte, între a mă împărtăşi mai des şi a mă cumineca mai rar, ţinând cont de cum fac asta – ce să aleg?

- Mai des. E mai bine. Că ai Trupul şi Sângele Domnului în tine! Ai Viaţă! Uită’te în Filocalia 8. Ia caută la Ignatie Xantopol, cap 92 parcă, şi vezi ce scrie acolo!

- Zice şi sfântul Ioan Scărarul: Dacă un trup atingându-se de alt trup, se schimbă în puterea lui de lucrare, cum nu se va schimba cel ce se atinge de trupul Domnului cu mâini nevinovate? Căci e scris în Pateric: Ioan de Bostra, bărbat sfânt şi având putere asupra duhurilor necurate, i-a întrebat pe dracii care sălăşluiau în nişte fetiţe furioase şi chinuite de ei cu răutate, zicând: „De care lucruri vă temeţi de creştini?”. Aceştia au răspuns: „Aveţi cu adevărat trei lucruri mari: unul pe care-l puteţi atârna pe grumazul vostru (Crucea); unul cu care vă spălaţi în Biserică (Botezul) şi unul pe care-l mâncaţi în adunare (Cuminecătura)”. Întrebându-i iaraşi: „Din acestea trei, de care vă temeţi cel mai mult?”, au răspuns aceia: „Dacă aţi păzi bine aceea cu care vă împărtăşiţi n-ar putea nimeni dintre noi să facă rău vreunui creştin”.

- Ai văzut dară că dacă am lua cu cinste şi cutremur sfânta împărtăşanie, nici un rău nu s’ar abate asupra noastră. De asta n’are parte cu mine cel ce nu se’mpărtăşeşte! De câte ori mergi la Liturghie să fii gata de împărtăşanie! Mare lucru! Dacă ai o viaţă curată e bine să te bucuri de împărtăşania cu Sfintele Taine mai des. Că au bucurie şi Hristos lucrează în ei şi’i întăreşte în faţa ispitelor. Dar trebuie neapărat cu spovedanie! Da’ vezi că omul nu poate: că te’ai dus odată, de două ori, de mai multe ori la Sfântul Potir şi nu mai ai aceeaşi stare la cuminecare, dacă faci asta prea des. Şi cine se împărtăşeşte cu nevrednicie, judecată sieşi mănâncă, zice acelaşi părinte Ignatie. Şi cel ce are ceva împotriva cuiva, să nu cumva să se apropie de Trupul şi Sângele Domnului! Ferească Dumnezeu! Când a venit Mântuitorul pe pământ ce a zis? „Pocăiţi’vă că s’a apropiat Împărăţia Cerurilor”!

- Aveţi dreptate cu spovedania fiindcă şi părintele Adrian (Făgeţeanu) pune mare preţ pe ea. Zice el că primul om care a intrat în rai, tâlharul de pe cruce, prin mărturisire a găsit fericirea veşnică. Astăzi vei fi cu Mine în rai!

- Asta’i spovedania! Pocăinţa! Bine că îngăduie Dumnezeu timp de pocăinţă. Când L’a făcut pe Adam a suflat asupra lui suflare de viaţă şi i’a dat o singură poruncă. A căzut Adam, din neascultare a mâncat din rodul oprit şi cunoscându’şi greşala s’a ascuns. Dar n’a mărturisit’o! Şi Dumnezeu i’a dat timp de pocăinţă, că a zis: Adame, Adame unde eşti? Nu ştia oare Domnul unde e? Dacă Adam ar fi ieşit atunci în faţa lui Dumnezeu cu căinţă şi ar fi mărturisit păcatul?… Vezi dară cât de importantă e mărturisirea? Uite ce lipsă mare au protestanţii pentru că ei au desfiinţat preoţia făcând’o universală şi nu mai au taina spovedaniei în felul acesta. Omul e slab, că n’ar trebui să mai păcătuiască, dar el tot cade. Dar oare cel ce alunecă, nu se mai scoală? Ai căzut, tot atunci să te ridici şi să te duci la mărturisit. Că dacă nu te duci la început, te obişnuieşti cu păcatul şi nu’ţi mai pare aşa grav după o vreme. Şi trăieşti în păcat. Dar dacă te spovedeşti, iar duhovnicul îţi dă un canon, de’acuma Dumnezeu care vede pocăinţa ta sinceră, te va ierta. Că nu este păcat de neiertat, numai păcatul nepocăit. De’asta spun mereu: ai făcut păcat, dă fuga la duhovnic să’l vădeşti! Nu te spovedeşti lunar şi te împărtăşeşti săptămânal. Că oricât te’ai păzi tot păcătuieşti. Măcar şi cu gândul şi tot cazi.

- Sunt mai grele cele cu gândul părinte?

- Eei… Trebuiesc spovedite neapărat. Trebuiesc curăţite şi acelea. Că orice patimă pe care o iubeşti şi’i faci loc în inima ta, chiar dacă nu o făptuieşti, te duce la osândă. Mai ales dacă ştii că nu e bineplăcut Domnului. De’asta trebuie mărturisite aceste păcate. Că mărturisirea, taina aceasta, chiar Mântuitorul a lăsat’o. Fiindcă zice Domnul către ucenici Săi, la Evanghelia lui Ioan, 20 cu 22 şi 23: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

- Părinte sunt vremuri destul de tulburi, amestecate. Trebuie multă dreaptă socotinţă în ceasul acesta. Eu am tras nădejde să nu prind vremurile din urmă, să nu trebuiască să’mi probez credinţa. Ce sfat de viitor îmi daţi?

- Să fii tare în credinţă! Şi dacă trebuie să alegi, să’ţi aduci aminte ce a spus apostolul: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (FA 5, 29). Şi atunci i’au bătut „iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându’se că s’au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară” (FA 5, 41). La asta trebuie să ne aşteptăm şi noi şi tot aşa trebuie să ne bucurăm de prigoană! Că asupririle nasc sfinţenie.

- Părinte, lăsând la o parte toată teologhisirea, eu… ca om simplu, ce să fac să mă mântuiesc?

- Primul lucru să te duci la un duhovnic şi să te spovedeşti. Şi de’acuma te va învăţa el mai departe ce să faci. Nu trebuie însă să te încrezi în judecata ta şi în toate cele pe care le citeşti. Du’te mai întâi la duhovnic şi mărturiseşte cu inima frântă şi smerită, dinlăuntrul tău, toate păcatele. Ia aminte şi fă asemenea vameşului ce’şi batea pieptul zicând „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosul” şi te vei îndrepta. Să’ţi vezi păcatele tale. Asta e adevărata pocăinţă şi primul lucru pe care trebuie să’l faci. Şi dacă vei plini aceasta, să nu judeci pe nimeni şi sigur te vei mântui. Că zice chiar Domnul (la Matei 7 cu 1): „Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi”! Deci de vei face asta ai scăpat de Judecată!

- E cel mai sigur drum spre rai, părinte!

- Dar şi greu. Toată viaţa ta să plângi. „Cere cu plâns”! Cum scrie acolo sus pe crucea din dealul schitului „Aminteşte’ţi de moarte” şi nu vei greşi. Aşa că pocăinţă şi mărturisire şi’ţi faci drum spre mântuire. „Dacă vrei să râzi când vei muri, /Trebuie să plângi cât vei trăi”.

- E grea duhovnicia părinte?

- Eei… Trebuie să ai mare grijă să nu’l pierzi pe om! Maare grijă. Trebuie să’l înveţi să se asemene cu Dumnezeu , ca toată silinţa lui să fie spre păzirea poruncilor ca să dobândească asemănarea, îndumnezeirea. Căci chipul îl avem, dar asemănarea nu. Şi dacă nu ne vom curăţi inima de păcate, Duhul Sfânt nu va sălăşlui în noi! Să ne sârguim dară, că aşa cum Dumnezeu S’a făcut om-din dragoste pentru noi-aşa trebuie să ne facem şi noi dumnezei, din iubire pentru El…

- Şi pentru mântuirea noastră.

- Sigur că da. Pentru că „ce voi răsplăti Domnului, pentru toate câte mi’a dat mie?”, se’ntreabă psalmistul David (Ps 115, 3).

- Părinte, zice sfântul Grigorie Palamas că „aşa cum aici se vede sufletul prin trup, tot aşa acolo, în viaţa viitoare, se va vedea trupul prin suflet”. Cât de important e trupul şi cât sufletul, în iconomia mântuirii?

- E vorba de alt trup. De cel cu care Mântuitorul trecea prin uşile închise. Dar uite cum stă treaba asta: Toată Scriptura este viaţă şi duh. Cuvintele mele… duh sunt şi viaţă (In 6, 63). Iar în om, sufletul e cel care dă viaţă. Şi ce va putea da omul în schimb, dacă sufletul său şi’l va pierde? (Mc 8, 36-37). Să ne păzim să nu fim înşelaţi ca Adam odinioară, iar înşelăciunea să se răsfrângă asupra sufletului nostru. Trebuie neapărat să ne grijim ca sufletele să stăpânească asupra trupurilor noastre! Să ştii că într’un trup ghiftuit nu vei găsi ascunse tainele lui Dumnezeu! Dacă eu mor acuma, cum se va uita lumea la mine? Ca la un corp ne-însufleţit! Un trup mort. Să nu te gândeşti că sufletele sunt închise în noi ca într’o carapace. Nu. Cât suntem calzi, avem suflet, suntem însufleţiţi. Şi dacă sufletul biruie şi stăpâneşte asupra trupului – şi ăsta’i iarăşi un lucru mare, pe care trebuie să’l ştiţi – omul va cunoaşte măsura lucrurilor şi dreapta socoteală. Pentru că nemaifiind stăpânit de patimi – care sunt proprii firii trupeşti – omul nu va mai depăşi măsura, căci va mânca doar când îi va fi foame şi va dormi doar când îi va fi somn. Că tot ceea ce depăşeşte măsura vine de la diavolul! Un pahar de vin nu e rău, că e bun pentru întărire. Nu spune sfântul Ioan Gură de Aur că băutura e bună, dar beţia e de la diavolul? Deci cu dreaptă socotinţă trebuie luate toate. Că ce e mult, e patimă. Să’ţi fie dar trupul slugă bună şi să’i dai din toate doar atât cât îi trebuie.

- Avva, ştim că Dumnezeu cunoaşte mai dinainte cele care ne sunt trebuitoare şi ne poartă de grijă. De ce dară trebuie să’i repetăm aceleaşi rugăminţi? Doar ştie mai bine ca noi de ce avem nevoie şi mai mult, cele care într’adevăr ne sunt folositoare.

- Măi, măi… Duhul este cel care se roagă în noi! De asta cere David: „nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt, nu’l lua de la mine” (Ps 50). Roagă’te însă pentru că se apropie judecata! S-ar putea să’nceapă veşnicia mâine, pentru că „sfârşitul tuturor s’a apropiat; fiţi dar cu mintea întreagă şi privegheaţi în rugăciuni” (1 Petru 4:7). Şi ce spune apostolul Pavel cătreTimotei: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugaciuni … ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită, întru toată cuvioşia şi buna cuviinţă” (1 Tim. 2:1,2). Ai pentru ce te ruga.

- Şi un sfat pentru vremurile pe care le trăim ?

- Măi, să fiţi atenţi la cuvintele deşarte, că mult rău vă faceţi unii altora prin mass-media şi veţi da socoteală. „Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care’l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Mt 12, 36-37). „Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire” (Ef 5, 4) să aduceţi în toate zilele voastre. Domnul şi Maica Domnului să vă ocrotească…

Ioan Lazăr, ieromonahul Iulian 8 ianuarie 1926 născut la Vorona Botoşani. Tata Ilie, mama Elisabeta. 1946 închinoviat la Sihăstria. 1956 hirotonit diacon şi preot. 1950 termină armata. La 50 de ani vine în Athos. 4 ani la Lacu din 1977. În 1981 vine la Prodromu, unde este duhovnic.