Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 30 iunie 2010

PAR. SERAFIM ROSE

Zece Cuvinte memorabile

Fragmente din „Viaţa şi lucrările Pr. Serafim Rose”,
de Ieromonah Damaschin

Editura Sophia, Bucureşti, 2005

1. „Este mai târziu decât credeţi! Grăbiţi-vă deci ca să faceţi lucrarea lui Dumnezeu”

„ Această ultimă afirmaţie avea, desigur, o semnificaţie apocaliptică, pentru că Părintele Serafim Rose simţea cu tărie că tulburările din vremurile din urmă vor veni cât de curând şi peste America, aşa cum se abătuseră asupra Rusiei. Însă afirmaţia poate să fi avut şi un înţeles mai personal pentru Părintele Serafim. Privind în urmă, Părintele Gherman a spus: ‘Se purta ca un obsedat de moarte. <>- aceste cuvinte reveneau pe buzele lui tot timpul, ca la un disc stricat.‘ “

2. „Fiecare din noi este potenţial un Iuda”

„În 1982, cam cu jumătate de an înainte de moartea sa, Părintele Serafim a vorbit din nou despre primejdia de a lăsa părerea noastră să-L umbrească pe Dumnezeu şi voia Sa pentru vieţile noastre. Era Miercurea Mare, ziua în care Biserica pomeneşte trădarea lui Hristos de către Iuda; şi Părintele Serafim a ţinut o predică despre felul în care „inima săracă” a lui Iuda, ascunzându-se în spatele unei măşti a cinstei, i-a prilejuit să-L predea pe Dumnezeu pentru răstignire pe cruce. După ce a citit pasajul indicat în cap. 26 al Sf. Matei, Părintele Serafim a început:

În acest pasaj al Scripturii, citim cum, pe când Domnul nostru se pregătea pentru patima Sa, s-a apropiat de El o femeie şi L-a uns cu mir de mare preţ; şi este foarte mişcător cum Domnul nostru a primit asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp Iuda – unul dintre cei doisprezece care erau cu El – a privit această faptă şi ceva în inima lui s-a schimbat. Acesta a fost în mod evident ‘ultimul fir de pai’, pentru că Iuda era cel ce a primit plata banilor şi s-a gândit că era preţ de sânge. Vedem judecata logică care se desfăşoară în mintea sa. Îl auzim gândind despre Hristos: ‘Am crezut că omul acesta este cineva important. El risipeşte banii, nu face lucrurile bine, el crede că este foarte important …’ şi tot felul de idei mărunte asemănătoare, pe care i le pune diavolul în minte. Şi cu patima lui (principala lui patimă era iubirea de bani), a fost prins de diavol şi determinat să-L trădeze pe Hristos. El nu a vrut să-L trădeze pe El; el voia bani. El nu s-a păzit şi nu şi-a răstignit patimile.

Oricare dintre noi poate fi exact în acea situaţie. Trebuie să ne uităm la inima noastră şi să vedem prin care dintre patimile noastre ne va prinde diavolul pentru a ne determina să-L trădăm pe Hristos. Dacă considerăm că suntem superiori lui Iuda – că el a fost un fel de „ţăcănit” şi noi nu suntem – greşim. Ca şi Iuda, fiecare dintre noi are patimi în inimă. De aceea, să ne uităm la ele. Putem fi prinşi cu iubirea pentru curăţie, cu iubirea pentru corectitudine, cu iubirea pentru un simţ al frumosului: oricare dintre micile noastre greşeli de care ne ţinem poate fi un lucru cu care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să ne justificăm această stare ‘în mod logic’ – pe baza patimii noastre. Şi de la acel proces ‘logic’ de gândire Îl putem trăda pe Hristos., dacă nu ne păzim şi începem să ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este potenţial un Iuda. De aceea, când apare prilejul – când începe patima să lucreze în noi şi în mod logic, începe să se dezvolte din patimă în trădare – ar trebui să ne oprim acolo şi să spunem ‘Doamne, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!’ “

3.„Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?”

„Propovăduind ortodoxia lăuntrică a inimii, Părintele Serafim atrăgea atenţia asupra calculului şi atitudinii critice. El socotea că această ispită ţine de urmarea înţelepciunii de afară. „Uneori”, spunea el, „zelul nostru pentru Ortodoxie poate fi atât de exagerat, încât ne duce la situaţii similare cu cea care a făcut-o pe o bătrână rusoaică să remarce referitor la un entuziasm convertit american: „Pai e limpede că-i ortodox, dar oare este creştin?” A fi ortodox dar nu creştin, este o stare care în limbajul creştin are un nume aparte: înseamnă a fi un fariseu, a fi atât de prins de litera legiuirilor bisericeşti, încât să pierzi duhul care le dă viaţa, duhul adevăratului creştinism.” “

4. „Durerea inimii, graniţa care-i desparte pe convertiţii nebuni şi pe ortodocşii nepăsători, de adevăraţii nevoitori”


„Părintele Serafim credea că fără străpungerea inimii şi zdrobirea lăuntrică născută din durerea inimii, convertiţii rămân la nivel orizontal, examinând tot ce ţine de Ortodoxie după părerile lor personale şi încrezându-se în greşitele concluzii ale minţilor lor logice.”

5. „Antihrist trebuie înţeles ca fenomen duhovnicesc”

„De ce vor dori toţi cei din lumea întreaga să se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea să semene a creştinism, de vreme ce antihrist înseamnă cel ce este în loc de Hristos, sau seamănă cu Hristos.”

6. „Evoluţionismul este filozofia lui antihrist”

„Evoluţia este unul din cele mai primejdioase concepte cu care se confruntă creştinul ortodox de astăzi, fiind poate adevărata cheie a asaltului asupra Bisericii, a însăşi filozofiei (căci există aşa ceva!) viitorului antihrist.”

7. „Să fim pregătiţi să dăm socoteală de credinţa noastră înaintea celor fără credinţă”

„Dintr-un cuvânt rostit în faţa seminariştilor şi fraţilor de la Jordanville: „Văd aici viitori păstori, călugări, creştini ortodocşi râvnitori şi închinători. Cine sunteţi voi? Care este identitatea voastră? Voi ar trebui să fiţi cei care îsi dau seama ce este creştinismul ortodox şi ce înseamnă să fii creştin ortodox. Nimeni nu vă va sili să ajungeţi la această înţelegere – trebuie să o faceţi voi singuri. Este bine să ne gândim la aceasta din când în când. Sunteţi oare pregătiţi să faceţi ceea ce spune Sf. Petru, adică să daţi socoteală de credinţa voastră înaintea celor fără credinţă?” “

8. „Astăzi în Rusia, mâine în America”

„Părintele Serafim avea mereu în vedere prorocia Stareţului Ignatie de Harbin (Manciuria), un părinte văzător cu duhul, care încă din anii `30 spunea: „Ceea ce a început în Rusia se va încheia în America”.

Părintele Serafim Rose: „Nu vreau să vă sperii, însă este mai bine să conştientizăm faptul că ceea ce suferă ei acum, sau ceva asemănător, va veni probabil şi aici, şi cât de curând. Noi trăim vremurile din urmă, Antihrist este aproape, iar ceea ce se petrece în Rusia şi în alte ţări asemenea ei reprezintă experienţa normală a vremurilor noastre. Aici, în Occident, noi trăim într-un paradis la nebunilor, care oricând se poate pierde şi, foarte probabil, aşa se va şi întâmpla. Să începem dar să ne pregătim - nu făcând stocuri de alimente sau alte lucruri, aşa cum s-au apucat unii să facă în America, ci cu o pregătire lăuntrică de creştini ortodocşi.” “

9. „Calea cea mai bună este de a ne înmuia inimile, de a le face mai suple”

„ În anul 1979, în timpul unei discuţii de după pelerinajul de vară, Părintele Serafim Rose le-a vorbit fraţilor şi surorilor întru Hristos despre simplitate. El întâlnise virtutea aceasta chiar înainte de a se fi convertit, în scrierile înţelepţilor chinezi precreştini care, prin observarea şi prin contemplarea rânduielilor zidirii, au înţeles că simplitatea şi smerenia sunt „calea cerului”. În Dumnezeu-Omul Iisus Hristos el aflase întrupată această „Cale” şi auzise chemarea: De nu vă veţi întoarce şi să fiţi precum pruncii, nu veţi intre în împărăţia cerurilor (Mt. 18,3).

„Un filozof păgân din China, pe nume Lao Ţî”, le spunea Părintele Serafim fraţilor şi surorilor, „învăţa că lucrurile cele mai slabe biruiesc pe cele mai puternice. Şi avem un exemplu în acest sens chiar aici, în mânăstirea noastră. Stejarii care sunt foarte tari şi nu se îndoaie, mereu sunt culcaţi la pământ, iar ramurile lor se frâng şi cad; în timp ce pinii, care sunt mai supli, cad destul de rar înainte să moară.

Ceea ce înseamnă că a te îndoi este un semn de tărie. Acelaşi lucru se poate vedea şi în viaţa omenească. Cel care crede în ceva în aşa fel încât ar fi în stare să-ţi taie capul dacă nu eşti de acord cu el, nu face decât să-şi arate slăbiciunea, fiind aşa de nesigur pe sine, încât trebuie sa te convertească că să fie sigur că el însuşi crede.” “

10. „O mică doză regulată de lumesc poate acţiona asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la imunitate fată de atracţiile lumeşti”

„Într-un rând m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din San Francisco, ceea ce am şi făcut. Altădată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Ashland. Cunoştea foarte bine aceste opere şi chiar mi-a dat indicaţii ce lecţii se pot învăţa din ele, ca să le împărtăşesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunţit despre cum a reacţionat Theofil (sau alţii), daca au prins esenţialul.

Îmi amintesc şi cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citeasca Platon şi alţi filozofi, discutând totul cu el în amănunt, pe măsură ce Michael îşi croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina. Părintele Serafim îi arăta cum toate acestea se legau de ortodoxie şi de patristică.”

DESPRE RUGACIUNE. SA LUAM AMINTE, CA ESTE SALVAREA NOASTRA

SFANTUL EFREM SIRUL
DESPRE RUGACIUNE

Comoara nelipsita, bogatie care niciodatat nu se cheltuieste, liman neinvaluit, pricina de alinare, si radacina de nenumarate bunatati, si izvor si maica este rugaciuena, si decat insasi imparatia mai puterbnica. pentru aceea de multe ori insusi cel ce cu coroana este incoronat in fierbinteala cazand, si pe pat zacand si arzand ca fpocul, stau inainte doctorii, purtatorii de sulite, slujitorii, voievozii si nici mesterul de doctorii, nici venirea de fata a prietenilor, nici slujirea sligilor, nici indestularea doctorilor, nici scumpetea gatirii, nici avutia banilor, nici nimic altceva din cele omenesti, nu poate sa mangaie si sa usureze boala ceea ce zace asupra-i. Iar daca cineva din cei de au indrazneala catre Dumnezeu ar veni, si de trup numai s-ar atinge, si rugaciune curata pentru dansul ar face, toata boala trupului ar izgonit-o. Si ceea ce nu a putut bogatia si multimea celor ce slujesc, si stiinta iscusintii, si marimea imparatiei, aceasta a putut de multe ori rugaciunea unui sarac si scapatat. iar rugaciune zic, nu pe aceasta rece si de trandavirte plina, ci pe ceea ce cu osardie se face, cu durere in suflet, cu minte intinsa. Ca aceasta este care se suie la cer. Si precum apele, pana pe loc neted si potrivit se poarta, si de multa latime se impartasesc, nu se ridica la inaltime, iar dupa ce pe dansele mainile sligilor de jos imprejur, ingradindu-le si necajindu-le, si strangadu-le, decat toata sageata mi iute catre inaltime izbucnesc, asa cu adevarat mintea omeneasca, pana dobandeste slobozenie multa, se revarsa si curge. Iar dupa ce intamplarea lucrurilor de desupt pe dansa o va stramtora, storcandu-se si tescuindu-se bine, curate si intinse rugaciuni la inaltime trimite.
Si ca sa te inveti ca mai ales rugaciunile acelea pot sa se auda care cu necaz si cu stramtoare se fac, auzi ce zice proorocul catre Domnul: "Cand ma necajeam am strigat, si m-a auzit pe mine". Deci sa en infierbantam stiinta, sa necajim sufletul nostru prin pomenirea pacatelor. Sa-l necajim, nu ca sa-l stramtoram, ci ca sa fim auziti sa-l gatim, sa se trezeasca si sa privegheze, si sa-l facem de insusi cerurile sa se apuce. Ca nimic nu goneste trandavirea si lenevirea, ca durerea si necazul care de pretutindeni aduna mintea, si catre sine o intoarce. Cel ce asa se necajeste, si asa se roaga, multa dulecata dupa rugaciune in sufletul sau va putea salaslui. Si precum adunarea norilor, la inceput intunecos face vazduhul, iar dupa ce se amesteca unii cu altii slobod ninsorile, si dupa ce slobod ploaia, tot vazduhul alinat si luminat il lucreaza; asa cu adevarat si mahniciunea, pana inlauntru se intoarce si se invarteste, intuneca gandul nostru. Iar dupa ce prin graiurile rugaciunii cu lacrimile acelea se va deserta, si afara se va rasufla, multa stralucire a sprijinirii lui Dumnezeu pune inlauntru, care ca o raza in mintea celui ce se roaga se sloboade.
Dar care este cel rece al celor multi? Fara indrazneala, zice, sunt, plin de rusine, nici a-mi deschide gura nu pot. Sataniceasca este aceasta evlavie; ale trandavieii sunt aceste acoperamanturi. Ca voieste diavolul sa le incuie usile intrarii cele catre Dumnezeu, fara de indrazneala esti? Mare indrazneala este aceasta, adica a socoti ca esti fara de indrazneala, precum cu adeavrat cea mi de pe urma rusinare si osandire este, a socoti ca ai indrazneala. Ca amcar multe ispravi de ai avea, si nici un rau intru sine de nu ai sti, dar socotesti ca ai indrazneala, din toata rugaciunea ai cazut. Si macar nenumarate sarcini de pacate intru stiinta ta de ai purta, si numai cu acestea de te-ai incredinta pe sine, ca decat toti esti cel ami de pe urma, multa indrazneala vei avea catre Dumnezeu. macar ca ceasta nici smerita cugetare nu este, ca cel pacatos sa se socoteasca ca este pacatos. Ca smerita cugetare este cand cineva multe si mari ispravi, de fapte bune intru sine stiind, nimic n-are pentru sine sa nu se naluceasca. Cand cineva ca Pavel fiind, si a zice putand: "nimioc intru sine-mi nu stiu" si iarasi sa zica" ca Hristos Iisus a venit in lume sa mantuiasca pe pacatosul, dintru care cel dintai sunt eu. Aceasta este smerita cugetare, ca adica, inalt fiind cineva din ispravirea faptelor bune, sa se smereasca pe sinesi cu gandul. (I TIM. 1,15). Dar cu toate acestea Dumnezeu pentru negraita Sa milostivire, nu p ecei cu adevarat smeriti numai , ci si pe cei ce au buna cunostinta, si isi marturisesc pacatele ii imbratiseaza si ii primeste, si se face milostiv si bland celor ce se afla asa.
Si ca sa te inveti cat de mare bunatate este, nimic mare pentru sine a socoti si a se naluci, doua care fa-ti cu cuvantul. Injuga dreptatea si mandria, si pacatul cu smerita cugetare si vei vedea jugul pacatului intrecand dreptatea, nu dintru a sa putere, ci dintru taria sotiei sale, a smeritei cugetari. Si pe acela iarasi micsorandu-se si scazand, nu din neputinta dreptatii, ci si din greutatea si povara trufiei. Ca precum smerita cugetare pentru inaltimea cea covarsitoare a ei, greutatea pacatului o biruieste, si poate sa se suie catre Dumnezeu, asa si trufia pentru multa greutate si povara a ei, poate si pe dreptatea cea mai usoara sa o biruiasca, si cu lesnire sa o traga pe dansa jos. Si cum ca perechea aceasta este mai grabnica decat aceea, adu-ti aminte de fariseul si de vamesul. A injugat fariseul dreptatea si mandria, asa zicand: "Multumesc Tie, ca nu sunt ca ceilalti din oameni, rapitori, lacomi, nici ca vamesul acesta. (Luca 18,11)". O nebunie! Nu a saturat trufia lui toata firea oamenilor ci si asupra vamesului celui ce sta aproape, cu multa nebunie a sarit. Dar acela ce afacut? Nu a impins inapoi ocarile, nu l-a durut pentru prihanire, ci a primit pe cea zisa cu multumire si i s-a facut lui sageata vrajmasului doctorie si vindecare, si oacara lauda, si defaimarea cunun. Atata de buna este smerita cugetare, atata este castigul, a nu se musca de ocarile cele de la altii, nici a se salbatici pentru dosadirile cele de la cei de aproape. Ca este cu putinta si de la dansii a dobandi mare oarecare si vitejeasca bunatate, care lucru cu adevarat si la vamesul s-a facut. Ca primind ocarile, a lepadat pacatele, si zicand: "Dumnezeule fii milostiv mie pacatosului", s-a pogorat mai indreptat decat acela. (Cap 18,13), si cuvintele au biruit lucrurile, si graiurile faptele le-au covarsit. Ca acela, adica dreptatea pune inainte, si postiri si zeciuieli. Iar acesta graiuri numai goale a zis, si toate pacatele le-a lepadat. Ca nu numai graiurile le-a auzit Dumnezeu, ci si mintea vedea cu care pe acestea le pune inainte, si smerita cugatare si inima lui zdrobita aflandu-o, l-a miluit si iubire de oameni cu dansul a facut.
Si acestea le zic, nu ca sa pacatuim, ci cu buna cunostinta si multumire sa fim. Ca vamesul ca om, felul cel mai de pe urma al rautatii, nu ca smerit a cugetat, ci cu buna cunostinta si multumire s-a aratat numai si pacatele si le-a spus, si ceea ce era a marturisit, atata dragoste asupra-si a primit de la Dumnezeu, cata cei ce mari adica bunatati a ispravit, dar nimic mare pentru sine-si socotesc, trag asupra-si ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta va indemn si ma rog, si va poftesc sa ne marturisim adeseori lui Dumnezeu. Ca nici nu te aduc pe tine in privelistea celor impreuna robi cu tine, nici te silesc sa descoperi oamenilor pacatele tale, Stiinta ta desfa-o si descoper-o inaintea lui Dumnezeu: arata-i ranile tale, si de la dansul cere-ti doctoriile, arata acelui ce nu te ocaraste, ci te tamaduieste. Ca desi vei tacea, stie Acela pe toate ale tale. Deci spune-i Lui toate pacatele, ca sa castigi, spune-i Lui, ca aici lepadand pacatele, sa et duci acolo curat de greseli, si de nesuferita acea judecata sa te izbavesti. Cei trei tineri in cuptor petreceau, si sufletul lor, l-au dat pentru marturisirea cea catre Stapanul. Dar cu toate acestea dupa atatea si acest fel de fapte zic: "nu este cu putinta noua a deschide gura". Rusine si ocara ne-am facut robilor, gura? Ca insasi aceasta sa o zicem. Zic ei, ca nu este cu putinta noua a deschide gura, si cu aceasta insasi Stapanul sa-l tragem catre noi. Puterea rugaciunii, puterea focului au stins-o, manie de lei a infranat, razboaie a dezlegat, lupte a incetat, viforile a domolit, draci a gonit, Porti ale cerului a deschis, lagaturi ale mortii a risipit, boli a alaungat, suparari a impins, cetati clatinate a intarit, si ranile de sus aduse, si bantuielele cele de la oameni, si inscurt toate lucrurile cumplite le-a pierdut. Si rugaciunea zic iarasi, nu pe ceea ce asa simplu in gura se poarta, ci pe ceia ce dintru adancul mintii si al sufletului iesa. Ca precum din copaci cati inntru adanc isi intind radacinile, macar nenumarate izbiri de vanturi de ar primi, nu se frang, nici nu se zmulg, radacinile cu dinadinsul si cu tarie intru adancul pamantului stranse fiind, asa cu adevarat si rugaciunile cele de desupt dintru adancul mintii se inalta, inradacinate fiind cu intemeiere, si catre inaltime se intind, si de nici o asupreala de gand nu se rastoarna. pentru aceasta si proorocul zice: "Dintru adancuri am strigat catre tine Doamne". Lui se cuvine slava in veci. Amin.



~ ~ ~



Fericit lucru este, intr-adevar, a nu pacatui. Iar daca oarecari vor pacatui, sa nu se deznadajnuiasca, ci sa planga pentru acelea intru care au pacatuit, ca prin plans iarasi sa dobandeasca fericire. deci bun lucru este totdeauna a ne ruga, si a nu ingreuia si a nu ne slabanogi, dupa cum zice Domnul. Si iarasi spune apostolul: "Neincetat rugati-va", adica noaptea si ziua, si in tot ceasul. Si nu numai cand intri in biserica, iar cealalta vreme sa fii fara de grija. Ci ori de lucrezi, ori de dormi, ori de calatoresti, ori de mananci, ori de bei, ori de stai, sa nu iti curmi rugaciunea ta. Ca nu stii cand va veni cel care va cere sufletul tau de la tine. Sa nu astepti duminica sau vreun praznic, sau deosebiri de loc; ci precuma zis proorocul David: "In tot locul stapanirii Lui". Deci ori in biserica de esti, ori in casa ta, ori in tarina, ori de pasti oi, ori zidiri de faci, ori la ospete te afli, de rugaciune sa nu te departezi. Si cand poti, pleaca-ti si genunchii, iar cand nu poti, roaga-te cu mintea. Si seara si dimineat ai sla maiaza-zi. Daca rugaciunea te va povatui inaintea lucrului, si sculandu-te din pat, miscarile tale cel edintai prin rugaciune se vor face, atunci pacatul nu afla intrare asupra sufletului tau. Rugaciunea este pazitoare intregii intelepciuni, pedepsirea maniei, prigonia ingamfarii, curatire a pomenirii de rau, surparea invifdiei, indreptarea paganitatii. Rugaciunea este virtutea trupurilor, ocarmuirea casei, buna asezare a cetatii, taria imparatiei, biruinta razboiului, intemeire a pacii. Rugaciunea este pecete a fecioriei, credinta a nuntii, arma calatorilor, aparatoar celor ce dorm, indrazneala a celor ce privegheaza, a lucratorilor de pamant buna aducere de roade, mantuire calatorilor pe mare. Rugaciunea este a celor ce judeca ajutatoare, a celor legati slabire, inima buna celor scarbiti, celor ce se bucura dulceata, mangaiere celor ce plang, a nasterilor praznic, cununa a celor casatoriti, a celor ce mor igropare. Rugaciunea este vorbire cu Dumnezeu, intocmai cinstire cu ingerii; a bunatatilor sporire, abatere de la rautati; a apcatelor indreptare. Rugaciunea lui Iona i-a facut din chit casa, iar pe Iezechia din portile mortii la viata l-a intors. Iar tinerilor din Vavilon in duh de roua vapaia a intors. Prin rugaciune Ilie a legat cerul sa nu ploua trei ani si sase luni.
Vedeti fratilor cat poate rugaciunea? Nu este alta avere mai cinstita decat rugaciunea intru toata viata oamenilor. De aceasta nici o data sa nu va despartiti, de aceasta nici o data sa nu va departati; ci precum a zis Domnul nostru, sa ne rugam ca nu desarta sa ni se faca osteneala noastra. "Cand stati de va rugati, iertati orice aveti asupra cuiva, ca si Tatal vostru cel Ceresc sa va lase greselile voastre". Vedeti, iubitilor, ca in zadar ne ostenim rugandu-ne, daca avem ura asupra cuiva. Si iarasi zice Domnul: " Daca iti vei aduce darul tau la altar, si acolo iti vei aduce aminte ca are cineva ceva asupra ta, lasa-ti darul tau inaintea altarului, si du-te mai inati de te impaca cu fratele tau, apoi venind, adu-ti darul tau". Deci dar, aratat este, ca daca aceasta intai nu o vei face, toate cate aduci sunt neprimite. Iar daca vei implini porunca Stapanului, atunci cu indrazneala roaga-te Domnului zicand: " Lasa-mi mie, Stapane, datoriile mele, precumsi eu am lasat fratelui meu, porunca ta plinind-o. Eu neputincios fiind, am lasat. Ca iti va raspunde Iubitorul de oameni : " Daca ai lasat iti las si Eu. Daca i iertat iti iert si Eu ale tale. Ca stapanire am sa iert pe pamant pacatele." Lasati si se va lasa si voua. Vedeti iubirea de oameni a lui Dumnezeu neasemanata? Vedeti bunatatea lui Dumnezeu nemasurata? Ati auzit, in scurt mantuirea sufletelor voastre...

Sfantul Efrem Sirul, Cuvinte si Invataturi, ed Bunavestire, Bacau
Ierom. Ioan Iaroslav, Cum sa ne mantuim

iREALITATEA NU SE DEZMINTE: DENIGREAZA BISERICA CU ORICE PRILEJ

Desi titlul suna bine, mi-a atras atentia formularea de la sfarsitul stirii care mi-a confirmat parerea pe care mi-am facut-o despre site-ul Realitatea si despre oamenii care scriu acolo ( ca nu-i pot numi ziaristi), care ,se pare ca au ca ordin de serviciu, sa denigreze biserica, sa lupte impotriva ei, sa promoveze ereziile de tot felul, intr-un cuvant, sa faca misionariat pentru satana. Si...cred ca chiar le reuseste.
danutza

România luptă la CEDO să păstreze crucile şi icoanele în şcoli

CEDO judecă miercuri apelul formulat de Italia împotriva interdicţiei de-a afişa simboluri religioase în şcoli. România şi alte nouă ţări europene s-au alăturat petiţiei.
România apără religia de stat la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în unanimitate, în noiembrie anul trecut, că afişarea simbolurilor religioase în sălile de clasă – cum e cazul crucii creştine, constituie o încălcare a dreptului la libertatea religiei. Asta pentru că “îngrădeşte dreptul părinţilor de a-şi educa copiii în conformitate cu convingerile lor şi dreptul copiilor de a crede sau nu”, se arăta în motivaţia hotărârii, citată de CNN.

Cu toate acestea, CEDO a fost de acord să judece apelul Italiei. Zece guverne naţionale europene şi şase organizaţii neguvernamentale s-au alăturat Italiei în acest demers.

Speţa originară a fost adusă în faţa Curţii de o italiancă, Soile Lautsi, nemulţumită că pe pereţii claselor în care studiau copiii ei atârnau crucifixe. Începând din 2001, femeia a trecut prin toate fazele procesului juridic italian, argumentând că doreşte să-şi crească copiii într-un mediu secular. Instanţa supremă a Italiei a decis că crucifixul reprezintă un simbol al culturii şi istoriei italiene, aşa că Lautsi a sesizat CEDO. Instanţa europeană de la Strasbourg i-a dat câştig de cauză şi a condamnat statul să-i plătească 5.000 de euro cu titlul de despăgubiri.

CEDO nu este îndrituită să forţeze Italia să coboare simbolurile de pe pereţi. Însă decizia rămâne în jurisprudenţă şi, în cazul în care guvernul nu se supune deciziei, pot apărea alte procese pe acest temei. Liderii Bisericii Catolice din Italia şi reprezentanţii Vaticanului s-au declarat uimiţi şi înfuriaţi la auzul verdictului instanţei europene.

Cei 17 judecători ai Curţii de la Strasbourg urmau să judece miercuri apelul Italiei, iar verdictul este aşteptat la o dată viitoare. Alături de Italia şi România, ţările europene care luptă prin acest apel pentru menţinerea îndoctrinării religioase în şcoli sunt Rusia, Grecia, Armenia, Lituania, Malta, San Marino, Bulgaria, Monaco şi Cipru.

ANTIHRISTUL ISI EDUCA "BINE" ADEPTII

Taxarea BOR, soluţie de ieşire din criză

Pe reţeaua de socializare Facebook a fost demarată o campanie prin care se cere taxarea Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte culte, ca strategie pentru ieşirea din criza economică.

Iniţiatorii acestei campanii invocă mai multe motive pentru care această măsura ar putea fi luată în calcul, printre care:

•Biserica Ortodoxă Română are o relaţie privilegiată cu statul, ceea ce este anti-constituţional
Salariile clericilor sunt plătite de stat
•Într-un stat democratic trebuie să existe separarea dintre stat şi biserică spre beneficiul amândurora
•BOR deţine o avere de aproximativ 3 miliarde de euro
•BOR deţine 22% din pădurile din Suceava
•Bisericile fac evaziune fiscală
•Bisericile nu produc nimic şi nu contribuie economic, consumând fonduri substanţiale. Bisericile, deşi scutite de taxe, sunt finanţate aproape integral de stat
•BOR face prozelitism religios prin intermediul orelor de religie printr-un parteneriat anti-constituţional cu statul
•Cultele religioase au monopol la vânzarea de obiecte de cult, chiar dacă unele dintre aceste obiecte de cult au și întrebuințări non-religioase
•Pe baza monopolului precizat anterior, bisericile câşigă bani (fără să investească nimic) pentru a da autorizaţii de vânzare a lumânărilor şi a altor produse categorisite drept "obiecte de cult"
•Consiliile județene, locale sau statul preferă să finanţeze cultele pentru noi construcţii, în dauna unor alte investiţii cu adevărat necesare
•După 1989 construcţia de biserici a căpătat un elan puternic , întreţinerea lor neimpunând aproape niciun cost pentru culte, astfel ţara noastră a ajuns să depăşească la nivel național media de o biserică la mia de locuitori


sursa: realitatea.net

CHIAR NU VA PUTETI ABTINE, DOMNILOR POLITITICIENI?


Facaturi la cavalerii de Malta?

Penelistul Mihai Lupu, decazut din Rangul de Cavaler de Mare Cruce

Potrivit www.ordinemilitense.org, Mihai Lupu, împreună cu alţi nouă Cavaleri de Mare Cruce, a fost expulzat cu dezonoare din Ordinul Suveran Sfântul Ioan de Ierusalim, Cavaleri de Malta, pentru comportament imoral şi dăunător. Primul dintre motivele excluderii sale face referire la organizarea şi desfăşurarea abuzivă a ceremoniilor de învestitură, dar şi decorarea cavalerilor fără a-i fi permis acest lucru.
În plus, aşa cum se arată pe http://www.ordinemilitense.org/espulsioni.htm , acestuia i-au fost revocate toate sarcinile şi funcţiile instituţionale şi a fost decăzut din Rangul de Cavaler de Mare Cruce în cel de Cavaler. De asemenea, se pare că nu îi va mai fi permisă readerarea la Ordin sau în orice altă ramură a OSJ, nici acestuia, dar nici urmaşilor săi, pe linie directă şi indirectă, până la a treia generaţie. Decizia de excludere a lui Lupu a fost publicată în Decretul nr. E389/2010 la Sediul Magistral, în data de 31 mai 2010.

Contactat telefonic, parlamentarul constănţean a infirmat faptul că ar fi unul dintre Cavalerii de Malta. „S-au folosit de numele meu, pozele sunt o făcătură, nu am eu de-a face cu aşa ceva. I-am dat în judecată pentru asta în urmă cu o săptămână", a susţinut supărat Lupu.

Chiar dacă a infirmat apartenenţa la Ordinul Suveran, pozele în care apare deputatul constănţean par să fie cât se poate de reale. Acestea îl înfăţişează pe Lupu în diferite ipostaze, la ceremonia de învestitură a unor noi cavaleri, din data de 28 mai a.c., ceremonie din cauza căreia aceştia au şi primit aceste sancţiuni.

Odată cu Lupu, alţi nouă cavaleri dezonoraţi

De pe lista celor care au mai fost expulzaţi cu dezonoare mai fac parte Doamna Nela Păvăloiu, cavalerii Gheorghe Teşeleanu, Mircea Istrate, Teodor Vasile, Mihai Bugaru, Florin Melinte, Niculae Văleanu, Tiberiu Coliban Iulian Moisescu, iar ultimilor trei li s-au retras şi funcţiile pe care le deţineau.

Unora din cei menţionaţi li se mai impută mai multe motive comune ale excluderii din rândul Ordinului: organizarea şi desfăşurarea abuzivă a ceremoniilor de învestitură, decorarea Cavalerilor şi Doamnelor fără a fi autorizaţi în acest sens, pentru încasarea donaţiilor destinate acţiunilor Ordinului, folosirea abuzivă a decoraţiilor Ordinului. Iulian Moisescu mai fusese avertizat, în luna februarie a acestui an, pentru numirea şi decorarea unor cavaleri fără a avea acest drept.

Se pare că aceştia au escrocat intenţionat aspiranţii la rangul de Cavaleri şi Doamne, în cadrul unor ceremonii de învestitură neautorizate, s-au folosit de profesiile lor (angajaţi ori oameni politici) pentru persecutarea din punct de vedere profesional a confraţilor şi au substras în cadrul ceremoniei din 22 februarie diplome de tip pergament necompletate pe care le-au folosit în ceremonia din 28 mai anul acesta.

De asemenea, aceştia au mai încălcat şi alte articole ale Cartei Constituţionale a Prioratului de România care fac referire la originea OSJ în România, puterile priorului de România OSJ şi la admiterea membrilor.

IN LOC SA INDEMNE CREDINCIOSII LA RUGACIUNE, PAPA FACE ECHIPE


Papa lansează echipă pentru re-evanghelizarea Occidentului

Papa a lansat o echipă pentru a contracara secularizarea ţărilor catolice şi a "re-evangheliza" Occidentul.

Benedict XVI a anunţat crearea unui nou departament al Vaticanului dedicate abordării a ceea ce a calificat "o gravă criză în credinţa creştină şi rolul bisericii.."

El şi-a exprimat profunde îngrijorări că odinioară fidelele state catolice din Europa şi America de Nord se confruntă cu " eclipsarea simţului lui Dumnezeu .

Zeci de mii de credincioşi părăsesc biserica pe fondul scandalului abuzului sexual şi menţinerea celibatului preoţilor.

"Am decis dă creăm un nou organism cu scopul de a promova un evanghelism reînnoit," în ţările care trec printr-o "secularizare progresivă a societăţii ", arăta papa.

Noul departament, numit Consiliul Papal pentru Noua Evanghelizare, va încerca să revigoreze credinţa printer catolicii din ţările dezvoltate, după cum declara papa "să găsească metodele corecte pentru repropunerea adevărului peren al Bibliei."

Enoriaşii din Occident au scăzut dramatic,iar credinţa în biersică a fost grav afectată de o serie de scandaluri sexuale asupra copiilor din partea unor figuri bisericeşte importante.

Vaticanul, alături de biserica din statele implicate, au fost acuzaţi că au ignorat sau au acoperit scandalurile cu preoţii pedofili în SUA
, Australia, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Norvegia şi Austria.



Antena3.ro

CE BUNATATI VOM MAI MANCA

Primul animal modificat genetic din farfurie? Statele Unite ar putea autoriza somonul transgenetic

Confruntata cu cererea in crestere, stiinta a ajuns sa produca somoni de crescatorie. Acesti pesti au insa un defect: nu cresc destul de repede. Evolutia geneticii a permis crearea unui somon care ajunge la maturitate de doua ori mai repede decat rudele sale obisnuite. Dosarul cvasicomplet este pe masa FDA (Administratia de Control al Alimentelor si Medicamentelor) care ar putea autoriza comercializarea acestuia in Statele Unite.Asa cum explica AquaBounty, compania care l-a produs, „acest peste ar fi primul animal transgenetic destinat alimentatiei umane care ar putea fi aprobat de FDA”. Administratia ar crea astfel un precedent care ar servi interesele altor companii care au pus la punct animale create in urma unor modificari genetice – bovine rezistente la boala vacii nebune, porci din care putem produce o sunca mai buna pentru sanatate.
Aceasta crestere accelerata a somonului a fost obtinuta modificand gena care codifica un hormon de crestere de-ai pestelui. Fara modificarea genetica, somonul nu ar secreta acest hormon daca se afla in ape reci. Modificarea genetica a constat in producerea acestui hormon tot timpul anului, indiferent de temperatura apei. Astfel, pestele atinge dimensiunile la care poate fi comercializat dupa o perioada de 16-18 luni in loc de trei ani.

Conform New York Times, FDA ar putea valida 5 din cele 7 seturi de date stiintifice transmise de AquaBounty. Compania insista pe absenta unui pericol inerent produselor sale, roadele a „mai mult de douazeci de ani de cercetare”. Pestii au fost „produsi pentru crescatorii inchise”, asigura aceasta inainte sa precizeze ca este vorba doar de „femele sterile, pentru a elimina orice risc de contaminare” a somonilor obisnuiti.

Ca si alte OMG-uri (organisme modificate genetic), somonii modificati genetic sunt acuzati de a fi crescuti pentru comercializare fara a se pune in lumina consecintele asupra sanatatii si mediului. Citata de New York Times, Margaret Mellon, de la Union of Concerned Scientists („Uniunea Oamenilor de Stiinta Ingrijorati”, in traducere libera), in cadrul careia este responsabila cu problemele de alimentatie si de mediu, denunta lipsa de transparenta a FDA. „Nimeni nu are acces la date complete”, spune ea. In timpul unei audieri FDA, Mellon a prezis ca autorizarea somonului produs de compania AquaBounty ar genera „o furtuna de reactii negative” din partea consumatorilor si a oamenilor de stiinta. (G.B.)

sursa: hotnews

STAPANUL ISI ARATA PUTEREA...?

ORI FACETI CA NOI, ORI VA TAIEM FONDURILE!

CE propune blocarea fondurilor europene pentru membrii UE care incalca reglementarile privind deficitul bugetar

Tarile UE care nu urmeaza procedurile de reducere a deficitelor si datoriilor ar putea pierde accesul la fondurile europene, a anuntat miercuri Comisia Europeana, potrivit Reuters.

Propunerea executivului UE face parte dintr-o serie de masuri menite sa inaspreasca disciplina bugetara la nivel comunitar, pentru a preveni o alta criza a datoriilor suverane, precum cea din Grecia.

"Statele membre ar trebui supuse conditiilor prevazute in actuala procedura privind deficitul excesiv, daca ritmul de diminuare a datoriilor este insuficient", precizeaza CE intr-un comunicat.

sursa: hotnews

Razboiul cu Iranul, ultimele retusuri

A sosit si al treilea portavion ...

Surse militare citate de Debkafile au declarat ca in largul coastelor iraniene si-a facut simtita prezenta al treilea portavion destinat sa participe la atacul iminent asupra regimului condus de Mahmoud Ahmadinejad. Portavionul este insotit de nave amfibii de asalt si de inca 4000 de puscasi marini, care ridica astfel numarul combatantilor americani din zona la peste 10.000 de oameni. Grupul USS Nassau (LHA-4) insotit de nave amfibii si sustinut de flota a cincea, aflata in Bahrain, patruleaza deja in zona Stramtorii Bab el-Mandeb. Prezenta flotei a fost confirmata si de regimul de la Teheran, care si-a retras "navele umanitare" pentru Gaza de teama ca fortele americane le vor intercepta. Acest lucru ar fi fost posibil in urma noilor sanctiuni impuse Iranului de Natiunile Unite pentru programul sau nuclear.

Al treilea grup, in care este inclus si portavionul Nassau, cuprinde 3000 de puscasi marini, sase avioane de atac cu decolare verticala AV-HB Harrier, patru elicoptere AH-1W Super Cobra, 12 elicoptere Sea Knight si CH 53 Sea Stallion, precum si elicoptere convertibile in avioane rapide V-22 Osprey, capabile sa aterizeze in orice conditii.

Uriasul portavion are 1400 de cabine, care asigura cazarea pentru intreg Corpul Expeditionar 24 al marinei americane. Grupul de atac mai cuprinde nava USS Mesa Verde, la bordul careia se afla 800 de puscasi echipati pentru debarcare rapida, precum si nava USS Ashland, cu 400 de puscasi si 102 militari specializati in actiuni de comando, pentru operatiuni in spatele liniilor inamice. USS Ashland a fost in 2005 tinta unui atac marca Al Qaeda, cu rachete Katiusa. Nava se afla pe atunci in portul iordanian Aqaba, aflat in apropierea portului israelian Eilat. Una dintre rachete a explodat in aeroportul Eilat. Nava a reusit sa iasa din port la timp pentru a evita sa fie lovita in plin, potrivit Debkafile.

Iranul acuza CIA de razboi psihologic

Aceste noi intariri reprezinta o injectie masiva de forte navale, aeriene si terestre care completeaza Armada americana desfasurata in ultimele luni in Golful Persic, Marea Rosie si Oceanul Indian. Grupul de atac condus de portavionul Harry S. Truman, format din 12 nave de lupta, se indreapta, prin Marea Arabiei, spre Chah Bahar, cea mai mare baza navala a Gardienilor Revolutiei, aflata in apropierea granitei dintre Iran si Pakistan. Baza adaposteste si cele multe dintre unitatile speciale de comando ale Iranului. Tot in Marea Arabiei patruleaza si Grupul de Atac condus de portavionul USS Dwight D. Eisenhower.

Pe de alta parte, Iranul acuză Agenţia Centrală de Informaţii din SUA că poartă "un război psihologic", subliniind că CIA ştie că programul nuclear iranian nu are scopuri militare, relateaza Mediafax. Teheranul a făcut acest anunţ după declaraţiile directorului CIA, Leon Panetta.

"Acest gen de declaraţii fac parte dintr-un război psihologic lansat pentru a se forma o viziune negativă asupra activităţilor nucleare paşnice ale Iranului", a reacţionat purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Ramin Mehmanparast. "Oficialii militari americani şi în special serviciile de informaţii ştiu mai bine decât oricine că programul nuclear iranian nu are scopuri militare", adaugă oficialul iranian.

Duminică, Leon Panetta a declarat că Iranul dispune de suficient uraniu îmbogăţit pentru a fabrica două arme nucleare, adăugând că această ţară poate obţine o bombă atomică în doi ani.

Ahmadinejad trage de timp

Iranul a amânat până în luna august negocierile cu marile puteri privind controversatul său program nuclear, ca o măsură de retorsiune faţă de adoptarea de noi sancţiuni împotriva Teheranului, a declarat luni preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad, care a condiţionat reluarea discuţiilor în respectivul dosar, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.
"Întârziem negocierile din cauza relei lor conduite şi a adoptării unei noi rezoluţii" de către Consiliul de Securitate al ONU, care sancţionează Iranul din cauza refuzului său de a pune capăt acţiunii de îmbogăţire a uraniului, a răspuns şeful statului iranian, la o întrebare formulată într-o conferinţă de presă la Teheran.

"Nu vor avea loc negocieri înainte ca luna (iraniană) Mordad să ia sfârşit (22 august) la mijlocul Ramadanului", luna postului musulman. "Este amenda pe care ei (occidentalii) trebuie să o plătească pentru a învăţa ce este politeţea şi cum trebuie să te adresezi celorlalte naţiuni", a continuat preşedintele iranian, referindu-se la sancţiunile votate la 9 iunie de Consiliul de Securitate al ONU împotriva Iranului, pe care îl acuză de lipsă de transparenţă şi cooperare în programul său nuclear.

Mahmoud Ahmadinejad a afirmat că discuţiile Iranului cu aşa-numitul ''Grup de la Viena" (SUA, Rusia, Franţa), desfăşurate sub egida Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) şi care se referă la un eventual schimb de combustibil nuclear, ar trebui să mai includă Brazilia şi Turcia.

"Suntem gata la un schimb de combustibil pe baza Declaraţiei de la Teheran", semnată în primăvara acestui an de Iran, Turcia şi Brazilia, a spus Ahmadinejad. "Componenţa negocierilor trebuie schimbată", inclusiv la discuţiile cu G5+1 (cele cinci state membre permanente ale Consiliului de Securitate al ONU: China, Franţa, Marea Britanie, Rusia, SUA), plus Germania, până acum principalul interlocutor al Iranulului în dosarul său nuclear, a continuat preşedintele iranian.

De asemenea, marile puteri trebuie să explice "care este scopul negocierilor" şi să-şi "precizeze cu claritate poziţia privind armele nucleare pe care le posedă regimul sionist", a conchis Ahmadinejad, citat de Agerpres.

Sorin Avram

sursa:agentia.org

A TREIA DEPRESIUNE ECONOMICA? STIRI DIN CE IN CE MAI " BUNE"

Avertisment : Economia globală riscă să intre în cea de-a treia Depresiune

Paul Krugman

Paul Krugman acuză guvernele că ţin predici despre „strângerea curelei“ când, de fapt, problema este consumul nesatisfăcătorEconomistul Paul Krugman atrage atenţia că economia globală ar putea traversa o nouă perioadă de depresiune şi că guvernele ar trebui să fie preocupate de consumul în scădere şi de deflaţie. Preţul convingerii guvernelor, că o mărire a impozitelor şi o scădere a consumului vor conduce la creştere economică, va fi plătit de zeci de milioane de şomeri.

Recesiunile sunt ceva obişnuit, depresiunile sunt rare. Există doar două perioade în istoria economică a lumii care, la vremea lor, au fost etichetate pe scară largă ca „depresiuni": anii de instabilitate şi deflaţie care au urmat panicii din 1873 şi, respectiv, anii de şomaj generalizat ulteriori crizei financiare din 1929-1931.

Nici Lunga Depresiune a secolului al XIX-lea şi nici Marea Depresiune a secolului XX nu au fost perioade de scădere continuă - ba chiar din contră, ambele au avut intervale în care economia a crescut. Numai că acele episoade de ameliorare nu au fost niciodată suficiente pentru a reface daunele prăbuşirii iniţiale.

Şi au fost, de fiecare dată, urmate de noi căderi. În prezent, mi-e teamă că ne aflăm în stadiile incipiente ale celei de-a treia depresiuni. Va fi probabil mai asemănătoare Lungii Depresiuni decât mult mai gravei Mari Depresiuni, însă costurile pentru economia mondială şi, mai presus de orice, pentru milioanele de vieţi afectate de absenţa joburilor, vor fi imense.

Această a treia depresiune va fi, în primul rând, un eşec politic. În toată lumea - şi cel mai recent la dezamăgitoarea întâlnire G20 de weekendul trecut - guvernele sunt obsedate de inflaţie când adevărata problemă este, de fapt, deflaţia. Guvernele ţin predici despre „strângerea curelei", când de fapt problema este consumul nesatisfăcător.

Nu ne-am învăţat lecţiile istoriei

În 2008 şi 2009, părea că ne-am însuşit lecţiile istoriei. Spre deosebire de predecesorii lor, care au crescut ratele dobânzii în faţa crizei financiare, actualii lideri ai Rezervelor Federale (SUA) şi ai Băncii Centrale Europene au redus ratele dobânzii şi au susţinut piaţa creditării.

Spre deosebire de guvernele din trecut, care au încercat să echilibreze bugetele în faţa unei perspective de prăbuşire a economiei, guvernele din ziua de azi au permis acumularea de deficite. Politici mai bune au ajutat lumea să evite colapsul complet: recesiunea provocată de criza financiară părea că s-a încheiat vara trecută.

Istoricii viitorului ne vor spune, însă, că acesta nu a fost finalul celei de-a treia depresiuni, la fel cum nici trendul ascendent din 1933 nu a fost sfârşitul Marii Depresiuni. În cele din urmă, şomajul - în special cel pe termen lung - rămâne la niveluri care, nu cu mult timp în urmă, ar fi fost considerate catastrofale. Mai mult, nu prezintă semne de scădere prea rapidă, iar atât Statele Unite cât şi Europa sunt ameninţate de capcane deflaţioniste în stilul Japoniei.

În faţa acestei imagini sumbre, te-ai fi aşteptat ca factorii de decizie şi reglementare să-şi dea seama că nu au făcut destul pentru a stimula revenirea economiei. Dar nu: în ultimele luni am asistat la o incredibilă reactivare a principiilor ortodoxe ale banilor raportaţi la aur (ori la alte active tangibile) sau ale bugetului echilibrat.

La nivelul retoricii, resuscitarea acestei „religii" de modă veche este cea mai evidentă în Europa, unde oficialii par să-şi fi adunat argumentele de discuţie din lista discursurilor lui Herbert Hoover, inclusiv convingerea că o mărire a impozitelor şi o scădere a consumului va conduce la creştere economică, alimentând încrederea mediului de afaceri.

Practic, însă, America nu o duce mult mai bine. Rezervele Federale par conştiente de riscurile deflaţioniste, dar asta nu înseamnă că intenţionează să le abordeze altfel decât făcând... absolut nimic. Administraţia Obama înţelege pericolele austerităţii fiscale premature, însă pentru că republicanii şi democraţii conservatori din Congres nu vor autoriza acordarea de ajutor suplimentar pentru guvernele statale, acea austeritate va veni oricum, sub formă de tăieri de la buget, atât la nivelul statelor cât şi la nivelul administraţiilor locale.

Conservatorii invocă problema greciei

De ce această schimbare a politicilor? Pentru a-şi justifica acţiunile, conservatorii puţin deschişi la compromisuri invocă adesea problemele cu care se confruntă Grecia şi alte ţări din Europa. Şi este adevărat că investitorii în titluri de stat au întors spatele guvernelor cu deficite serioase. Dar nu există nicio dovadă că austeritatea fiscală pe termen scurt, pe fondul unei economii aflate în depresiune, poate restabili încrederea investitorilor.

Chiar din contră: Grecia a fost de acord să impună un regim de severă austeritate doar pentru a se trezi că riscul datoriei sale a crescut şi mai mult. Irlanda a impus scăderi dramatice în sectorul public, doar pentru a fi considerată de către pieţe mai riscantă chiar şi decât Spania, o ţară mult mai puţin dispusă să înghită „pilula amară" a politicilor conservatoare.

Este ca şi cum pieţele financiare ar înţelege ceea ce factorii decizionali par să nu reuşească: chiar dacă responsabilitatea fiscală pe termen lung este importantă, scăderea consumului în mijlocul unei depresiuni - măsură care adânceşte depresiunea şi deschide drum liber inflaţiei - este o acţiune care se va întoarce împotriva statului care a întreprins-o.

Pe Aceeaşi TemăEgemen Bagiş, negociatorul turc cu UE: "Turcia poate asigura Europei statutul global dorit"Bancherii caută artificii pentru a evita taxeleObama aplică cea mai dură reformă băncilortaguripaul krugmandepresiuneguvernmarea depresiuneprincetonNu cred că este vorba despre Grecia - sau despre orice apreciere realistă a compensaţiei între deficite şi locuri de muncă. Mai degrabă este vorba despre o victorie a unor principii ortodoxe care au prea puţin de-a face cu analiza raţională. Deviza principală: faptul că suferinţa oamenilor reprezintă modul ideal de a-ţi arăta calităţile de lider în vremuri de criză.

Cine va plăti preţul acestei victorii a ortodoxiei economice? Răspunsul este simplu: zeci de milioane de şomeri, dintre care mulţi vor rămâne ani la rând fără slujbă, iar unii nu vor mai ajunge să lucreze niciodată.

Traducere şi adaptare Diana-Florina Cosmin

"Chiar dacă responsabilitatea fiscală pe termen lung este importantă, scăderea consumului în mijlocul unei depresiuni este o acţiune care se va întoarce împotriva statului care a întreprins-o."
Carte de vizită

Paul Krugman (57 de ani) este laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2008 pentru „modelele de comert şi localizarea activităţii economice".

Este profesor de economie şi relaţii internaţionale la Universitatea Princeton şi este renumit pentru teoriile sale în domeniul „noului comerţ" şi al crizelor valutare, fiind considerat unul dintre cei mai influenţi 50 de economişti ai lumii contemporane.

sursa: adevarul.ro

STIRI SI PROFETII DESPRE CEL DE-AL TREILEA RAZBOI

Turcia, Rusia si Ucraina vor sa creeze Alianta de securitate a Marii Negre

Ministrii Apararii din Turcia, Rusia si Ucraina intentioneaza sa creeze o noua alianta de aparare a regiunii Marii Negre, scrie publicatia turceasca Hurriyet. Convorbirile intre cele trei tari se desfasoara de o perioada mai indelungata, dar ele au fost restabilite in timpul presedintelui ucrainean Iuscenko si reinnoite in perioada mandatului actualului presedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, citeaza agentia Rosbalt. Potrivit publicatiei turcesti, inca nu se stie care va fi reactia NATO la crearea unei noi aliante, avand in vedere ca Turcia este si membra NATO. La mijlocul lunii iulie, seful statului major turc, generalul Ilker Basbug, va merge intr-o vizita oficiala la Moscova, pentru a fi discutate toate detaliile legate de aceasta problema. Cu toate acestea, expertii nu vad ina „nimic serios” in Tratatul Marii Negre. Chiar daca se duc unele negocieri, ele nu vor contrazice strategiile NATO. De asemenea, se precizeaza ca Flota Rusiei si a Ucrainei efectueaza exercitii comune cu NATO deja de mult timp, astfel incat UE nu ar avea de ce sa reactioneze negativ.

O alianta militara cu Turcia ar permite Rusiei sa actioneze mai activ in zona Marii Mediteranene, scrie ArmeniaToday, citand publicatia Versia.ru. Pe de alta parte, depinde de Romania si de Bulgaria daca vor renunta la ambitiile lor privind Marea Neagra, pentru ca Rusia sa preia rolul de „politist” in bazinul Marii Negre, anuland astfel eforturile in acest sens ale SUA.

Cu toate acestea, nu este exclus faptul ca Ankara, care a avut in ultima perioada relatii tot mai tensionate cu SUA si Israel, sa incerce sa-si santajeze partenerii, dandu-le de inteles ca si-ar putea schimba politica in regiune.

Asta a fost stirea. Sa vedem acum profetiile :

Profetia Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr

La sapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaielitii si agarenii, adica cei ce se trag din Agar si din Ismail, care sunt turci si vor inconjura zidurile cetatii Vizantiei (Constantinopolul), si vor aduna toate neamurile in cetatea de pe sapte munti. Cata urgie cand te va inconjura multimea de oameni, si te vor stapani ca pe un lucru de nimic, si zidurile cele frumoase vor cadea ca un smochin putred si va calca pruncul asupra ta, adica Ismail. Si va pune asupra ta sceptrul ? Si va pune mainile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Si cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar dupa aceea se va ridica sarpele cel adormit, si va bate pe prunc si haina lui cea imparateasca imbracandu-o, numele lui se va slavi intru bune vestiri. Iar fiii pierzarii intarind razboiul, vor da fetele lor catre apusul soarelui. Si vai de tine cetate de pe sapte munti! Va da sarpele cel adormit moarte cuvioasa, si va stapani asupra cetatii, de pe sapte munti neamul cel plavit cinsprezece ani. Si vor da in ea si vor manca din ea multi spre izbandirea sfintelor. Si vor stapani la rasarit trei purtatori de grija, si la apus oarecare purtatori de grija (Germania n.n.), si cu el impreuna se vor scula sapte lupi, la fel de salbateci (care sunt cele sapte puteri). Lupi se intelege, unde este neamul cel biruitor. Si vor bate pe ismaeliteni si-i vor goni pana la colonie, care se intelege ca este locul mutarii. Si vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultatoare credintei lor, si-i vor imparti cu graba si manie. Partea cea dintai va ierna la Efes, a doua parte la Magulinii, a treia parte la marginea tarmului marii la Pergam (langa Smirna) si a patra in Bitinia. Si vor insira vase multe pe apa, si vor calca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care sed in unghiurile Ostrovului, si se va ridica Filip cu 18 limbi (state), si se vor aduna la Constantinopol si vor porni razboi cum nu a mai fost vreodata. Si vor alerga pe ulitele cetatii si multa varsare de sange se va face, incat va curge sangele ca paraiele; si se va tulbura marea pana in adanc. ..............

Profetia unui anonim (1054 d.Hr.)
...............
Deznadejde generala pe pamant.
17. Batalia a sapte state in Constantinopol. Un macel de trei zile si trei nopti. Biruinta celui mai mare stat contra celor 6 state.
18. Alierea celor 6 state contra celui de al saptelea stat; trei zile si trei nopti macel.
19. Oprirea razboiului de catre un inger si predarea orasului grecilor.
20. Revenirea latinilor (romano-catolicilor) la credinta cea dreapta ortodoxa.
21. Prigonirea credintei ortodoxe de la Rasarit pana la Apus.
22. Frica si spaima acestora provocata de barbari.
23 Destituirea papei si proclamarea unui patriarh peste toata Europa.
24. In 55 de ani sfarsitul necazurilor. Iar al saptelea nu este necajit, nu este exilat, revenind in bratele mamei celei iubitoare (Biserici).

Fragment din cartea: Profetii despre Antihrist de Skartsiuni Dimitriu

Ieromonahul Agatanghel, care a trait 79 de ani, pe la 1298, a vazut o infricosatoare vedenie despre cele ce se vor petrece in viitor, pe care le-a si scris. Noi vom relata aici ceea ce priveste tara noastra (Grecia n.t.).

Grecia va fi luata de la turci, teatrul jafurilor si a distrugerilor. Poporul si cei care conduc se vor gasi in stramtoare. Dar dupa aceea un popor din Rasarit va veni spre partile de nord ale Greciei. Unit revenindu-si in sine din tulburarea invadatorilor vor iesi cu toata armata impreuna si vor alunga pe turci nu numai din Grecia, ci si din intreaga Europa. Unii turci gasind refugiu numai la Mecca (Marul rosu). Iar Constantinopolul va deveni din nou capitala Greciei.
Ciocnire ampla in Palestina. Distrugerea Rusiei

Suntem datori sa lamurim ca distrugerea Rusiei si ciocnirea armata din Palestina nu este aceeasi cu lupta de la Armaghedon, a conflagratiei mondiale de la sfarsit, cand va fi desfiintat statul lui Antihrist si va urma triumful credinciosilor.

Iezechiel profeteste ca puterile care se vor ciocni in Palestina, vor veni din "hotarele de la miazanoapte" (Iez.38, 6), iar cele de la Armaghedon din "lumea intreaga" (Apoc.16, 14), asadar din toate partile lumii. "Si i-a strans la locul ce se cheama in evreieste Armaghedon" (Apoc.16, 16). Vrednic de insemnat ca Armaghedonul va fi in Palestina, in muntele Carmel si consuma cu a saptea plaga din Apocalipsa.

Ce se profeteste aici este un conflict care are in frunte pe rusi, si constitute urmarea luptei din Constantinopol. El se alatura celui de-al treilea razboi mondial, care va premerge in orice caz lui Antihrist. Cu aceasta sunt de acord toate profetiile, si ale Sf. Parinti si ale Vechiului si Noului Testament. Astfel, inaintemergatorii lui Antihrist contribute intr-un mod inimaginabil la provocarea celui de-al treilea razboi mondial, precum si a luptei de la Armaghedon, fiindca astfel vor crede lui Antihrist mult mai usor decat lui Dumnezeu.

Vom relata profetia lui Iezechiel, aici existand in paralel profetiile lui Isaia si ale Apocalipsei. Toate acestea petrecandu-se dupa adunarea evreilor din toate partile lumii in Palestina. Dupa cum este cunoscut de la anul 70 d.Hr. abia in 1948 s-a constituit statul evreu in Palestina. "Asa zice Domnul: Iata, Eu sunt impotriva ta, God, printul lui Ros... si in anii de pe urma vei veni in tara izbavita de sabie, ai carei locuitori au fost adunati dintr-o multime de popoare, in muntii lui Israel" (Iez.38, 8). Profetia vorbeste clar pentru repatrierea evreilor in pamantul stramosesc. Si profetia continua. (Evemmentele acestea au fost scrise amanuntit la Iezechiel capitolele 31 si 39). "Si tu te vei ridica cum se ridica furtuna, si te vei duce ca norii, ca sa acoperi tara, tu si toata oastea ta si multe popoare impreuna cu tine... Si vei pleca de la locul tau, din hotarele de la miazanoapte, tu si multe popoare impreuna cu tine, toti calari pe cai, tabara mare si ostire nenumarata, si te vei impotrivi poporului Meu, impotriva lui Israel, ca un nor care acopera pamantul" (Iez.38, 9, 15-16). Descriere este amanuntita, o armata foarte puternica, arme rapide ca norii, in mod evident avioanele si rachetele, iar provenienta din armata de la miazanoapte. "Si in ziua aceea cand God va veni impotriva tarii lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, mania Mea se va aprinde pe fata Mea... in ziua aceea va fi un mare cutremur in tara lui Israel. Atunci vor tremura inaintea Mea pestii marilor..." (Iez.38, 18-20). Asadar se vor cutremura pestii marilor, pasarile cerului, animalele si toate taratoarele si oamenii, iar stancile se vor darama si toate casele: "si se vor prabusi muntii, stancile se vor darama si toate zidurile vor cadea la pamant". (Eventual occidentalii vor ataca pe rusi cu arme nucleare in care vor pieri si aceia evident.) "Si voi chema impotriva lui toata frica, zice Domnul; sabia fiecarui om va fi impotriva fratelui sau. Si-l voi pedepsi cu moarte si varsare de sange; voi varsa asupra lui si taberelor lui si asupra multor popoare care sunt cu el, ploaie potopitoare si grindina de piatra, foc si pucioasa..." (Iez.38, 21-22).

Rusii vor infrunta acolo multe popoare carora le va produce multa frica. Pana la urma va fi distrusa de o ploaie de foc si de grindina de piatra. Asadar bombele nucleare care vor veni dinspre Occident sau alte feluri de arme. Mai mult, capitolul 39 de la Iezechiel descrie si curatirea pamantului Palestinei de nenumaratele cadavre ale rusilor si a celor dimpreuna cu ei. In rezumat (Iez.39, 11-16) avem: In ziua aceea voi da lui Gog loc de mormant, in Israel, in valea trecatorilor (Abarim), la rasarit de Marea Moarta, acolo voi ingropa pe Gog si toata tabara lui si voi numi locul acela "valea taberei lui Gog". Sapte luni ii va ingropa Israel ca sa curate tara, tot poporul ii va ingropa...

Aceasta este in acord cu protetia pentru sfarsitul rusilor si al treilea razboi mondial cu efecte distrugatoare in toate tarile lumii: America, Rusia, Europa, fiindca in acord cu alte profetii "orasele vor ajunge pustii" (profetia Sf. Cosma al Etoliei) si profetia lui Isaia. Oamenii vor fugi in munti unde mai usor se vor putea mantui.

"Si a ars din pamant a treia parte, si a ars din copaci a treia parte, iar iarba verde a ars de tot" (Apoc.8.7)

Acelasi lucru il profeteste si Sf.Cosma al Etoliei, precum si alti barbati sfinti
....
Pornind de la corelatia si paralelismul profetiilor precedente, dar si de la multe alte profetii ale Vechiului si Noului Testament, pe care nu le putem cuprinde pe toate in aceasta lucrare, apare fara fortare concluzia ca se asteapta:
a) distrugerea Turciei
b) ciocnirile armate intre Rusia si armatele occidentale pe teritoriul Turciei, in preajma Constantinopolului,
c) ciocnire ampla pe teritoriul Palestinei,
d) distrugerea rusilor si mari distrugeri multor state. Turcia sprijinindu-se pe statele din Occident crede ca este un semn mare, dupa cum prevestesc si profetiile. "Un semn mare pentru agareni" (profetia unui anonim). Aceasta va provoca cea mai mare neliniste. Ura care exista de secole contra grecilor, ocuparea cu nemaivazute grozavii pentru vremurile noastre, indiferenta pentru hotararile organismelor internationale, probleme la granita cu Rusia, aversiuni crescande fata de Grecia.

Asadar candva va iesi din granitele ei, cand isi va da pe fata cruzimile si salbaticiile care au fost comise pana astazi impotriva tuturor popoarelor, dar mai ales impotriva poporului grec ortodox. Rusia care isi va reglementa problemele interne si externe, va merge impotriva turcilor, dupa cum ne informeaza multe din profetii, si-i va obliga pe turci la o retragere precipitata. Vezi profetia unui anonim, cea de pe mormantul Sf. Constantin cel Mare, a lui Leon cel Intelept, Agatanghel, Cosma al Etoliei. "Inving popoarele ortodoxe si distrugerea totala a agarenilor (turcilor) de catre ortodocsi" (Profetia unui anonim). "Urmeaza distrugerea Turciei si apoi triumful Bisericii Apostolice" (Profetia lui Agatanghel). "Iara neamul cel plavit cu celelalte puteri intr-o unire pe Ismael va zdrobi desavarsit" (Profetia de pe mormantul Sf. Constantin cel Mare).
Dupa distrugerea Turciei de catre rusi, armatele rusesti controland marea Egee si stramtoarea Bosfor se vor indrepta spre Siria si Palestina, dupa cum ne spun alte profetii din Vechiul Testament, inaintand prin aer si pe mare.

Atunci coalitia Occidentala nu va ramane indiferenta fata de aceasta amenintare a Rusiei. Occidentul va incerca cu ajutorul celor sase state ca sa ocupe Constantinopolul si sa distruga flota ruseasca. Vor invinge rusii, dupa cum fara greseala s-a profetit de multe veacuri. "Batalia a sapte state in Constantinopol. Biruinta celui mai mare stat contra celor sase state" (Profetia unui anonim la 1054 d.Hr.).

Un timp se mijloceste refacerea si pregatirea puterilor occidentale si incercarea de a rezolva pasnic problema ocuparii Dardanelelor si a Constantinopolului. "Vor incerca ca cel ce rezolva cu condeiul, dar nu vor putea, de 99 de ori cu razboi si o data cu condeiul" (Profetia Sf. Cosma al Etoliei). Si continua Sf.Cosma: "Daca problema se va rezolva cu razboi vor patimi multe distrugeri". Mai mult, dupa cum profeteste Metodie, vor hotari pentru problema orasului trei "imputerniciti", asadar trei comisari ai marilor puteri. Pentru aceasta si Sf.Cosma al Etoliei zice: "Daca vor cadea de acord cele trei puteri nimic nu va patimi".

Cu toate acestea rusi, dupa ce vor stapani 5 sau 6 luni Constantinopolul nu vor accepta sa-l predea si, dupa cum profeteste Sf. Metodie, va pune in miscare multe state din Europa Occidentala si vor invada Asia Mica. Iar multe armate vor fi conduse in mijlocul teritoriului Greciei. In sfarsit 18 state se vor ciocni in Constantinopol. Caci va veni de la Apus Filip cel Mare cu 18 limbi si se vor bate atat de mult si cumplit incat va curge sangele ca paraiele si apa Bosforului va fi ca sangele de rosie.

Atunci rusii se vor retrage spre Palestina, unde dupa aceea organizandu-se popoarele dimprejur va incepe razboiul distrugandu-se unele pe altele; ca sa se adevereasca, dupa cum s-a scris, profetiile Vechiului Testament, precum vom arata in continuare.
....
Alte profetii:

Cand va incepe razboiul cel mare?

Cea mai fierbinte si interesanta intrebare pentru multi este, sigur, cand va incepe razboiul cel mare, cel pe care noi il asteptam, al treilea razboi mondial.

Desi in Sf. Scriptura nu este fixata data, exista profetii ale Sf. Parinti care ne pun in ispita de a relata si a corela elementele existente si "semnele" vremii, pentru ca sa facem cel putin un calcul, care nu reduce cu nimic incertitudinea cititorului.

Este inutil sa spunem ca, oricate calcule s-au facut, ramane esentiala datarea de la profetul Daniel. Nu putem condamna pe niciunul din cei care au incercat sa faca aceste calcule, dar este preferabil ca sa se asculte avertismentul: "pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia lui Dumnezeu"; chiar si cu o cronologie gresita, decat sa nu ascultam nimic si sa fim indiferenti fata de evenimentele ce vor veni. Important de retinut este ca evenimentele acestea, in sine, nu se schimba. Ele vor veni negresit. Toate profetiile se vor implini la vremea lor.

Exista o profetie a cuviosului Nil, care a sihastrit in muntele Athos inainte de anul 600. Cuviosul Nil profeteste ca "pe la anul 1900 mergand spre jumatatea mileniului al optulea, de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut ..." De asemenea exista profetia cuviosului Nil, care zice ca "dupa 1913 trecand 79 de ani se vor savarsi cele mai mari rele, inaintea venirii lui Antihrist, ani de la facerea lumii 7500..."

Si in vedenia Sf. Nifon se relateaza ca Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii, S-a oprit si si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: "Voi curma la mijloc veacul acesta", adica veacul cel care este plin de pacate si semnificand 7500. Exista multe astfel de marturii.

Sf. Cosma al Etoliei relateaza despre razboiul cel mare: "Va inceta veacul al optulea cand vor fi acestea", adica la jumatatea dintre 7000 si 8000. El a zis ca razboiul va veni cand vor coincide doua sarbatori impreuna.

Intr-adevar in 1912 Pastile a coincis cu sarbatoarea Buneivestiri, iar Epirul a fost eliberat.

Exista si alta profetie a sfantului, care relateaza evident despre razboiul general pentru care sunt consacrate multe profetii. "Cand vor coincide doua veri si doua sarbatori impreuna". Asadar, cand dupa o perioada de seceta va urma sarbatoarea Pastelui si Buneivestiri. Astfel sarbatorirea impreuna a coincis in 1991.

Daca, asadar, presupunem ca datele puteau mijloci, gresim, indiferent cat de putin, pentru mijlocul acestor veacuri; atunci este justificata retinerea cuiva, fata de data realizarii evenimentelor care s-au profetit.

Daca cunoastem ca anul 5508 este data nasterii lui Iisus, atunci 1992 va fi anul pe care-l cautam. Fiindca 5508 (de la facerea lumii pana la nasterea lui Iisus) + 1992 = 7500.

Este inutil ca sa subliniem ca anului 1992 i se face reclama, dintr-o pura intamplare, stranie(?), ca fiind inceputul unei noi ere.

Si parintele Paisie Aghioritul a avut o proorocie. Mai intai prezentarea faptelor

Eufratul seaca, Irakul sufera. Debitul Eufratului este considerabil mai mic fata de alti ani, din cauza politicilor privind apa ale Turciei si Siriei, a secetei din ultimii doi ani, dar si din cauza folosirii necorespunzatoare a resurselor de catre Irak. Oficialii cred ca, in viitorul apropiat, acesta s-ar putea reduce chiar la jumatate. Scaderea debitului acestuia a dus la naruirea a numeroase ferme aflate de-a lungul lui, a saracit pescari si a dus la abandonarea oraselor de pe malurile sale, fermierii mutandu-se la oras pentru a cauta de lucru. Seceta a cuprins tot Irakul insa. Astfel, in zona nordica, de obicei scaldata de precipitatii bogate, culturile de grau si orz sunt cu 95% mai reduse decat de obicei iar palmierii si livezile de citrice din est au fost deja distruse de arsita. Nivelul precipitatiilor a fost scazut pe parcursul ultimilor doi ani, lasand rezervoarele goale, iar oficiali americani au prezis ca productia de grau si orz va fi cu putin peste jumatate fata de cea de acum doi ani, in contextul in care Irakul era odata cel mai mare exportator de cereale din lume, scrie Campbell Robertson intr-un reportaj pentru The New York Times, citat de HotNews.

NOTA:
Probabil că mulţi dintre voi aţi citit cartea Apocalipsei şi profeţiile cu privire la râul Eufrat şi viitorul război mondial numit “Armaghedon”. În afară de aceasta există mai mulţi părinţi înduhovniciţi care luminaţi de harul lui Dumnezeu au făcut tâlcuiri la Apocalipsă descoperind multe dintre tainele cuprinse în versetele din “Apocalipsă”. Unul dintre aceşti minunaţi părinţi este Cuviosul Părinte Paisie Aghioritul un monah aghiorit cu viaţă sfântă care a vieţuit în Sfântul Munte Athos. Mulţi pelerini care l-au vizitat pe Părintele Paisie l-au întrebat despre ce va fi în vremurile de pe urmă dacă noi trăim acele vremuri, cele scrise la Apocalipsă, cerându-i sfatul şi în multe alte probleme cu care se confruntau. Părintele fiind un adevărat trăitor întru Hristos, nu odată, a răspuns nedumeririlor celor cel căutau pentru sfat. Aceste îndrumări ale părintelui fiind descoperite de la duhul sfânt sunt de un real folos duhovnicesc. Unele dintre acestea s-au tipărit în cărţi care apoi au fost publicate iar altele s-au transmis de la un credincios la altul prin viu grai.
În cele ce urmează vom reda câteva profeţii ale părintelui Paisie, dar înainte de aceasta vom încerca se dezbatem un alt eveniment care este strâns legat de ceea ce a profeţit părintele.

Mai exact despre ce este vorba….În Turcia de mai mulţi ani a fost pus în aplicare proiectul Anatoliei de Sud-Est(GAP). Acest proiect îşi propune să transforme radical conditiile în aceasta regiune, prin crearea unui vast sistem de irigare. Este printre cele mai mari proiecte din Europa si unul dintre cele mai importante din lume. GAP acopera 13 proiecte incluzand 22 de baraje, 19 hidro centrale electrice de-a lungul Eufratului dar si de-a lungul Tigrului plus un canal de irigare lung de 630 de kilometri. În afară de asta, proiectul mai cuprinde investiţii în infrastructura rurală şi urbană, agricultură, transporturi, industrie, educaţie, sănătate, locuinţe şi turism.

Iniţial finalizarea proiectului era programată pentru anul 2005 dar lipsa de fonduri la care s-au adăugat o serie de probleme apărute pe parcurs au întârziat finalizarea, termenul fiind prelungit până în anul 2010. Proiectul a provocat mai multe neînţelegeri cu cele două state vecine ale Turciei, Siria şi Irak. Printre aceste neînţelegeri cea mai accentuată este reducerea fluxului de apă, râurile Tigru şi Eufrat fiind importante surse de apă pentru cele două state. În ianuarie 1990 lucrările demarate de turci au redus cu 75% fluxul de apă pentru cele două state. Astfel, Irakul şi Siria au semnat un protocol cu Turcia care să le garanteze un minim de debit de 654 de metri cubi pe secundă. Totuşi până în momentul de faţă guvernele celor două state şi-au exprimat rezeva cu privire la proiectul GAP. Banca Mondială a refuzat să acorde fonduri pentru acest proiect până ce Turcia îşi va soluţiona neînţelegerile cu Siria şi Irak. Cu toate acestea proiectul s-a bucurat de sprijin financiar din partea marilor corporaţii turceşti. La final va fi posibila irigarea unei suprafete de 1.7 milioane hectare şi generarea unei energii hidroelectrice 27 miliarde kwh/an cu o capacitate instalata de peste 7460MW. Terenul total care trebuie irigat corespunde la 20% din totalul terenului irigabil din punct de vedere economic al tarii in timp ce productia anuala de energie constituie 22% din potentialul hidro-energetic al Turciei. Potrivit previziunilor, la terminarea proiectelor de irigatii, cresterea productiei va fi de 90% la grau, 43% la orz, 600% la bumbac, 700% la tomate, 250% la linte si 167% la vegetale.În prezent proiectul este finalizat în proporţie de 70%, urmând ca în 2010 să fie gata.

Se mai crede şi faptul că numele de Eufrat provine din persana veche Ufratu sau din avestană *hu-perethuua, însemnând “potrivit pentru traversat” (din hu-, însemnând “bun”, şi peretu, însemnând “vad” ) – conform Wikipedia.

Să vedem acum ce spune Părintele Paisie Aghioritul:

“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, adică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii.

(din cartea “Stareţii despre vremurile din urmă”)

“Turcii ne vor lovi dar Grecia nu va suferi prea mult. Nu va trece mult timp dupã atacul turcilor si rusii îi vor lovi pe turci si îi vor cãsãpi. Asa cum rupi o coalã de hârtie tot asa va fi sfâsiatã Turcia. O treime din turci vor fi ucisi, o treime se vor încrestina, si o treime va merge în adâncurile Asiei. Folosirea apelor Eufratului de cãtre turci pentru irigatii va fi o preînstiintare ca a început pregãtirea marelui rãzboi care va urma. Dupã destrãmarea Turciei, Rusia, va continua rãzboiul pânã va ajunge în Golful Persic si îsi va opri trupele lângã Ierusalim. Atunci puterile occidentale îi vor soma pe rusi si le vor da 6 luni. Rusia însã nu-si va retrage trupele si atunci puterile occidentale vor începe sã aducã trupe pentru ai ataca pe rusi.

Rãzboiul care va izbucni va fi mondial si in cele din urmã vor pierde rusii. Se va vãrsa mult sânge. Marile orase vor deveni ruine. Dar noi, grecii, nu vom participa la acest rãzboi. Toti cei din jurul nostru se vor sfâsia unii pe altii, însã noi vom sta de-o parte.”

(din cartea “Cuviosul Paisie Aghioritul – Mărturii ale închinătorilor”, Nicolae Zurnazoglu)

În continuare urmează un text mai amplu ce cuprinde câteva profeţii ale Părintelui Paisie Aghioritul precum şi modul în care trebuie să ne raportăm la profeţiile sfinţilor: Odată un frate evlavios a hotărât să de-a la o parte ruşinea şi să îi pună Stareţului cele mai grele întrebări. Aşadar, el a întrebat despre tema eshatologică. În acel timp se vorbea mult despre antihrist, se editau multe cărţi şi era o încurcătură nemaipomenită. Din fericire, pe atunci Stareţul a scris broşura “Semnele vremurilor” şi a explicat starea lucrurilor, altfel şi astăzi, mulţi ar fi fost dezorientaţi .

Pentru început el l-a sfătuit pe frate să nu se ocupe prea mult de problemele eshatologice, deoarece dacă – să zicem – îl va lovi o maşină şi va muri, atunci pentru el de acum s-a săvârşit a Doua Venire. Ulterior, deoarece fratele era bine informat – şi, fireşte, cu bune intenţii -, pe parcursul discuţiilor, continua să vorbească despre evenimentele înfricoşătoare care îl aşteaptă în viitor, într-un fel îngrozind interlocutorii. Stareţul, cu toate că fratele nu i-a spus nimic în prealabil, a zis:

- Fii atent şi nu speria oamenii!

Referindu-se la cele două pascalii, a spus că aceasta s-a întâmplat în anul 1912, când a fost eliberată Macedonia. Despre anumite proorocii a spus că felul în care acestea ni se transmit e legat de grave dificultăţi – ele se păstrează oral s-au pe foi semişterse. De aceea deseori sunt şterse sau încurcate.

În curând au venit şi alţi vizitatori şi, spre deziluzia, fratelui au schimbat tema discuţiei. Totuşi, Stareţul a reuşit să spună unele lucruri despre turci.

- Mulţi greci se tem de turci, deoarece populaţia lor e mai numeroasă cu multe milioane. De fapt, aceasta nu are nici o importanţă. Important e că ajutorul lui Dumnezeu vine la cel drept.

Duşmanii noştri o păţesc precum lupii. Lupul, apropiindu-se de o turmă de oi, se apropie încetişor, ca să nu fie simţit. Şi, cu toate că este sălbatic şi puternic, dar, fiindcă îşi simte vina, se teme chiar şi de lătratul unui căţeluş şi o ia la sănătoasa. Simţul vinei îl face să se teamă chiar şi de lătratul unui câine mic şi neputincios. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu turcii. Şi aceştia îşi simt vina. Se tem, deoarece nu au dreptate, iar în război morala decăzută şi vina sunt cei mai mari duşmani. El chiar a spus că turcii, cu toate acestea, au puţine unităţi militare. Şi, în final a adăugat: – Turcii poartă coliva (pentru pomenire) în glugi.
Ostaşul grec, dacă se va feri puţin de hulire şi amoralitate, nu se va teme de nimic. Îmi amintesc cum în anul 1940 gloanţele goneau după hulitori şi amorali ca după şerpi: când vânătorul obsevă un şarpe, neavând o ţintă mai bună, îl ocheşte fără de greş, pentru că acesta atrage glontele.

Astfel Turcia va fi divizată într-un mod “nobil”.

Fratele l-a întrebat pe Stareţ despre evenimentele din Serbia şi, printre altele, acela a spus:

- Europenii acum, de dragul turcilor, fac independente regiunile populate de musulmani (Bosnia şi Herţegovina). Dar văd că Turcia va fi divizată într-un mod nobil: se vor răscula kurzii şi armenii şi europenii vor cere independenţa acestor popoare. Îi vor zice atunci Turciei: v-am făcut un serviciu acolo, acum în acelaşi mod trebuie să obţină independenţa kurzii şi armenii. Astfel Turcia va fi împărţită într-un mod “nobil”.

Sfântul Arsenie le spunea credincioşilor din Farasa că şi-au pierdut patria, dar în curând o vor primi înapoi.

Un medic la întrebat pe Stareţ:
- Părinte, vor mai fi războaie mari? – Ce întrebi fiule? Nici nu- ţi închipui ce va fi!

Turcia se va ruina “va veni timpul când o vor păţi. Kurzii şi armenii vor crea state proprii şi vor primi independenţa. Alte popoare mici, deoarece nu respectă normele internaţionale, vor fi asimiliate de cele mari într-un mod civilizat. Iar nouă, elenilor, ni se va da Oraşul (Constantinopol) nu pentru că cineva ne va îndrăgi, ci pentru că vom da dovadă de reţinere. Da, vom primi oraşul înapoi.

În timpul procesiunii Drumului Crucii, Mijlocitoarea noastră, în 1992, sublocotenentul V.T. din Ioanina ţinea umbrela deasupra icoanei Panaghiei. Când mergeam, eu eram în dreapta lui, iar în stânga era Stareţul, care înntr-un moment dat i-a spus ofiţerului:

- Hai, roagă-te binişor şi vei fi stegar când vom intra în Oraş (Constantinopol). Şi adresându-mi-se mie, a zis:
- Ai auzit ce am spus?
- Da, Părinte, am auzit. Amin, i-am răspuns.
Atunci el a zâmbit şi a rostit obişnuitul său:
- A! (Bine, anume aşa!)
Peste o zi am coborât în chilia lui şi l-am întrebat referitor la Oraş. Şi el mi-a spus:
- Vom lua Constantinopolul, însă nu noi. Noi, din cauza degradării tineretului, nu suntem în stare să facem aceasta. Însă Dumnezeu va face astfel încât alţii vor cucerii Oraşul şi ni-l vor da nouă, ca o soluţie e propriei lor probleme.

Odată am coborât la Stareţ şi l-am gasit tulburat şi indispus. M-a servit şi deodată mi-a zis:

- Au venit aici nişte inşi care au început să spună ca va fi război, şi turcii vor intra în Grecia şi ne vor alunga şase mile până la Corint (explicând greşit, cu cugetul lor stricat, proorocia sfinţitului mucenic, prooroc şi întocmai cu apostolii Cosma Etolul – 1714 -1779)
Atunci i-am luat în primire şi le-am spus că duşmanul cel mai rău al elinilor e aceea că nişte elini, asemeni vouă, trâmbiţează în toată lumea că, în caz de război, turcii ne vor alunga până la Corint, deoarece, când va începe războiul, duhul tuturor va fi înfrânt şi ostaşii de bună voie se vor retrage până la Corint.

Totodată, chiar dacă ar fi adevărat, despre aceasta nu ar trebui să se vorbească. Cu atât mai mult când nu e adevărat. Şi iarăşi vă repet: nu vorbiţi nicăieri despre aceasta, pentru că veţi face un rău mai mare decât multe divizii turceşti.

Le-am spus aceasta şi ei mi-au cerut să le explic, cu toate că niciodată n-am vrut să vorbesc despre proorociri, că acele şase mile despre care vorbeşte Sfântul Cosma sunt şase mile pe întinderea mării. Această temă care, în ultimul timp, este mărul discordiei între noi şi Turcia va constitui motivul din cauza căruia ne vom “încăreia”. Însă ei nu vor intra în Grecia: vor înainta numai aceste şase mile şi, conform proorociilor, asupra lor va veni o urgie dinspre nord şi “nu va rămâne nimic în picioare”. O treime de turci va fi ucisă, o treime se va încreştina, iar ceilalţi vor pleca în adâncul Asiei. Turcii nu ne vor face nici un rău. Vor nimici doar unele lucruri fără de importanţă şi mânia Domnului va veni peste ei .
Am auzit ce au spus ei şi m-am indispus. Nu puteam să cred că înşişi grecii, răspândind asemenea lucruri în timp de pace, le vor face turcilor un serviciu atât de mare. De asemenea, au început să mă convingă că spusele Sfântului Cosma – ” va veni atunci când vor veni împreună două pascalii “, acum, când Învierea a coincis cu Bunavestire şi iarna a trecut asemeni verii – înseamnă că turcii vor năvăli asupra Eladei (Greciei).

Nu toţi, părinte, am devenit prooroci şi cu mintea noastră explicăm lucrurile cum ne vine. Şi aici am fost nevoit să le spun că Sfântul Cosma, spunând “va veni atunci”, nu îi avea în vedere pe turci. Subînţelegea că atunci va veni libertatea pentru oamenii din ţările nordice. Şi, într-adevăr, anul acesta, după atâţia ani, s-au deschis frontierele şi ei pot comunica liberi cu patria lor.

Părinte am văzut că aceşti oameni aduc mari daune, explicând lucrurile cu mintea lor săracă. Şi, mai mult decât atât, transmit şi altora scornirile lor.

Astăzi a citi proorociile e ca şi cum ai citi un ziar – într-atât de limpede e scris totul. Cugetul îmi spune că se vor desfăşura multe evenimente: ruşii vor ocupa Turcia, iar Turcia va dispărea de pe hartă, pentru că o treime de turci se vor creştina, o treime va pieri şi o treime va lua calea Mesopotamiei. Orientul Mijlociu va deveni arenă a unor războaie cu participarea ruşilor. Mult sânge se va varsa. Chiar şi chinezii vor trece râul Eufrat cu o armată de 200.000.000 şi vor ajunge până la Ierusalim. Drept semn caracteristic al apropierii acestor evenimente va servi distrugerea moscheii lui Omar, deoarece nimicirea ei va însemna începutul lucrărilor de reconstrire a templului lui Solomon, care s-a aflat exact pe acel loc. La Constantinopol va fi un mare război între ruşi şi europeni şi se va vărsa mult sânge. Grecia, în acest război, nu va fi pe primele roluri, însă ei i se va da Constantinopolul nu pentru că ruşii vor avea un respect adânc faţă de noi, ci pentru că nu se va găsi o soluţie mai bună; totodată, ei nu vor fi forţaţi de circumstanţe grele. Oraşul va fi dat armatei greceşti, înainte va aceasta să reuşească să ajungă acolo. Evreii, având puterea şi ajutorul conducerii europene, se vor obrăznici, îşi vor arăta neruşinarea şi mândria şi vor face tot posibilul pentru a conduce Europa. Atunci şi două treimi din evrei se vor creştina.
Din păcate, astăzi, în teologie îşi croiesc drum oameni care nu au nimic în comun cu Biserica, care filozofează absolut lumeşte, spun diferite lucruri ciudate şi săvârşesc acţiuni nepermise cu scopul de a îndepărta, prin poziţia lor, creştinii de la credinţâ.

Astfel au procedat şi ruşi când vroiau să introducă comunismul în ţara lor. Iată ce făceau ei. Unii preoţi şi teologi nedrepţi, după ce au intrat în partidul lor – şi “erau deja una cu el” – au început să învinuiască Biserica şi permanent să vorbească împotriva ei. În felul acesta otrăveau poporul, căci el nu putea să înţeleagă rolul acestor teologi. Apoi luau unul dintre preoţii lor credincioşi, foarte gras din cauza vreunei boli, găseau vreun băieţel cerşetor, îi puneau alături pe un afiş şi scriau sub imagine: “Iată cum trăieşte Biserica şi cât de nenorocit e poporul”. De asemenea, puneau fotografia reşedinţei patriarhului, aşternută cu covoare, bogat mobilată ş. a. m. d., alături de baraca vreunui cerşetor (asemeni ţiganilor noşttri) şi spuneau: “Vedeţi luxul popilor şi mizeria cetăţeanului rus”. Astfel, puţin câte puţin, le-a reuşit să otrăvească poporul şi să-l îndepărteze de la menirea sa. Şi după ce poporul s-a devorat unul pe altul, au intrat aceia şi, după cum ştim, au împins Rusia cu 500 de ani în urmă şi au lăsat-o pe jumătate moartă, ucigând milioane de creştini ruşi.

Ei vor face multe intrigi, dar, prin prigoana care va urma, creştinismul se va unii cu desăvârşire. Însă nu aşa cum vor cei care prin uneltiri organizează unirea mondială a Bisericilor, vrând să aibă în frunte o singură conducere religioasă, Se va uni, pentru că, în situaţia creată, se va face despărţirea oilor de capre. Fiecare oaie se va strădui să fie alături de o altă oaie şi atunci se va realiza în faptă zicerea “o turmă şi un păstor”. Înţelegi? Vedem că într-o anumită măsură aceasta deja se realizează: creştinii au început să simtă că se află într-o admosferă nesănătoasă, se străduiesc să evite situaţiile critice şi vin cu miile la mănăstiri şi biserici. În curând veţi vedea că în oraş există două feluri de oameni: cei care vor duce o viaţă desfrânată, departe de Hristos, şi restul, care vor veni la privegheri şi în locurile de închinare. Nu va exista ca acum, o pătură medie.

Să pătrundem în duhul Scripturii

În vara anului 1987 l-am întrebat pe Stareţ despre viitorul război mondial numit “Armaghedon”, despre care vorbesc Scripturile. Cu ardoare părintească mi-a comunicat diverse informaţi. Şi chiar a dorit să-mi descopere nişte semne anumite care ne vor convinge că într-adevăr facem parte din generaţia Armaghedonului.

Aşadar, el a spus:

“Când veţi auzi că apele Eufratului sunt îngrădite de turci în susul lor cu un baraj şi sunt folosite pentru irigare, să ştiţi atunci că deja suntem în proces de pregătire a acelui mare război şi astfel se deschide drumul pentru armata de două sute milioane de oameni a răsăritului, precum spune Apocalipsa. Printre pregătiri va şi aceasta: va trebui să sece râul Eufrat ca să poată trece o armată numeroasă. La o adică, zâmbi Stareţul, dacă două sute de milioane de chinezi, ajungând aici, vor bea câte o cană de apă, îl vor usca pe loc! Mi s-a spus că armata Chinei numără acum două sute de milioane de ostaşi, aică acel număr concret despre care scrie Sfântul Ioan în Apocalipă. Chinezii pregătesc chiar şi un drum pe care îl numesc “miracolul epocii”, cu lăţimea unui rând de o mie de ostaşi aliniaţi. Acest drum deja e construit până la hotarele Indiei. E nevoie, de fapt, de multă atenţie şi luciditate ca să deosebim semnele vremurilor, căci într-un fel sau altul, se întâmplă că cei care nu se îngrijesc de curăţenia inimilor lor să nu le deosebească şi să greşească. Să presupunem că cineva ştie că, pentru venirea unei armate multimilionare, trebuie să se usuce râul Eufrat. Dacă însă va aştepta o minune: de exemplu, să apară o crăpătura care să înghită toată apa, va greşi, pentru că nu s-a îngrijit ca, prin curăţenia inimii sale, să “pătrundă în spiritul” Scripturii. Cam aşa a fost şi în cazul Cenobâlului. Sfântul Ioan Teologul, în Apocalipă, spune că a văzut o stea care cade din cer otrăvind apele şi oamenii. Cei care mai aşteaptă să cadă din cer o stea se află în rătăcire şi nu-şi dau seama că aceasta deja s-a întâmplat. În Rusia cuvântul Cernobâl are semnificaţia de pelin şi noi observăm că s-a produs o mare pagubă cu timpul se va amplifica şi mai mult”.

(din cartea “Stareţii despre vremurile din urmă”)avand ca sursa: www.vestitorul.blogspot.com


Parintele Dionisie Ignat de la Colciu:

“O să fie un război înfricoşat, poate nu acum, dar în câţiva ani. Aşa va fi că nu vor mai cunoaşte că au fost oameni cei omorâţi. Suntem în vremurile de pe urmă. Sunt semne vădite”.

Părintele Iosif Vatopedinul:

“Lucrurile sunt acum intr-o stare de deteriorare – conditie care in momentul de fata este comuna pentru lumea intreaga. Si ca urmare a acestei conditii va incepe mania lui Dumnezeu. Am atins limita. Si acum se va intampla ceea ce Dumnezeu, in mila Sa, a indurat. El acum va pedepsi aspru, datorita dreptatii sale, pentru ca a venit timpul pentru aceasta. Va fi un razboi, si mai multe razboaie, si vom trece prin mari dificultati”.

“Acesta este inceputul acestor evenimente, evenimente tulburatoare, evenimente militare. Cei care pun in miscare acest rau sunt evreii. Ei sunt indemnati de catre diavol sa faca aceasta, pentru a distruge samanta ortodoxiei in Grecia si in Rusia. Acesta va fi principalul lor obstacol in dominarea lumii. Si fara indoiala ei ii vor obliga pe turci sa vina aici, in Grecia, pentru a-si incepe lucrarea lor; iar Grecia, desi are teoretic un guvern, nu are un guvern cu adevarat. Ii lipseste puterea, iar turcii vor veni aici. Acesta va fi momentul cand Rusia de asemenea isi va pune in miscare fortele sale pentru a se impotrivi turcilor. Evenimentele se vor desfasura astfel: cand Rusia vine in ajutorul Greciei, americanii si NATO vor incerca sa previna aceasta, pentru a nu se forma nici o alianta intre doua tari ortodoxe. De asemenea ei vor provoca la lupta alte puteri, cum ar fi Japonia si altele. Va fi mare sacrificiu pe teritoriul fostului Imperiu Bizantin. Vor pieri 600 de milioane de oameni. Vaticanul de asemenea se va implica mult, pentru a impiedica rolul crescand al ortodoxiei si pentru a preveni o alianta intre tarile ortodoxe. Astfel se va implini pronia Divina”.

Sfantul Serafim de Viriţa:

„Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale. Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri”.

Sf. Lavrentie de Cernigov:

“Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde, că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri. Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul. În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui să scape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor să se prindă şi să fugă”.

“Va fi război, continua Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea.

Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile”.

“În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia. În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişe bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!”

Proorociile schimonahiei Nila:

“Maica spunea că, la sfârşitul vremurilor, în locul Petersburgului, va fi mare. Moscova parţial se va prăbuşi, în subterana ei se află multe goluri. Iar când au întrebat-o despre casa şi orăşelul în care locuieşte, ea a răspuns:

Din orăşel nu va rămâne nimic. Va rămâne căsuţa mea şi încă una. Va fi război, distrugeri, însă căsuţa mea nu va fi distrusă. Eu nu voi vedea acestea, iar voi o să le vedeţi. Iată, drumul spre Egorievsk va rămâne şi căsuţa mea, şi nu-i nimic lângă ea. În timpul războiului, orăşelul va fi distrus.

Sosi-va timpul când chinezii vor năvăli asupra noastră şi tuturor le va veni foarte greu. Aceste cuvinte maica le-a repetat de două ori.

Copilaşi, am văzut un vis. Va fi război. Doamne, adolescenţii, de la paisprezece ani, vor fi recrutaţi şi trimişi pe front. Acasă vor rămâne doar copiii şi bătrânii. Soldaţii vor umbla din casă în casă, îi vor mobiliza pe toţi şi-i vor goni la război. Vor domni jaful şi nelegiuirile celor înarmaţi şi pământul va fi împre­surat cu cadavre. Copilaşii mei, cât de milă îmi este de voi! - de multe-multe ori repeta maica”.

Fericita Matrona (1881-1952):

“Cât de milă îmi este de voi. Veţi trăi până în timpurile cele de pe urmă. Viaţa va fi tot mai rea şi mai rea. Apăsătoare. Va veni timpul când vi se va pune în faţă crucea şi pâinea, spunându-vă: „Alegeţi!” „Noi alegem crucea”. „Maică, dar cum se va putea trăi atunci?” Ea: „Noi ne vom ruga, vom lua puţin pământ, vom face cocoloaşe, ne vom ruga lui Dumnezeu, le vom mânca şi vom fi sătui”. Fără de război veţi muri cu toţii, vor fi multe jertfe, toţi morţii vor zăcea pe pământ. Şi iată ce vă mai spun: seara veţi fi cu toţii pe pământ, la suprafaţă, iar dimineaţa, trezindu-vă, toţi veţi dispărea sub pământ. Fără război merge războiul“.

Mai cititi si :
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/06/29/din-profetiile-cuviosului-ambrozie-lazaris-vor-veni-ani-grei-dar-nu-va-temeti/

http://saccsiv.wordpress.com/2009/12/17/rusia-se-pregateste-de-razboi/

http://blog.pustniculdigital.info/articole/228/

CE NE OFERÃ EUROPA?

Tot despre Europa, un cuvant plin de curaj al IPS Bartolomeu Anania:

CE NE OFERÃ EUROPA?
Ni se refuzã singura Europã pe care o cunoastem

de IPS Bartolomeu Anania

Am meditat mai adînc gîndindu-ma la vremurile noastre, daca nu cumva procesul se prelungeste, daca nu cumva viziunea dostoievskiana a mers dincolo de comunism. Dumnezeu ne-a ajutat si am scapat de povara comunismului, prin jertfele din decembrie '89, intrînd într-o alta era. Iata însa ca avem o alta perspectiva: daca ne-am confruntat cu Rasaritul bolsevic, de data aceasta ne îndreptam cu fata catre Occidentul european (care se autodefineste drept "Europa" însasi si care ne invita sa intram în ea, ca si cum noi n-am fi fost niciodata europeni).

In privinta aceasta, daca trebuie sa fac o paranteza si vreau sa o fac, doresc sa afirm ca noi am fost întotdeauna europeni si ca nu poate fi vorba de o "intrare" a noastra în Europa, ci de regasirea noastra în Europa, sau mai precis de regasirea Europei în noi.

Ne e greu sa fim tratati ca niste primitivi, cu toata saracia noastra, uitînduse ca daca suntem astazi saraci si înapoiati datorita comunismului, este si prin faptul ca Occidentul ne-a livrat, aproape gratuit, acestuia. Lucrurile acestea sunt stiute. Cred ca Apusul nu are dreptul sa ne umileasca, asa cum a încercat si încearca; fara sa fac politica, trebuie sa subliniez atitudinea tot mai demna a tarii noastre în acest context european.

Nu asteptam spiritualitate din Occident, pentru ca nu o are. Uneori suntem tratati ca niste "balcanici", uitîndu-se ca suntem la nordul Dunarii si, ca, geografic, nu facem parte din Balcani. Ei, si daca am face? Alexandru Paleologul spune ca, la urma urmei, chiar daca am fi balcanici ce este rusinos în asta? Platon, Aristotel si Sofocle au fost balcanici. Iar eu as adauga: toata doctrina teologica a lui Toma d’Aquino s-a sprijinit pe Aristotel, pe un balcanic. Iar daca este vorba de civilizatie, ar trebui sa ne amintim ca, în jurul anului 1000, bazileii si principesele Bizantului aveau bai de marmura, în timp ce curtenii lui Carol cel Mare se scarpinau de paduchi si rîie.

Asadar daca este vorba de o Europa, si anume de adevarata Europa, noi am avut întodeauna viziunea si trairea ei. Europa este sinteza gîndirii elene, a spiritualitatii crestine si a civilizatiei romane. Este singura Europa pe care o recunoastem, dar si singura Europa care ni se refuza. Ni se propune în schimb, o Europa construita eminamente pe economie si politica; nici cea mai mica adiere de cultura, ca de religie nu mai vorbim. Daca aceasta este Europa care ni se îmbie, nu avem nevoie de ea!

Mai degraba o invitam sa se îndrepte ea ca tre noi, pentru ca sa se redescopere pe ea însasi; noi nu avem de cersit ci de oferit.
Ce ni se propune? Economicul-pîinea. Prin pîine ni se cere libertatea. De aici, pretentiile aberante care ni se pun în fata, a fi acceptati în aceasta europa: homosexualitatea, viciu, avortul, desfrîul, sexualitatea, pornografia, adica tot ceea ce poate fi mai rau în viata unei societati, niste rele pe care noi ca popor în frunte cu biserica si din fericire în frunte cu tineretul nostru crestin ortodox, le respingem cu toata fermitatea.

Despre UE cititi si :
http://saccsiv.wordpress.com/2009/04/16/uniunea-europeana-si-babilonul-cel-mare-mama-desfranatelor-si-a-uraciunilor-pamantului/

sau blogul Mucenicul's blog ori lumeadupaeufrosin blog.