Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

vineri, 9 iulie 2010

SFANTUL MUNTE ATHOS- GRADINA MAICII DOMNULUI

MĂNĂSTIREA MAREA LAVRĂ
Această mănăstire fost înființată la anul 963, de Sfântul Atanasie Atonitul. Rămas orfan de mic, Sfântul Atanasie a fost luat în grijă de o călugăriță, care l-a crescut în frica de Dumnezeu, urmându-i ei în post și în privegheri. Mai târziu, a ajuns la palatul împărătesc dar, nefăcându-i plăcere traiul îmbelșugat de la palat și urând slava lumii, s-a retras la Mănăstirea Chimenului, intrând sub ascultarea cuviosului Mihail, numit Malein. Mai târziu, starețul i-a dat voie să locuiască într-o chilie retrasă, pentru a se putea ruga în mai multă liniște. Voievodul Răsăritului, Nichifor Foca, care era nepotul cuviosului Mihail, întorcându-se de la război, a trecut pe la mănăstirea lui, iar cuviosul l-a dus la Sfântul Atanasie, pentru a se folosi de cuvintele lui cele pline de har. Nichifor a prins mare dragoste de Sfântul Atanasie și l-a prețuit mult.

Fiind aproape de sfârșitul vieții, cuviosul Mihail se gândea să-l lase egumen pe Sfântul Atanasie, care, înștiințându-se de aceasta și fugind de greutatea egumeniei, a plecat pe ascuns în Muntele Athonului. După ce a pustnicit o vreme, a intrat sub ascultare la un bătrân, schimbându-și numele în Varnava, ca să nu fie cunoscut, știind că Voievodul Nichifor îl va căuta. Aici, s-a arătat pe sine că nu știe carte și că este cu totul nepriceput, neștiind altă meserie decât pescuitul. Făcându-se cercetare pentru el de Voievodul Nichifor și adunându-se toți monahii la Kareia, voiau să vadă de este cel pe care îl căutau. Văzând că el corespunde la înfățișare, după cum fusese descris, l-au pus să citească cuvânt, dar el se împotrivea zicând că nu știe carte. Fiind legat cu certare și nemaiputând să se tăinuiască, a început să citească precum știa. Mai târziu, Voievodul Nichifor i-a dat mult aur cuviosului Atanasie, rugându-l să zidească o mănăstire în care va veni și el să se călugărească, dar nu a reușit să-și împlinească făgăduința, căci după moartea împăratului Roman a fost ales împărat peste greci.

Fericitul Atanasie, urmând îndemnul Voievodului, a zidit o biserică frumoasă în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și chilii, făcându-se povățuitor al fraților ce se adunaseră acolo. Lucru acesta a fost bineplăcut lui Dumnezeu și Preasfintei Maicii Sale, care s-a arătat unui călugăr cu numele Matei.

Acesta, având ochii inimii curați și luminați, și stând cu luare-aminte la cântarea de dimineață, a văzut intrând în biserică pe Preasfânta Fecioară cea prealuminată, cu doi îngeri preaminunați; un înger mergea înaintea ei cu o lumânare, iar altul în urmă; Preasfânta Fecioară umbla printre frați și le împărțea lucruri. Astfel, fraților care stăteau în strane și cântau le-a dat câte un galben, celor ce stăteau prin alte locuri în biserică le-a dat câte doisprezece bani, iar celor ce stăteau în pridvor, câte șase bani. Matei a văzut acestea și singur s-a învrednicit a lua șase bani din preacuratele ei mâini.

Într-un timp, înmulțindu-se numărul fraților, s-au terminat toate alimentele și nu mai aveau cu ce se hrăni. Sfântul Atanasie, fiind foarte mâhnit, și-a luat toiagul și a pornit pe cărare spre Kareia, voind să anunțe conducerea Sfântului Munte că nu mai poate să asigure hrană fraților. După două ore de mers s-a așezat pe o piatră să se odihnească. Când s-a ridicat să plece mai departe, vede o femeie venind în întâmpinarea lui. Cum a văzut-o, a privit-o uimit, întrebându-se ce caută aici, în aceste locuri unde nu intră niciodată femei! Fiind în starea aceasta, femeia necunoscută l-a întrebat cu blândețe:

- Unde mergi, bătrânule?

Sfântul Atanasie, privind-o cu atenție, i-a zis:

- Cine ești tu și cum ai venit aici?

- Eu sunt stăpâna acestor locuri și îți știu mâhnirea ta, putând să te ajut, dar mai întâi vreau să știu încotro ai plecat!

Atunci, Sfântul Atanasie i-a spus greutățile și necazurile sale.

- și tu atâta n-ai putut suferi? a adăugat necunoscuta. Și pentru fărâma de pâine, tu ți-ai părăsit mănăstirea, care trebuie să devină preaslăvită? Oare după duhul călugăriei este fapta ta? Unde îți este credința? Întoarce-te, i-a zis ea, și eu te voi ajuta. Toate ți le voi dărui cu îndestulare și se va preaslăvi mai mult decât celelalte mănăstiri.

- Cine ești tu? a întrebat-o din nou Sfântul Atanasie.

- Aceea în al cărui nume ai sfințit locașul tău, căreia ai încredințat soarta și mântuirea ta. Eu sunt Maica Domnului tău.

Sfântul Atanasie, fiind neîncrezător i-a zis:

- Și cum pot să cunosc că ești cu adevărat cea care spui?

- Vezi această piatră, i-a zis necunoscuta, lovește în ea și te vei încredința.

Lovind după cum i-a spus, piatra s-a despicat în semnul crucii și a izvorât un izvor îmbelșugat de agheasmă, care curge până astăzi. Văzând minunea, Sfântul Atanasie i s-a închinat, iar Maica Domnului i-a spus:

- Întoarce-te în mănăstirea ta și de acum să nu mai pui econom, căci eu voi fi econoama mănăstirii și mă voi îngriji de toate.

și zicând acestea s-a făcut nevăzută, iar Sfântul Atanasie i-a mulțumit și s-a întors în mănăstire, unde a găsit magaziile pline de alimente și vasele pline cu untdelemn.

După adormirea Sfântului Atanasie, Maica Domnului s-a arătat unuia din stareți și i-a zis:

- De acum să nu mă mai prăznuiți pe mine, că eu sunt slăvită de toată lumea, ci să-l prăznuiți pe Sfântul Atanasie, care s-a ostenit și a făcut mănăstirea.

De atunci s-a schimbat hramul Bunei Vestiri, cu ziua de prăznuire a Sfântului Atanasie, ctitorul mănăstirii. La prăznuire, se adună majoritatea călugărilor din Athos, făcându-se priveghere de toată noaptea.

În această mănăstire s-a nevoit și marele cântăreț, Sfântul Ioan Cucuzel care a trăit o perioadă la curțile împărătești, unde era foarte iubit de împărat pentru glasul lui dulce și frumos, având o purtare aleasă și plină de bunăcuviință. Acest mare cântăreț, care a trăit în veacul al Xll-lea, iubea mult liniștea și nu se putea împăca cu viața de la curțile împărătești. S-a întristat și mai mult când a aflat că împăratul vrea să-l însoare. De aceea căuta prilejul să plece undeva, să poată scăpa de slava lumii și de orice grijă lumească, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu.

Atunci, din rânduiala lui Dumnezeu, a venit la palatul împăratului egumenul Lavrei din Sfântul Munte. Tânărul Ioan i-a descoperit gândurile sale, iar egumenul l-a binecuvântat pentru drumul ales. La puțin timp după plecarea egumenului, a plecat și Ioan spre Sfântul Munte și s-a prezentat la portarul Mănăstirii Lavra. Întrebându-l portarul cine este, i-a spus că este un simplu cioban și că dorește să fie călugăr.

- Încă ești tânăr, i-a zis portarul. Ioan i-a răspuns cu blândețe că în tinerețe este mai bine a lua asupră-și jugul Domnului.

Atunci, portarul i-a spus egumenului despre el și s-a bucurat egumenul, căci în acele zile aveau nevoie de un cioban care să meargă cu țapii mănăstirii, la păscut. După un timp, l-au trimis cu țapii prin pustietățile Athonului, lucru care l-a bucurat foarte mult pe Ioan, care iubea liniștea. Petrecând un timp cu țapii, într-una din zile, uitându-se în jur și văzând că nu este nimeni, a început să cânte așa precum numai el putea să cânte. țapii s-au oprit din păscut și îl priveau ca înmărmuriți. Avea o voce atât de frumoasă, de parcă era îngerească. Un pustnic care locuia în apropiere s-a minunat nespus de asemenea cântare și s-a apropiat să vadă de este înger sau om. După ce l-a ascultat, s-a dus imediat la Lavra și i-a vestit egumenului despre minunatul cioban cu glas îngeresc. Auzind acestea, egumenul a trimis imediat să-l cheme și când l-a văzut și-a reamintit de tânărul care îi vorbise în palatele împărătești. Tânărul Ioan s-a rugat egumenului să nu spună împăratului despre el. Egumenul a stat mult pe gânduri, întrebându-se ce să facă. N-ar fi vrut să spună, pentru că nu voia să piardă un asemenea om îngeresc, dar în același timp îi era frică de împărat, căci se făcuse multă cercetare pentru el atunci când părăsise palatul pe ascuns, fiind căutat chiar și în Sfântul Munte.

După multe rugăciuni, egumenul a plecat spre Constantinopol. S-a înfățișat înaintea împăratului, făcându-i metanie până la pământ și cerându-i ajutorul, împăratul, uimit și umilit de purtarea egumenului i-a spus să se liniștească și să-i spună necazul, făgăduind că-l va ajuta. Atunci egumenul, prinzând îndrăzneală, a zis:

- Sfântă este făgăduința împăratului.

Apoi i-a descoperit cele despre tânărul Ioan. Când a auzit, împăratul a lăcrimat și a zis:

- Ah, dacă aș fi știut despre cine este vorba! Dar acum, dacă am făgăduit, iar el a fost călugărit, facă-se voia Domnului și să-i spui să se roage și pentru mine.

și așa a rămas Ioan în Lavră, împodobind biserica cu cântările sale. Apoi, egumenul i-a dat binecuvântare și Ioan și-a zidit chilie cu bisericuță închinată Sfinților Arhangheli, unde se liniștea în zilele săptămânii, iar Duminicile și la Praznice venea și cânta la strana dreaptă.

Odată, cântând Acatistul Maicii Domnului, vineri spre sâmbătă, după Priveghere s-a așezat puțin în strana din dreapta icoanei Maicii Domnului. Pe când era cuprins de somn, o vede pe Maica Domnului înaintea lui, care îi spune:

- Bucură-te și tu Ioane. Cântă-mi, căci eu nu te voi lăsa!

În același timp, i-a pus în mână un galben și s-a făcut nevăzută.

Deșteptându-se, Ioan a văzut plin de bucurie că în mâna lui se afla galbenul dat de Maica Domnului. Lacrimi de bucurie și de recunoștință curgeau din ochii lui pentru marea milostivire a Maicii lui Dumnezeu. Apoi, galbenul primit l-a atârnat la icoana Maicii Domnului, în fața căreia cântase Acatistul. De la acea icoană și de la acel galben se fac până în ziua de astăzi multe minuni.

Altădată, din cauza multei osteneli și a statului în picioare, lui Ioan i-a putrezit un picior, din care curgeau viermi, dar iarăși i s-a arătat Maica Domnului, în timpul Privegherii, zicându-i cu blândețe:

- De acum, să fii sănătos! și îndată s-au vindecat toate rănile.

Apoi, viețuind mulți ani întru cuvioșie, s-a dus către Domnul și către Maica Domnului pe care Ioan a slăvit-o și a iubit-o din toată inima și care i-a fost ocrotitoare și ajutătoare în toți anii viețuirii pe pământ. A venit în Sfântul Munte pe când avea 19 ani, dar numărul anilor pe care i-a trăit în Sfântul Munte nu se cunoaște.

Despre agheasmă care a izvorât prin minune, se spune că a secat o singură dată și acest lucru s-a petrecut astfel: Câțiva călugări de la Lavră s-au hotărât să facă mai la vale de agheasmă, aproape de malul mării, o moară de apă, gândindu-se să se folosească de agheasmă care curgea cu îmbelșugare. Când au terminat moara, a secat și izvorul, arătându-se prin aceasta că Maica Domnului nu voiește ca agheasma să fie folosită la moară. Atunci, călugării, înspăimântându-se de minune, au dărâmat moara și - O, prea-slăvite sunt minunile tale Preacurată Stăpână! - agheasma iarăși a izvorât, la fel de îmbelșugată ca și mai înainte. De atunci, până în ziua de astăzi, își păstrează cursul ei, făcând multe vindecări și rămâne nestricată oricât timp ar fi păstrată.

În fața bisericii mari a Lavrei, se află doi chiparoși care au fost răsădiți - unul de Sfântul Atanasie și altul de ucenicul lui. Se povestește că, într-un timp, pe când Sfântul Atanasie se afla la rugăciune, a văzut o mulțime de diavoli, care se înarmau împotriva călugărilor, zicând: „Mult rău ne-a făcut acest Atanasie, venind în acest loc pustiu, care era al nostru, și adunând sute de călugări care ne ard cu rugăciunea! Hai să năvălim asupra lor și să-i izgonim". Atunci, Sfântul Atanasie și-a luat bastonul, care era din fier și a început să-i lovească, gonindu-i din mănăstire. Pe când îi izgonea și mai rămăseseră o parte din ei, ce se urcaseră în chiparoșii mănăstirii, s-a auzit vocea Maicii Domnului care a zis:

- Ce faci, Atanasie?

Alung spurcăciunile acestea, care nu lasă călugării în pace, a răspuns sfântul.

- Lasă-i, căci aceștia sunt mântuirea voastră, căci fără ei a-ți cădea în trândăvie; dar așa, cu cât veți fi războiți mai tare, cu atât veți lupta și voi mai mult, încununându-vă.

și așa au mai rămas în Lavră diavolii care se cățăraseră în chiparoși. De la această minune se păstrează o vorbă în Lavră: atunci când iese vreo ispită, auzi pe câte un călugăr zicând: „Iarăși au coborât cei din chiparoși".

Între cei doi chiparoși, se află un vas foarte mare, din marmură, în care se face agheasmă la hramul mănăstirii. Odată, când a venit sultanul în Lavră și l-a văzut, i-a plăcut foarte mult și a poruncit să-i fie adus la Constantinopol, pentru a face baie în el. Auzind acestea, unul din călugări a luat un ciocan mare și a lovit vasul, crăpându-l într-o margine. Văzând sultanul aceasta, a poruncit ca pe acel călugăr să-l spânzure de unul din chiparoși. Apoi, văzând vasul crăpat, a renunțat să-l mai ia.

Pe timpul cruciaților, Mănăstirea Lavra a avut o cădere. Doi preoți din Lavra, din cauza fricii și fiind siliți de trimișii papei de la Roma, au acceptat să slujească Liturghia împreună cu catolicii. După moartea lor, acei doi preoți au rămas neputreziți. De câte ori au fost îngropați, pământul arunca trupurile lor afară. Arătau îngrozitor! Le crescuseră părul și unghiile. Lucrul acesta s-a petrecut până mai recent, când Mănăstirea Lavra i-a luat și i-a dus într-o peșteră la malul mării și au zidit-o. Acești doi preoți neputreziți au fost văzuți de un părinte român, care se mai află în viață.

În timpul de față, în Mănăstirea Lavra sunt în jur de 40 de călugări, în afară de cei din schituri și chilii.

Continuând călătoria pe versantul de răsărit al Athonului, întâlnim peștera unde s-a nevoit Sfântul Petru Atonitul, unul din cei mai mari pustnici. Apoi, la o oră de mers pe jos, întâlnim peștera Sfântului Nil, Izvorâtorul de Mir. Se spune că după adormirea lui a izvorât atât de mult mir din moaștele sale, că ajungea până în mare. După un timp, corăbierii care treceau au început să-l adune și să-l vândă pentru bani. Din acel moment, au încetat moaștele cuviosului să mai izvorască mir.

Puțin mai sus, s-a nevoit Sfântul Maxim Kafsokalivitul, care a ajuns la așa sporire duhovnicească încât uneori era răpit în văzduh și mutat în altă parte. Despre acest lucru ne mărturisește Sfântul Grigorie Palama. Mulți spuneau despre Sfântul Maxim că este înșelat. Atunci, Sfântul Grigorie s-a dus la coliba lui, să se încredințeze de adevăr. Ajungând acolo, nu l-a găsit acasă. S-a așezat pe o piatră să-l aștepte până va veni. Privind pe valea muntelui în jos, l-a văzut pe Sfântul Maxim la o distanță foarte mare, urcând la deal, apoi l-a văzut ridicându-se în văzduh și, zburând prin aer, până în fața lui. Atunci, Sfântul Grigorie, stând de vorbă cu el, a cunoscut că nu numai că nu era înșelat, dar se și afla pe culmea nepătimirii, unde foarte puțini ajung.

Ce vom putea spune despre înfricoșata Karulie, unde trăiesc călugării pe stâncile fără verdeață și unde în timpul verii este o căldură de nesuportat! Se cere multă osteneală, pentru a se putea urca cineva pe cărările primejdioase, care trec pe marginea prăpăstiilor.

Nu departe, la Katunachia, s-a nevoit părintele Efrem, fost ucenic al cuviosului Iosif Isihastul. Apoi, întâlnim chilia vestiților cântăreți și pictori numită „a Danieleilor". Aici, a trăit marele duhovnic Daniil, care este și întemeietorul ei.

La Schitul „Sfânta Ana" îl găsim pe cuviosul Gherontie, întemeietorul schitului, la chilia căruia se nevoiește acum un părinte român. Pe când trăia cuviosul Gherontie, nu se afla apă la acea chilie. Atunci, s-a rugat Maicii Domnului și a izvorât un izvor dintr-o stâncă, deasupra chiliei. După un timp, ucenicul cuviosului Gherontie, fiind tânăr și având putere, l-a rugat pe cuvios să-i dea voie să facă o mică grădină și să pună legume, de care să se folosească. După multă insistență, a primit binecuvântarea cuviosului de a se ocupa de grădină, dar Maicii Domnului nu i-a plăcut lucrul acesta și a doua zi a secat izvorul. Văzând acestea, cuviosul și-a dat seama de greșeala lui și s-a rugat Maicii Domnului să le ierte greșeala și să le dea din nou apă. După multă rugăciune s-a arătat Maica Domnului și i-a spus: „Oare până acum v-a lipsit ceva? Nu m-am îngrijit eu de toate? De ce, dar, v-ați apucat de făcut grădină? Iar dacă vreți să vă osteniți, atunci ia o piatră și arunc-o la vale!". Luând cuviosul o piatră și aruncând-o, în locul unde a căzut piatra a izvorât un izvor cu apă curată și rece. Atunci Maica Domnului s-a făcut nevăzută. Acel izvor curge și astăzi și se află la 200 de metri mai jos de chilie.

Pe teritoriul Mănăstirii Lavra, se află și schitul românesc Prodromul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu