Noi, gadarenii şi CIP-ul!

O parere interesanta si plina de morala asupra problemei cipurilor, oferita de un om minunat, traitor in ortodoxie care incearca sa faca cu adevarat ceva pentru hrana sufletului si mantuirea noastra, in Constanta: dl Marcel Bouros de la Curtea Brancoveneasca si Fundatia Sf Martiri Brancoveanu, Constanta
Ii multumesc pentru faptul ca mi-a incredintat gandurile domniei sale spre publicare!

Noi, gadarenii şi CIP-ul!

În 1923 Căpitanul spunea: „Dacă vor intra trupele bolşevice la noi şi vor ieşi învingătoare, în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susţină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza. Consecinţele? Inutil să le mai discutăm”. Şi, într-adevăr, ne-au demonizat. Puţinii nedemonizaţi, asemeni unor fire de iarbă ieşite prin asfalt, sunt cei care potenţial au acceptat moartea!
Demonizarea noastră este greu sesizabilă deoarece s-a produs la nivel mental, ne-a fost materializat (demonizat) modul de a gândi, asemeni gadarenilor!
Gadarenul de azi se confruntă cu pericolul CIP-ului! În faţa acestui pericol o gândire spiritualizată, centrată în transcendent ar răspunde simplu: nu-l iau pentru că n-am chef! Nu vreau să fiu sclavul tău!
Dacă acest răspuns ar fi unanim, ce ne-ar putea face?
Iată însă că nu doar omul nedus la Biserică ezită, ci tulburarea a cuprins în special pe credincioşi!
Credinciosul nostru (adică eu) „gândeşte” că dacă ar fi singur nu l-ar lua (aş fi erou! Chiar martir!), dar am copii, am nevastă, am oameni care depind de mine, am activităţi filantropice, culturale... Va trebui deci să-l iau, căci, altfel, toate acestea vor muri!

În realitate, îl va lua pentru că e demonizat. El (eu) nu crede în Dumnezeu decât teoretic! În mod practic, îşi închipuie că „El” creşte copiii, „El” întreţine nevasta, „El” face milostenie, „El” face totul, iar Dumnezeu, dacă, eventual, nu doarme, stă în extaz şi-l admiră pe „El” cum face şi drege!
„El” creşte porcii, îi vinde sau îi face cârnaţi, îi mănâncă, dar face şi milostenie... şi îl trimite pe Dumnezeu departe, ca nu cumva să-i strice lucrarea frumoasă pe care o face, bineînţeles, în numele lui Dumnezeu!
Suntem deci, teoretic, înţeleşi că nu noi creştem şi educăm copii, nu noi facem şi dregem, căci ştim „fără de Mine nu puteţi face nimic”. Cum, dar, îi vom ajuta pe copiii noştri, dacă vom accepta, împotriva voinţei lui Dumnezeu, sclavia?
Cu adevărat îi putem ajuta servindu-le drept model, iar modelul e clar: Hristos răstignit sau capul pe butuc!
De ne vom proteja copiii, şi-i vom îndopa şi le vom da maşini luxoase, nimic nu le va folosi! Vor fi slabi şi egoişti... Dar de vom muri, nimic nu le va sta 'mpotrivă! ...Şi noi, şi ei, vom fi fericiţi în veşnicie.
În aceasta poveste „el=eu” şi am scris-o pentru a o citi atunci când starea mea de spirit se va schimba şi voi fi, ca de obicei, fricos şi ticălos.
Asadar, este acceptarea actului biometric o opţiune?Este placut lui Dumnezeu sa devin sclav ?

Marcel Bouros

Duminică 24.10.2010
vindecarea demonizatului
din ţinutul Gadarei