Totalul afișărilor de pagină

Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 10 noiembrie 2010

DIVERSIUNE SAU AMENINTARE?

Israelul îşi pierde răbdarea în cazul Iranului. SUA încă ezită

Aflat într-o vizită în SUA, duminică, premierul israelian Benjamin Netanyahu a făcut presiuni asupra administraţiei Obama, precizând, într-o convorbire cu vicepreşedintele Joseph Biden, că Iranul nu poate fi oprit de la a dezvolta arme nucleare decât prin forţă militară. În schimb, însă, luni, secretarul apărării Robert Gates a respins ideea, declarând că ameninţarea cu forţa militară nu este singura cale de a descuraja Iranul, transmite Radio România Actualităţi. Analiştii spun că declaraţiile lui Gates relevă diferenţele semnificative dintre guvernele american şi israelian în legătură cu cât de dură ar trebui să fie abordarea politicilor faţă de Teheran într-un moment în care ar putea avea loc o nouă rundă de negocieri luna aceasta în Turcia. Iranul a declarat duminică disponibilitate pentru noi convorbiri cu cei cinci membri ai Consiliului de Securitate plus Germania, negocieri pe care le-a părăsit în octombrie anul trecut. În timp ce Israelul face presiuni pentru măsuri mai dure împotriva Teheranului, Casa Albă doreşte să mai acorde ceva timp pentru ca sancţiunile economice să funcţioneze. Washington-ul crede că abordarea politico-economică are impact asupra Iranului.

Experţi independenţi cred şi ei că cele mai ample sancţiuni de până acum încep să "muşte" şi să afecteze profund economia iraniană şi viaţa cetăţenilor Republicii Islamice. Unii analişti observă că prim-ministrul Netanyahu a crescut presiunile asupra administraţiei Obama pentru ca aceasta să adopte o linie mai dură împotriva programului nuclear al Iranului. Aceiaşi analişti cred că, în cazul în care Israelul ajunge la concluzia că Teheranul ar fi aproape de a dezvolta o bombă, statul evreu ar putea lansa propria lovitură militară împotriva facilităţilor nucleare iraniene în termen de câteva luni de zile.

Promotorii americani ai liniei dure faţă de Teheran, îşi pierd şi ei răbdarea. Unii membri ai Congresului sprijină poziţia Senatorului republican de Dakota de Sud, Lindsay Graham, care cere "neutralizarea Iranului, nu numai a programului nuclear, ci şi a forţelor aeriene şi navale ale sale”.

Senatorul republican Lindsey Graham: SUA ar putea fi nevoite să atace Iranul

Statele Unite ar putea fi nevoite să atace Iranul pentru a pune capăt ambiţiilor nucleare ale acestei ţări, dar ar putea exista şi o "confruntare", a avertizat recent senatorul american Lindsey Graham. Inspirat din succesul electoral al Partidului Republican, senatorul Lindsey Graham a declarat că şi-ar dori o iniţiativă "îndrăzneaţă" în relaţia cu Iranul, transmite Mediafax. "Dacă preşedintele Barack Obama decide să aibă o atitudine dură faţă de Iran mergând dincolo de sancţiuni, cred că va primi un sprijin important din partea republicanilor pentru că nu putem permite Iranului să fabrice arme nucleare", explică senatorul, în cursul unei reuniuni pe tema securităţii internaţionle desfăşurată în provincia canadiană Nova Scotia. "Ultimul lucru pe care îl doresc Statele Unite este un alt conflict militar, dar ultimul lucru de care lumea are nevoie este ca Iranul să se doteze cu arme nucleare. Ideea politicii de izolare nu mai este valabilă în privinţa Iranului", subliniază Graham. O intervenţie împotriva Iranului ar putea fi necesară"nu doar pentru neutralizarea programului nuclear, ci şi pentru distrugerea Forţelor navale, a Forţelor aeriene şi pentru a da o lovitură decisivă Gardienilor Revoluţiei, mai precis pentru eliminarea acestui regim", insistă senatorul republican.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu