Intru aceasta zi, aratare a minunilor marelui Arhistrateg al lui Dumnezeu, Mihail si a celorlalti ingeri, cu aratari si minunile facute de ei, adunate pe scurt.
Multe si mari faceri de bine ale lui Dumnezeu s-au facut oamenilor prin ingerii lui Dumnezeu, pentru ca ei sunt pentru noi, mijlocitori, ajutatori si rugatori catre Dumnezeu. Iar Mihail, ca un mai mare peste ostile ceresti, ne izbaveste pe noi de toate primejdiile si necazurile, de boli si de pacate. Ca a fost pus intaiul peste ingeri, in locul lui Lucifer si lumina lui nu sufera sa o vada cel ce a cazut.
Iar pentru ceilalti ingeri, asa s-a zis in Scriptura. Cand Adam a fost inselat de satana si s-a izgonit din Rai si cu moarte s-a osandit si neamul omenesc de la dansul a inceput a se inmultii, incepand de atunci, ingerii au fost pusi de Dumnezeu de paza tuturor oamenilor, ca sa nu ramana ei fara de purtare de grija si sa fie inselati de satana. Si de atunci, tot credinciosul isi are ingerul lui pazitor, iar necredinciosilor s-a pus un inger pazitor asupra fiecarei tari, precum si Moise a zis: "A pus hotare neamurilor dupa numarul ingerilor lui Dumnezeu".
De inger a fost luat si Enoh si a fost dus in Rai, ca pana la a doua venire a Domnului pe pamant, sa nu vada moartea cea de obste a oamenilor. La fel si lui Noe celui drept, ingerul i-a vorbit de potop si l-a invatat pe el cum sa faca corabia, spre scaparea lui si a fiilor lui, ca sa ramana radacina de la Adam, cel intai zidit, si sa se inmulteasca neamul omenesc, asemenea si jivinele, toate cele fara numar neamuri de dobitoace si de fiare si de celelalte necuvantatoare, sa le pazeasca spre trebuinta oamenilor. Inger a fost si carmaciul corabiei in acele mari ape si vanturi. Dupa care i-a spus lui Noe cum sa scrie el despre jertfe.
Si lui Avraam de-a pururea ingerii i-au fost sprijinitori si ajutatori la razboi, cand a biruit pe imparatul Codorlamor, care avea cu sine trei sute de mii de ostasi, iar Avraam, numai trei sute optsprezece copii de casa, ca avea ajutorul pe ingerii lui Dumnezeu. Si pe Moise ingerul l-a pus mai mare peste semintia lui Israel si multe minuni a facut cu dansul: pe israiliteni i-a trecut marea, pe Faraon l-a afundat iar in pustiul Sinai minuni a facut.
Si in cetatea Ferza, Valac imparatul a chemat pe Valaam vrajitorul, zicandu-i sa blesteme pe israiliteni ca sa-i fie lui robi, iar ingerul l-a intampinat pe el in portile cetatii. Deci, catarul a vazut pe inger si a strivit piciorul lui Valaam. Apoi Valaam, vazand pe inger, i s-a rugat lui zicand: "Nu ma pierde pe mine, stapane, ca iata acum nu ca sa blestem, ci ca sa binecuvantez pe Israel voi merge", precum a si fost. Iar cand a raposat Moise, atunci Mihail Arhanghelul i-a ingropat trupul sau. Iar dupa aceasta, cand Iisus al lui Navi a inconjurat Ierihonul, intru care erau sapte imparati canaanei, dupa ce au cazut zidurile din temelii, atunci a vazut Iosua pe Mihail stand ca un ostas inarmat si i-a zis lui: "Al nostru esti, sau din protivnicii nostri?" Si i-a zis Mihail lui: "Eu sunt voievodul ostirii puterilor ceresti si acum am venit spre ajutorul tau". Iar Iosua i s-a inchinat lui, zicand: "Ce poruncesti stapane, robului tau?" Iar voievodul ostirii Domnului i-a zis: "Scoateti incaltamintele din picioarele tale, ca locul pe care stai sfant este". Si a facut Iosua asa. Si a surpat Domnul toata puterea canaaneilor si a dat lui Israel pamantul acela, pe care l-a fagaduit Dumnezeu parintilor lor.
Insa, dupa aceea, intarindu-se madianitenii si robind pe israiliteni, s-a aratat ingerul lui Ghedeon si i-a zis: "Sa iei cu tine trei sute de ostasi si sa mergi impotriva imparatilor lui Madiam, Greb si Zebei", cu care erau o mie de mii de madiamiteni. Si a facut Ghedeon asa. Insa a dat oamenilor sai felinare si faclii si au navalit asupra madiamitilor noaptea si din tulburarea ingereasca acestia s-au taiat intre ei si numai cei ce aveau felinare si erau cu Ghedeon, aceia au ramas vii.
Si iarasi s-a aratat ingerul lui Manoe si femeii lui, spunandu-le lor de nasterea lui Samson, care s-a razbunat asupra celor de alt neam si a vrajmasilor lui Israil. Inca si cand a iesit David la razboi cu Goliat si l-a lovit pe el cu prastia in frunte, iarasi ingerul Domnului l-a lovit pe Goliat de dinapoi si a cazut in branci. Ca daca David l-ar fi doborat pe el, apoi ar fi cazut cu fata in sus, iar nu cu fata in jos. Iarasi ingerul slujea minunat lui Ilie si bucate ii da lui din mainile sale. Iar in vremea lui Iezechia, a venit asupra Ierusalimului Senahrib, imparatul asirienilor si defaima pe Atotstiitorul Dumnezeului lui Israil, iar Iezechia s-a rugat Atotstiitorului si a trimis Dumnezeu pe ingerul Sau si a ucis ingerul Domnului o suta treizeci si cinci de mii din tabara asirienilor.
Si iarasi, intru acelasi Ierusalim, ingerul venea in tot anul si tulbura scaldatoarea Siloamului si multe tamaduiri facea. Multe inca insusi Dumnezeu a facut, aratandu-se in chip de inger, precum s-a aratat si lui Avraam in trei fete si cu Iacov s-a luptat si la cei trei tineri din Babilon vapaia cuptorului in roua s-a schimbat. Si iarasi ingerul a izbavit pe Daniil in groapa de gura leilor. Iar pe Avacum, el l-a dus din Ierusalim in Babilon si pe acelasi Daniil cu hrana l-a hranit. Ingerul iarasi a surpat pe Nabucodonosor imparatul, din cinstea imparateasca, pentru mandria lui, si din om in dobitoc cu chip strain l-a facut si sapte ani cu iarba si cu pamant s-a hranit, precum mai inainte Daniil ii zisese lui. Deci, vedeti, fratilor, cate faceri de bine a aratat Dumnezeu, pentru ingerii Sai, in Legea veche; apoi cu cat mai mult, in darul cel nou lucruri minunate a facut.
Asa, cand Hristos S-a sculat din groapa, ingerul a vestit mai intai femeilor, zicand: "Hristos a inviat, nu mai plangeti de acum". Ingerul si pe Petru l-a scos din temnita si legaturile lui Pavel le-a rupt si temnita a cutremurat-o. Ingerul Domnului a rapit pe Filip Apostolul de la ochii famenului si l-a adus pe el din Gaza la Azot. Ingerul s-a aratat si lui Corneliu sutasul, la al noualea ceas din zi, pe cand postea si se ruga lui Dumnezeu, cand i-a poruncit lui sa cheme la sine pe Apostolul Petru.
Ingerul a fost ajutator in razboi Imparatului Constantin asupra paganului prigonitor Maxentiu si tot el a incredintat pe Constantin imparatul, aratandu-i lui crucea pe cer si zicandu-i: "Cu acest semn vei invinge pe vrajmasii tai". Ingerul a fost ajutator binecredinciosului imparat Iraclie asupra lui Cosroe paganul imparat persan. Iarasi, ingerii Domnului intaresc si pe Mucenici a grai impotriva paganilor imparati, la razboaie ajuta binecredinciosilor imparati si cuviosilor parinti pustnici le ajuta ca sa biruiasca mestesugurile diavolesti, Mucenicilor in chinuri le usureaza durerile si ranile si alte multe si de mirare minuni fac: cuptoarele ce ard cu foc se sting, gurile leilor si ale pardosilor le leaga si pe morti ii inviaza.
Ingerii sunt pazitori si slujitori placuti lui Dumnezeu, cuviosilor parinti si vietuitorilor in pustie: hrana acelora le aduc, fiind trimisi de Dumnezeu si le-o dau cu mainile lor, precum lui Pavel Tebeul si marelui Eftimie le-a inmultit painile si vinul si undelemnul. Si nu numai acestora, ci si la multi alti sfinti slujesc ingerii si multe si negraite minuni fac in veacul acesta. Pentru care pricina si Domnul Insusi zice, catre credinciosi: "Sa nu dispretuiti, pe vreunul din acestia mici ca, zic voua ca ingerii lor, in ceruri pururea vad fata Tatalui Meu, Care este in Ceruri" (Matei, 18, 10).
Deci, Acestuia urmandu-I noi toti, sa laudam acest cinstit praznic al marelui Arhanghel al lui Dumnezeu Mihail, si, impreuna cu dansul, al tuturor ingerilor Domnului, care se trimit de El, spre slujba, Sfintilor, placutilor Lui si tuturor credinciosilor le aduc daruri de la dansul. Pentru aceasta si soborul ce se praznuieste in ziua aceasta, soborul Sfantului Arhanghel Mihail se numeste.
Venirea la Biserică
Acum 10 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu