Despre iudaizarea lumii

Ioan Ianolide: "Nimeni nu poate spune ADEVĂRUL despre ei fără ca omenirea să ia foc"

Poziţia pe care mă situez este pur creştină. Adevărul trebuie mărturisit spre mântuire; acum o facem cu dragoste, dar va veni ziua pedepsei.

Nu mă consider antisemit, ci iubesc poporul evreu, aşa cum îl iubeşte Dumnezeu însuşi. Doresc cu ardoare mântuirea poporului evreu.

Să fim perfect conştienţi de puterea la care au ajuns evreii la sfârşitul acestui secol, încât procesul de iudaizare al lumii se produce astăzi atât prin comunism cât şi prin capitalism.

Am zis „iudaizare" şi nu „mozaizare" a lumii întrucât mozaismul este parte integrantă a spiritualităţii creştine şi este străin iudaismului de azi, iudaism ce-şi are originea în păcat şi neascultare, în crima lui Cain, în viţelul de aur, în ucigaşii prorocilor, în Iuda vânzătorul, în cărturarii şi fariseii făţarnici, în crima lui Caiafa. E o ieşire a evreilor din harul dumnezeiesc, care s-a agravat în ultimele două milenii prin lupta împotriva Duhului Sfânt, încât iudaismul despre care vorbim şi cu care suntem confruntaţi se caracterizează prin: satanism, minciună, ură, tiranie, materialism, ateism, senzualism, rasism, patima dominaţiei mondiale.

Iudaismul a închis lumea în materie, în teluric, în efemer, în relativ, în trup, căci a golit-o de frumuseţile, bogăţiile şi puterile spiritualităţii mozaic-creştine. Evreii lucrează cu un duh rău, căci au acceptat ispita pe care a respins-o Hristos, şi tocmai de aceea îl şi urăsc, fiindcă ei nu pot pricepe modalitatea dragostei, a libertăţii, a adevărului date prin Duhul Sfânt, ci ei vor puterea pentru putere, materia pentru materie, viaţa pentru dominaţia lor.

Cu mijloace economice, politice şi raţionale au ajuns să domine lumea, căci ei deţin cheia economiei mondiale, cheia mijloacelor de informare a maselor pe glob, cheia revoluţiei comuniste, cheia democraţiilor occidentale, centrele tehnicii moderne, o bună parte din învăţământul de pe mapamond, punctele nevralgice ale culturii şi artei, ordinea în francmasonerie, spiritul în socialismul internaţionalist, o înrâurire a sindicalismului, o „colorare" a umanismului şi progresismului, o bună presă în neoprotestantism şi destulă influenţă în Biserici. Toate acestea pot fi demonstrate pe bază de documente. Toate acestea dovedesc destinul excepţional pe care-l are poporul evreu.

Pierzându-şi dreptul de moştenitor, pierzând legământul lui Avraam, pierzând harul dumnezeiesc, el se situează pe poziţie antihristică, antiumană şi satanică, poziţie de pe care continua a juca un rol negativ în istorie şi în procesul desăvârşirii lumii. Cutezanţa lor este aproape de nebunie, căci se joacă cu satana, se luptă cu Dumnezeu, se războiesc cu toţi oamenii şi sunt duşmanii învederaţi ai lui Hristos. Energiile pe care le declanşează ei în istorie sunt atât de considerabile, încât nu pot fi explicate decât ca provenind dintr-o sursă supraumană.

Pe de o parte ei sunt fermentul revoluţiilor care bântuie lumea modernă, iar pe de altă parte sunt cei mai tenace şi încăpăţânaţi tradiţionalişti: pentru ei tradiţionalişti, iar pentru lume revoluţionari.

Inteligenţa lor impresionează şi străluceşte, încât a generat marxismul şi relativismul - dar toate sunt închistate în neant. Dumnezeul lor este Dumnezeul speculei, al speculei mentale ori politice. Gândirea lor răstălmăceşte totul, căci ei văd multiplele faţete ale aceleiaşi probleme şi au uşurinţa de a o folosi pe aceea care le este folositoare. De aceea ei nu exprimă niciodată adevărul, căci nu au acces la esenţe ci numai la forme, nu merg la Duhul unic şi sfânt, ci numai la înfăţişările materiei, evenimentelor, ideilor şi oamenilor, într-o dezordine anarhică pe care însă o folosesc în favoarea unicului zeu în care cred: ei înşişi.

Există până şi o manieră a corectitudinii în afaceri, pe care însă o folosesc numai în măsura în care îi slujeşte pe ei. Drept dovadă serveşte faptul că părăsesc societăţile în declin şi se oploşesc în societăţile în ascendenţă.

Evreii de azi se închină lor înşişi ori materiei, deşi în fond ei se închină lui satana, căci numai satana poate perverti atât de profund o lume. Solidaritatea dintre ei este forţa victoriilor lor naţionale. Ura împotriva duşmanilor lor e neîmpăcată, când subtilă, când sângeroasă, fiind ea însăşi o modalitate de solidaritate între ei. Ei formează un imperiu unitar în lumea diversă şi manevrează după scopurile lor. Ei vor fi întotdeauna cu cei învingători, dar vor salva pe toţi evreii, indiferent de răspunderile pe care şi le-au asumat.

Azi numai evreii pot impune punctul lor de vedere atât preşedintelui S.U.A. cât şi preşedintelui U.R.S.S., ca să nu mai amintim de puterile de rangul doi. Şi Roosevelt, şi Stalin li s-au supus. Al doilea război mondial este în mare parte opera lor. După ce au investit aproape totul în comunism, acum navighează spre capitalism.

Şi-au făcut legi pentru ei, încât ei sunt tabu în lumea întreagă, le este totul permis şi nimeni nu poate spune adevărul despre ei fără ca omenirea să ia foc.

Evreii sunt zeii lumii moderne. Ei se află la un pas de dominaţia absolută mondială şi este impresionantă forţa unui popor de cincisprezece milioane de oameni.

Lumea modernă este un dezastru spiritual, moral, politic, social, militar, uman şi economic, e o lume alienată, o lume descompusă, o lume ce se autonimiceşte fie pe cale paşnică, fie pe cale armată, e o lume-junglă, e o lume-temniţă, e o lume insuportabilă de haos, nihilism şi neant - pentru că este o lume fără Dumnezeu, împotriva lui Dumnezeu, fără suflet, împotriva întâietăţii spiritului, fără onoare, fără ruşine, fără morală, o lume a minciunii, a urii, a ateismului, a materialismului, a tiraniei, a senzualismului, a rasismului, a obsesiei dominaţiei mondiale, a nimicului, a satanei - şi cu o astfel de lume nu se poate lăuda nimeni.

Dar se pare că omenirea va trece printr-o suferinţă cum încă n-a mai fost, necesară purificării ei, şi în urma căreia se va aşterne în lume o nouă spiritualitate creştină şi o nouă comunitate creştină, cu mult mai aproape de Împărăţia lui Dumnezeu.

„Părinţii" Americii au introdus în Constituţia americană o interdicţie pentru guvernul american de a avea presă proprie, în acest mod fiind obligat să respecte libertatea de cuvânt a creştinilor americani.

S-a petrecut însă un fenomen neprevăzut: presa şi toată mass-media (din America şi din Europa) au încăput pe mâinile unui guvern la fel de tiranic ca acele guverne de care se temeau „părinţii" Americii. Un mic grup de oameni s-au constituit într-o forţă organizată, cu propria ei lege, cu propria ei credinţă, cu propriul ei ideal şi au pus mâna pe presa, economia şi politica Statelor Unite.

Având în mână aceste mijloace din interior şi altele asemenea pe plan mondial, acest grup minoritar poate impune opiniile sale guvernului legal din S.U.A., şi deci poporului american. Această minoritate poate pune în mişcare puterea financiară din S.U.A., din Europa şi din alte ţări, poate angaja forţe politice din S.U.A., din Europa şi din alte ţări, poate răspândi ideile ce-i convin în S.U.A., în Europa şi în alte ţări.

Această activitate inter-naţională este guvernată de un centru, dar dincolo de el există o conştiinţă politică universală a acestei minorităţi care, indiferent de meridianul pe care acţionează, urmăreşte acelaşi scop. Politica acestei minorităţi este bolşevizarea lumii, justificată în toate felurile, cu toate subtilităţile, cu toate mijloacele, de la Roosevelt până la Kissinger. Strădania lor este să-i convingă pe americani de această politică.

Mascaţi sub forme diverse de democraţie, liberalism, umanism, progresism, afacerism, economism, consumism, relativism, academism, modernism, avangardism, realism, pacifism, materialism ori ateism, ei de fapt îşi maschează propria lor identitate şi luptă să dizolve cultura şi societatea bazată pe principiile şi spiritualitatea creştină. Nimeni nu a reuşit să călăuzească mai nefast poporul american.

Există în America o populaţie imensă anglo-saxonă, şi totuşi americanii au făcut război contra Angliei; există în America o populaţie de origine germanică, şi totuşi au făcut două războaie împotriva Germaniei; există, de asemeni, în America greci bogaţi ori scoţieni dârzi, dar ei nu împing politica Americii în scopuri na-ţionale, chiar atunci când îşi susţin naţiile lor de origine, căci ei sunt americani. Or, minoritatea de care vorbim nu vrea să fie americană, nu se supune spiritualităţii americane şi orientează politica americană în scopuri pur naţionale, căci nu se poate explica altfel eşecul politicii americane în Orientul Mijlociu şi în Ierusalim.

Forţele evreieşti din lumea întreagă fac politica şovină a lui Begin (prim ministru al Israelului în perioada 1977-1983). America şi Europa, ca de altfel lumea întreagă, inclusiv Uniunea Sovietică, urmăresc o pace echitabilă în Orient, dar evreii înfruntă lumea întreagă - şi n-o înfruntă cele trei milioane de evrei din Palestina, ci cele cincisprezece milioane de evrei din diaspora. Ştiu că sunt şi evrei care nu sunt de acord cu Begin, dar poporul evreu e judecat după guvernanţii care-l reprezintă, bine ştiindu-se că orice popor îşi are guvernanţii pe care îi merită.

Evreii au ajuns la o putere mondială considerabilă, dar şi pe marginea unui dezastru cum încă n-au cunoscut. Procesul de iudaizare a omenirii a dus la cea mai adâncă criză spirituală şi evreii nu pot împiedica revirimentul (înviorarea) creştin, cu toate că fac eforturi disperate să i se opună.

Deşi sunt beţi de putere şi sunt aproape de imperiul mondial, le atragem atenţia să se trezească, să renunţe la ideea că sunt aleşii lui Dumnezeu să stăpânească lumea, să recunoască pierderea harului dumnezeiesc prin uciderea lui Hristos, să se supună adevărului şi să intre în comunitatea de dragoste a lumii. De nu o fac, pe viitor să nu acuze pe nimeni de suferinţele ce se vor abate peste ei. „Pieirea ta prin tine, Israele!".

Numai Hristos poate fi mântuire lumii întregi şi lor.






--------------------------------------------------------------------------------


Ioan Ianolide (1919-1986)

S-a născut în anul 1919, în localitatea Dobroteşti, Teleorman. Despre viaţa sa nu se ştiu foarte multe, fiind cunoscut mai ales ca prieten sau chiar ucenic al lui Valeriu Gafencu. Face Facultatea de Drept la Bucureşti pe care însă nu o termină. În anul 1941, fiind membru al Frăţiilor de Cruce, este arestat şi închis timp de 23 de ani în diferite închisori (la Aiud, la Piteşti, la Târgu Ocna). Trece la Domnul pe 5 februarie 1986.