FALSE TEOFANII - UN RASPUNS LA MAILUL CARE CIRCULA PE NET DESPRE PROFETIILE DE LA FATIMA

FALSE TEOFANII

Diavolul, în atacurile sale împotriva umanitatii si a Bisericii, cauta sa-i însele pe cei binecredinciosi prin credinta, dupa cum a încercat cu însusi Mîntuitorul Hristos în pustie.
Fecioara Maria este cea care a deschis drumul mîntuirii si al resfintirii universale. De aceea diavolul i-a purtat, dintru început, toata ura, caci lui i-a rostit Domnul: Dusmanie voi pune între tine si între femeie, între samînta ta si samînta ei; aceasta îti va zdrobi capul, iar tu îi vei întepa calcîiul (Fac. 3, 15).
Fata de darurile mîntuitoare care se obtin prin rugaciunile Sfintei Fecioare catre Fiul Sau si Dumnezeul nostru, ca mijlocitoare milostiva pentru toti credinciosii care o preamaresc, Satana a cautat, în felurite chipuri, sa-i huleasca numele si sa stearga din constiinta crestinilor prezenta ei spirituala. Ca urmare, cultul Fecioarei a încetat sa mai existe în toata lumea protestanta, iar dintre crestinii de pretutindeni, care apartin Bisericilor Sacramentale, numerosi sunt aceia care nu mai cred în întreita ei feciorie, atribuindu-i si alte nasteri sau contestînd nasterea, mai presus de fire, a Mîntuitorului. În unele tari din Apus, i se profaneaza numele cu expresii sacrilege. Iar acolo unde i se pastreaza cultul, intervin mistificari ale Satanei si apar prooroci mincinosi care, în numele Maicii Domnului, raspîndesc rataciri.
Întîmplari neobisnuite, cu aspecte suprafiresti si cu chemarea la pocainta, au fost de la început primite ca o descoperire dumnezeiasca, fara sa fie sesizata înselaciunea diavolului, prin atîtea nepotriviri fata de adevarata credinta si traditie ortodoxa. Din aceasta cauza, ratacirea a luat proportii, antrenînd cea mai mare parte din clerul Bisericii. Dar si mai grav apare faptul ca asemenea manifestari au fost uneori oficializate de ierarhia bisericeasca.(...)
Pentru asemenea cazuri de falsa credinta, Pravila Bisericeasca vesteste cu luminat adevar: Dumnezeu nu voieste sa fie slujit prin minciuna, caci ceea ce astazi minciuna pare ca zideste, mîine va distruge împatrit mai rau. Siguranta mîntuirii este o grava ispita, ea este momeala trufiei prin care Satana prabuseste sufletele de la : mîntuire. Chiar si unii dintre cei mai încercati nevoitori crestini s-a' poticnit în felul acesta, primind minciuna drept adevar. Cînd în ordinea spirituala lipseste discernamîntul de a alege Binele de Rau, omul poate cadea mai usor în rataciri, întrucît nu mai ajunge sa desprinda eroarea din tot ceea ce altereaza integritatea Adevarului, iar constiinta pacatului i se întuneca si ochiul duhovnicesc îsi pierde lumina. În cuvîntul despre vorbele care aduc pierzare sufletelor, Sfîntul Teodor Studitul spune: Nu cu usurinta poate savîrsi omul calea si nu poate scapa usor de mestesugurile diavolului, de care trebuie sa se îngrijoreze pîna în ceasul mortii. Tot astfel povesteste si Patericul despre un batrîn cuvios caruia, ajungînd la vremea sfîrsitului, diavolul i-a spus: Acum ai scapat de mine. Dar sfîntul i-a raspuns: Înca nu stiu bine.
Deci cum ar fi sa credem ca duhul cel necurat nu se va mai atinge de noi, ca el va fi gonit, ca Arhanghelul Mihail ne va ocroti de orice rele si ca la dreapta judecata vom afla mila si vom fi primiti în Împaratia lui Dumnezeu, numai pentru faptul ca am transcris si am tinut asupra noastra aceasta carticica magica! Cît de grosolana apare înselaciunea Vrajmasului pentru ademenirea celor simpli si de buna credinta, spre asemenea rataciri prin care vrea sa le lege sufletele; si cît de mare este cutezanta si obraznicia lui ca sa se foloseasca în acest scop de numele Maicii Domnului si al Arhanghelului Mihail!
Din cauza urii nestavilite pe care o poarta Arhanghelului Mihail (care i s-a împotrivit în Împaratia cereasca) si Sfintei Fecioare (care i-a zdrobit capul), diavolul cauta sa provoace în rîndul crestinilor tot felul de diversiuni si abateri de la dreapta credinta, folosindu-se tocmai de numele Arhanghelului Mihail si al Maicii Domnului.
Aparitii spectaculoase atribuite Maicii Domnului, de pe urma carora au aparut grave rataciri, s-au petrecut, în repetate rînduri, în special în Occidentul catolic, afectînd în cea mai mare masura acea Biserica. Asemenea pretinse teofanii au fost însotite uneori si de vindecari neobisnuite precum si de alte semne cu aparente suprafiresti, pentru a cîstiga astfel nu numai încrederea lumii, dar mai ales a autoritatii eclesiastice. Pe locurile acelor aratari s-au ridicat biserici si asezaminte religioase, devenind centre de mare faima si pelerinaj, cunoscute în toata lumea.
Multi credinciosi, în curatenia inimii lor, dau crezare acestor aparitii dubioase, considerîndu-le, cu toata evlavia, ca fiind adevarate revelatii, iar aceasta cu atît mai mult cu cît, pentru unii dintre ei, s-au produs si vindecari senzationale. Ca urmare a diferitelor aparitii cu aspect miraculos, însusite de Biserica Romano-Catolica, s-au raspîndit, în decursul timpului, devotiuni pagubitoare si dogme gresite care s-au mentinut pîna în ziua de azi, aducînd tot felul de rataciri Bisericii Catolice si credinciosilor ei. Asa este, de pilda, credinta desarta legata de gajul mîntuirii sau de privilegiul sabatin, oficializat prin decretul din 20 ianuarie 1613 de catre papa Paul al V-lea prin Sacra Congregatie a Sfintei Inchizitii, pe baza dubioasei vedenii a Maicii Domnului, pe care a avut-o conducatorul Ordinului Carmel, Simon Stock, trecut apoi în rîndul sfintilor catolici.
Documentele arata ca Prea Fericita Fecioara i s-a aratat carmelitului Simon însotita de o multime de îngeri si, tinînd în mîna scapulariul ordinului (un mic pieptaras care acopera umerii), i-a spus abatelui: Iata privilegiul pe care ti-l dau tie si tuturor fratilor si surorilor carmeliti. Oricine va muri purtînd acest vesmînt nu va fi în suferinta focului vesnic, adica va fi mîntuit.
Aceasta fagaduinta a fost ulterior prezentata sub denumirea de privilegiul sabatin, prin decretul papei Paul al V-lea, care hotara: Se permite preotilor carmeliti sa predice ca Prea Fericita Fecioara Maria va ajuta sufletele confratilor si surorilor (din arhiepiscopia Notre Dame du Mont Carmel) decedati în credinta, care în timpul vietii lor au purtat vesmîntul sau, printr-o protectie speciala ce le va acorda-o dupa moartea lor, cu deosebire daca au murit sîmbata (privilegiul sabatin).
Gajul mîntuirii sau al privilegiului sabatin, fagaduit Sfîntului Simon pentru devotiunea purtarii scapulariului, a fost reamintit si prin aparitia din 1857, de la Lourdes.
Estelle Faguette, vizionara de la Pellevoisin, a întarit, prin mesajul pe care l-a primit în 1876, pe o aceeasi cale, de la pretinsa vedenie a Maicii Domnului, devotiunea legata de scapulariu. Mesajul era: Iata darurile pe care le voi revarsa asupra acelora care î1 vor purta cu încredere si care vor ajuta la raspîndirea acestui vesmînt: întelepciune, pietate, convertire, vointa. În vîrsta de 33 de ani, Estelle era bolnava de presupusa peritonita tuberculoasa si, în aceasta stare, a avut vedenia Maicii Domnului, care i-a fagaduit vindecarea deplina; lucru care s-a si întîmplat dupa cinci zile, pentru a dovedi originea sfînta a aratarilor.
Obiectivul principal urmarit de aparitia respectiva a fost întarirea devotiunii scapulariului si a sfintei inimi carnale a lui Iisus, imagine reprodusa pe unul din colturile acelei mici bucati de stofa alba a vesmîntului pe care îl purta aparitia. Nimic nu-mi va fi mai placut, s-a pronuntat vedenia, decît sa vad acest vesmînt pe fiecare din copiii mei. Te-am ales pe tine sa publici slava mea si sa raspîndesti aceasta devotiune. Apoi a adaugat: Vei merge la preot si-i vei spune sa te ajute cu toata puterea lui.
Este de remarcat ca, în timpul primelor cinci aparitii (în total au fost cinsprezece), Estelle a avut, concomitent cu vedenia Fecioarei, si pe cea a diavolului, care o înfricosa; închipuita aratare a Maicii Domnului o apara si îl mustra pe Cel Rau, spunîndu-i sa se departeze de patul bolnavei. Printre înselaciunile cu care Satana încearca sa deruteze pe credinciosi, pentru a le cîstiga încrederea si a le infiltra credinta vatamatoare si superstitioasa, pot figura uneori si asemenea dedublari.
Este usor de presupus ca, datorita înselaciunii atît de mestesugite, Estelle nu a avut nici o îndoiala ca Maica Domnului i s-a aratat cu adevarat si a izbavit-o de înfricosarile diavolului; ca urmare, cele spuse si cerute de vedenia Sfintei Fecioare nu puteau fi decît comandamente sacrosancte. La rîndul sau, papa Leon al XIII-lea, care si-a manifestat fara rezerve încrederea fata de aparitiile Maicii Domnului de la Pellevoisin, a acordat, în anul 1892, o indulgenta plenara pentru pelerinajul la locul aratarii, care a avut loc la 9 septembrie în acelasi an.
Pentru a atenua gravitatea superstitiei - deja înradacinata în lumea catolica - referitoare la purtarea scapulariului, asa dupa cum se vestise înca din 1613, papa Pius al XI-lea a facut cunoscut prin scrisoarea sa Petis in quidem, din 18 martie 1922, ca Fecioara iubeste într-adevar pe cei care o iubesc, dar nimeni nu poate spera ca Preacurata îl va sprijini în ceasul mortii, daca în timpul vietii nu a meritat aceasta gratie, fie prin îndepartarea de pacat, fie prin practicarea Cultului Maicii Domnului. Însa aceasta revenire facuta de papa Pius al XI-lea asupra textului original al mesajului ceresc nu a putut sterge ratacirea propagata timp de trei secole de vizionara de la Pellevoisin si nici nu s-a putut schimba originea tenebroasa a mesajului care trezea duhul mîndriei în sufletele tuturor acelor credinciosi.
O alta grava superstitie bazata pe o credinta talismanica s-a raspîndit si s-a statornicit în Catolicism prin Catherine Laboure, sanctificata în 1947. În anii 1830-1831, în urma a cinci aparitii a Sfintei Fecioare, Catherine a primit solia sa introduca în lume medalia cu monograma Mariei (M), încadrata de douasprezece stele si avînd reprezentate doua inimi alaturate: una a lui Iisus, înconjurata cu o cununa de spini, si alta a Fecioarei - co-mîntuitoarea - strapunsa de o sabie.
Medalia miraculoasa, dupa cum a fost denumita, poarta si o invocare: O, Marie, conceputa fara de pacat, roaga-te pentru noi, cei care recurgem la tine! Prin aceasta rugaciune, conditionata de o credinta eretica, s-a propagat si s-a admis de catre Biserica Catolica dogma ratacita a imaculatei conceptiuni, iar prin medalia respectiva s-a întarit si cultul sfintei inimi a lui Iisus si a inimii Mariei, o alta devotiune cu totul straina de Sfînta Traditie si de sensul adevarat al spiritualitatii crestine.
Din relatarea vizionarei Catherine Laboure reiese ca Maica Domnului a asigurat-o ca toate persoanele care vor purta la gîtul lor, cu devotament, aceasta medalie si care vor face aceasta scurta rugaciune, vor primi mari daruri. Numai ca orice rugaciune care, prin continutul ei, cuprinde o ratacire de credinta, cum este si cea a imaculatei conceptiuni, strecurata cu subtilitate de tatal minciunii în acea invocare, atrage dupa sine si prezenta demonului, inspiratorul acelei rataciri. (...)
Din îndemnul Vicleanului, prin care credinciosii catolici au fost încurajati sa poarte la gît medalia miraculoasa, încredintati ca vor primi prin aceasta mari harisme, s-a ajuns la falsa evlavie, ca în numeroasele cazuri în care acest semn talismanic a fost preferat sau a înlocuit Sfînta Cruce.
Prin bula Miserentissimus Redemptor, papa Pius al XI-lea a prezentat crestinilor devotiunea catre sfînta inima, ca o dovada de cucernicie catre inima carnala a lui Iisus, simbol al dragostei Lui jignite (prin pacatele oamenilor) si care pretinde o devotiune reparatorie.
În linia acelorasi aparitii dubioase care duc la credinte ratacite si care stabilesc, prin invizibile fire, o legatura cu demonul, a fost cazul petrecut la Lourdes, în anul 1858. Fetita Bernadette a avut în total optsprezece viziuni. În ziua de Buna Vestire 1858, vedenia Fecioarei Maria a întîmpinat-o cu cuvintele: Eu sunt imaculata conceptiune. Aceasta repetata si accentuata marturisire, prin care s-a confirmat înca o data, pe aceeasi cale, aparent miraculoasa, noua dogma promulgata de Biserica Romano-Catolica, a contribuit si mai mult la raspîndirea si înradacinarea ratacirii respective în sufletele credinciosilor catolici. La vedenii s-a adaugat si faptul ca la locul respectiv s-au petrecut multe vindecari neobisnuite, în special de paralizii, care i-au impresionat pe pelerini.
O alta aparitie a Maicii Domnului a fost semnalata în 1917, la Fatima, în Spania; acea vedenie cerea sa se instituie în toata lumea devotiunea catre inima imaculata a Fecioarei. Celor ce vor sa primeasca acest cult le fagaduiesc mîntuirea, iar aceste suflete vor fi iubite de Dumnezeu, ca niste flori cu care va împodobi Tronul Sau.
Ca si în celelalte rataciri pomenite, si în fagaduintele aparitiilor de la Fatima se ascunde, subtil, duhul trufiei. Neîntelegînd acest lucru, Biserica Romano-Catolica a introdus erezia imaculatei conceptiuni (lansata si raspîndita de diavol) chiar si în exorcismele contra Satanei: Puternica Maica a Domnului, Fecioara Maria a imaculatei conceptiuni, îti porunceste tie, diavole.
În cultul Bisericii Ortodoxe, Dumnezeu Tatal este invocat pentru a-l certa pe diavol, ca sa iasa din fapturile Lui, prin moliftele Sfîntului Vasile. În Biserica Romano-Catolica este invocata Maica Domnului ca sa-l alunge pe diavol, iar exorcismele care se fac - cuprinzînd erezia "Imaculatei Conceptiuni", condamnabila fata de dreapta credinta - zadarnicesc lucrarea de izbavire.
Cultul Sfintei Inimi a lui Iisus, sustinut si propagat prin vedeniile avute de Catherine Laboure în 1831, îsi are originea într-un alt caz de presupusa teofanie, petrecut în Franta anului 1674, la Paray-le-Monial, cu Marguerite Marie, canonizata ulterior ca sfînta. Aceasta vizionara a avut aparitia materializata a Mîntuitorului: El i-a încredintat misiunea de a face cunoscut oamenilor sa i se cinsteasca inima, înfatisînd-o pe pieptul sau printr-o inima carnala a carei icoana sa fie expusa chiar pe partea inimii... Si oriunde va fi expusa aceasta imagine pentru a fi venerata, El va raspîndi daruri si binecuvîntari. Ispita subtila strecurata prin aceasta cerinta a ramas neobservata si, ca urmare, Biserica Romano-Catolica si-a însusit iara rezerve cultul Sfintei Inimi, ca pe o noua devotiune. Astfel, în anul 1854, sub pontificatul lui Pius al II-lea, s-a proclamat, pe baza aparitiilor pe care le-a avut Catherine Laboure, aceasta dogma ratacita a imaculatei conceptiuni, condamnata de Biserica Ortodoxa ca si de marii înaintasi ai teologiei catolice. Sub acelasi pontificat, în anul 1870, s-a decretat si gresita dogma a infailibilitatii papale.
Neprihanita zamislire sau imaculata conceptiune a reprezentat o parere veche, reactualizata în Biserica Apuseana înca din secolul al VIII-lea, prin care s-a sustinut ca Fecioara Maria s-a nascut fara pacatul stramosesc. Aceasta învatatura contrazice dogma consacrata a transmiterii, fara exceptie, a pacatului protoparintilor întregului neam omenesc. Sustinerea punctului de vedere al imaculatei conceptiuni nu-si gaseste nici o recunoastere, nici în Sfînta Scriptura si nici în Sfînta Traditie. Dimpotriva, textele Scripturii precizeaza categoric ca toti oamenii mostenesc pacatul stramosesc, afara numai de Fiul lui Dumnezeu, care s-a nascut din Tatal, fara mama, si din mama, fara tata. Imaculata conceptiune a fost respinsa si de cei mai reputati scolastici ca Toma d'Aquino si Bernard. Nici unul din Sfintii Parinti nu a aparat aceasta sustinere, iar fericitul Augustin, marele teolog al Occidentului, chiar a condamnat-o (în Op. imperf. IV, 122).
Propagarea unor credinte desarte, provenite prin intermediul unor aparitii neobisnuite, cu aspecte suprafiresti, dovedesc originea lor necurata. Apostolul Iacov se întreaba: Oare din aceeasi vîna a izvorului poate sa tîsneasca si apa dulce si amara? (Iac. 3, 11). Iar Mîntuitorul atrage atentia: Se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi (Mt. 24, 24).
În cazul falselor teofanii pomenite, aparitia tuturor vedeniilor a fost precedata de fenomene fizice spectaculoase: rafale de vînt, fulgere, tunete, siluete de îngeri, fascicule luminoase care iradiau caldura în jurul aparitiilor.
Semne si minuni materializate s-au produs uneori si în vazul unor multimi numeroase, adunate cu pietism pe locurile în care aparusera viziuni. În Spania, si anume la Fatima, în amiaza zilei de 13 septembrie 1917, în fata unei multimi de peste douazeci de mii de oameni, soarele stralucea pe un cer senin, cînd, deodata, a început sa-si piarda putin cîte putin stralucirea, iar atmosfera a capatat o tenta galbui-aurie. Era ziua celei de-a cincea aparitii a Maicii Domnului în acele locuri. Cu toti aveau privirile atintite spre cer. Un glob luminos se deplasa de la Rasarit spre Apus si aluneca încet si maiestuos, strabatînd spatiul; globul degaja o lumina stralucitoare, dar placuta la vedere; cînd disparu aceasta aparitie, începura sa cada din cer un fel de flori albe sau de fulgi de zapada care nu atingeau pamîntul, ci se spulberau la o oarecare înaltime. Un nor alb învaluia stejarul verde (pe care aparea în mod obisnuit vedenia Maicii Domnului) iar apoi se risipea în înaltime, în volute, pîna disparea. La 13 septembrie 1917 s-a produs, în acelasi loc, a sasea aparitie, în fata unei asistente tot atît de numeroase: în jurul soarelui a aparut chipul Sfintei Fecioare si al batrînului Iosif, cu pruncul în brate. Din cele scrise de sora Lucia, vizionara acestui ultim caz, reiese ca minunea anuntata de Fecioara Maria se produse în fata tuturor. Imensa multime contempla un semn nemaiauzit. Ploaia care cadea a încetat, norii s-au raspîndit si soarele, care aparu la orizont, era asemanator unui disc de argint. Dupa putin, soarele începu sa salte, sa se balanseze, sa se roteasca în jurul lui ca o roata de foc si sa împrastie în toate directiile jerbe de lumina. Timp de patru minute, luminozitatea lui a devenit, succesiv galbena, verde, albastra, violeta... Dupa o brusca oprire, si-a reluat dansul fantastic. Martorii erau încremeniti, uluiti. Soarele s-a desprins apoi din cer, a coborît spre multime si caldura lui a devenit din ce în ce mai mare. Poporul statea în genunchi, în noroi, si se auzeau strigate din toate piepturile: Minune! Minune!, în timp ce altii spuneau crezul. Apoi soarele si-a reluat locul obisnuit pe cer... (...)
Prin aparitiile de la Salette, din 1846, vedenia cu chipul Maicii Domnului i-a încredintat fetitei Melanie Cavat o taina prin care dezvaluia decaderea si pervertirea clerului, precum si nelegiuirile si lepadarea de credinta a lumii contemporane, cînd totodata si o serie de preziceri despre sfîrsitul lumii, dintre care unele neîntemeiate, putînd sa zdruncine încrederea credinciosilor fata de proorocirile autentice.
Astfel, pentru multele pacate ale omenirii, aparitia a vestit ca în anul 1864, Lucifer împreuna cu un numar de demoni vor fi eliberati din iad, iar în anul 1865 se va vedea urîciunea ("l'abomination") în toate locurile sfinte. În continuarea aceluiasi mesaj, presupusa aparitie a Maicii Domnului a mai spus: În manastiri, florile Bisericii vor fi putregaite si demonul se va înscauna ca stapînitor al inimilor. Aparitia a mai vestit si ca în aceeasi vreme se va naste Antihristul.
Iata însa ca de atunci a trecut mai bine de un secol si înca nu sunt semne ca Antihristul s-ar fi nascut. Pe de alta parte, nu s-a pomenit niciodata, în toata traditia Vechiului si Noului Testament, ca dezvaluirile ceresti, sau proorocirile, sau prezicerile sa cuprinda date calendaristice. Totodata, daca multi membri ai clerului s-au naimit cu tot felul de pacate, atît în Occident cît si în Orient, nu înseamna ca acest oprobiu poate fi aruncat peste tot clerul si nici ca abominatiunea s-ar fi înscaunat înca din anul 1865 în manastiri si în toate locurile sfinte. Pare de asemenea ciudat ca, vorbindu-se despre nasterea Antihristului, nu s-a pomenit nici un cuvînt despre venirea lui Hristos ca Judecator.
Presupusele teofanii si anghelofanii, în urma carora au aparut rataciri, dintre care si cele pomenite, s-au petrecut, în general, cu copii sau cu adolescenti, dinadins alesi de Ispititor, pentru ca nevinovatia lor sa serveasca drept garantie a sfinteniei acelor aparitii. Alteori au fost folosite în aceleasi scopuri persoane în vîrsta, foarte credincioase, dar usor influentabile, înclinate a crede tot ceea ce era învaluit în suprafiresc. În toate cazurile mentionate, nalucirile diferitelor întruchipari ceresti, si în special ale Maicii Domnului, urmareau sa cîstige încrederea vizionarilor prin tot felul de promisiuni, recompense si aprecieri magulitoare, flatîndu-le amorul propriu si stîrnind în sufletul lor un duh de mîndrie si de slava desarta. Vedeniile au comunicat si secrete, pe care vizionarii nu aveau voie sa le spuna nimanui, ceea ce îi subordona si mai mult nalucirii respective. Asemenea atitudini sunt însa potrivnice spiritului autenticelor teofanii, cunoscute din traditia Bisericii si din vietile sfintilor.
Ca sa întareasca Diavolul si mai mult convingerea lumii ca aratarile si vestirile pe care le difuzeaza sunt de la Dumnezeu, si deci nu au o origine dubioasa, el se serveste uneori si de închipuirea crucii.
Caci nu îi este greu sa însele prin semnul biruintei Mîntuitorului, daca înseala prin chiar chipul Biruitorului.
În sens traditional, o viziune poate fi obiectiva cînd provine de la o percepere exterioara (vizuala sau auditiva) sau poate fi subiectiva cînd provine de la perceperea unei imagini interioare (prin imaginatie si ratiune). De cele mai multe ori, profetii au avut - pe cît se pare viziuni interioare precum si viziuni pur intelectuale, prin care Dumnezeu le-a facut anumite comunicari, fara imagini materializate, iar aceasta mai ales atunci cînd profetul îsi anunta mesajul prin cuvintele: Asa graieste Domnul. Dar niciodata o descoperire de la Dumnezeu nu a fost facuta unui profet prin maguliri, prin promisiuni de binefaceri ceresti si printr-o tendinta de a-i trezi mîndria, lasîndu-l sa creada ca este neprihanit si ca i se va rezerva un loc de mare cinste în cer.
Aparitii dubioase ale Maicii Domnului, cu un caracter miraculos si cu rasunet mondial au mai fost semnalate în Franta, la Salette, cu Mélanie si Maximin, în 1846; la Pontmain, în 1871; la Fatima, în Spania, în 1917 (cu reveniri în 1921 si 1943); apoi la Bauvaing si la Kerezineu în Bretania, cu 71 de pretinse teofanii si anghelofanii, din 1936 si pîna în 1965.
Uneori ademeniri s-au facut si unor înalti pontifi, prin mesajele transmise de unii vizionari. Este astfel revelatoriu cazul petrecut în timpul razboiului civil din Spania, în 1936, cu o femeie paralizata, din Portugalia, Alexandrina Maria da Costa, din satul Balazas, la nord de Porto, careia i s-a aratat închipuirea materializata a Mîntuitorului care-i spunea: Altadata am cerut consacrarea neamului omenesc divinei mele inimi. Acum o cer pentru inima imaculata a prea Sfintei Mele Maici. (...) La Roma, Sfîntul Parinte îi va consacra lumea si o va invoca sub denumirea de Regina Lumii, Maica noastra a biruintelor. Cum acestui mesaj nu i s-a dat curs, aceeasi aparitie a revenit dupa un an si a ordonat sa i se comunice papei ca daca nu se va împlini vointa Sa, flagelul Spaniei se va întinde peste toata lumea. Dar nici de asta data apelului nu i s-a dat curs. Dupa un an, la 3 octombrie 1938, aceeasi vedenie a Mîntuitorului a fagaduit ca va conduce pe Sfîntul Parinte de-a dreptul în cer, fara sa mai treaca prin purgatoriu, daca va face consacrarea lumii, imaculatei inimi a Mariei.
Într-un asemenea apel se vedea deslusit nu numai momeala întinsa Pontifului, dar si propagarea acelei devotiuni a imaculatei inimi, precum si confirmarea dogmei purgatoriului, osîndita de Sfînta Traditie a Bisericii Dreptmaritoare.
În urma acestor viziuni si a unor noi reveniri de acelasi fel, la 24 iunie 1941 si la 29 mai 1942, Papa Pius al XII-lea, devenit din anul 1939 succesorul lui Pius al XI-lea, s-a decis si a promulgat în ziua de 8 decembrie 1942, în bazilica vaticana, în prezenta unei multimi de circa 80.000 de persoane, actul solemn de consacrare a întregii lumi imaculatei inimi a Mariei, pe temeiul repetatelor cereri adresate de vedeniile Maicii Domnului si ale Mîntuitorului. În acest scop a spus: Am voit ca de sarbatoarea Imaculatei Conceptiuni a Prea Fericitei Fecioare Maria, din anul 1942, sa fie consacrat tot neamul omenesc Imaculatei inimi. Iar la 7 iulie 1952, acelasi papa a consacrat, într-un mod cu totul special, toate popoarele Rusiei, Imaculatei inimi a Maicii Domnului, ca urmare a faptului ca, în 1929, presupusa Sfînta Fecioara ceruse aceasta consacrare si promisese ca va împiedica prin acest mijloc propagarea erorilor acestei tari si va asigura convertirea ei.
Prin aceasta consacrare speciala s-a urmarit sa se ajunga la convertirea Rusiei, adica nu numai la îndepartarea comunismului, ci, în realitate, la integrarea Rusiei în sînul Bisericii Catolice.
Nalucirile dracilor au cerut ca Ortodoxia sa revina la unitatea catolica si la supunerea si ascultarea fata de pontiful roman, adica oaia sa se pocaiasca pentru ca lupul a voit s-o manînce, iar acum sa se bucure pentru ca o cheama la el.
De altfel, aceasta conceptie eretica se desprinde în mod vadit si din actul solemn de consacrare a cultului inimii imaculate a Mariei, pronuntat la 31 octombrie 1942 de papa Pius al XII-lea, în mesajul adresat natiunii portugheze cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la aparitiile de la Fatima. Prin acest solemn act s-a facut, între altele, si urmatoarea suplica, adresata Sfintei Fecioare: Popoarelor separate, datorita ratacirii sau discordiei, si în special acelora care nutresc pentru Tine (Prea Sfînta Fecioara) un anumit cult (...), da-le lor pacea si întoarce-i pe ei la staulul unic al lui Christ, sub unicul si veritabilul Pastor.
Din cîte se vede, pravoslavnica Rusie si celelalte tari ortodoxe au fost acuzate pentru ratacirea si discordia de a se fi separat de unicul staul al lui Christ, de la Roma, cerîndu-se ca aceste popoare separate sa se reîntoarca sub unicul si veritabilul Pastor. Totodata, consacrarea întregii lumii si, în mod cu totul special, a Rusiei la cultul imaculatei inimi a Mariei reprezinta o practica inovatorie a Bisericii Catolice, care contravine spiritului evanghelic si Sfintei Traditii. Caci ce poate însemna, în realitate, sa i se consacre Mîntuitorului Hristos sau Maicii Domnului întregul neam omenesc, deci inclusiv si credinciosii altor Biserici crestine, dimpreuna cu mozaicii, cu musulmanii si cu toti pagînii, dar fara participarea liber-consimtita?
Orice abatere de la dreapta credinta si de la adevar este o ratacire si orice ratacire are o origine tenebroasa, indiferent de mijloacele si de caile prin care a provenit. Prin orice credinta gresita pe care Ispititorul o provoaca, el urmareste sa cîstige încrederea credinciosului, a unor întregi comunitati crestine, pentru a le compromite mîntuirea sufletelor. Si astfel, atît credinciosul care s-a înselat cît si clerul Bisericii care a girat asemenea cazuri dubioase si obscure, ajung în cele din urma sa poarte stigmatul Satanei.
O ratacire acceptata pe o astfel de cale si strecurata în obstea credinciosilor cu binecuvîntari sacerdotale, antreneaza apoi si alte rataciri mai mari, în masura în care Dumnezeu îngaduie asemenea uneltiri ale Satanei, din pricina starii de pacat în care se afla lumea. Dumnezeu pune astfel la încercare evlavia crestinilor si întelegerea duhovniceasca a purtatorilor de grija ai Bisericii, cu privire la pastrarea nealterata a credintei precum si a bunei îndrumari pe care ei trebuie sa le-o dea credinciosilor. Dar, din pacate, multe se poticnesc, iar unii dintre cîrmuitorii turmei lui Hristos lasa sa intre în staul lupi rapitori în blana de oaie. Va veni totusi o zi - cîndva - cînd atît ei cît si toti cei însetati de false teofanii vor vedea, cu alti ochi, ca aratarile din care s-au împartasit aveau, de fapt, coarne si coada de capra.
Biserica Romano-Catolica si-a dat girul cu multa usurinta si fara nici o rezerva nenumaratelor aparitii care au dus la noi dogme si devotiuni, iar vizionarii respectivi au fost canonizati în rîndul sfintilor. Totusi, în ultima vreme s-a produs o divergenta fata de autenticitatea acestor cazuri. Este concludenta în acest sens cartea lui Raul Auclair, Kerezinen -Apparitions en Bretagne.

*

S-ar putea naste întrebarea: daca asa de multe sunt înselaciunile diavolului, prin care Înselatorul cauta sa rataceasca lumea, si daca atîtea întîmplari, cu aparente miraculoase, nu sunt minuni, ci rataciri, atunci care sunt adevaratele minuni si în ce masura se mai pot ele produce si recunoaste?
Este fara îndoiala ca interventia Duhului Sfînt a ramas mereu prezenta în lume si se poate oricînd manifesta sub orice forma, în orice împrejurari si peste orice legi ale naturii, cu putere mai presus de rînduielile firii. Dar minunile s-au rarit din ce în ce mai mult, iar unele harisme, ca darul proorocirilor, al vindecarilor, al vorbirii în limbi, al învierii mortilor, au încetat. Si daca în zilele, de azi sfintii s-au rarit si, o data cu ei, darul facerii de minuni, este de remarcat un alt aspect, esential si revelatoriu, care explica rarele minuni sau chiar absenta interventiilor supranaturale provenite de la Dumnezeu. Nenumaratele minuni pe care le facea Mîntuitorul sau Sfintii Apostoli, sau alti sfinti si mari cuviosi în primele secole ale Crestinismului, au fost necesare atunci ca sa întareasca noua credinta si sa-i dea chezasia originii ei divine. Dar credinta o data statornicita prin dogmele ei, ca si prin Sfintele si Mîntuitoarele Taine ale Bisericii, nu mai are nevoie sa fie sustinuta prin mijloace suprafiresti, dupa cum nici pomul care a crescut mare nu mai are nevoie de tutori care sa-l propteasca.
Si totusi! Ce minune mai mare s-ar putea petrece în realitate, pentru cine are credinta, decît aceea a prefacerii Sfintelor Taine de la fiecare Sfînta Liturghie, prin transsubstantierea pîini si a vinului în Sîngele si Trupul Mîntuitorului, sau aceea a aghiasmei nestricate, sau a flacarii ceresti care aprinde lumina, la Învierea Domnului, pe altarul Sfîntului Mormînt de la Ierusalim?
Credinta pe care o vrea Dumnezeu de la oameni trebuie sa fie curata, nesovaitoare, izvorîta dintr-o neprecupetita adorare fata de Cel Autoputemic si fara nevoia de a vedea mereu minuni. Printr-o difuzare continua de minuni, credinta ar înceta si, ca urmare, ni s-ar primejdui si putinta de mîntuire a sufletelor. De altfel, însusi Hristos Domnul o spune: Daca nu veti vedea semne si minuni, nu veti crede (In. 4, 48). Iar pe Sfîntul Toma si mai categoric l-a apostrofat Mîntuitorul: Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (In. 20, 29). Dumnezeu vrea sa fie cautat si descoperit în duh si în adevar, si numai astfel sa vina si El în întîmpinarea noastra. Caci cel ce cauta gaseste, si celui care bate i se va deschide (Lc. 11, 10). Ce credinta ar mai fi aceea care tot timpul ar trebui conditionata de semne si minuni, pentru a ne face sa recunoastem existenta si atotputernicia Iui Dumnezeu!?
De fapt, tot ceea ce este necesar pentru mîntuirea noastra s-a spus si s-a consfintit si toate mijloacele mîntuitoare pentru dobîndirea vietii vesnice ni s-au pus la dispozitie prin Biserica, iar Domnul ne-a prevestit prin viziuni eshatologice semnele vremurilor de apoi, precum si uneltirile de la sfîrsit ale diavolului. Nimic în plus nu mai este deci necesar pentru desavîrsirea credintei noastre si nici vreo noua dogma sau inovatie de credinta nu mai este de asteptat, prin revelatii sau aparitii suprafiresti, pentru mîntuirea noastra.
Adevarate minuni se pot totusi împlini si în zilele de azi, în viata fiecarui om, prin interventia Proniei ceresti. Dar nu toti ajung sa vada si sa înteleaga tîlcul unor asemenea interventii deoarece, în cele mai multe cazuri, ele sunt atribuite hazardului sau norocului si nu lui Dumnezeu. Iar daca ar fi sa se mai petreaca si azi teofanii, ele s-ar deosebi prin esenta si prin telul lor fata de contrafacerile Ispititorului, întrucît s-ar integra cu totul în Adevarul si în Predaniile consacrate ale Bisericii Dreptmaritoare, fara nici un fel de devieri, de inovatii si de aspecte stranii ori spectaculoase, si nici cu ademeniri spre gînduri de slava desarta.
Falsele minuni si teofanii, ca si sugerarile unor mistificari demonice, receptate pe cale mintala, poarta cu sine pecetea nedezmintita a unui spirit luciferic. Prin seductiile cu care diavolul ne ademeneste, el cauta, prin orice mijloace, sa ne întineze credinta. Asemenea mistificari se pot recunoaste prin faptul ca nu prezinta o elevatie spirituala, nu-1 marturisesc pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si ca Rascumparator al lumii si sunt întotdeauna secundate de aparitii ceresti sau de alte fenomene vizuale, auditive si senzoriale care tradeaza originea lor necurata.
Daca minunile adevarate, cu înfatisari supranaturale, s-au rarit cu totul, în schimb, pe masura ce înaintam în vreme si ne apropiem de deznodamîntul sfîrsitului, Dumnezeu va îngadui sa se înteteasca; si mai mult tot felul de aratari demonice, precum si înselatoare semne naturale fizice neobisnuite, atît în vazduh cît si pe pamînt, din cauza înmultirii pacatului, deoarece pacatul pe toate le destrama si pe toate, le strica fata de rînduiala si rostul pentru care au fost create si binecuvîntate de Dumnezeu.
Falsele minuni ale Înselatorului, numai smerenia, rugaciunea cu credinta si puterea sfintei cruci, cu invocarea numelui lui Hristos, le pot spulbera pe toate, risipindu-le ca fumul si topindu-le ca ceara de la fata focului, spre rusinarea si alungarea diavolului si a mincinoaselor lui vedenii. Caci Jertfa lui Dumnezeu (este) duhul umilit; inima înfrînta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18).
Prin smerenie, sfintii l-au rusinat pe diavol si l-au îndepartat ori de cîte ori a cautat sa-i însele. Se cunoaste astfel din Pateric cazul unui pustnic caruia i s-a aratat diavolul în stralucirea cereasca sub înfatisarea Mîntuitorului spunîndu-i: Eu sunt Hristosul; dar batrînul vazîndu-l, si-a închis ochii. Si cînd diavolul l-a întrebat: Pentru ce închizi ochii, caci eu sunt Hristos, pustnicul i-a raspuns: Anatema tie, caci Hristosului meu eu îi cred, care a spus ca de va zice cineva: iata aici e Hristos, sa nu credeti! Si demonul auzind acestea, s-a facut nevazut. Mai pomeneste Patericul si despre un frate caruia diavolul i s-a aratat în chip de înger luminat si i-a spus: Eu sunt Gavriil si sunt trimis la tine ca sa-ti aduc o veste buna. Dar fratele cu smerenie i-a raspuns: Cauta ca vei fi trimis la altii, ca eu sunt pacatos si nu sunt vrednic sa vad un înger. Aceasta zicînd fratele, a pierit diavolul dinaintea lui si s-a facut nevazut.
Daca vazatorii de vedenii, atunci cînd au loc mincinoasele aparitii, l-ar conjura pe diavol în numele lui Hristos sau al Sfintei Treimi prin semnul Sfintei Cruci, Vrajmasul ar disparea din fata lor, ar pieri fara urma si s-ar cufunda în adîncurile tartarului.
Dar, din pacate, credinciosii si numerosi slujitori ai Bisericii nu mai stiu sa aleaga adevarul, lipsindu-le întelegerea mistica a marilor cuviosi si sihastri de altadata, care stiau sa desluseasca ceea ce era fals, fapt care uneori a facut ca ei sa fie batuti de duhurile necurate. Iata deci pentru care motive, în aceste vremuri tulburi, Satana îsi poate semana cu mai multa slobozenie neghina, iar lumea îi acorda cu mai multa usurinta girul, îndepartîndu-se tot mai mult de adevarata cale spre Dumnezeu.

Pe larg in: Mihai Urzica, Biserica si viermii cei neadormiti, Ed.Anastasia, 1998, Bucuresti.