FLUORURAREA APEI- O CRIMA IMPOTRIVA OMULUI

ISTORIC
Istoria introducerii cu forta a fluorurii in oameni prin procesul de fluorurare a apei potabile este dominata de minciuni, lacomie si inselaciune. Guvernele care au acceptat fluorura ca adaus in apa potabila sustin ca aceasta este sigura, benefica si necesara, desi dovezile stiintifice arata ca fluorura nu este sigura atunci cand este ingerata si ca zonele in care apa este fluorurata au o rata crescuta de cancer, carii dentare, fluoroza dentara, osteoporoza si alte probleme de sanatate. Sub presiunea exercitata de industria aluminiului, de companiile farmaceutice si de fabricile de armament, fluorura continua sa fie utilizata in tratarea apei in toata America de Nord si, ca urmare a unor actiuni legale recente impotriva companiilor care fluorureaza apa potabila, s-a creat un precedent care va face imposibila in viitor indepartarea fluorurarii.

Povestea incepe in 1924, cand Interessen Gemeinschaft Farben (I.G.Farben) , o firma producatoare de substante chimice, a inceput sa primeasca imprumuturi de la bancherii americani, ceea ce a condus treptat la infiintarea unui cartel imens I.G. Farben. In 1928 Henry Ford si American Standard Oil Company (familia Rockefeller -masoni) a fuzionat cu I.G.Farben si la inceputul anilor ’30, erau mai mult de o suta de corporatii americane care aveau acorduri economice de cooperare in Germania. Afacerea I.G.Farben in America era controlata de un holding, American I.G. Farben, care avea la conducere pe urmatorii: Edsel Ford, presedinte la Ford Motor Comany, Chas E. Mitchell, presedinte al Rockefeller’s National Bank of New York, Walter Teagle, presedinte al Standard Oil New York, Paul Warburg, presedinte al Federal Reserve and Brother of Max Warburg, finantator al razboiului german, Herman Metz, unul din directorii de la Banca din Manhattan, controlata de compania Warburg si un numar de alti membri, dintre care trei au fost cercetati si condamnati ca si criminali germani de razboi pentru crime impotriva umanitatii. In 1939 ca urmare a conventiei Alted, Compania Americana a Aluminiului (American Aluminium Comany -ALCOA), pe atunci cel mai mare producator din lume de fluorura de sodiu si Dow Chemical Company au transferat tehnologia lor in Germania. Colgate, Kellogg, Dupont si alte companii au semnat o conventie de infiintare a unui cartel cu I.G. Farben, formand astfel un grup – lobby puternic numit pe drept “mafia fluorurii”.
Mitul Prevenirii Cariei Dentare
Mitul “prevenirii cariei dentare” asociat cu fluorura, provine din 1939 cand in Statele Unite un chimist cu numele Gerald J. Cox, angajat la ALCOA – cel mai mare producator de deseuri toxice cu fluorura si care la vremea respectiva a fost acuzat pentru daunele provocate de aceste deseuri, a tratat cu fluorura niste cobai de laborator, a concluzionat ca fluorura reduce cariile dentare si a sustinut ca poate fi introdusa in reteaua nationala de apa potabila. In 1947, Oscar E Ewing, care timp indelungat a fost avocatul ALCOA, a fost desemnat ca sef al Agentei Federale de Securitate (Federal Agency Security), o pozitie care l-a plasat sub controlul Serviciului Public pentru Sanatate (Public Health Service – PHS). In urmatorii trei ani, 87 de orase americane au inceput fluorurarea apei potabile, incluzand aici si studiul din Michigan privind fluorurarea apei, eliminandu-se astfel cercetarile stiintifice privind beneficiul si siguranta utilizarii fluorurii inainte de a fi complet finalizate.

* Nepotul lui Sigmund Freud – Edward Bernays >>, cunoscut ca “doctorul cu mai multe fete” si ca parinte al PR, organizatie infiintata de industriasii americani in incercarea de a convinge publicul sa accepte fluorurarea, a inceput o campanie de inselaciune pentru convingerea opiniei publice.
Barnays explica cum “orice idee poate fi practic acceptata daca doctorii sunt de acord. Publicul este dispus sa o accepte pentru ca doctorul este o autoritate pentru cei mai multi oameni, indiferent de ceea ce stie sau nu stie” (Bryson, 2004). Doctorii care au acceptat fluorura nu stiau ca cercetarea care discrediteaza fluorurarea a fost suprimata sau ca nu a fost facuta asa cum era normal la inceput. Fluorura a fost egalata cu progresul stiintific si de atunci a fost prezentata publicului ca si substanta care intareste sanatatea, a fost adusa in mediul inconjurator spre binele copiilor iar cei care s-au opus au fost inlaturati fiind considerati excentrici, excroci, sarlatani sau nebuni. Ca urmare a ofensivei necrutatoare a PR dar si ca urmare a toxicitatii moderate, fluorura a devenit imperturbabila la orice critica.

Fluorurarea apei continua, in ciuda cercetatorilor de la Agentia de Protectia Mediului (EPA), care impreuna, in capitolul 280 al Uniunii Nationale a Angajatilor Trezoreriei au luat pozitie impotriva Dr. William Hirzy, afirmand ca “fluorura (care se adauga in apele municipale) este un deseu periculos pentru care exista dovezi evidente privind efectele adverse asupra sanatatii si, contrar perceptiei publice, nu exista dovezi privind efecte benefice semnificative” (Mullenix, 1998). Desi fluorura este de 50 de ori mai toxica decat dioxidul de sulf, inca nu exista norme de limitare ca si poluant in Actul American pentru Puritatea Aerului.

”Cei ce manipuleaza acest mecanism ascuns al societatii reprezinta un guvern invizibil care detine puterea in tara noastra… mintile noastre sunt modelate, gusturile noastre sunt formate, ideile ne sunt sugerate, in general de catre oameni de care nu am auzit niciodata” (Edward Bernays 1991).
Capitolul 7: Fluorizarea, otravirea globala

Si incepea asa:
IMAGINATI-VA CA IN APA CARE CURGE LA ROBINETUL dumneavoastra au fost introduse, in mod deliberat, substante nocive care v-ar afecta integritatea fizica, actionand chiar si asupra capacitatii de rationare. Desi pare greu de crezut, exista probe care atesta ca acest lucru se intampla. Conform mai multor cercetatori si oameni de stiinta din domeniul sanatatii publice, adaugarea in apa a unei cantitati, chiar si infime, de fluor, nu numai ca nu previne aparitia cariilor, dar duce si la imbolnavirea organismului. Mai mult decat atat, poate afecta si comportamentul individului… Pur si simplu ingrozitor!

FLORUL ESTE primul dintre nemetalele din tabelui periodic numite halogeni.
A fost descoperit in 1771 de catre chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar abia in anul 1886, chimistul ftancez Henri Moissan a reusit sa-l izoleze, dupa numeroase incercari nereusite ale unor oameni de stiinta faimosi, precum Farraday sau Davy (multi alti cercetatori au murit otraviti cu fluor).
Fluorul este prezent sub forma unui gaz verde-galbui, foarte coroziv si nociv, cu miros puternic, neplacut. Dintre toate elementele chimice, el este cel mai reactiv formand multi compusi. Ca exemplu de toxicitate trebuie mentionat acidul fluorhidric, cu inalt grad de coroziune. Datorita usurintei cu care ataca sticla, este utilizat in industria gravurii.
Derivatul care se foloseste in pasta de dinti, in pastile, inclusiv in apa potabila, este florura de sodiu.
Cu toate asta exista o afirmatie a doctorului John Yiamouyiannis:
“Nu adaugam in mod deliberat arsenic si nici plumb in apa. Dar adaugam fluor. De fapt, fluorul este mai toxic decat plumbul, iar arsenicul este doar putin mai otravitoare ca fluorul.”
Fluorizarea a inceput “oficial” prin anii ’30, cand un grup de oameni de stiinta a descoperit ca, adaugand mici cantitati de fluor intr-un lichid, acest element devenea benefic in lupta contra cariilor (inregistrand efecte “pozitive” mai ales la nivelul sanatatii bucale a copiilor). De atunci s-a dus o ferventa campanie in favoarea fluorului – considerat un “extraordinar” aliat impotriva bolilor dentare – si s-a pus accent pe necesitatea introducerii acestui element printre ingredientele pastelor de dinti si in compozitia celorlalte produse de acest fel.
Totusi putini sunt cei ce stiu ca, acest element utilizat in florurarea apei sau a pastei de dinti, florura de sodiu, provine din rezidurile realizate din fabricarea aluminiului si este folosit si ca ingredient in otravurile pentru sobolani si pentru gandaci (printre altele).
Primele intoxicari cu fluor dateaza din perioada Renasterii Industriale.
La inceputul anilor ’30, lua amploare o campanie agresiva ce oferea solutia miraculoasa pentru problema derivatilor de fluor: adaugarea fluorului in cantitati controlabile in apa potabila in scopul prevenirii cariilor dentare.
Cateva persoane printre care scriitorul si medicul Joel Griffiths, afirmau ca acest fapt nu a fost o descoperire medicala, ci o campanie orchestrata de fabricantii de aluminiu cu scopul de a dezinforma publicul si de a distrage atentia de la ceea ce era cu adevarat important: toxicitatea fluorului.
In anul 1939, fluorizarea apei din America de Nord s-a transformat dintr-o simpla propunere in realitate, multumita cercetarilor facute de omul de stiinta Gerarld J. Cox, care nu era nici doctor, nici stomatolog, ci un simplu om de stiinta angajat de principala companie de producere a aluminiu, Fundatia ALCOA.
Au trecut multi ani pana cand au inceput sa apara primele rapoarte care puneau sub semnul intrebarii beneficiile acestei substante.
Intre anii 1986 si 1987, a fost finantat cel mai mare studiu realizat pana atunci despre pana atunci despre efectele acestui element, studiu initiat de Institutul American de Cercetari in Domeniul Dentar. La acest studiu participand 39000 de subiecti cu varste intre 5 si 17 ani, impartiti in trei categorii: prima categorie a celor care traiau in zonele in care apa fusese fluorizata, o a doua categorie ce consumase apa partial fluorizata si o a treia categorie ce locuia in zone in care apa nu fusese fluorizata. S-a ajuns la concluzia ca nu au existat diferente notabile intre zonele fluorizate si cele nefluorizate.
Totusi, in 1988, Laboratorul National Argonic confirma faptul ca fluorul poate transforma celulele normale in celule canceroase. Desi descoperirea era alarmanta, putine tari au luat masuri.
Doctorul Ardi Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentara Preventiva din cadrul Universitatii din Toronto si presedintele Asociatiei Canadiene pentru Cercetarea Dentara, declara intr-un interviu acordat anchetatorului David Icke:
“Au fost deversate fluoruri contaminate in depozitele noastre de apa aproape o jumatate de secol. Majoritatea aditivilor de fluoruri provin din curatarea caminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei.
Asta inseamna ca am administrat populatiei fluoruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fara nicio vina au fost expuse la substante cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumularii de substante toxice din organism, repercursiunile asupra sanatatii individului pot fi catastrofale.”

Un studiu recent al Universitatii din Toronto a ajuns la concluzia ca in cazul locuitorilor din zonele in care fluorul din apa este mai ridicat decat in alte parti, riscul de producere a fracturilor de sold a crescut considerabil. Mai mult, s-a descoperit ca fluorul modifica structura osoasa a fiintei umane (oasele devin mult mai fragile).
La data de 22 martie 1990, revista New England Journal of Medicine a publicat un studiu privind cresterea numarului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoza, fenomen legat de consumul de fluor.
Revista de specialitate a Asociatiei Medicale Americane a publicat trei articole care vorbeau despre fracturile de sold si fluorul adaugat in apa.
La putin timp, un studiu desfasurat de Procter & Gamble a demonstrat ca, adaugand doar jumatate din cantitatea recomandata, creste semnificativ riscul de aparitie a defectelor genetice; la acelasi rezultat ajungand in 1993 si Institutul de Stiinta, Sanatate si Mediu Inconjurator al Statelor Unite.
Un alt studiu din 1992 intreprinsa de Universitatea din Arizona a demonstrat cum cresterea numarului de carii este direct proportionala cu cantitatea de fluor din apa potabila.
S-a demonstrat ca fluorul nu mai actioneaza dupa varsta de 20 de ani si de asemenea ca poate produce grave afectiuni ale oaselor si ale dintilor.
David Heylen Campos: “Minciuni oficiale – 1o conspiratii care au schimbat Istoria lumii”