DIN INTELEPCIUNEA PARINTELUI NOSTRU, SF IOAN GURA DE AUR

Neajunsurile barfirii

Cel ce vorbeste de rau manânca suflet de om.
Ca sa se înspaimânte, Pavel a zis: “Daca va mâncati între voi si va sfâsiati unii pe altii, bagati seama sa nu va distrugeti laolalta”. N-ati înfipt dintii în carnea altuia, ci i-ati înfipt bârfirea în suflet, ati sfâsiat prin relele voastre judecati, ati pricinuit mii de rele – si voua însiva si celui bârfit si multor altora.
Caci, defaimând pe aproapele, ati înrait pe cel ce va asculta; daca-i pacatos, numaidecât îsi va afla tovaras întru pacat; daca-i un drept, trufia îl va încalzi, greseala altuia îi va sta prilej, gata, sa se amageasca de mândrie. Mai mult, veti strica prin aceasta însasi obstei Bisericii, caci cei care va asculta, nu vor judeca numai pe cel care a pacatuit, ci îsi vor extinde dojanele asupra întregii obsti crestinesti.
Nu auzim pe cei necredinciosi zicând ca acela sau celalalt este nerusinat si stricat?
In loc de a învinui pe cel ce a furat, ei au banuieli asupra tuturor crestinilor, între altele, pricina sunteti ca slava lui Dumnezeu este batjocorita. Pe cât buna noastra purtare slaveste numele Domnului, pe atât greselile noastre Il batjocoresc si-L jignesc. Apoi, ati necinstit pe cel despre care vorbiti de rau, si facându-vi-l dusman. Pe urma, v-ati învrednicit de pedeapsa si amestecându-va în treburi care nu va privesc de loc.
Sa nu veniti sa-mi spuneti: “Sunt bârfitor doar când spun lucruri neadevarate”. Chiar de veti spune adevarul, vorbind de rau de altul, tot greseala este. Fariseul din evanghelie spunea adevarul, vorbind rau de vames, dar aceasta nu-i aducea nici o acoperire…
Si nu ma adresez numai bârfitorilor.
Pe cei care aud pe altii bârfind, îi rog sa-si astupe urechile si sa mearga pe urma vorbelor profetului, care zice: “Pe cel ce în taina vorbea rau de aproapele lui, l-am alungat”. Ziceti aproapelui nostru: “Vreti sa dati cuvânt de încuviintare cuiva sau sa-i aduceti lauda? Iata deschid urechile mele ca sa va primesc cuvintele, ca pe o buna mireasma. Ci, de vreti sa spuneti de rau, nu mai las cuvintele sa intre, caci nu pot primi gunoiul si tina”.
Ce am învata daca aflu ca acela sau altul e rau? Pentru ca aceasta nu poate decât sa-mi strice si sa-mi aduca o grea paguba.
Asadar, sa ne îndeletnicim cu treburile noastre, caci vom avea de dat socoteala de greselile noastre – vietii noastre însine sa-i dam bagarea noastra de seama, iscoditoare si cercetatoare. Care va fi acoperirea noastra, si la ce bunavointa vom fi îndreptatiti, daca în faptele noastre ne pripim îndeletnicindu-ne cu cercetarea faptelor celorlalti?
Sa te apleci trecând, ca sa privesti în casa straina, ispitind ce se petrece în ea, e lucru de rusine si nedemn, e tot ce poate fi mai josnic.
Ceea ce e înca si mai ciudat, e ca acel ce se poarta astfel si nu-si vad de loc de ale lor, când zic o vorba pe care n-ar fi trebuit s-o spuna, poftesc pe cei ce asculta, sa nu cumva sa spuna acestea altora si-l pun chiar sa jure. Prin aceasta ei lasa bine sa se vada ca a savârsit o fapta vrednica de ocara. Caci daca doresti ca cineva sa nu spuna altuia ceea ce a auzit de la tine, cu mai mult temei trebuie sa deprinzi discretia.
Tineai taina bine dosita – si numai când ai tradat-o, cugeti ca trebuie sa fie bine pastrata. Daca vreti sa nu fie data în vileag, nu o spuneti voi mai întâi. Când ai spus secretul altcuiva, te trudesti zadarnic cerându-i, sub juramânt, sa vegheze bine asupra celor spuse de tine (…)
E cu neputinta ca un bârfitor, ispitind faptele altuia, sa ia seama vreodata asupra propriei lui purtari. Tot zelul îl pune sa afle lucruri despre altii, iar treburile proprii sunt lepadate nepasarii si izbelistei.
Daca, fara încetare, cugetam la pacatele altuia, când mai avem vreme sa ne îndeletnicim cu ale noastre?