PENTRU CA MAINE INCEPE POSTUL NASTERII DOMNULUI SI ASTAZI L-AM CINSTIT PE SFANTUL GRIGORIE PALAMA, FACATORUL DE MINUNI:

Postul - Sf. Grigorie Palama

Sfântul Vasile cel Mare, vorbind despre post şi, desigur, despre valoarea sa, spune că postul este “mai vechi decât legea”, deoarece el exista în Rai şi chiar înainte ca Dumnezeu să ne fi dat Legile Vechiului Testament. Porunca lui Dumnezeu de a nu gusta din pomul cunoaşterii, binelui şi răului reprezintă porunca postului. Neascultarea lui Adam legată de această poruncă a dus la moartea duhovnicească a omului. Aceasta ne arată marea valoare a postului. De aceea, nu există sfânt care să nu fi iubit postul. Şi este izbitor faptul că cei ce se căiesc şi doresc să-şi schimbe felul de viaţă, iubesc mult postul şi doresc să-l practice. Aceasta ne arată că postul este un element esenţial în viaţa duhovnicească. Acest lucru va fi pus în evidenţă mai explicit, întrucât se va vedea diferenţa dintre postul adevărat şi o latură a postului care este mult deosebită în zilele noastre, şi anume cea privitoare la sănătate. Şi, cu adevărat, postul, aşa cum ne învaţă Biserica, are o mare influenţă şi asupra sănătăţii, dar să nu ne cramponăm doar de acest aspect.

Trebuie să vedem legătura sa strânsă cu viaţa duhovnicească a omului.
Toţi Sfinţii Părinţi se referă la această mare problemă duhovnicească. Oricum, în cele ce urmează vom analiza postul conform învăţăturilor Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului.

a) Postul şi rugăciunea

Mai întâi, trebuie sa spunem că postul se află într-o strânsă legătură cu viaţa duhovnicească. Şi întrucât viaţa duhovnicească este exprimată prin rugăciune, iată de ce postul este foarte strâns legat de rugăciune şi nu se poate cu nici un chip desprinde de ea. Sfântul Grigorie, interpretând cazul unui tânăr posedat de un demon, precum şi cuvintele lui Hristos: “Acest fel de demoni nu poate fi alungat decât cu post şi rugăciune” (Marcu 9,29), spunea că cel mai teribil demon este cel al lăcomiei (al neînfrânării), şi nu poate ieşi dintr-un om decât cu post şi rugăciune. Cu ajutorul postului omul îşi înfrânează trupul şi îşi stăpâneşte patimile, iar cu ajutorul rugăciunii el va îmblânzii predispoziţiile sufleteşti, adică patimile şi gândurile care, la rândul lor, incită patimile. Şi, astfel, el poate vindeca patima “înlăturând atacul satanei prin post şi rugăciune”.

Întrucât sufletul este în strânsă legătură cu trupul, există atât patimi sufleteşti, cât şi patimi trupeşti, iar postul trebuie, de aceea, să fie legat de rugăciune. Postul este sprijinul rugăciunii, însă numai rugăciunea dă cu adevărat sens postului.

b) Scopul postului

Dar postul ne este doar o abţinere de la anumite mâncăruri şi nici alegerea anumitor alimente. Desigur, şi aceasta face parte din post, deoarece prin ascultarea de Biserică şi de felul în care Biserica rânduieşte posturile, noi nu facem nimic altceva decât decât să ne supunem propria voinţă voinţei universale a Bisericii.

Cu alte cuvinte, noi ascultăm de Hristos şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii, care l-au consacrat. Dincolo de acest lucru, postul este o virtute de o mai mare amploare. în primul rând, postul înseamnă şi curăţirea simţurilor atât cât ne este cu putinţă. Sfântul scrie: “Dacă posteşti de alimente, dar ochiul îţi este pironit asupra adulterului, curiozităţii şi geloziei, în cămara cea mai adâncă a sufletului tău, iar auzul este dispus să asculte vorbe necurate, cântece vulgare şi clevetiri răutăcioase, iar celelalte simţuri sunt receptive la lucruri care dăunează într-un mod asemănător, care mai e folosul postului? Absolut nici unul.”

Adică, postul trupesc nu are valoare dacă nu posteşti în acelaşi timp şi cu celelalte simţuri, precum vederea şi auzul, care sunt ferestrele prin care intră păcatul în suflet şi stârneşte patimile. De aceea, pe timpul postului mulţi creştini au grijă să îşi stăpânească toate simţurile. Aici vedem din învăţăturile Sfântului Grigorie că teologia nu este independentă de însăşi curăţirea simţurilor, deoarece o teologie care nu este interesată de acest lucru nu este ortodoxă. Adevăratul post este abţinerea de la răutăţi, şi de aceea putem vorbi de postul de rele. Sfântul Grigorie, făcând referiri la un pasaj din Vechiul Testament şi, mai ales, la cuvintele proorocului Isaia: “Vai de cei ce sunt ameţiţi, dar nu din cauza vinului”, spune că există beţie cumplită şi drăcească, care nu este datorată hranei şi băuturii, ci se datorează iuţimii, mâniei şi ranchiunii. Aceasta este cea mai teribilă beţie. într-adevăr, el scrie că la cei ce postesc şi se roagă, demonul aduce gânduri, amintiri ale greşelilor altora, lucrează gânduri de ranchiună, şi ascute limba către bârfă şi clevetiri. Iar Sfântul ne spune că la vremea postului trebuie să cultivăm dragostea faţă de aproapele nostru. Un alt mare păcat, în special la vremea postului, este slava deşartă şi mândria.

Desigur, o mare ispită în timpul postului este iubirea şi părerea de sine, când o persoană care posteşte încearcă să o imprime celorlalţi, aşa încât să fie considerat drept un bun creştin. Tipul caracteristic al acestui păcat îl reprezintă fariseul, care se laudă cu faptul că posteşte, şi, în general, cu faptul că respectă Legea. Dar lauda de sine face “inutilă strădania noastră de a posti şi a ne ruga”. Părerea de sine înlătură atât răsplata cât şi osteneala postului şi a rugăciunii. Dar postul trebuie să fie îmbinat cu toate celelalte virtuţi, adică nu numai cu cele câteva fapte de comportament moral personal, ci prin lucrările lui Dumnezeu, deoarece pacea, dragostea şi dreptatea sunt lucrări dumnezeieşti. Şi atunci când un om împlineşte Voia lui Dumnezeu, el se face părtaş lucrărilor Sale şi, ca atare, se bucură de pace, dreptate, dragoste, şi toate celelalte. Aşadar, postul trebuie îmbinat cu virtuţile.

Cele mai mari virtuţi sunt stăpânirea de sine, căinţa, inima înfrântă şi smerită, plânsul pentru păcate. Postul trebuie unit cu toate acestea pentru a fi bine plăcut lui Dumnezeu şi pentru ca omul să se bucure de roadele postului.

Sfântul scrie: “trebuie să existe stăpânire de sine dimpreună cu postul. De ce? Deoarece chiar şi saturarea cu alimente simple, înlătură plânsul curăţitor şi întristarea dumnezeiască din suflet, precum şi străpungerea inimii care aduce căinţă tare necesară mântuirii, deoarece fără o inimă frântă şi smerită nu se poate ajunge la adevărata căinţă6. Dar, micşorând hrana, somnul şi lucrarea simţurilor, după voia lui Dumnezeu, aceasta aduce cu sine frângerea inimii şi plângerea păcatelor”. Căinţa, plânsul şi toate celelalte mişcări ale sufletului nu pot fi readuse la frumuseţea lor originară, acolo unde există saturarea cu hrană materială. Postul ajută la atingerea acestui scop. Dar simplul post, fără această atmosferă necesară lui, care este, de fapt, pocăinţa în adevăratul sens ortodox, nu este de folos în viaţa duhovnicească. Deci, e nevoie şi de osteneală trupească, dar şi de străpungerea inimii. Altminteri, postul devine o procedură formală şi o practică formală exterioară, golită de vreun sens esenţial.

În multe pasaje din cadrul omiliilor sale, Sfântul Grigorie se referă la atmosfera duhovnicească în care are loc postul. Aş dori să citez un alt pasaj caracteristic. Sfântul scrie că trebuie să postim cu o inimă înfrântă, cu sentimentul propriei păcătoşenii şi cu smerenie “pentru ca postul, trezvia şi starea noastră lăuntrică să fie curate şi bine plăcute lui Dumnezeu.”

Postul care este curat şi bine plăcut lui Dumnezeu trebuie făcut dimpreună cu pocăinţă sinceră, o inimă înfrântă şi cu smerenie. Un post care nu este legat de această atotcuprinzătoare atmosferă duhovnicească şi ascetică, nu este bineplăcut lui Dumnezeu. Sfântul scrie în mod impresionant, că un post care nu are de a face cu întreaga viaţă ascetică “are mai degrabă afinitate cu îngerii cei răi”, deoarece chiar şi demonii postesc, dar abţinerea lor de la hrană este îmbinată cu mânie, ură, mândrie şi împotrivire faţă de Dumnezeu. Deci, atunci ne aflăm în primejdie să postim în felul demonilor, când nu legăm postul nostru de întreaga viaţă ascetică. Dar, dincolo de aceste lucruri, postul înseamnă şi curăţirea minţii de năluciri şi gânduri pătimaşe. Interpretând cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos: “Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6,17), Sfântul spune că aici Dumnezeu ne îndeamnă să nu arătăm că postim şi în acest fel să cerşim slava şi laudele oamenilor. Pe lângă această interpretare, Sfântul Grigorie face şi o interpretare analogică a acestui pasaj. în aceasta putem observa viaţa sa isihastă, dar, în acelaşi timp, şi o lărgire a postului pe care trebuie să o luăm în consideraţie, deoarece în acest fel putem scăpa de marea ispită care ne dă târcoale, etalarea exterioară a postului şi a tuturor virtuţilor evanghelice.

Coroana sufletului omenesc este mintea sa, care reprezintă partea conducătoare, adică centrul existenţei sale. Latura imaginativă a sufletului, “care este lăcaşul permanent al energiilor sufletului” reprezintă o parte a personalităţii umane. Atunci când dorim să postim cu adevărat, trebuie să ungem mintea cu mir, adică să o facem milostivă. Şi, desigur, mintea noastră devine milostivă atunci când ea primeşte Harul lui Dumnezeu. în această stare, mintea este iluminată şi se practică rugăciunea mintală. In acelaşi timp, noi trebuie să alungăm din imaginaţia noastră gândurile ruşinoase şi necurate, precum şi orice mânie sau vicleşug. Un astfel de post nu numai că vindecă pe om de patimi şi alungă diavolul, dar îl aseamănă cu îngerii pe acel postitor. Aceste lucruri arată scopul postului. Cu alte cuvinte, postul nu înseamnă doar abţinerea de la anumite alimente, deşi acest lucru este şi el necesar, dar, în acelaşi timp, înseamnă curăţirea întregii lumi lăuntrice, şi, mai ales, a laturii imaginative a sufletului, de gânduri şi imagini şi, mai mult decât atât, iluminarea minţii, mintea reprezentând latura conducătoare a sufletului. Acei oameni care leagă postul doar de nişte simple practici exterioare, şi nu de întreaga viaţă ascetică, se află în înşelare.

c) Valoarea postului

La început am pus accentul pe valoarea postului. Toţi cei care sunt angrenaţi în această luptă cunosc din experienţă efectele terapeutice ale postului. El vindecă sufletul de patimi, dar, în acelaşi timp, ajută şi trupul la împreuna îndumnezeire cu sufletul. Valoarea postului este observată din tot ceea ce s-a întâmplat după încălcarea lui. Sfântul Grigorie spune că dacă Adam ar fi ţinut postul pe care Dumnezeu i-1 poruncise în Rai “ar fi rămas nemuritor, neobosit şi pururea fericit”.

Dar, Adam a preferat viclenia diavolului în locul sfatului şi poruncii dumnezeieşti, şi, ca atare, în locul vieţii celei veşnice şi a raiului bucuriei eterne, el a cunoscut moartea şi cel mai teribil loc al păcatului, iadul, fiind condamnat la întunericul de acolo. Neputinţa de a asculta de porunca postului a generat căderea omului, cu toate consecinţele dureroase pe care le cunoaştem.

Valoarea postului poate fi observată şi din faptul că el vindecă omul. Sfântul Scrie: “Postul cel adevărat schimbă, curăţeşte şi vindecă totul”.

Cu adevărat, un post care nu vindecă nu este cel adevărat. Adevăratul post vindecă omul şi îl pregăteşte pentru întâlnirea cu Dumnezeu într-o stare de sănătate, lucru ce reprezintă raiul pentru el. Sfântul spune că dacă noi, în mod nechibzuit, evităm postul, pedepse nenumărate, tăieri şi arderi ne aşteaptă “atunci când Hristos îi alungă pe cei nevindecaţi şi îi condamnă la focul cel nestins drept pedeapsă veşnică”. Cele afirmate de Sfânt sunt foarte clare: Cel ce nu s-a vindecat, va fi dus în iad. De aceea, omul trebuie să se vindece în această viaţă, deoarece, continuă el, aşa precum odinioară în Rai nu am postit şi am fost lepădaţi în această teribil de dureroasă viaţă, la fel şi acum, în această viaţă, dacă nu postim şi nu demonstrăm o deplină stăpânire de sine “vom cădea în acea gheenă nestinsă şi insuportabilă”. Postul vindecă omul şi oferă condiţiile prealabile de a gusta din fericirea pregătită drepţilor. Pentru a întări această idee, Sfântul Grigorie face uz de exemple de oameni sfinţi din Vechiul Testament.

Amintind de cei trei tineri din Babilon, care datorită faptului că practicau înfrânarea şi postul, au fost apăraţi de orice vătămare în acel cumplit cuptor, şi amintind de proorocul Daniel care, prin post, a fost, pe de o parte luminat de Dumnezeu pentru a prooroci viitorul, iar pe de altă parte, a închis gurile leilor, el spune că acelaşi lucru se întâmplă şi cu noi, când postim. Atunci când postim trupeşte şi sufleteşte, şi, în acelaşi timp, ne rugăm, atunci, cu ajutorul îngerilor, focul mâniei şi dorinţele trupului vor fi îmblânzite, ca şi leul de odinioară.

Vom căpăta har profetic în nădejdea căpătării şi altor daruri în viitor, precum şi credinţă şi contemplarea mintală a lui Dumnezeu. Noi vom călca peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului”. De fapt, postul sufletesc, aşa cum am arătat mai sus, înseamnă apărarea simţurilor şi a minţii de imagini şi de fantezii, iar atunci când este unit cu cel trupesc, transformă întregul nostru univers lăuntric şi ne conduce spre contemplarea lui Dumnezeu, lucru care, după cum ştim, începe mai întâi cu rugăciunea minţii. Valoarea postului poate fi observată în Biblie, pe tot parcursul ei. Hristos “după ce îşi va fi început activitatea mesianică prin post, în cele din urmă a anulat” puterea diavolului, ne-a eliberat şi ne-a mântuit sufletele. Postind, Proorocul Ilie “L-a văzut pe Dumnezeu în blânda adiere de vânt”. Prin post Moise “a primit Tablele Legii de la Dumnezeu”. Din nou, Moise postind în muntele Sinai, L-a văzut pe Dumnezeu faţă către faţă, l-a vorbit ca unui prieten, a primit învăţături şi a aflat întreaga Lege de la El, şi cu adevărat a aflat că El este “Cel ce este veşnic” şi nu trece în nefiinţă, că El a adus la viaţă toate lucrurile din nefiinţă, şi, de asemenea, că datorită energiilor Sale necreate El îl susţine pe om “de la căderea în nefiinţă”.

Această cuprinzătoare învăţătură este o revelaţie care este oferită celui ce se află într-o stare de post. Desigur, Sfântul Grigorie interpretează prezenţa lui Moise şi a lui Ilie pe Muntele Tabor drept rod şi consecinţă a postului şi a rugăciunii. Aceşti doi Prooroci, care, mai mult ca oricine altcineva, au iubit postul şi rugăciunea, prin prezenţa lor împreună cu Hristos “ca rezultat al simfoniei şi armoniei dintre post şi rugăciune”, ne arată faptul că prin post şi rugăciune devii demn de împreună vorbirea cu Dumnezeu. în plus, ceea ce este acceptat de către toţi Sfinţii Părinţi, şi, desigur, şi de către Sfântul Grigorie Palama, este că doar prin lucrarea faptelor bune şi prin post, omul ajunge la contemplarea lui Dumnezeu.

Marea valoare a postului poate fi observată şi prin efectele contrare produse de lăcomie. Călcarea postului duce la multe probleme în structura psihosomatică a omului, dar şi în cadrul societăţii, în vreme ce păstrarea postului are un efect liniştitor asupra omului şi a mediului în care acesta trăieşte. Pentru a aduce mai multă lumină în această problemă, Sfântul Grigorie face referiri la ceea ce s-a petrecut în Tesalonic, pe de o parte, înainte de Sfântul şi Marele Post, şi, pe de altă parte, după începerea Marelui Post, când începuseră postul şi rugăciunile.

El spune că pe parcursul săptămânilor premergătoare Marelui Post, când lăcomia şi desfrânarea prevalau, se puteau observa tulburări, strigăte, lupte, zgomote, cântări indecente, dansuri demonice şi râsete prosteşti.

În aparenţă Sfântul se gândea că era vorba de festivităţi carnavaleşti.

Dar, când toţi începură să postească odată cu începutul Sfântului şi Marelui Post, toate cele de mai sus s-au preschimbat în ceva foarte sfânt. Astfel, în loc de cântece dezgustătoare, se cântau psalmi sfinţi, în loc de râsete indecente, îşi făcură loc tristeţea mântuitoare şi lacrimile de căinţă; în loc de alergături necontrolate şi inutile, exista acum un singur drum pentru toţi: “către Sfânta Biserică a lui Hristos”. Din toate aceste lucruri, spune Sfântul, observăm valoarea postului, dar şi răutatea neînfrânării. Din cauza neînfrânării Adam a fost alungat din Rai, potopul a venit asupra omenirii şi focul asupra Sodomei.

Din cauza neînfrânării Esau şi-a pierdut dreptul de întâi născut, precum şi binecuvântarea tatălui său. Tot din aceeaşi cauză copiii lui Eli au fost pedepsiţi cu moartea, iar evreii şi-au făcut un viţel şi s-au închinat idolilor, atunci când Moise se afla pe Muntele Sinai. Aşadar, spune Sfântul, neînfrânarea nu este cauzată doar de păcat, ci şi de necredinţă. în plus, lăcomia îl împietreşte pe om. “Nimic nu este mai pierzător de suflet decât lăcomia.”

Dar postul este bun şi pentru organism şi anume conduce la sănătate trupească. Mulţi oameni nu postesc din cauza faptului că ei consideră că aceasta le aduce declinul biologic. Dar, exact contrariul este valabil: “Deoarece suprasaturarea prin însăşi firea ei aduce cu sine guta, dureri de cap şi alte neajunsuri, în vreme ce postul este maica sănătăţii”17. Din cauza lăcomiei, adică a supraîncărcării organismului cu alimente, multe boli afectează organismul în vreme ce sănătatea trupească este rodul postului.

Mulţi oameni de ştiinţă din zilele noastre sunt de acord cu acest lucru, precum şi dieteticienii care permanent vorbesc despre valoarea postului. Şi în fapt, dacă ţinem posturile Bisericii noastre, nu vom avea probleme create de excese alimentare.

Este adevărat că atunci când postim, atenţia noastră nu este îndreptată doar asupra sănătăţii trupeşti ci, mai ales, asupra laturii duhovniceşti. Dar, întrucât boala trupească, mai ales când este provocată de excesul alimentar, creează probleme şi sufletului, vom putea afla aici încă o dată valoarea postului.

d) Postul şi ajunarea

Mulţi dintre noi credem că postul este doar o problemă de selecţie alimentară.

Desigur, aşa cum am arătat mai înainte şi acest lucru îşi are valoarea sa, deoarece aceasta indică ascultarea de Biserică. De fapt, trăind viaţa Bisericii, noi încercăm cu adevărat să deprindem un comportament comun tuturor. Nu dorim să ne facem propria voie, ci Voia lui Dumnezeu, aşa cum au împlinit-o Sfinţii Părinţi. Dar, în ultimă instanţă, postul înseamnă hrană cu măsură, şi aş adăuga, există şi post cu măsură. Sfântul Grigorie spune că “postul moderat până la un punct” este accesibil şi necesar tuturor. Se pare că pe vremea sa exista obiceiul pentru creştini ca să se ţină acelaşi post ca şi monahii, adică să se postească toată ziua şi să se mănânce după vecernie.

Aşadar, după Sfântul Grigorie, postul înseamnă atât hrană cu măsură, cât şi ajunarea cu măsură. El scrie: “Dar este suficient ca hrana să fie şi cu măsură, deoarece, în acest fel, postirea cu măsură şi hrănirea cu măsură te vor duce în situaţia celor care se înfometează”. Dacă nu poţi ţine un post întreg, trebuie să te hrăneşti cu măsură sau să te lipseşti de hrană cu măsură, în acest fel se evită extremele care pot conduce la slava deşartă.

Semnificaţia hranei cu măsură şi a ajunării cu măsură este profundă. Lăcomia şi neînfrânarea sunt legate de două stări sufleteşti ce constituie o problemă duhovnicească. Una reprezintă acapararea minţii de către simţuri şi de către lumea materială. Cu alte cuvinte, lăcomia aduce cu sine împătimirea minţii, înafara plăcerilor şi a bunurilor materiale. Cealaltă ne indică credinţa unora că hrana este cea care ne ţine în viaţă şi, în acest fel, ei pierd sentimentul intervenţiei personale divine în viaţa noastră. De aceea, prin hrană moderată sau prin lipsirea de hrană cu măsură, noi înfometăm, suferim, iar acest lucru are două mari consecinţe folositoare opuse celor două stări sufleteşti de care vorbeam.

Prima este aceea că mintea este eliberată din dependenţa ei faţă de bunurile materiale şi, în general, faţă de lumea înconjurătoare, şi se înalţă spre Dumnezeu. Iar acest lucru are o valoare şi o adâncă semnificaţie pentru viaţa duhovnicească. Cea de-a doua este aceea că noi căpătăm o orientare diferită, cu alte cuvinte, în vreme ce mai înainte consideram că hrana, vitaminele şi caloriile ne menţin în viaţă, atunci când ne lipsim de hrană şi înfometăm, căpătăm certitudinea că Dumnezeu ne menţine în viaţă cu energiile sale necreate, prin intermediul alimentelor. Aşadar, bunurile materiale nu reprezintă fundamentul vieţii noastre, ci Bunul Dumnezeu este Cel care ne dă viaţă. De aceea, lipsirea cu măsură de hrană ne ajută să ne orientăm în mod corect viaţa către Dumnezeu.

e) Postul demonic

Dar, aşa cum am menţionat într-un capitol anterior, există un post binecuvântat şi unul demonic. Postul care este ţinut cu slavă deşartă, mândrie şi egoism, este diavolesc. Sfântul Grigorie spune că postul care nu este ţinut într-o atmosferă duhovnicească, care include căinţa, frângerea inimii şi aşa mai departe, “îşi are mai degrabă înrâurirea cu îngerii căzuţi”. Ştim că şi demonii postesc, adică, ei nu mănâncă absolut nimic, ei postesc permanent, dar, întrucât îi urăsc pe oameni şi sunt plini de slavă deşartă, care este o stare necurată, aceasta nu le aduce nimic bun.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu cei care păstrează în mod formal ordinea exterioară a postului, dar îl desprind de conţinutul său duhovnicesc. Adevăratul post nu trebuie ţinut cu slavă deşartă. Nu îl ţinem de ochi lumii. Dacă ne interesează doar acest lucru, spune Sfântul, “putem duce osteneala postului şi a rugăciunii, dar suntem lipsiţi de roade”. E un lucru teribil ca să ne supunem atâtor osteneli şi totuşi să pierdem roadele, întrucât toate acestea nu s-au făcut după voia lui Dumnezeu. Sfântul vorbeşte cu tărie despre acest lucru. El spune că postul şi rugăciunea trebuie să se facă ca şi cum ne-am afla în prezenţa lui Dumnezeu, adică, postul nu trebuie să-şi piardă caracterul său personal. Trebuie să ştim că “nici postul, nici slavosloviile, nici rugăciunile nu ne pot mântui prin ele însele, ci lucrul care ne mântuieşte este ca toate acestea să fie făcute cu frică de Dumnezeu. Ochiul lui Dumnezeu care ne vede, ne sfinţeşte”.

De fapt, nu faptele exterioare în sine sunt cele care ne sfinţesc, ci Harul lui Dumnezeu care îşi îndreaptă atenţia spre cei ce îi fac Voia Sa. De aceea, când ne supunem tuturor acestor osteneli, mintea noastră trebuie îndreptată către Dumnezeu, cerându-i ajutorul şi protecţia. Postul ne ajută să ne vindecăm sufletele, este un mod de viaţă, dar şi o cale către împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, Sfântul Grigorie spune că nu numai în anumite zile trebuie să postim, ci întreaga noastră viaţă, deoarece hrana poate fi permanent cu măsură. El spune că toţi creştinii şi cei ce aşteaptă a doua venire înfricoşătoare a lui Hristos “trebuie să se înfrâneze şi să postească întreaga viaţă”. Aceasta ne arată şi valoarea, dar şi necesitatea postului, deoarece Domnul ne vindecă prin post. De aceea Sfântul Grigorie ne îndeamnă: “Vă rog să nu încetaţi a-L implora prin post, lacrimi, rugăciuni şi cereri adresate Lui în toate felurile posibile, până când Se va milostivi şi ne va vindeca”.

Prin post, lacrimi şi rugăciuni noi apelăm la Hristos să vină şi să ne vindece. Postul este o metodă a tratamentului Bisericii, iar noi trebuie să-1 privim ca atare. Felul în care Sfântul Grigorie se exprimă, precum şi conţinutul învăţăturilor sale, ne indică modul în care trebuie să ne trăim viaţa. Sfântul este un teolog tradiţional, făcând parte din Tradiţia Sfinţilor Părinţi. El dezvoltă tema postului dintr-o perspectivă eclesiastică. El uneşte postul cu înfrânarea, aşa precum leagă lipsa de înfrânare cu cântările indecente şi distracţiile diabolice. El nu ezită să condamne practicile şi manifestările urâte ale vremii sale.

Acesta este un lucru surprinzător, deoarece în vremurile noastre noi încercăm să modificăm chiar şi modul de gândire al Păruiţilor, schimbând termenii folosiţi de Părinţi, cu alţi termeni moderni care vor să înfrumuseţeze lucrurile, dar, de fapt, le denaturează. Citim diferite analize făcute de “teologi” contemporani şi nu le înţelegem sensul. Aceasta se întâmplă nu din cauza lipsei noastre de înţelegere, ci din cauza neclarităţii lor. Probabil că încercând să facă o bună impresie, creează, de fapt, confuzii, sau ascund înţelesul a ceea ce este afirmat. Dar, aşa ceva nu veţi întâlni în învăţăturile patristice. Chiar şi în probleme teologice, Sfinţii Părinţi sunt atenţi, expresivi şi purtători de adevăr.