Ca are sau nu alta religie sau ca nu crede in Dumnezeu, asta e optiunea dansei, dar NU are dreptul sa interzica religia in scoala pe care o conduce!
Anti-crestinism: Religia ortodoxă interzisa ilegal la Liceul Ovidius din Constanţa de o directoare atee
Reprezentanţii ISJ: A fost influenţată decizia părinţilor
Niciun elev al ciclului gimnazial al Liceului Ovidius Constanţa nu studiază Religia ortodoxă. Directoarea spune că aşa au vrut părinţii. Toţi părinţii…Pe de altă parte, minoritatea musulmană face ore de religie în cadrul liceului. Directoarea Cristina Anghel spune că… aşa au vrut părinţii musulmanilor (NR:MINTE!!!!)
O anchetă a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa a stabilit (deocamdată neoficial) că părinţii au fost puşi să aleagă între Religie ortodoxă şi Informatică, prin completarea unui formular tipizat, deşi religia este o disciplină din trunchiul comun, alături de materii precum Matematica sau Limba şi literatura română.
Un articol de Mihai Răzvan ROTARU
Liceul Ovidius este privit ca una dintre cele mai bune şcoli din oraş şi este preferat de lumea bună. Biroul în care ne-a primit directoarea se înscrie în aceeaşi logică a belşugului şi cochetăriei. Când a auzit că subiectul discuţiei este disciplina religie, directoarea a devenit distantă şi a încercat să evite subiectul: “Dar de unde aveţi dumneavoastră această informaţie? Se face religie cum să nu! Aaa… va interesează ciclul gimnazial? Păi de ce nu aţi spus aşa de la început. Trebuia să spuneţi de la început ce vă interesează… Într-adevăr, la ciclul gimnazial nu se face religie. Avem cereri ale părinţilor, prin care aceştia şi-au exprimat această opţiune pentru copiii lor”.Cum mi-a fost greu să cred că TOŢI părinţii au decis din proprie iniţiativă ca odraslele lor să renunţe la disciplina religie, mi-am exprimat curiozitatea de a vedea câteva cereri. Am fost refuzat, cu o politeţe distantă, sub pretextul protejării datelor personale elevilor. La ieşire, directoarea a ţinut parcă să îmi facă în ciudă şi, poate, să mă ironizeze. A indicat cu degetul un fotoliu, pe care se afla un imens biblioraft: Acolo sunt cererile părinţilor, despre care am discutat.
Şcoala a pregătit cereri tip pentru ca părinţii să renunţe la Religie
La ISJ situaţia era cunoscută, dar nimeni nu prea voia să discute deschis despre asta. După câteva zile bune de insistenţe telefonice, timp în care şefa Aliss Andreescu era la diverse festivităţi şi evenimente, am fost trimis la purtătorul de cuvânt. Gabriela Costea mi-a confirmat că ISJ a început o anchetă, în urma căreia s-a constatat că părinţii au fost influenţaţi atunci când au respins studiul religiei pentru copiii lor, iar această disciplină a fost prezentată ca o materie opţională.Plimbându-mă pe holurile inspectoratului, am avut norocul să găsesc un formular tipizat, ca cele folosite la alegerea opţionalelor la Liceul Ovidius. Hârtia arată clar că părinţii au fost puşi să aleagă între Religie şi Informatică, ca şi cum elevii ar fi putut studia doar una dintre cele două discipline. Mai mult, o a doua foaie este o cerere tip în care părinţii au completat spaţiile goale, pentru a-şi exprima “opţiunea” împotriva studierii religiei.Am vrut să vedem ce spune Biserica despre situaţia fără precedent de la Liceul Ovidius. “Arhiepiscopia doreşte ca învăţământul religios să se desfăşoare conform protocolului semnat între Biserică şi Stat. Noi nu suntem de acord ca opţiunea părinţilor privind studierea religiei în şcoală să fie influenţată în niciun fel, indiferent despre ce religie sau confesiune este vorba”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, preotul Alin Boc.Scandalul a ajuns până la Ministerul Educaţiei (spun surse interne), care solicită reintroducerea religiei la liceul constănţean.
Legea Invăţământului nr. 84/1995, modificată în 1999, menţionează clar că “planurile cadru (…) includ Religia ca disciplină şcolară, parte a trunchiului comun”. Elevii pot fi exceptaţi de la studiul acestei discipline, în anumite condiţii: “La solicitarea scrisă a părinţilor sau a tutorelui legal instituit, elevul poate să nu frecventeze orele de religie. În acest caz situaţia şcolară se încheie fără această disciplină”.
Sursa: roncea blog preluat de pe dezvaluiri.ro
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu