Aveti grije ce mesaje deschideti pe Facebook si Twitter ca sa nu va virusati calculatoarele
Reţelele sociale devin de Sărbători pentru hackeri unelte de răspândire a viruşilor, numeroase conturi Twitter fiind create în această perioadă de infractorii cibernetici pentru a răspândi coduri maliţioase prin intermediul mesajelor de urări, a anunţat marţi Panda Security citata de NewsIn.
Infractorii cibernetici exploatează reţeaua Twitter pentru a răspândi malware cu ajutorul unor mesaje tematice de Sărbători, subiecte precum "calendarul Crăciunului", "Hanukkah" sau "Grinch" fiind printre cele mai populare subiecte utilizate de hackeri.
"Mii de mesaje Twitter au fost lansate folosind diferite fraze tematice,"Nimănui nu-i pasă de Hanukkan" sau "Video şocant cu Grinch", împreună cu URL-uri scurte ce direcţionează către site-uri maliţioase. Utilizatorii care accesează link-ul vor fi trimişi pe o pagină care infectează sistemele cu un codec fals, exploatând o breşă de securitate în fişiere PDF (CVE-2010-2883). Codec-ul este de fapt un troian, care, la rândul său, descarcă mai multe programe malware pe computerul compromis" explică specialiştii Panda Security.
În plus, infractorii informatici utilizează şi alte subiecte de actualitate pentru a-şi răspândi creaţiile, inclusiv festivalul “Sundance”, campania anti-SIDA, Carling Cup şi subiecte despre actorul Morgan Freeman.
"Reţelele sociale devin tot mai populare printre hackeri ca mijloace de răspândire a malware-ului. Facebook şi Twitter sunt de obicei exploatate, având în vedere numărul tot mai mare de utilizatori şi cunoştiinţele slabe ale multora dintre aceştia despre securitatea accesării mesajelor. Din acest motiv rezultă şi numărul mare de accesări şi, în consecinţă, al infectărilor", a precizat directorul tehnic al Panda Security, Luis Corrons.
Fondată în 1990, Panda Security este furnizor de soluţii de securitate bazate pe scanarea direct din internet (cloud-based), cu produse disponibile în mai mult de 23 de limbi şi cu milioane de utilizatori aflaţi în 195 de ţări din intreaga lume. Panda Security are 56 birouri în întreaga lume, cu sedii în SUA - California şi în Europa – Spania. În România, Panda Security are birou de reprezentanţă comercială şi este distribuit prin prin intermediul RHS Company SA şi Sysdom Proiecte.
Venirea la Biserică
Acum 10 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu