Preot gălăţean persecutat de Securitate: „Te forţau să te dezici de familie şi să-ţi faci mama c..."
Părintele Ioan Pavel a făcut şapte ani de teminţă grea
Părintele Ioan Pavel a făcut şapte ani de teminţă grea
Preotul Ionel Pavel a îndurat şapte ani de de schingiuire şi foamete în penitenciarele Jilava, Gherla, Piteşti şi la Canal. Cu glas tremurat el a povestit despre metodele torţionarilor însărcinaţi să distrugă personalitatea „duşmanilor poporului"
CITEŞTE ŞI: Mărturii din temniţele iadului: "Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam"
Drama părintelui Ionel Pavel în vârstă de 86 ani a început în 1949. Avea 21 de ani şi era student la Teologie, Litere şi la Medicina Veterinară.
A fost arestat din locuinţa părinţilor, la data de 15 august 1949, pentru că făcea parte dintr-o organizaţie anticomunistă care se numea „Frăţia de Cruce". A fost turnat de un coleg pe nume Constantin Doina.
Începutul calvarului
Prin Sentinţa nr.210 din 14 februarie 1949, Ionel Pavel a fost condamnat de cătreTribunalul Militar la şapte ani de temniţă grea. În toţi aceşti ani, a trecut prin beciul Securităţii de la Galaţi, Ministerului de Interne, Penitenciarului Jilava, Penitenciarul Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla şi apoi iar la Jilava, de unde a fost eliberat la data de 13 august 1955.
A fost închis în beciurile Securităţii din Galaţi, unde a stat stat o zi şi o noapte într-o cameră, fără mâncare şi fără băutură. Apoi, a fost transferat la Bucureşti, la Ministerul de Interne. „M-au dus într-o cameră de tortură, m-au aşezat ghemuit pe o bară de metal, m-au legat la mâini şi la picioare şi m-au lovit în timp ce învârteau bara de metal", povesteşte părintele Ioan Pavel.
„Mândra mea de altădată"
Cea mai urâtă amintire este din Penitenciarul Jilava. Colegii de celulă ştiau că e student la Teologie şi l-au rugat să le cânte ceva, pentru a le mai alunga dorul de acasă.
„Hai, mă Ioane, cântă-ne ceva ca să ne mai schimbăm gândurile. Mi-a venit un dor de casă şi am început să cânt «Mândra mea de altădată». În momentul în care am terminat de cântat, s-a deschis brusc uşa. Un ofiţer a întrebat «Cine a cântat, mă bandiţilor?». M-au luat şi m-au dus în Camera Neagră. Acolo nu era lumină, nu era aer, iar pe jos erau fecale şi urină. Nu mă puteam aşeza jos, aşa că am mers toată noaptea.Cred că am făcut câţiva kilometri", îşi aminteşte cu oroare preotul Pavel.
„Ne loveau ca pe nişte vite"
După o perioadă de stat la Gherla, a fost trimis la Jilava, cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. „Acolo am dormit o noapte cu lanţuri la picioarele care se umflaseră, iar metalul îmi intrase în carne. În timpul zilei, când ne scoteau la plimbare, miliţienii stăteau pe două rânduri pe coridor şi dădeau cu ciomagul în noi ca în nişte vite. Asta se întâmpla în fiecare zi", povesteşte fostul deţinut politic.
Te forţau să-ţi faci mama c...
Pe lângă bătăile aplicate, se organizau ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a victimelor. „Aveau o cameră specială, unde ne luau şi ne băteau până ce ameţeam.Te întrebau de familie, de mamă, fraţi şi surori. Te forţau să te dezici de familie şi să spui că mama ta este o c.... Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte”, povesteşte fostul deţinu politic.
La Penitenciarul Gherla, încă din primele zile a fost repartizat în fabrică, la tâmplărie. „Trebuia să fac şase bălii pe schimb, să fie de calitate şi să nu curgă apa din ele. N-am putut face norma şi directorul Goiciu a rupt o scândură de capul meu. M-a trimis în carceră unde am luat o bătaie cruntă”, spune părintele Ionel.
Nu poate uita cum un coleg de la Teologie, Costică Vaman, a fost bătut în mod barbar şi răstignit în Vinerea mare, înainte de Paşti. "L-au legat de mâini şi de picioare şi l-au răstignit la fereastră. Era frig, îl ţineau în pielea goală şi îi mai aruncau câte o găleată de apă".
Canalul Marea Neagră
"Acolo trebuia să muncim ca nişte sclavi. Trei inşi trebuia să încarce un vagon cu pământ în trei sferturi de oră. Dacă nu reuşeam, nu ne dădeau mâncare, ne băgau la carceră şi ne băteau. Mai grav era că ne puneau să ne batem între noi. Ei urmăreau să ne urâm semenii. Asta a fost era cea mai mare lovitură adusă sufletului uman. Nu mai aveai certitudinea că se va termina vreodată".
Facă-se voia ta!
Credinţa în Cel de Sus a fost cea care i-a dat putere şi l-a ţinut în viaţă. "În fiecare clipă, chiar şi în timp ce munceam, mă rugam la Dumnezeu. Nu ceream ceva special. Spuneam doar «Facă-se voia ta!»", mărturiseşte cu lacrimi în ochi bătrânul.
După şapte ani de temniţă grea, Ionel Pavel nu s-a mai dus la Litere şi la Medicina Veterinară. A continuat Facultatea de Teologie şi s-a făcut preot.
CITEŞTE ŞI: Mărturii din temniţele iadului: "Ne puneau să mâncăm fecale, dormeam pe jos, ne băteau la tălpi până leşinam"
Drama părintelui Ionel Pavel în vârstă de 86 ani a început în 1949. Avea 21 de ani şi era student la Teologie, Litere şi la Medicina Veterinară.
A fost arestat din locuinţa părinţilor, la data de 15 august 1949, pentru că făcea parte dintr-o organizaţie anticomunistă care se numea „Frăţia de Cruce". A fost turnat de un coleg pe nume Constantin Doina.
Începutul calvarului
Prin Sentinţa nr.210 din 14 februarie 1949, Ionel Pavel a fost condamnat de cătreTribunalul Militar la şapte ani de temniţă grea. În toţi aceşti ani, a trecut prin beciul Securităţii de la Galaţi, Ministerului de Interne, Penitenciarului Jilava, Penitenciarul Piteşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Gherla şi apoi iar la Jilava, de unde a fost eliberat la data de 13 august 1955.
A fost închis în beciurile Securităţii din Galaţi, unde a stat stat o zi şi o noapte într-o cameră, fără mâncare şi fără băutură. Apoi, a fost transferat la Bucureşti, la Ministerul de Interne. „M-au dus într-o cameră de tortură, m-au aşezat ghemuit pe o bară de metal, m-au legat la mâini şi la picioare şi m-au lovit în timp ce învârteau bara de metal", povesteşte părintele Ioan Pavel.
„Mândra mea de altădată"
Cea mai urâtă amintire este din Penitenciarul Jilava. Colegii de celulă ştiau că e student la Teologie şi l-au rugat să le cânte ceva, pentru a le mai alunga dorul de acasă.
„Hai, mă Ioane, cântă-ne ceva ca să ne mai schimbăm gândurile. Mi-a venit un dor de casă şi am început să cânt «Mândra mea de altădată». În momentul în care am terminat de cântat, s-a deschis brusc uşa. Un ofiţer a întrebat «Cine a cântat, mă bandiţilor?». M-au luat şi m-au dus în Camera Neagră. Acolo nu era lumină, nu era aer, iar pe jos erau fecale şi urină. Nu mă puteam aşeza jos, aşa că am mers toată noaptea.Cred că am făcut câţiva kilometri", îşi aminteşte cu oroare preotul Pavel.
„Ne loveau ca pe nişte vite"
După o perioadă de stat la Gherla, a fost trimis la Jilava, cu lanţuri la picioare şi cătuşe la mâini. „Acolo am dormit o noapte cu lanţuri la picioarele care se umflaseră, iar metalul îmi intrase în carne. În timpul zilei, când ne scoteau la plimbare, miliţienii stăteau pe două rânduri pe coridor şi dădeau cu ciomagul în noi ca în nişte vite. Asta se întâmpla în fiecare zi", povesteşte fostul deţinut politic.
Te forţau să-ţi faci mama c...
Pe lângă bătăile aplicate, se organizau ritualuri demenţiale pentru distrugerea morală a victimelor. „Aveau o cameră specială, unde ne luau şi ne băteau până ce ameţeam.Te întrebau de familie, de mamă, fraţi şi surori. Te forţau să te dezici de familie şi să spui că mama ta este o c.... Ei urmăreau să ne distrugă sufleteşte”, povesteşte fostul deţinu politic.
La Penitenciarul Gherla, încă din primele zile a fost repartizat în fabrică, la tâmplărie. „Trebuia să fac şase bălii pe schimb, să fie de calitate şi să nu curgă apa din ele. N-am putut face norma şi directorul Goiciu a rupt o scândură de capul meu. M-a trimis în carceră unde am luat o bătaie cruntă”, spune părintele Ionel.
Nu poate uita cum un coleg de la Teologie, Costică Vaman, a fost bătut în mod barbar şi răstignit în Vinerea mare, înainte de Paşti. "L-au legat de mâini şi de picioare şi l-au răstignit la fereastră. Era frig, îl ţineau în pielea goală şi îi mai aruncau câte o găleată de apă".
Canalul Marea Neagră
"Acolo trebuia să muncim ca nişte sclavi. Trei inşi trebuia să încarce un vagon cu pământ în trei sferturi de oră. Dacă nu reuşeam, nu ne dădeau mâncare, ne băgau la carceră şi ne băteau. Mai grav era că ne puneau să ne batem între noi. Ei urmăreau să ne urâm semenii. Asta a fost era cea mai mare lovitură adusă sufletului uman. Nu mai aveai certitudinea că se va termina vreodată".
Facă-se voia ta!
Credinţa în Cel de Sus a fost cea care i-a dat putere şi l-a ţinut în viaţă. "În fiecare clipă, chiar şi în timp ce munceam, mă rugam la Dumnezeu. Nu ceream ceva special. Spuneam doar «Facă-se voia ta!»", mărturiseşte cu lacrimi în ochi bătrânul.
După şapte ani de temniţă grea, Ionel Pavel nu s-a mai dus la Litere şi la Medicina Veterinară. A continuat Facultatea de Teologie şi s-a făcut preot.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu