De luni, incepe postul Pastelui. Sa ne pregatim, atat trupeste, cat si spiritual, pentru a primi cum se cuvine sfanta impatasanie

Postul Pastilor

Postul Pastilor, Paresimilor sau Patruzecimea, adica postul dina­intea Invierii Domnului, este cel mai lung si mai aspru dintre cele pa­tru posturi de durata ale Bisericii Ortodoxe ; de aceea in popor e nu­mit, in general, Postul Mare. El a fost randuit de Biserica pentru cuviincioasa pregatire a catehumenilor de odi­nioara, care urmau sa primeasca botezul la Pasti si ca un mijloc de pre­gatire sufleteasca a credinciosilor pentru intampinarea cu vrednicie a comemorarii anuale a Patimilor si a Invierii Domnului; totodata ne aduce aminte de postul de patruzeci de zile tinut de Mantuitorul inainte de inceperea activitatii Sale mesianice (Luca IV, 1-2), de unde i s-a dat si denumirea de Paresimi.

In primele trei secole durata si felul postirii nu erau uniforme peste tot. Astfel, dupa marturiile Sfantului Irineu, ale lui Tertulian, ale Sfantului Dionisie al Alexan­driei, unii posteau numai o zi (Vinerea Patimilor), altii doua zile, adica Vineri si Sambata inainte de Pasti, altii trei zile, altii o saptamana, iar altii mai multe zile, chiar pana la sase saptamani inainte de Pasti; la Ierusalim, in sec. IV se postea opt saptamani inainte de Pasti, pe cand in Apus in aceeasi vreme se postea numai patruzeci de zile.

Incepand de la sfarsitul secolului al III-lea inainte, postul cel mare a fost impartit in doua perioade distincte, cu numiri diferite: Postul Paresimilor (Patruzecimii), sau postul prepascal, care tinea pana la Duminica Floriilor, avand o durata variabila, si Postul Pastilor (postul pascal), care tinea o saptamana, adica din Duminica Floriilor pana la cea a invierii, fiind foarte aspru. Abia in secolul al IV-lea, si anume dupa uniformizarea datei Pastilor, hotarata la Sinodul I ecumenic, Biserica de Rasarit a adoptat definitiv vechea practica, de origine antiohiana, a postului de sapte saptamani, durata pe care o are si astazi, desi deosebirile dintre Bisericile locale asupra duratei si modului postirii au persistat si dupa aceasta data. Dupa disciplina ortodoxa, se lasa sec in seara Duminicii izgonirii lui Adam din rai (a lasatului sec de branza), si postim pana in seara Sambetei din saptamana Patimilor, inclusiv.

Din cele mai vechi timpuri, postul Paresimilor a fost tinut cu multa rigurozitate. Canonul 69 apos­tolic osandea cu caterisirea pe slujitorii Bisericii si cu excomunicarea) pe credinciosii laici care n-ar fi respectat postul de miercuri si de vineri si pe cel al Paresimilor, neadmitand exceptii decat in cazuri de boala.

Pentru a trezi sufletele credinciosilor si a le indemna la cainta si smerenie, Biserica a hotarat, prin canoanele 49 Laodiceea si 52 trulan, ca in timpul Paresimilor sa nu se savarseasca liturghie decat sambata, duminica si sarbatoarea Buneivestiri, iar in celelalte zile ale saptmani (de luni pana vineri inclusiv) sa se savarseasca numai Liturghia Da­rurilor mai inainte sfintite.
Sunt oprite, de asemenea, nuntile si serbarea zilelor onomastice in Paresimi. Odinioara chiar si legile statului bizantin asigurau respectul cuvenit postului Paresimilor, interzicnd toate petre­cerile, jocurile si spectacolele din acest timp.

Postul propriu-zis al Paresimilor este precedat de cele trei saptamani introductive de la inceputul perioadei Triodului (incepand cu Duminica Vamesului si a Fariseului), care pregatesc treptat si prevestesc postul mai aspru, care incepe de la lasata secului.

Toate serviciile divine din timpul Paresimilor sunt mai so­bre decat cele din restul anului si indeamna la smerenie, intristare si cainta. Este timpul in care se spovedesc cei mai multi credinciosi, in ve­derea impartasirii din ziua Pastilor, conform poruncii a patra a Bisericii.


Cand si cum se cuvine sa postim?
Mareste imaginea. Sfanta Biserica ne recomanda, ca si Domnul Iisus de altfel, sa postim cand Mirele nu se mai afla printre noi si cu trupul, de aici intelegand ca timpul postului este interpretat ca o perioada de constanta asteptare si pregatire pentru intampinarea Mirelui Hristos. De altfel, din predica de pe munte (Mt 6, 14-18), ca si din alte imprejurari in care s-a referit la post, rezulta clar ca Iisus nu le impune crestinilor postul, dar nici nu le interzice s-o faca, ba chiar le-o recomanda aratand in ce fel trebuie tinut.

Inainte de toate postul se constituie intr-un semn al dragostei pentru Dumnezeu si al grijii pentru suflet. Parintii Bisericii afirma ca lacomia l-a alungat pe om din rai si tot ea l-a despartit de Dumnezeu. Si acum aceeasi lacomie ne poate invrajbi cu oamenii si ne indeparteaza de Dumnezeu. Parafrazand proverbul "plenus venter nori studet libenter", atentiona si el ca cine este prea satul devine incapabil sa se mai roage, asa cum pasarile grase nu izbutesc sa se mai ridice in vazduh. Rezulta deci ca putem posti ori de cate ori se impune a ne limpezi mintea pentru lucrarea spirituala, pentru ca postul intareste mintea sublinia Sfantul Vasile cel Mare.

La randul sau Sfantul Diodor nota ca adevaratii nevoitori se infraneaza de la mancare, nu pentru ca hrana este rea, ci pentru ca prin infranare sa-si mai struneasca trupul care arde. In opinia , omul nici nu se poate debarasa de pacate daca traieste in betii si in desfranari, amintind ca prin betie si imbuibare i-a facut odinioara diavolul sa se inchine la idoli (Is 32, 1-6) si tot asa a aprins in locuitorii cetatilor Sodoma si Gomora pofte nelegiuite (Fc 19, 4-8), citandu-l pe profetul Iezechiel care-i mustra pe contemporanii lui: "Aceasta este faradelegea sodomenilor, se rasfatau intru mandrie, in imbuibare cu paine si in desfatari."

Prin Moise evreii au fost de fapt avertizati de primejdia abundentei si a traiului prea bun care poate impiedica serios progresul spiritual. De aceea ii si atentioneaza ca, atunci cand vor lua in stapanire tara promisa si vor trai in belsug, sa se fereasca de greseala de a-L uita pe Dumnezeu (Dt. 8-11). Cat priveste forma postului, ramane valabila recomandarea profetului Isaia de a nu-1 limita la trup, ci sa se extinda la angajarea unui itinerar spiritual.

Postul poate fi inteles si ca un fel de autodisciplina. Cel ce posteste se cuvine sa constientizeze ca se impune retinerea de la anumite mici distractii, ba chiar si de la vorba prea multa prin conversatii inutile si de multe ori sterile. Nu multi pot intui ca atunci cand tii cu orice pret sa te intretii cu cineva, daca te cercetezi atent, observi ca aproape de fiecare data esti pagubit sufleteste, deoarece in orice conversatie este aproape imposibil sa nu comitem vreo greseala, iar Biblia ne avertizeaza ca pentru orice cuvant desart rostit va trebui sa dam seama inaintea lui Dumnezeu. De aceea este necesar si un post de vorba multa. Nu trebuie uitat ca atunci cand cauti sobrietatea in cuvinte esti mult mai dispus sa-ti asculti glasul launtric.

Foarte interesanta este abordarea postului din perspectiva traditiei ortodoxe ruse ce face deseori referire la postul ochilor, reflectat de altfel destul de sugestiv si in iconografie. Astfel, postul ochilor se concretizeaza, dar se si sugereaza iconografic, prin reprezentarea de catre pictorul monah cu multa parcimonie a padurii, fiind suficient sa se picteze unul sau cel mult doi copaci, iar in cazul pastorilor de la sunt de asemenea redate pictografic doar una sau doua oi in locul unei turme.

Chiar daca in Scriptura Sfanta postul nu apare ca o porunca, el nu poate fi despartit de viata crestina, intrucat aceasta este conceputa ca o lupta, dupa expresia paulina (1 Co 9, 24, 25, 27), sau ca o asceza. El poate fi inteles deci si ca un fel de exercitiu de restabilire a bunelor raporturi sau mai exact a echilibrului dintre trup si suflet. Prin post omul isi poate autoimpune o anumita disciplina corporala pentru ca si trupul sa devina mai spiritualizat, or aceasta nu se poate concepe fara o reducere efectiva a unor cerinte corporale, cum ar fi hrana, bautura, imbracamintea ori chiar somnul. Sfantul Ioan Casian recomanda insistent ca postul trupului sa fie extins si la cel al sufletului, adica sa activam postul trupesc prin abtinerea de la pacate.

"Nu este suficient, continua acelasi sfant, abtinerea numai de la mancare daca nu se va uni cu postul trupului si sufletul, pentru ca si acesta ca si trupul are mancarurile lui vatamatoare de care ingrasandu-se se poate usor rostogoli in prapastia desfraului chiar si fara belsug de hrana. O astfel de hrana cu care daca se hraneste sufletul si se incalca postul este defaimarea aproapelui. Si mania este tot o hrana rea pentru suflet si invidia, la care se mai poate adauga slava desarta."

Din invatatura acestui sfant rezulta ca nu trebuie sa facem din post un scop in sine, ci sa-l folosim ca pe un mijloc foarte eficient pentru a progresa duhovniceste. In , Herma ne spune ca postul placut lui Dumnezeu este "sa nu faci nici o fapta rea in viata ta, ci sa slujesti Domnului Dumnezeu cu inima curata pazind poruncile Lui. Sa nu se suie in inima ta nici o pofta rea. Sa te temi de Dumnezeu si sa te infranezi de la orice rau, curatindu-ti inima de desertaciuni."