Pentru ca tocmai s-a incheiat saptamana de rugaciune ecumenica:

Protoprezbiterul Dionisios Tatsis:
DIALOGURI CU ERETICII?

Sursa: Ορθόδοξος Τύπος, 8 ianuarie 2010

Una este Biserica lui Hristos. Toţi cei care se îndepărtează de ea sunt eretici şi evident nu pot să constituie „biserică". Catolicii şi protestanţii sunt eretici şi nu se cuvine să vorbim despre „bisericile" lor şi mai ales despre unirea lor cu Biserica Ortodoxă. Desigur, ecumeniştii au un punct de vedere diferit. De aceea şi vorbesc despre unirea „bisericilor" şi se luptă cu entuziasm pentru a reuşi, fiind indiferenţi dacă astfel vin în totală contradicţie cu Sfintele Canoane şi cu învăţătura Bisericii. Dialogul lor teologic este dialogul oportunismului şi al contestării unicităţii credinţei ortodoxe. Ereticii cunosc foarte bine Biserica Ortodoxă de care s-au rupt. Cu bună ştiinţă şi din egoism, din iubire de slavă şi pentru iubirea de plăceri s-au îndepărtat de Biserică. Acest fapt face orice dialog cu ei din start neroditor. Ereticii au respins credinţa pe care au cunoscut-o, de aceea nu este necesar un dialog pentru întoarcerea lor. Este nevoie doar de o asigurare din partea Bisericii că, dacă se întorc, vor fi primiţi cu deplină bucurie; fireşte, dacă se întorc întru pocăinţă, părăsind cugetările lor eretice.
Un dialog cu ereticii nu are niciun sens, deoarece dialogul are ca scop (declarat) aflarea adevărului, pe care nimeni din cei implicaţi în dialog nu-l deţine cu desăvârşire, pe când Biserica Ortodoxă deţine Adevărul şi nu-L caută. Ereticii refuză adevărul şi aleg minciuna şi distorsionarea învăţăturii lui Hristos, pentru a sluji diavolului şi uneltelor lui.
Şi astăzi este actuală semnalarea pururea pomenitului părinte arhimandrit Haralambie Vasilopoulos referitoare la oportunismul dialogurilor între ecumenişti şi eterodocşi, pe care o citez aici din relevanta lui carte „Ecumenismul fără mască" (ediţia a II - a, 1995).
„Părinţii nu discutau deloc cu ereticii. Nu se uitau la politeţuri şi amabilităţi. Mărturiseau Adevărul. Biserica Ortodoxă din perioada Sinoadelor Ecumenice nu a deschis niciun dialog cu „bisericile" ereticilor. Nu s-a proclamat pe sine membru organic al unei Societăţi (Consiliu), care să o unească cu eunomienii, cu anomeii, cu arienii, cu apolinarienii şi cu sabelienii. Dimpotrivă, Canonul I al celui de-al II-lea Sinod Ecumenic nu cheamă la o unire organică cu ereticii, ci anatematizează.
Aşadar, nu există dialog cu ereticii, de unde rezultă rămânerea lor în înşelare. Părinţii nu vorbeau cu ereticii ca egali faţă de ei. Nu făceau dialog „în aceeaşi termeni, pe picior de egalitate", după cum vor astăzi unioniştii. Respingeau argumentele lor şi când aceia rămâneau neclintiţi în rătăcire, Părinţii purtători de Dumnezeu îi tăiau, îi despărţeau, îi cateriseau şi îi anatematizau. Îi îndepărtau de Trupul Sfintei Biserici, ca pe o „sinagogă a satanei" (pp. 114-115)".
(tradus din limba greacă de ierom. Fotie)