Diavolul ştie că doar credinţa ne scapă de uneltirile lui

Diavolul ştie că doar credinţa ne scapă de uneltirile lui

Simţim lucrând în inimă două forţe potrivnice, dintre care una se opune cu înverşunare celeilalte şi care, atunci când pătrunde în inimă, silnic sau prin vicleşug, aduce primejdie de moarte. Cealaltă, pe care înţelepciunea o face să se simtă batjocorită de orice întinăciune, se îndepărtează în linişte când inima este atinsă de cea mai mică necurăţie. Una ucide, cealaltă aduce desfătare vieţii şi bucurie inimii.

Prezenţa acestor două forţe în mine mă poate lesne convinge că există, neîndoielnic, diavolul, întotdeauna ucigător de oameni, şi Hristos, dintotdeauna Dătătorul de viaţă şi Mântuitorul nostru. Unul este întuneric şi moarte, Altul lumină şi viaţă. De aceea, iubitorule de Dumnezeu, dacă ţi se întâmplă vreodată să-ţi descoperi în minte şi în inimă întuneric absolut, mâhnire, urât, strâmtorare şi necredinţă, unite într-o putere care se împotriveşte cu tărie credinţei în Dumnezeu, să ştii că a intrat în tine o forţă diavolească, potrivnică lui Hristos.

Ea este întunecată şi ucigătoare, se strecoară în inimă prin vreun păcat al aceleia şi de cele mai multe ori ne împiedică să-L chemăm pe Hristos, să-i chemăm pe sfinţi, ascunzându-ni-i în bezna necredinţei. De ce face aşa? Pentru ca să ne tortureze sufletul, fiindcă diavolul ştie că credinţa ne scapă de uneltirile lui. Dar prin aceasta ne şi oferă dovada existentei celeilalte forţe puternice, care îi stă împotrivă, cea a lui Hristos Dumnezeu, de la care diavolul caută să ne abată prin ticăloşia necredinţei, forţă care, prin credinţa noastră, poate să biruie puterea celui rău şi să o ţină „la păstrare, sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata zilei celei mari” (Iuda 1, 6).

De aceea trebuie să ne străduim din răsputeri şi cu credinţă să-L chemăm pe Hristos – Mântuitorul. Se cuvine ca fiecare creştin să-şi facă obicei din a veni grabnic înaintea lui Dumnezeu, cu rugăciuni de cerere, pentru toate (asemenea unui neputincios la Izvorul a toată puterea şi a tot binele). „Intru toate prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu” (Filipeni 4, 6). „Daţi mulţumire pentru toate” (1 Tesaloniceni 5, 18). Daţi slavă precum îngerii care strigă „Aliluia”.

Sfântul Ioan de Kronstadt