De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale?

2.1 Cauzele falsului misticism

Cauzele falsului misticism sunt multiple. De cele mai multe ori ele se conjugă în proporţii dife¬rite de la caz la caz, nuanţând într-un fel specific fiecare deviere mistică. Le putem totuşi prezenta în felul următor:
a) Unele sunt cauze ivite dintr-o viaţă spirituală degenerată în superstiţii şi practici oculte. „Mulţi dintre cei care practică formele magiei şi ale su¬perstiţiei socotesc că nu păcătuiesc faţă de Dum¬nezeu, ci chiar Îl servesc. Ceea ce dă practicilor magice un caracter de fals misticism este convin¬gerea celor ce recurg la ele că intră oarecum în contact cu lumea de dincolo, supranaturală” . Toc¬mai această ofertă a contactului şi a ajutorului imediat ce vine din lumea nevăzută atrage mulţi oameni spre respectivul domeniu. Superstiţia îm¬preună cu erezia şi ateismul formează triada infer¬nală cu care diavolul ameţeşte minţile oamenilor, deviindu-i de la dreapta credinţă în Dumnezeu spre căile pierzării veşnice.

b) Alte cauze sunt cele patologice, bolile şi deran¬jamentele psihice, care produc şi alimentează dese¬ori falsul misticism. Unele tulburări şi stări de boală se datorează multora dintre aşa-numitele vi¬ziuni şi comunicări cu fiinţe din alte lumi. „Ele sunt susţinute însăşi de o frământare religioasă în cei ce le produc, ca şi în cei care le acceptă, spre deosebire de manifestările ocultismului, care sunt lipsite de o frământare religioasă, deşi sunt însoţi¬te şi ele de un fior al întâlnirii cu nevăzutul. Dar, dacă privim atent, observăm că şi frământarea re¬ligioasă la subiectele producătoare de false viziuni este bolnăvicioasă” .

c) Între cauzele morale ale evlaviei false amintim ignoranţa, lăcomia şi prezumţia (închipuirea de sine). Deseori astăzi, mentalitatea magică, lăcomia şi prezumţia se întâlnesc în unul şi acelaşi impostor, care exploatând ignoranţa creştinilor devine pro¬motorul pe scară largă al unor experienţe şi feno¬mene paranormale . Însă „formele epidemice ale falsului misticism sunt un semn trist de înapoiere religioasă generală şi un certificat ruşinos pentru păstorii sufleteşti ai unui popor. (...).
Neştiinţa este, aşa cum spunea Sfântul Marcu Ascetul, maica tuturor relelor. Ea este unul dintre cei trei uriaşi puternici ai diavolului (alături de ui¬tare şi nepăsare), sub ocrotirea cărora se furişează toate patimile în suflet. De aceea, omul are datoria să lupte necontenit pentru alungarea din sine a neştiinţei. (...) La adăpostul ignoranţei se insta¬lează în suflet şi falsul misticism” . Din ignoranţă şi neştiinţa crasă a naturii şi legilor ei apare o gra¬vă confuzie între lumea naturală şi cea supranatu¬rală, depreciindu-le pe amândouă şi neapreciind niciodată raportul just dintre ele. Or, a pune inter¬venţiile supranaturale şi personale ale lui Dumne¬zeu în rând cu manifestările unei naturi imperso¬nale înseamnă a uita că trebuie să trecem prin gra¬niţa învierii cu Mântuitorul Hristos pentru a ne întâlni cu lumea supranaturală. Iar cine consideră obiecte şi lucrări ale naturii drept acţiuni „divine” supranaturale, făcând o totală abstracţie de relaţia sa şi a lumii cu Hristos, acela nu se ridică la Dum¬nezeu adevărat Cel mai presus de natură, ci se închină la idoli şi prin ei la demoni.
„Dar falsul misticism e alimentat nu numai de o ignoranţă de ordin intelectual, ci şi de o ignoran¬ţă de ordin moral. Datorită acestei ignoranţe, cre¬dinciosul aşteaptă scăparea de anumite greutăţi nu de la o îndreptare a vieţii sale, ci de la miracole care îl dispensează de eforturi morale în vederea îndreptării vieţii sale. Asemenea miracole i se pro¬mit nu numai de vrăjitori, ci din păcate, şi de unii păstori sufleteşti, care prezintă rugăciunea lor ca deplin eficace prin ea însăşi, fără să fie însoţită şi de rugăciunea şi îndreptarea morală a credincio¬şilor. (...) Rugăciunea îşi are totuşi rolul principal tocmai în faptul că se face piatră de hotar pentru o viaţă îndreptată sau susţine o astfel de viaţă. De aceea, e necesară şi rugăciunea credinciosului, nu numai a preotului, pentru scăparea de necazuri. Orice preot ar trebui, prin urmare, să facă ceea ce fac cei mai mulţi: să folosească prilejurile când credincioşii vin să-i ceară ajutorul pentru a scăpa de necazuri pentru a le da o învăţătură despre via¬ţa pe care trebuie să o ducă. Sfinţii Părinţi arată necontenit cum întreaga fericire şi mântuire a oa¬menilor depinde de virtuţile lor. (...) Trebuie să judecăm lucrurile cu sinceritate şi să răspundem cinstit la întrebarea: în ce proporţie se află în cre¬dincioşii noştri preocuparea pentru Jertfa şi Învie¬rea lui Hristos, pentru mântuirea prin împreu¬na-răstignire cu El faţă de patimi, faţă de omul păcatului şi al egoismului, cu preocuparea pentru scăparea din diferitele necazuri ale vieţii, prin tot felul de practici care nu au nici o legătură cu opera de răscumpărare a Domnului şi cu angajamentele morale care decurg din ea? Să recunoaştem că toţi avem o parte de vină pentru această situaţie, dacă nu pentru promovarea pozitivă a acestor practici şi preocupări, semne ale necunoaşterii înaltei esenţe a creştinismului, cel puţin pentru puţina noastră râvnă în opera de luminare a credincioşilor!

O a doua cauză morală, care creează fenomene de fals misticism, este lăcomia. Lăcomia susţine practicile vrăjitorilor , dar o întâlnim, din păcate, şi la unii slujitori ai altarelor, care tolerează igno¬ranţa religioasă a credincioşilor, dându-se drept făcători de adevărate miracole. Învăţarea credin¬cioşilor că scăparea de necazuri depinde, în pri¬mul rând, de o viaţă de muncă şi seriozitate mo¬rală, nu convine nici acestor falşi păstori, (pentru că pierd rolul de fac-totum bine remunerat), nici credincioşilor (căci le pune povara unor îndatoriri de viaţă şi a unor responsabilităţi al căror gust nu se capătă decât cu vremea, după o anumită creşte¬re moral-spirituală a omului). Predica stăruitoare, învăţarea, sfătuirea credincioşilor nu sunt însoţite sau urmate numaidecât de o monedă, ca hârtiuţa de la acatist. Şi se preferă moneda credinciosului în locul mântuirii lui. Astfel, credinciosul e lăsat în întuneric, în loc să fie luminat necontenit asupra însuşirilor lui Dumnezeu, asupra jertfei lui Hris¬tos, asupra condiţiilor morale cu ajutorul cărora omul poate creşte în unirea cu Hristos şi se poate mântui. Fără multă greutate, creându-şi o faimă din interesele materiale, aceşti falşi păstori încep să creadă ei înşişi că au puteri miraculoase.
Şi iată cum o a treia cauză morală care susţine falsul misticism este prezumţia! Prezumţia este specifică oricărei mentalităţi magice. Căci, în vre¬me ce mentalitatea religioasă cere smerit ajutorul lui Dumnezeu, mentalitatea magică, necunoscând pe Dumnezeu ca Persoană liberă, ci crezând doar în forţe impersonale, deci lipsite de libertate, soco¬teşte că poate dispune de ele, deci îl face pe cre¬dincios să se creadă superior lor. Dar, în păcatul acesta cad uşor şi unii monahi. (...) Puterea lui Dumnezeu e cerută cu smerenie, rămânând ca Dumnezeu să o dea sau nu, după bunăvoinţa Lui. Cine se bizuie pe puterile supranaturale ca pe niş¬te puteri ce stau la dispoziţia lui se arată ca fiind stăpânit de o mentalitate vrăjitorească. Când vreun preot sau călugăr cere unei mame să-i aducă fotografia fiului dispărut şi când, după ce i se aduce şi priveşte fotografia, declară pe un ton sigur «Ţi-l aduc!» se comportă nu ca un repre¬zentant al religiei, ci al magiei, adică se socoteşte nu slujitorul smerit al lui Dumnezeu, ci dispună¬torul anumitor puteri obscure” .
O dată cu invazia sectelor neoprotestante s-a extins şi la noi în ţară mentalitatea pasivismului moral ce-şi trage seva din teoria răscumpărării din protestantism: Mântuitorul Hristos a săvârşit totul pentru om, acesta neavând altceva de făcut decât să-L accepte formal ca Domn, fără nici o străduin¬ţă către sfinţenie. Dar în Ortodoxie, Părinţii insistă pe virtutea trezviei care fereşte sufletul de încolă¬cirile duhului viclean şi-l ţine pe om cu mintea la Dumnezeu şi cu picioarele pe pământ. Toată viaţa morală a acestor „creştini” este dominată, dacă nu şi de patimi grosolane, cel puţin de mândrie şi închipuire de sine. Sunt îmbătaţi de lăudăroşenie. Tocmai de aceea îi dispreţuiesc pe ceilalţi care nu sunt ca ei şi în rugăciunea lor colcăie duhul necu¬rat. Nelucrându-şi credinţa prin fapte bune faţă de semeni (deoarece le consideră inutile mântuirii), ei se refugiază într-o lume imaginară, considerân¬du-se „aleşi” şi mereu demni de mesaje şi inter¬venţii speciale ale lui Dumnezeu. Din cele prezen¬tate până aici se poate observa clar „o oboseală, o lipsă de curaj în faţa vieţii, o teamă de viaţă, un re¬fugiu în falsa mângâiere că Dumnezeu sau cine ştie ce forţă supranaturală face totul în locul omu¬lui. E a patra cauză a falsului misticism. E un alt aspect al stării nesănătoase pe care o susţine. (... ) Omul trebuie să îmbrăţişeze realitatea şi în ea să lucreze. E greşit să o lase pe aceasta în seama lui Dumnezeu, iar el să se refugieze fricos în lumea ireală a visurilor. Falsul misticism este în definitiv fuga de realitatea creată de Dumnezeu într-una visată de om, o fugă de realitatea prin care se ajunge la Dumnezeu în una care nu are nici o ie¬şire, nici un drum spre Dumnezeu” .

2.2 Formele falsului misticism

Formele falsului misticism sunt şi ele multe. Trăgându-şi puterea din izvoarele prezentate până acum, falsul misticism se ramifică totuşi în trei direcţii principale de manifestare. Le vom expune în continuare pe scurt, insistând asupra de¬taliilor doar acolo unde este nevoie.
a) Domeniul ocultismului, al magiei şi al supersti¬ţiei , cu următoarele forme: practicile vrăjitoreşti, descântecele, ghicirile şi prezicerile (prin cuvânt, fie în stare de transă, fie pe baza interpretării unor semne şi a visurilor), considerarea unor zile, nu¬mere sau evenimente ca norocoase, purtarea de talismane, astrologia, horoscopul, spiritismul, teo¬zofia, bioenergia, radiestezia, parapsihologia.
Dumnezeu a interzis sub grele ameninţări, aceste practici încă din Vechiul Testament :
„Să nu alergaţi la cei ce cheamă morţii, pe la vrăji¬tori să nu umblaţi şi să nu vă întinaţi cu ei. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru" (Levitic 19,31).
„De se va ridica în mijlocul vostru un prooroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: să mergem după alţi dum¬nezei, pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculţi cuvintele proorocului aceluia sau ale acelui vă¬zător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru. Domnului Dumnezeului vostru să-I urmaţi şi de El să vă temeţi; să păziţi poruncile Lui şi glasul Lui să-L ascultaţi; Lui să-I slujiţi şi de El să vă lipiţi. Iar pe proorocul acela sau pe văzătorul acela de vise să-l daţi morţii, pentru că v-a sfătuit să vă abateţi de la Domnul Dumnezeul vostru, Cel ce v-a scos din pământul Egiptului şi v-a izbăvit din calea robiei, dorind să te abată de la calea pe care ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău să mergi; pierde dar răul din mijlocul tău" (Deuteronom 13,1-5).
Întâlnim şi astăzi aceste practici demonice (poa¬te chiar mai rafinate ca prezentare) amestecate deseori cu unele practici necanonice , pe care toţi impostorii şi proorocii diavolului le fac publice prin mijloace de comunicare în masă. Sesizăm ast¬fel o ofensivă susţinută a demonismului şi a păgâ¬nismului care asaltează azi, mai mult ca oricând, spiritualitatea creştină (în general) şi cea româ¬nească (în special).
Fel de fel de vrăjitori, de ghicitori şi de prezică¬tori sau de posedaţi ai unor „puteri paranormale” îşi oferă serviciile pentru a dezlega farmece , bles¬teme , drumuri şi cununii , pentru a descoperi autorii unor furturi, pentru a prezice viitorul , pentru a-i ajuta pe oameni să iasă rapid din încur¬cături financiare sau de sănătate şi pentru multe alte „rezolvări” ale problemelor familiale şi sociale.
Circulă şi azi printre credincioşi încă multe su¬perstiţii şi idei fixe, care duc oamenii la mari con¬fuzii şi buimăceli în credinţă. Exemplificăm câteva dintre ele:
1) legate de existenţa predestinaţiei (soarta), a horoscopului sau zodiacului, care ar dicta impla¬cabil viitorul şi viaţa omului ;
2) legate de unele zile (că marţi sunt trei cea¬suri rele), numere (că 13 aduce ghinion) sau eve¬nimente (că dacă te întorci din drum sau vezi un preot sau îţi taie o pisică neagră calea îţi va mer¬ge rău, că dacă auzi o cucuvea cântând va muri cineva, că dacă treci pragul casei cu piciorul stâng sau dacă „te mănâncă nasul”, nu vei reuşi în ce vei face, etc.), considerate aducătoare de pagubă ;
3) legate de unele obiecte care atunci când sunt păstrate „poartă noroc” .
Explicitarea bolilor trupului pe baza filosofiilor orientale, ca fiind cauzate de „dezechilibre şi gâtu¬iri ale circulaţiei energiilor yin şi yang” sau pe baza speculaţiilor radiesteziste ca fiind produsul influenţei unor „interferenţe malefice ale energi¬ilor cosmice şi telurice” nu are nimic comun cu Adevărul, deoarece omul nu este la discreţia ener¬giilor cosmice impersonale care-i strivesc existenţa şi libertatea, ci este persoană infinit superioară lu¬mii neraţionale. Iar a susţine predestinaţia cosmi¬că dictată de stele (cum susţine astrologia, cu va¬riaţiunile ei pe aceeaşi temă - zodiacul şi horosco¬pul) este o gravă erezie întrucât: a) îl face pe om inferior lumii neraţionale, care-i anihilează orice tendinţă de libertate, şi b) omul nu ar mai avea răspunderea păcatului, deoarece stelele i-au im¬pus cu necesitate să facă totul .
Este departe de cei care practică şi promovează formele de spiritism şi parapsihologie intenţia de a-L chema pe Dumnezeu cel Adevărat în ajutor. Dată fiind prezenţa în doctrina acestora a multor erezii (contrare învăţăturii lui Iisus Hristos şi a Bisericii Ortodoxe) şi superstiţii, este limpede că ei nu lu¬crează cu Dumnezeu cel viu, ci cu un „dumne¬zeu” care i-a şi inspirat în învăţătura lor pierzătoa¬re de suflet şi îi şi ajută în „lucrătura” lor. De aceea, pentru a fi credibili în faţa oamenilor care mai ştiu ceva despre Dumnezeu, aceşti prooroci ai satanei se îmbracă în „haine de oi, iar pe dinăun¬tru sunt lupi răpitori” (Matei 7.5), afişându-şi „credinţa” prin icoane pe pereţi, prin diverse ru¬găciuni spuse la începutul şedinţei şi chiar prin sfătuirea clienţilor de a merge mai întâi la Biserică, pentru ca „tratamentul” să aibă efect deplin . Dia¬volul, invocat prin diverse practici şi mantre rostite de ei într-o atmosferă hipnotică, nu întârzie nici el să-şi facă simţită prezenţa şi acţiunea. Dese¬ori, însuşi „proorocul” intră în extaz sau în transă , inducându-le prin sugestie aceeaşi iluzie şi stare psihică şi celor care-i suportă „tratamentul spiritist”. Cu toate că unii dintre cei care-l consul¬tă simt o aparenţă de bine şi chiar îi mulţumesc „proorocului” pentru aceasta, totuşi succesul aparţine diavolului care urmăreşte pierderea su¬fletelor prin erezii şi prin patimi, chiar în ciuda unui folos trupesc al omului consultat. Iată ce zice Însuşi Mântuitorul Hristos referitor la asemenea prooroci:
„,Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doam¬ne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea” (Matei 7.22-23).
Profeţiile, semnele şi minunile „paranormale” săvârşite de aceşti înşelători se pot explica prin aceea că ei folosesc conjugat mai multe metode: frauda (trucajul, scamatoria), sugestia şi iluzia co¬lectivă şi chiar conlucrarea directă cu diavolul . „Este un păcat grav pentru un creştin, fiu al Bise¬ricii şi al lui Hristos, să creadă că Dumnezeu are nevoie, pentru a Se descoperi oamenilor, de mesa¬geri care ciocănesc în pereţi şi în mobile, fac să danseze mesele şi să alerge paharele sau se pretea¬ză la cele mai ridicole şi uneori, dezgustătoare ex¬hibiţii. Nu numai doctrina revelată, dar şi cel mai elementar bun-simţ respinge astfel de lucruri” .

1Preot prof. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 252.
2Ibidem, p. 257.
3Vezi şi Partea a II-a a lucrării de faţă.
4Preot prof. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 263.
5Şi ale altor „prooroci" care se declară făcători de minuni (n.n.).
6Preot prof. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 267-269.
7Nu numai a sectanţilor, ci chiar şi a unora dintre cei care se declară „ortodocşi”.
8Preot prof. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 271-272.
9Se prezintă ca o cale comodă, pentru că nu cere nici un efort moral, dar tocmai de aceea este o pantă pe care omul decade de la demnitatea de fiinţă liberă şi spirituală.
10Vezi şi 2 Paralipomena 33, 1-6, unde sunt arătate păcatele apostaziei lui Manase: idolatrie, magie, fermecătorie, vrăjitorie, chemarea duhurilor morţilor.
11Vezi şi Capitolul 5 al prezentei lucrări.
12După ce le spun oamenilor că au asemenea „făcături” necurate, şarlatanii se şi oferă să-i ajute să iasă din starea disperată pe care le-au inoculat-o prin sugestie. Deseori, sugestia vrăjitorului rămâne fixată în mintea omului vreme îndelungată, întreţinându-i acestuia o stare de frică aproape paralizantă, o dependenţă aproape psihotică de vrăjitor. Apare şi aici intervenţia nevăzută a duhurilor rele, care-i domină atât pe vrăjitor, cât şi pe clienţii lui.
13Orice om care săvârşeşte păcatul cade sub blestemul lui Dumnezeu (ca şi Adam) şi sub farmecele diavolului. De aceea este nevoie de o purificare morală, de un efort fizic şi spiritual pentru ca omul să iasă de sub dominaţia păcatului. Vrăjitorii vorbesc oamenilor de nişte blesteme omeneşti care îi apasă, dar nu le spun nimic de blestemul păcatelor proprii. Astfel, ei deturnează atenţia omului de la relaţia lui cu Dumnezeu la orizontala lumii acesteia. Or, pentru a ieşi de sub blestemul păcatelor este nevoie de Spovedanie la preot, de rugăciune şi de împlinirea canonului cuvenit pentru îndreptare.
14După spusele acestor speculanţi, dacă cineva „are dru¬murile legate” în viaţă înseamnă că „nimic nu i se leagă”, deoarece alţii i-au făcut vrăji, iar el trebuie să scape de ele tot printr-un apel la vrăjitorie. Se vede şi aici tendinţa de evitare a îndreptării morale a vieţii. Or, pentru păcatele noastre ne îngăduie Dumnezeu tot felul de încercări şi obstacole în vi¬aţă, ca prin ele să ne oprească de pe calea pierzării şi să ne aducă pe calea mântuirii.
15„A dezlega cununiile” cuiva înseamnă, în înţelesul total deformat al vrăjitoriei, a ajuta pe cineva să iasă de sub „legătura” unor farmece sau vrăji făcute de alţii şi să se (re)căsătorească mai repede. Unii tineri, după ce divorţează (neştiind că divorţul nu e o soluţie, ci un eşec), caută să fie dezlegată legătura Cununiei lor de la Biserică prin vrăjitorie (numai ideea în sine este o gravă abatere, darămite practica!). Fetele sunt cel mai adesea victimele acestor impostori, ele alunecând rapid într-o stare de frică şi deznădejde, motiv pentru care umblă disperate din vrăjitoare în vrăjitoare. Or, înţelesul creştin real al dezlegării cununiilor este slujba de binecuvântare a tinerilor căsătoriţi, care se săvârşeşte în a opta zi de la Cununia lor. În unele părţi ale ţării, la nuntă, mirii îşi pun pe cap cununii (coroniţe) din flori, flori ce simbolizează fecioria lor şi prospeţimea noii familii. Aceste cununii sunt purtate de tineri până în a opta zi de la nunta lor, când merg la biserică şi preotul li le desface de pe cap, citindu-le rugăciunile de binecuvântare. Observăm cum diavolul a reuşit să devieze în mintea omului de azi sensul creştin adevărat al „dezlegării cununiilor” spre un înţeles total pervertit şi opus.
16Unii prezicători folosesc metode „consacrate” de ghicit (în cărţi, în bobi, în palmă, în cafea, în vise, etc.), alţii le deschid cartea (vezi capitolul cu practici necanonice), alţii intră într-o transă din care „le spun totul”. Oricum, sunt şi acestea o sugestionare a „clientului” şi o înşelare a lui.
17De aceea mulţi consultă horoscopul zilei sau prezicătorul, pentru a şti de ce să se ferească sau ce să facă. Este şi aici o formă de manipulare psihică a maselor prin sugestie şi autosugestie.
18Toate zilele sunt create de Dumnezeu şi sunt sub pronia Lui. Este o gravă eroare considerarea că ziua de marţi e ,,mai puţin bună” decât celelalte. Iar diavolul şi propria lor ignoranţă îi pot ţine pe oameni chiar toată viaţa într-o asemenea stare de rătăcire şi frică. O altă greşeală este aceea că pe acatistele date vineri şi duminică la biserică oamenii se roagă ca unei persoane „la sfânta zi de azi”, în loc să se adreseze lui Dumnezeu, Creatorul şi Stăpânul timpului.
19Dintr-un asemenea fixism s-a născut ideea că unele numere sunt mai „norocoase” decât altele. Găsim şi în unele ,,reţete duhovniceşti” asemenea cifre magice ataşate lumânărilor, picăturilor de ulei sfinţit şi bucăţelelor de anafură, cifre care neapărat trebuie să fie respectate, fiind mai importante decât însuşi actul de cult, care trebuie săvârşit cu sfială, cu credinţă şi cu dragoste.
20Vedeţi ce pervertire a întâlnirii cu preotul ? Or, preotul, care e trimisul lui Dumnezeu, aduce prin prezenţa şi binecuvântarea lui prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu.
21Tocmai pentru a preveni o eventuală întâmplare rea, unii „bat în lemn” (altă superstiţie destul de răspândită).
22În vechime, aceste obiecte erau idolii, amuletele, fetişii, medalioanele unor zei, etc. Azi, ceea ce e foarte grav, unii cred că şi iconiţele şi cărticelele religioase de buzunar au aceeaşi folosinţă. Nu mai văd în ele sensul de a-i ajuta spre o relaţie personală de rugăciune şi iubire către Dumnezeu, ci socotesc că simpla lor prezenţă în buzunar îi scuteşte de orice demers moral şi duhovnicesc.
23În acest caz, vina păcatului este aruncată chiar asupra lui Dumnezeu, Cel ce a creat stelele şi mişcarea lor. Aici se vede inspiraţia şi intenţia diavolului care-L urăşte pe Dumnezeu şi vrea ca şi oamenii să-1 urmeze.
24Mulţi bioenergeticieni şi radiestezişti fac aşa.
25Cuvinte a căror repetare se consideră că provoacă imediat un efect sigur.
26La mulţi se poate distinge clar fenomenul posesiei demonice din pricina unor mişcări rapide şi unor cuvinte necontrolate. Asemenea transă o trăiesc şi sectanţii penticostali când „vorbesc în limbi” inexistente şi fără nici un folos.
27Unii vrăjitori sunt efectiv vânduţi diavolului, care îi ajută din plin la realizarea scopurilor propuse în şedinţa de vrăjitorie.
28Diac. prof. Emilian Vasilescu, Spiritismul. O primejdie religioasă, morală şi socială în revista Studii Teologice, nr. 7-9/1953, p. 467.