De ce caută omul contemporan semne, minuni şi vindecări paranormale? (III)

b) Domeniul patologicului, cu forme mai uşoare sau mai puţin grave de manifestare, cu tendinţe de extindere mai mult sau mai puţin accentuate.
Boala psihică, fie moştenită genetic, fie instalată prin educaţie (teroare în familie ori răsfăţ), fie dez¬lănţuită în urma unor şocuri emoţionale (bucurii euforice, crize sentimentale, rateuri în viaţă), ge¬nerează în imaginaţia omului unele idei fixe, obse¬sii, halucinaţii şi viziuni mai mult sau mai puţin religioase. Caracteristică psihopatologiei este pre¬zenţa halucinaţiilor, a vedeniilor cu conţinut fan¬tastic. „Dar falsul misticism se întreţine nu numai prin halucinaţii, ci şi prin iluzii. La halucinaţie este mai întâi ideea, reprezentarea mintală, apoi senzaţia sau imaginea cu aparenţă de realitate. La iluzie este întâi o senzaţie reală şi apoi o idee, o reprezentare falsă despre ea, o interpretare greşită a ei. Dacă halucinaţia este mai ales, apanajul celor bolnavi, iluzia nu presupune numaidecât o boa¬lă” . Ea apare în general acolo unde este o percep¬ţie superficială a realităţii şi a vieţii religioase, o confuzie şi o ignoranţă propice răspândirii falsu¬lui misticism.
Totuşi, în unele forme patologice de fals misti¬cism un rol important în întreţinerea acestei atitu¬dini îl deţine folosirea substanţelor halucinogene (băuturi, droguri) şi a muzicii (psihedelice), prin care „misticii” îşi provoacă rapid şi-şi întreţin ve¬deniile şi extazele. Cu toate că unii mistici psiho¬paţi îşi cunosc şi recunosc starea de boală , sunt printre ei şi unii care devin de bunăvoie înşelători ai bunei credinţe a oamenilor, promovându-şi în public, cu mare avânt, „profeţiile apocaliptice” .
c) Domeniul ignoranţei şi al relei credinţe, cu ne¬număratele lui expresii, atât la nivel individual, cât şi social.
Ca o consecinţă firească a secularizării globale, tot mai mulţi oameni se complac într-o stare „căl¬dicică”, fără nici o angajare susţinută în viaţa morală şi raţională. E mult mai comod să împli¬neşti formal şi exterior nişte rituri de cult decât să te străduieşti să înţelegi şi să trăieşti curat credinţa ortodoxă. De aceea, foarte mulţi impostori, mânaţi de rea-credinţă, propun azi o serie de „reţete sigu¬re”, care în mod automat îl pun pe omul credul într-o bună relaţie cu Dumnezeu sau îi rezolvă imediat toate problemele .
Deseori astăzi, aceste tendinţe de fals misticism sunt atât de amestecate, încât este foarte greu să le distingi originile şi scopurile după care se desf㬺oară în societate, mai ales când în spatele multor mişcări de degenerare religioasă sunt şi cercuri politice internaţionale anticreştine .
Pe baza premiselor expuse mai înainte, se pro¬filează pe plan mondial o altă formă a falsului misticism, o formă cosmopolită, o revigorare şi o integrare globalizantă a tuturor „spiritualităţi¬lor” păgâne (tradiţionale, orientale şi occidentale) în felurite sincretisme filosofico-religioase, care exaltă mândria antropocentrică şi spectacolul. Într-ade¬văr, este o mare performanţă să aduni în aceeaşi „nouă spiritualitate” raţionalismul sufocant şi sentimentalismul nebulos, activismul social şi imoralitatea, umanismul ateu şi panteismul dez¬umanizant, reunind teorii doctrinare contradicto¬rii într-o sinteză care se propune treptat lumii ca „religia viitorului”, ca „religia” cea fără Dumne¬zeu a unei noi ere mondiale. Aceasta este, de fapt, perspectiva tristă a unei lumi tot mai secularizate, tot mai descreştinate: instalarea urâciunii pustiirii în locul cel sfânt. Or, Ortodoxia are de spus un cu¬vânt greu la această grea cumpănă a istoriei, ea fiind singura cale de mântuire şi de unire a oame¬nilor cu Dumnezeu prin Mântuitorul Iisus Hris¬tos, Capul şi Mirele Bisericii.

3. Tipuri de persoane pseudo-duhovniceşti

Promotorii unor învăţături şi practici noi, expo¬nenţi ai falsului misticism, străini de Tradiţia şi de Duhul Bisericii Ortodoxe, sunt adesea oameni ne¬lămuriţi în probleme de morală, de credinţă şi de viaţă bisericească. Alteori însă ei sunt de-a dreptul impostori, care folosesc minciuna ca metodă de îmbogăţire materială şi de alterare a bunei credin¬ţe a oamenilor cu care vin în legătură .
3.1. Tipul patologic

Tipul patologic, psihopatul, a cărui vocaţie mis¬tică apare din pricina unor deranjamente psihice per¬sonale, este un tip de obicei activ, având nume¬roase „convorbiri cu Dumnezeu” şi „vedenii de sus”, prin care îşi alimentează mândria cu inves¬tirea unor misiuni importante chiar pentru omeni¬rea întreagă.
Între aceşti autointitulaţi „prooroci”, unii sunt psihopaţi confirmaţi de ştiinţa medicală, iar trata¬rea lor necesită şi o intervenţie clinică (tratament, internare în spital). Alţii însă, a căror boală nu e întotdeauna şi pentru toţi evidentă, se dau drept reprezentanţi ai unei spiritualităţi autentice, cuce¬rindu-şi adepţii prin convingerea puternică în ce¬ea ce spun, convingere susţinută şi prin manifes¬tări exterioare agresive, uneori chiar ridicole şi prin „reţete” proprii de spiritualitate.
Totdeauna se dau pe sine drept mari personali¬tăţi şi ţin neapărat să fie consideraţi ca atare, mergând uneori până la sacralizarea propriilor persoane şi obiecte (delir de grandoare). Au ade¬sea „vedenii în duh” sau „convorbiri cu îngeri”, despre a căror importanţă nu se consultă nicioda¬tă cu Biserica şi pe care niciodată nu le raportează la reperele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii. Duhurile cu care comunică le dau un fel de autonomie în cele spirituale, întărindu-le convingerea propriei infailibilităţi astfel încât ajung să se propovăduiască pe ei înşişi şi nu pe Dumnezeu . Unii ca aceştia nu cunosc nimic de¬spre smerenia adevărată, despre dreapta socotin¬ţă, despre deosebirea duhurilor, virtuţi absolut ne¬cesare oricărui creştin dreptmăritor.
Toţi aceşti „prooroci”, având „comunicări di¬recte cu Dumnezeu”, se cred mai presus chiar şi de Sfânta Scriptură, pe care o folosesc ca să-şi ar¬gumenteze „misiunea”, făcând de obicei, propa¬gandă de grup, sacrificând orice pentru grup, chiar logica, bunul simţ şi omenia, provocând mari crize sufleteşti în ascultătorii naivi şi nepre¬gătiţi şi aproape terorizându-i cu propriile lor obsesii şi nelinişti. Lângă ei nu ai sentimentul seninătăţii, al odihnei şi al bucuriei pe care-l tră¬ieşti la întâlnirea cu un om îmbunătăţit, ci o teribi¬lă încrâncenare şi teamă; sunt făcători nu de pace, ci de panică. Apogeul dezechilibrului îl ating fanaticii, manevraţi clar din umbră de duhurile vi¬clene, care-i aruncă în excese şi exagerări cu totul străine de viaţa Bisericii.

34 Unii vrăjitori sunt efectiv vânduţi diavolului, care îi ajută din plin la realizarea scopurilor propuse în şedinţa de vrăjitorie.
35 Diac. prof. Emilian Vasilescu, Spiritismul. O primejdie religioasă, morală şi socială în revista Studii Teologice, nr. 7-9/1953, p. 467.
36Preot prof. Dumitru Stăniloae, Op. cit., p. 262.
37 Deseori, boala psihică se instalează într-un om împătimit, ca urmare a păcatelor personale sau ale părinţilor, păcate repetate până la stadiul de „a doua natură”. Degenerarea psihică şi fizică ce o produc patimile, cumulată cu şocurile emoţionale, poate fi cauza multor devieri mistice de natură patologică. Unii dintre aceşti oameni bolnavi sunt conştienţi de păcatele lor şi luptă cu ele, încercând să riposteze la obsesiile ce le revin din subconştient şi la sugestiile înfricoşătoare ale diavolului, căruia nu-i convine să piardă pe cineva de client. Aici se poate vedea răutatea şi viclenia duhurilor rele care „vatămă şi schimbă mintea omenească” (Molitva a patra a Sfântului loan Gură de Aur, vezi în Aghiazmatar).
38 Ca în cazul „profeţilor” Hâncu şi Istrate, cei care au creat o mare panică între oameni tot proorocind cutremure din 2000 încoace. Sectanţii sunt dominaţi şi ei de aceeaşi teroare a
sfârşitului cu care îi molipsesc şi pe prozeliţii lor. Ei sunt mai degrabă făcători de tulburare decât făcători de pace. Iar cei ce fac yoga spun că prin anii 2100 un asteroid uriaş va lovi Pământul şi va provoca un adevărat dezastru cosmic, motiv pentru care ei se mobilizează într-o acţiune colectivă de respingere a asteroidului, aşezându-se toţi la fiecare 3 ore cu faţa şi cu palma dreaptă întinsă spre nord. E într-adevăr ridicol. De ce nu se roagă lui Dumnezeu, Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ, şi se amăgesc cu ideea că ar putea rezolva ei singuri problema (care, real, nici nu există) ? Din mândrie, bineînţeles. Însă tema cataclismelor apocaliptice este reluată obsesiv şi în filmele americane, unde sfârşitul iminent al omenirii este evitat prin intervenţia ,,minunată” a unor supereroi, salvatori ai Pământului.
39 Conştient sau nu, şi sectanţii neoprotestanţi se numără printre aceştia.
40 Ca, de exemplu, mişcarea sincretistă New Age, care amestecă rătăcirile păgâne cu învăţăturile creştine, diluând şi relativizând Adevărul Revelaţiei dumnezeieşti.
41 Nu este nevoie să mai spunem că masoneria are obiective clar anticreştine, sprijinind şcoli şi iniţiind adevărate curente de manipulare psihică prin hipnoză şi sugestie în masă. Scopul acestora este scopul diavolului: abaterea de la calea mântuirii prin Iisus Hristos şi pierzania oamenilor.
42 Clasificarea prezentată mai jos este rezumată din lucrarea Î.P.S. Antonie Plămădeală, Op. cit., sq. p. 345-355. Noi ne vom ocupa în continuare numai de devierile mistice şi practice prezente în „evlavia” pe care unii şi-o declară drept ortodoxă, deşi ele sunt valabile şi pentru alţii.
43 În general, proorocii mincinoşi aduc cu ei o serie de erezii doctrinare şi de practici cu care se manifestă în public. De exemplu, cei cu iz oriental aduc cu ei teoriile eretice ale predestinaţiei şi reîncarnării, teorii nelipsite din suportul doctrinar al celor care se ocupă cu yoga, astrologia, bioenergia, radiestezia, parapsihologia, etc.; pentru toţi aceşti oameni rătăciţi există încă şansa şi calea revenirii în sânul Bisericii: lepădarea definitivă de diavol (şi de toate lucrurile lui) şi unirea cu Mântuitorul Hristos prin Sfintele Taine şi virtuţile creştine.