Azi începe agonia datoriilor pentru SUA. Obama se teme de default
America riscă să genereze o nouă criză financiară dacă politicienii nu ajung la un acord şi nu majorează pragul la care poate ajunge datoria publică, scrie The Telegraph.
Limita de 14.300 mld. dolari este aşteptată să fie atinsă astăzi, după care guvernul nu se mai poate împrumuta, iar dacă situaţia se prelungeşte Statele Unite s-ar putea confrunta cu intrarea în incapacitate de plată pentru prima dată în istorie.
"Am avea o recesiune şi mai puternică decât am avut, am avea o criză financiară mai rea decât cea care a fost", a atras atenţia preşedintele american Barack Obama cu privire la urmările unui posibil default al SUA.
Prin intermediul unor operaţiuni financiare, Trezoreria americană are posibilitatea de a plăti toate cheltuielile guvernului până pe 2 august, dar după această dată s-ar putea afla în situaţia de a nu mai avea bani să plătească salariile angajaţilor la stat sau dobânda titlurilor de stat, ceea ce ar face ca investitorii să îşi piardă încrederea în puterea financiară a SUA.
Republicanii nu vor să accepte majorarea limitei datoriei decât în schimbul unor concesii din partea democraţilor precum reduceri de cheltuieli guvernamentale.
După data de 2 august, dacă congresul nu ajunge la un compromis, există posibilitatea ca Trezoreria nu doar să limiteze sau să întârzie plata dobânzilor către deţinătorii de titluri, ci şi transferurile către sistemul de sănătate sau cel de protecţie socială, ajutoare de şomaj sau banii datoraţi companiilor private care au contracte cu autorităţile.
Americanii se tem însă de efectele pe termen lung pe care o posibilă intrare în incapacitate de plată, chiar şi de o zi sau două, le va avea asupra reputaţiei SUA în ochii investitorilor. Într-o astfel de situaţie, guvernul va trebui să plătească dobânzi mai mari pentru a se împrumuta, ceea ce ar împovăra şi mai mult executivul într-un an în care deficitul bugetar este aşteptat să ajungă la 10% din PIB, iar datoria publică a trecut de 90% din PIB.
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu