Experimentul Grecia si instaurarea Guvernului Mondial
Criza economica din Grecia, provocata de zona euro, se adanceste si s-ar putea ajunge la o masura fara precedent pentru istoria economica a unei tari, ne anunta specialistii de la Financial Times. Ar fi pentru prima oara cand o tara ar fi nevoita sa renunte la suveranitatea sa pentru a fi salvata de la faliment. Mai precis, posturi cheie din guvernul elen, cele referitoare la economie, industrie, energie, finante etc. ar urma sa fie conduse de autoritati straine, desemnate de Banca Mondiala si FMI.
Experimentul grecesc ar fi o urmare a altor doua variante "mai mici" - Bulgaria (cu acea constructie economica bazata pe marca germana, cu un consiliu economic al specialistilor nemti) si Moldova (cu zona de dominatie americana si transferul economic in dolari), ambele cu rezultate vizibile la vremea lor. Problema, insa, e ca in niciuna din variantele anterioare, niciunul din cele doua state nu fusese nevoit sa renunte la suveranitate. Practic, daca precedentul elen va reusi, atunci va da mana libera FMI si Banca Mondiala sa puna stapanire directa pe economiile altor state europene, sau din alet zone ale lumii, marcand pentru prima oara un Guvern Mondial, chiar daca, intr-o prima faza, doar economic.
Fireste ca analizele economice dau nastere mai multor teorii ale conspiratiei. Prima spune ca experimentul elen este condus de Oculta Mondiala, de cei care conduc lumea si in mainile carora se afla FMI si BM si care doresc sa inrobeasca toate statele lumii intr-o singura guvernare, dupa acesti teoreticieni ai conspiratiei fiind vorba despre una satanica. Si in acest context se spune ca a fost aleasa Grecia, pentru ca a fost prima tara in care a triumfat crestinismul. De aici s-a raspandit evangelia in toate colturile lumii. Asa ca lovirea Greciei ar fi la fel de simbolica precum lovirea turnurilor gemene de la WTC, simbol suprem al masoneriei evreiesti mondiale. Asa sustin aceste teorii ale conspiratiei. Economistii planetei spun, insa, ca nu e vorba de nimic altceva decat de o masura economica de redresare, e adevarat, fara precedent.
Oficialii spera ca aproximativ jumatate din finantarea noua de 60-70 de miliarde euro, de care Atena are nevoie pana la finele anului 2013, sa fie obtinuta fara a se recurge la noi datorii. Astfel, o mare parte din aceste fonduri ar putea fi acoperite prin vanzarea unor active de stat si modificarii ale conditiilor de plata catre detinatorii privati de obligatiuni. De asemenea, statele din zona euro si Fondul Monetar International ar trebui sa vina, la randul lor, cu imprumuturi de 30-35 miliarde de euro, suma care se adauga pachetului de 110 miliarde euro stabilit anul trecut.
Planul economic mondial ar putea sa cada prin opozitia populatiei elene, dar , mai ales, prin protestele vehemente ale Bisericii Ortodoxe Grecesti, foarte puternica pe plan local, cea care s-a opus si implementarii pasapoartelor biometrice, cartilor de identiate cu chip etc. Biserica deja protesteaza impotriva pierderii suveranitatii economice a Greciei, acuzand o opera satanica si pericolul constituirii unui Guvern Mondial, asa cum este prevazut in Apocalipsa. "Numai un orb nu poate sa nu vada aceste masuri mondiale, menite sa desfiinteze statele, sa loveasca in crestinism si in ortodoxie, in suveranitatea unui popor", acuza liderii religiosi de la Atena.
Ca o masura disperata, Grecia spera sa obtina din vanzarea unor companii de stat aproape 50 de miliarde de euro pana in 2015. Pentru anul acesta grecii vor vinde porturi, aeroporturi, si chiar un cazino, sperand sa stranga peste 15 miliarde de euro. Fondul Monetar International aduce insa o raza de speranta, respingand informatiile potrivit carora Grecia ar fi ratat toate tintele fiscale: "Informatiile recente din presa referitoare la concluziile misiunii de evaluare sunt neadevarate", a afirmat un purtator de cuvant al FMI.
El a continuat, declarand ca discutiile cu autoritatile din Grecia continua, realizeaza progrese si se vor incheia in curand. Potrivit Reuters, FMI si UE discuta despre un nou pachet de ajutor pe care l-ar putea primi Grecia, in valoare de 65 de miliarde de euro.
agentia.org
Pendula vieții
Acum 4 săptămâni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu