CRESTINISM VS BUDISM

CAPITOLUL IV

Paralele - intre CRESTINISM si BUDHISM

Pornim de la ideea centrală, comună budhismului si crestinismului: mântuirea. Amândouă religiile întind omului o mână de ajutor, ca să se mântuiască de sub stăpânirea întunericului si a răului. în scopul acesta crestinismul oferă omului luminile revelatiei divine, comunicările pe care spiritul suveran le-a făcut spiritului uman în curs de mai multe veacuri, prin oameni alesi, a căror serie s-a încheiat cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Budhismul nu poate oferi neamului omenesc o revelatie, o Biblie în felul celei crestine. învătătura lui Budha si a ucenicilor lui, cuprinsă în Trodipika, este plină de elemente fantastice, de povestiri mitologice, cu neputintă de a satisface exigentele unei critici istorice si criteriile unei revelatii adevărate.

Crestinismul e religie descoperită de Dumnezeu, budhismul e opera unui întelept. Crestinul crede într-un Dumnezeu personal. Budhismul nu are în crezul său pe Dumnezeu; nu-L neagă si nu-L afirmă în locul hazardului orb, crestinismul admite providenta divină; budhismul, cauzalitatea oarbă. Crestinismul are un cler si un cult religios, prin care sufletele se purifică si se înaltă spre Dumnezeu; budhismul a înlocuit rugâciunea cu meditatia si cerul cu nirvana. Crestinismul e teocentric; budhismul e antropocentric. După crestinism lumea e creată cu scopul de a ne pregăti pentru viata si fericirea vesnică; pentru budhism lumea e vesnică, un lant nesfârsit de mizerii si dureri de care trebuie să scăpam cât mai degrabă. După crestinism lumea e bună (Fac. 1,31; Ps. 103,25; 1 Tim. 4, 4), pentru că e opera lui Dumnezeu, în care se oglindeste iubirea si puterea Creatorului; iar răul din lume a izvorât din vointa liberă a creaturilor rationale; de asa ceva budhismul nu are cunostintă.

Crestinismul este o antropologie, o învătătură despre facerea omului din trup muritor si suflet nemuritor. Budhismul nu stie nimic nici despre creatia omului, nici despre nemurirea sufletului. Crestinismul are o învătătură despre libertatea si căderea omului, despre originea si transmiterea păcatului, a răului metafizic, moral si fizic. In budhism lipseste ideea de libertate, cădere si păcat. Budha vrea să mântuiască lumea de boală, suferintă, bătrânete si moarte, adică de răul fizic, nu de răul etic, din care se naste cel fizic; el vrea sa scape lumea de existentă, nu de impuritatea păcatului. El urmăreste nimicirea existentei, nu vindecarea naturii căzute, pe când ''Fiul Omului a venit să caute si să mântuiască pe cel pierdut'' (Luca 19,10), să-si dea sufletul Său răscumpărare pentru păcătosi (Matei 20,28), să mantuiască poporul de păcate (Matei 1, 21).

In crestinism mântuirea e realizată prin Iisus Hristos si se înfaptuieste prin harul Sfântului Duh, prin rugăcnme, credintă dreaptă si fapte bune. In budhism omul e cu totul singur în lume si singur la mântuire. In crestinism omul e cu Dumnezeu oricând si oriunde ar fi. In budhism tinta vietii e nimicirea existentei; în crestinism tocmai invers: mântuirea sufletului si asigurarea vietii vesnice.

Crestinismul are un asezământ al mântuirii, o organizatie social-comunitară; Biserica. Pentru budhism viata ideală este celibatară, trăită în singuratate, în linistea pădurilor, ca ascet si cersetor. Monahismul crestin e o exceptie care întăreste regula. Cel budhist este o regulă care vrea să generalizeze exceptia. Monahismul crestin aduce folos culturii morale si vietii de obste; cel budhist e steril si constituie o povară pe umerii vietii sociale.

Crestinismul are o învătătură despre nemurirea sufletului (eshatologie) si despre viata vesnică; budhismul nu are. Admite si budhismul lumi si vieti viitoare, dar toate pline de suferinte. Crestinismul e optimist; budhismul e pesimist, subiectiv, arbitrar, vede viata numai prin ochelari negri, ca si când nasterea, copilăria, tineretea, bătrânetea n-ar avea parte de nici o lumină si nici o bucurie, ci numai de întuneric, durere si întristare. Crestinismul ne îndreaptă privirile si actiunile spre viata etemă, spre un cer nou (2 Petru 3,13). Budhismul ne îndreaptă spre nirvana, spre repaosul absolut, spre linistea eternă a noptii nesfârsite. Pentru crestini răul e trecător; pentru budhism, răul e suveran. In crestinism binele e triumfător; în budhism răul nu se stinge decât prin atingerea existentei în odihna eternă din noaptea nirvanei. In crestinism suferinta are un rol educativ si mântuitor, pentru că aurul în foc se lămureste si omul în suferintă se înnobilează. In budhism crucea nu are nici un sens viata e răstignire si răstignire lipsită de bucuria învierii si de fericirea nemuririi. Budhismul e iremediabil pesimist pentru că nu stie nimic despre cauza primară, nici de ro lul lumii si al vietii, nici despre tinta lor finală Crestinismul ne învată să iubim viata, budhismul să o uram. Idealul crestin este desăvârsirea vietii; al budhis mului mortificarea, înfrânarea si suprimarea ei.

Are budhismul o morală demnă de urmat: opreste fur tul, omorul... si propagă iubirea nu numai între oameni dar si fată de animale?... Biblia le are mai demult în decalog, si mai complete. Morala evanghelică, desi nu cuprinde norme pentru iubirea animalelor, e neasemănat mai umană, mai ratională si superioară fată de cea budhistă. Morala budhistă, desi se referă si la animale e o morala naturală, rămasă mult în urma moralei crestine. Morala crestină e o morală pozitivă, te obligă să faci binele, nu numai să nu faci răul: Să iubesti dezinteresat pe Dumnezeu si pe aproapele; cea budhistă e negativă, interesată, vagă, poate chiar egoistă, după axioma- Trebuiesc iubite toate fiintele, cum o mamă îsi iubeste copiii''. Budhismul nu urăste; crestinismul iubeste. In budhism iubirea e simpatie si compătimire; în crestinism e virtute activă si lucrare caritativă. Budhismul e cvietist si static; crestinismul e factor dinamic, etic progresist cultural. Budhismul e steril pentru viata practică, talant ingropat în pământ; crestinismul e activ, încurajează, mangâie, zideste, înmulteste talantii darurilor naturale. Crestinismul nu are spitale pentru animale, dar are ii schimb spitale si azile pentru oameni (si pentru animale, veterinari). După etica si filosofia budhistă munca e o povară nedemnă de un ascet pentru care se recomandă cersetoria. In crestinism munca e o virtute morală si o datorie profesională, sfântă si obligatorie pentru toti oamenii: ''Cine nu lucrează nici să nu mănânce'' (11 Tes.3,10).

Budhismul nu are nici o întelegere pentru viata familială. Conceptia budhistă despre familie e nenaturală, iar despre femeie este mai aproape de conceptia primitivilor, decat cea a civilizatilor. Budha a tolerat poligamia si in acsi timp a recomandat ferirea de femeie, ''ca de un sarpe veninos''. Textele budhiste spun că femeile sunt ''crude si rele'', ''nesătioase ca ciorile'' si ''nestatornice ca nisipul''. ''Desfrânarea se tine de femeie ca murdăria...'' dacă budhismul propagă o astfel de conceptie despre muncă si femeie, nu e de mirare că a fost definit ''religia lenei'' (Hellsald), ''religia cimitirelor'' (Sf. Diamandi), asemenea unui sistem planetar din care lipseste soarele Dumnezeirii, o ''sinucidere vie''. Crestinismul si în privinta aceasta e antipodul budhismului. Munca si familia crestină sunt modele în omenirea întreagă0.

Mai izbitoare sunt deosebirile dintre Iisus si Budha. Iisus e Unul: întruparea Fiului; Budha e reîncarnarea unui alt Budha, al 24-lea, după 550 de renasteri (spunea el). In unele temple budhiste se adoră si Budha cel viitor. Budha are antecesori si succesori; Iisus nu are. Iisus S-a născut dintr-o fecioară modestă si curată, în sărăcia unui staul de vite. Budha s-a născut dintr-o familie regală, în luxul unui palat împărătesc. In copilărie si tinerete Iisus munceste si vizitează templul; Budha se distrează si petrece. Iisus e întru totul desăvârsit; Budha numai după saturatie si după dezgustul de plăceri cugetă la suferinte si remediile de mantuire. Iisus stie ce vrea de la începutul activitătii Sale publice; Budha numai după câtva ani de ucenicie si de alergări pe la asceti. Iisus lucrează la mântuirea omenirii din cea mai curată milă si din cea mai dezinteresată iubire de oameni; Budha din cel mai mare dezgust de plăceri si din pur egoism. Iisus e demofil; Budha e aristocrat. Iisus luptă cu păcatul; Budha nu-1 cunoaste. Iisus parăseste cerul, mama si toate rudeniile ca să propage Evanghelia si să întemeieze Biserica. Budha părăseste, după cum însusi declară ''domeniul cel larg al plăcerilor si miile de femei frumoase, ca să aflu cunoasterea cea mai înaltă, cea mai perfectă'', si ca să întemeieze o comunitate de călugări. Evanghelia lui Iisus e istorisire naturală, simplă si cuceritoare. Scrierile budhiste sunt fantastice, extraordinare, de necrezut. Iisus anuntă că religia Lui va dura până la sfârsitul veacurilor; Budha pune religiei sale un termen de 500 de ani. Iisus a murit răstignit la 33 de ani; Budha moare intoxicat, pentru că la 80 de ani a mâncat lacom o farfurie de carne de porc afumată si cu orez. Iisus înviază si triumfă; Budha moare înfrânt de dorinta lăcomiei, ironie a sortii fată de un întelept care a predicat mântuirea numai pentru sine însusi!... Toate aceste premize ne duc logic la concluzia că Iisus e Dumnezeu, iar Budha întru toate e numai om. Crestinismul e divin; budhismul e uman. Aderentii si ucenicii lui Iisus muncesc, se roagă, trăiesc în comuniune de iubire si viată cu Dumnezeu; aderentii si ucenicii lui Budha meditează si nu au simt pentru muncă, nici pentru rugăciune. Din astfel de pricini vedem câtă deosebire este între crestinism si budhism numai în privinta mântuirii. Tot asa sunt si deosebiri esentiale între nasterea supranaturală a lui Iisus din Fecioara Maria si povestirile fantastice despre antecedentele zămisliri si nasteri a lui Budha; între nasterea si copilăria lui Iisus, si a lui Budha; între ispitirea lui Iisus, prin pâine, prin slava lumii si preaîncrederea în Dumnezeu, si cea a lui Budha, prin aur si cohorte de femei; între ucenicii lui Iisus si ai lui Budha; între învătăturile, minunile si profetiile lui Iisus, si invătăturile, minunile si prezicerile lui Budha; între transfigurarea lui Iisus si iluminarea lui Budha, între moartea lui Iisus si a lui Budha... Sunt ici-colo comune, dar cu obiecte diferite, ireductibile.

Dacă la toate aceste deosebiri fundamentale, adăugăm si schimbările si adaosurile care s-au făcut budhismului originar: cultul unei mari multimi de zei, ingeri si demoni, idolatria si hagiolatria, tolerarea haremurilor, a poligamiei si poliandriei, credintele politeiste si superstitiile populare, ne încredintăm că religia budhistă fată de cea crestină nu poate avea trecere decât într-o lume primitivă sau decadentă, care se complace în scepticism, indeferentism si pesimism; nicidecum în lumea optimismului crestin: robust, luptător si progresist.

Budhismul are o latură filosofică, serioasă si sinceră, care se rezumă la: ateism, metempsihoză, pesimism, celibat, sărăcie si renuntare (la pofte, plăceri, căsătorie si avere; cu alte cuvinte la moartea civilizatiei si a progresului). Există si al doilea budhism, popular, politeist, superstitios, idolatru. Sub ambele forme, budhismul ''e un spiritualism fără suflet, o virtute fără datorie, o morală fără Dumnezeu'' (Barthelemy Saint Hilaire).

Tot ce e bun în budhism avem multiplicat în crestinism; tot ce lipseste în budhism, avem din belsug în crestinism; toate contradictiile budhismului: pretentiile de a propaga o religie fără Dumnezeu, o morală fără libertate, o evolutie fără creatie, o liniste si fericire absolută fără viată vesnică, toate constituie un omagiu pretios, pe care erorile îl aduc adevărului si religiile inferioare unicei si adevăratei religii.

Crestinismul este divin, pentru că întemeietorul lui este divin: lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Ceilalti întemeietori de religii sunt oameni si numai oameni. Iisus este om desăvârsit si mai mult decât omul: e Fiul lui Dumnezeu, care dispune de aceleasi atribute si puteri ca si Tatăl. Ceea ce nici unul dintre întemeietorii de religii n-a pretins si n-a putut pretinde, Iisus Hristos pretinde ca si Tatăl: cult religios si credintă în autoritatea Sa infailibilă: ''Toti să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl...'' (Ioan 5, 23). Crestinismul se întemeiază pe viata, învătătura, faptele, moartea si invierea lui Iisus--singurul întemeietor de religie Care-si dă viata ca mărturie a divinitătii Sale si a operei Sale mântuitoare.

De personalitatea exceptională a lui Iisus Hristos e legată prin urmare superioritatea crestinismului fată de celelalte religii si filosofii: bunătatea crestinismului de bunătatea lui Iisus, perfectiunea crestinismului de perfectiunea lui Iisus, dumnezeirea crestinismului de dumnezeirea Mântuitorului. Noi pe acestea le mărturisim, cu credintă si cu dragoste, până la moarte.

''Incolo fratilor, bucurati-vă, desăvârsiti-vă, mângâiati-vă, uniti-vă în cuget, trăiti în pace si Dumnezeul dragostei si al păcii va fi cu voi'' (2 Corinteni 13, 11)

(Extras din ''Religia Iubirii'' de Ilarion V. Felea, Arad 1946, Ed. Diecezana