RELIGIA VIITORULUI (I)

RENASTEREA HARISMATICA" CA SEMN AL VREMILOR

"Până la sfârsitul acestui veac nu vor lipsi de pe pământ alesii lui Dumnezeu, dar nu vor lipsi nici slugile satanei. Dar în vremurile din urmă, cei care într-adevăr Îl vor sluji pe Dumnezeu cu credintă, o vor face reusind să se ascundă de oameni, în mijlocul cărora nu se vor mai lucra semne si minuni dumnezeiesti ca în ziua de azi., Acei alesi ai vremurilor din urmă îsi vor lucra mântuirea din mijlocul lumii si ascunsi de ea, în smerenie, iar în Împărătia Cerurilor ei vor fi mai mari decât Părintii făcători de minuni din vechime. Căci în acele timpuri nimeni nu va mai lucra semne minunate în fata ochilor oamenilor, care să încălzească inimile lor de focul dumnezeiesc si să-i îndemne pe calea anevoioasă a mântuirii. Multi dintre oameni, stăpâniti fiind de duhul necurat al nestiintei vor cădea în prăpastie, rătăcind pe calea cea largă pe care multi merg".

Profetia Sf. Nifon de Constantiana, din insula Cipru

A. O "Cincizecime fără Hristos"

" Pentru crestinii ortodocsi fenomenul contemporan al "vorbirii în limbi" este si el un "semn"; dar nu este semnul începutului Evangheliei mântuirii pentru toate popoarele, ci semn al sfârsitului ei. Crestinului ortodox cu mintea trează nu-i va veni greu să le dea dreptate apologetilor "miscării harismatice", care vestesc că "noua revărsare a duhului aduce cu sine sfârsitul acestui veac".* Dar Duhul grăieste lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de credintă, luând aminte la duhurile cele înselătoare si la învătăturile demonilor (I Tim. 4,1).

* Pr. Eusebius Stephanou în Logos, April, 1972, p.3

De asemenea mai stim că sunt duhuri diavolesti, făcătoare de semne si care se duc la împăratii lumii întregi, să-i adune la războiul zilei celei mari a lui Dumnezeu, Atottiitorul (Apoc. 16,14).

Sfânta Scriptură si Sfintii Părinti ne spun limpede că duhul vremurilor de pe urmă nu va fi unul de "renastere spirituală" si de "revărsare a Sfântului Duh", ci dimpotrivă. Că vom avea de-a face cu o apostazie aproape generalizată, având forme atât de subtile, încât până si cei alesi vor fi în pericol să fie înselati. Că dreapta credintă crestină aproape va dispărea de pe fata pământului, cum citim în Sfânta Evanghelie: Dar Fiul Omului când va veni, va găsi oare credintă pe pământ? (Luca 18,8). Satan este cel care va fi dezlegat în vremurile din urmă (Apoc. 20,3), în scopul celei mai mari si mai de pe urmă revărsări a răului pe pământ.

"Miscarea harismatică", produs al unei lumi lipsite de Taine si de har, al unei lumi ce însetează după "semn", fără să fie în stare "să deosebească duhurile" prin care se fac aceste semne, este ea însăsi un "semn" al lumii apostaziate în care trăim. Cât despre miscarea ecumenică, ea rămâne în continuare o miscare a "intentiilor" si a "faptelor bune", ce emană dintr-un umanitarism anemic si lipsit de substantă. Ce se va întâmpla, însă, atunci când lui i se va alătura o miscare care să aibă cu adevărat "putere"?

Când miscărea ecumenică va fi cu adevărat însotită de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase (II Tes. 2,9), atunci va mai fi cineva capabil să i se opună? Căci "miscarea harismatică", la ora actuală, devine salvarea unui ecumenism împotmolit, în scopul de a-l împinge spre telul final. Iar acest tel, adică "refundamentarea Bisericii lui Hristos", după cum am văzut, nu este unul de natură "crestină". Aceasta este doar o fază în atingerea adevăratului scop, care este cu mult mai larg: instaurarea unei "unităti spirituale" a tuturor religiilor pe pământ, care să înglobeze întreaga omenire.

Cu toate acestea, următorii "renasterii harismatice" sunt convinsi că experienta lor este "crestină"; cel mai adesea sunt oameni pe care nu-i interesează ocultismul sau religiile orientale. Oameni care, fără îndoială, privesc cu indignare faptul că am comparat, pe parcursul acestei cărti, "renasterea harismatică" cu spiritismul. Este adevărat că, din punct de vedere religios, "renasterea harismatică" se află oarecum pe o treaptă superioară spiritismului, care este produsul celui mai grosolan tip de superstitie si credulitate.

Este, de asemenea, adevărat că tehnicile ei sunt întrucâtva mai rafinate iar senzatiile finale sunt mai bogate si mai usor de obtinut. Si că întreaga ideologie a "miscării harismatice" îi conferă aparenta de a fi crestină - nu ortodoxă, e drept, ci una care nu este prea departe de fundamentalismul protestant, cu un adaus de culoare "ecumenică".

Dar noi am văzut până acum că experienta "harismatică" si, mai ales, punctul ei central constituit de "botezul Duhului Sfânt" este, în cea mai mare parte, dacă nu chiar în întregime, o experientă de tip păgân, mai înrudită cu fenomenele de posedare diavolească, decât cu orice trăire care s-ar putea numi "crestină".

Ne este, de asemenea, cunoscut că penticostalismul s-a ivit la periferia unui crestinism sectar, care nu mai păstrează aproape nimic din atitudinile si credinta specific si autentic crestine si că el a fost de fapt "descoperit" ca rezultat al unui experiment, la care crestinii însisi nu au avut nici o contributie. Până de curând însă nu a fost posibilă găsirea unei dovezi clare care să ateste caracterul eminamente necrestin al "trăirilor harrismatice".

Această dovadă însă acum s-a găsit chiar în scrierile unui apologet "harismatic". El ne informează că "botezul Duhului Sfânt" poate într-adevăr să aibă loc si fără participarea lui Hristos.

Acest scriitor ne relatează cazul unei persoane care primise "botezul", care vorbea deja în limbi si care încuraja pe oricine să dorească si să caute acest botez. El afirmă în acelasi timp că nu avusese nevoie de pocăintă în timpul experientei sale, si că nu numai că nu a fost despătimit de obiceiurile păcătoase, dar că nici nu simtea nevoia sau dorinta să renunte la ele.

Iar scriitorul concluzionează: "O cincizecime fară pocăintă - o cincizecime fără Hristos - iată ce nivel de trăire ating unii dintre noi astăzi... Acestia sunt oameni care au auzit că vorbirea în limbi există si, dorind să se identifice cu această experientă de înaltă tinută, ei caută persoana care să-si pună mâinile pe capetele lor si astfel să obtină conectarea la adevărata cunoastere usor, repede si bine, fără a mai fi nevoie de Hristos si de Crucea Lui".

Totusi autorul afirmă că vorbireâ în limbi este, fără îndoială, "consecinta initială sau confirmarea botezului cu Duhul Sfânt".*

* Harry Lunn, Logos Journal, Nov, Dec, 1971, pp. 44, 47

Cei convinsi că "miscarea harismatică" este de fapt de natură crestină, nu fac. altceva decât să se bazeze pe o prejudecată. Ei pornesc de la început de la ideea că vor avea de-a face cu "ceva" crestin. Dar dacă o astfel de experientă este si la îndemâna celor care caută senzatii înăltătoare, ieftine si usoare, atunci înseamnă că nu există nici o legătură între astfel de experimente si Hristos.

Însăsi posibilitatea unei "Cincizecimi fără Hristos" arată clar că experienta "harismatică" în sine nu are nici o legătură cu notiunea de crestin. Acesti "crestini", adesea sinceri si plini de intentii bune, nu fac altceva decât să proiecteze asupra acestei experiente un continut si o semnificatie crestină pe care de fapt ea nu o are.

Nu este acesta deja numitorul comun al unei "experiente spirituale" care este atât de necesar pentru noua religie a lumii? Nu este acest numitor comun poate chiar cheia "unitătii spirituale" a omenirii pe care miscarea ecumenică a căutat-o până acum fără succes?

B. "Noul Crestinism"

Fără îndoială că există persoane care se îndoiesc de faptul că "renasterea harismatică" este o formă de mediumism, însă este doar un aspect secundar modul sau mijloacele prin care se propagă "duhul" acestei "miscări harismatice". Dar că acest "duh" nu are nimic de-a face cu Crestinismul ortodox este mai mult decât evident. Si de fapt acest "duh" se înscrie literal în "profetiile" lui Nicolae Berdiaev privitoare la "Noul Crestinism".

Acest "nou crestinism" ignoră complet, ne spune chiar Berdiaev, "spiritul monahal si ascetic al Ortodoxiei istorice", ignorare care îi demască în mod efectiv falsitatea. Acest duh nu este multumit de "crestinismul conservator ce călăuzeste fortele sufletesti ale omului către pocăintă si mântuire", ci crede în mod evident, împreună cu Berdiaev, că un astfel de crestinism este încă "incomplet" si, ca atare, îi mai adaugă un al doilea nivel al fenomenelor "spirituale", dintre care nici unul specific crestin (desigur că fiecare este liber să le interpreteze ca fiind "crestine", dacă doreste), care sunt accesibile tuturor, indiferent de credintă si dacă le pare sau nu rău de păcatele lor, si care nu au nici un fel de legătură cu mântuirea. Acest duh vizează "o nouă eră a Crestinătătii, o spiritualitate nouă si adâncă, ceea ce înseamnă o nouă revărsare a Duhului Sfânt".

Iată o declaratie ce se află în totală contradictie cu profetiile neotestamentare si cu Sfânta Traditie a Bisericii Ortodoxe. Acesta este cu adevărat un "nou crestinism", dar ingredientul specific "nou" al acestui "crestinism" nu constitue nimic original sau "avansat", ci este doar o formă modernă a unei religii diavolesti vechi de când lumea si anume a unui păgânism de tip samanist. Periodicul ortodox "harismatic" The Logos îl recomandă pe Nicolae Berdiaev ca pe un "profet", tocmai pentru că el a fost "cel mai mare teolog al creativitătii spirituale" (Logos, martie, 1972, p.8).

Într-adevăr, samanii celor mai primitive triburi sunt cei care stiu cum să intre în contact cu "puterile creative" ale cosmosului si să le utilizeze, puteri care nu sunt altceva decât "duhuri ce umblă pe pământ, în văzduh si pe ape si pe care Biserica lui Hristos le denumeste diavoli, cărora, dacă le slujesti, poti într-adevăr să ajungi la bucurii si extazuri foarte "creative" ("entuziasmul si extazul nietzschean" de care Berdiaev se simte atât de aproape), necunoscute "crestinilor" obositi si căldicei, care cad victima înselăciunii "harismatice". Dar acest extaz este fără Hristos. Dumnezeu nu îngăduie contactul cu această zonă "creativă" si ocultă, căreia "crestinii" îi cad victime din ignorantă si auto-înselare.

"Renasterea harismatică" nici nu are nevoie să pornească la "dialoguri cu religiile necrestine" deoarece, în limbajul si mai ales în practica ei, denumirea de "crestinism" include deja si continuturile religiilor necrestine, devenind deja prin această includere o religie nouă pe care o vestise Berdiaev, adică o combinatie bizară de crestinism si păgânism.

Ciudatul spirit "crestin" al "renasterii harismatice" este cunoscut si definit cu precizie de Sfânta Scriptură si Sfânta Traditie a Părintilor. Potrivit acestor surse, istoria lumii va culmina cu o figură "hristică" aproape supraumană, adică falsul Mesia sau Antihristul. El va fi "crestin" în sensul că întreaga functie si chiar fiinta lui va fi axată pe Hristos, pentru a-L imita în toate privintele posibile. Căci el nu numai ca va fi dusmanul suprem al lui Hristos, ci, în scopul de a-i însela pe crestini, va lua aparentele lui Hristos, venit a doua oară pe pământ ca să conducă lumea din templul reconstruit din Ierusalim.

Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi, până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credintă si nu se va da pe fată omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înaltă mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu închinare, asa încât să se aseze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu... (II Tes. 2, 3-4).

Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însotită de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase, si de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Si de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, ca să fie osânditi toti cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea (II Tes. 2, 9-12).

Învătătura crestină privitoare la Antihrist este în sine o temă amplă, care nu se poate prezenta aici. Dar dacă, asa cum cred adeptii "renasterii harismatice", zilele cele mai de pe urmă s-au apropiat într-adevăr, este de importantă crucială pentru crestinul ortodox să fie informat despre această învătătură ce priveste pe cel care, după cum ne-a spus Însusi Hristos, ne va arăta, la fel cu ceilalti "falsi prooroci" ai acelor timpuri, semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă, si pe cei alesi (Matei, 24,24).

Iar cuvântul "alesi" nu se referă cu sigurantă la multimile de "crestini" care ajung să ia drept adevăr cele mai grosolane si mai nescripturistice înselăciuni, potrivit cărora "lumea este în pragul unei mari desteptări spirituale", ci la "turma mică", căreia Mântuitorul i-a Făcut în exclusivitate următoarea promisiune: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărătia (Luca 12,32).

Deci, iată că până si elita constituită din acesti adevăraji alesi, această "turmă mică", vor fi atacati si ispititi de "marile semne si minuni" ale lui Antihrist. Marea masă a "crestinilor" în schimb, îl vor accepta pe falsul Mesia - adică pe Antihrst -, fără întrebări si fără probleme, pentru că "noul" său "crestinism" este exact ceea ce caută multimea.

C. "Isus* vine curând"

* În locurile in care am ortografiat, Iisus cu un singur "i", am subliniat că El este abordat din perspectiba sectară, care merge chiar până la a goli acest Nume de adevârata lui semnificatie si de a sugera prin el ("Isus") chiar notiunea de Antihrist (n.tr.).

Este semnificativ faptul că în ultimii ani figura lui "Isus" a căpătat o proeminentă ciudată în America. A fost abrogată binecunoscuta interdictie de a se prezenta în filmele de lung metraj si în spectacolele teatrale figura lui Hristos. Musical-uri senzationale si de largă audientă în mase, cu caracter satanic si masonic, prezintă parodii blasfemiatorii ale vietii Sale. "Miscarea lui Isus", care este de orientare predominant "harismatică", se întinde cu repeziciune mai ales în rândurile adolescentilor si tinerilor.

În cadrul festivalurilor de masă "Jesus Rock" - care este o adevărată hulire a numelui lui Dumnezeu -, asistăm la "crestinarea" celor mai joase forme de muzică pop americană si pentru întâia oară în acest secol melodiile "crestine" au cea mai mare audientă la public. Iar refrenul permanent al acestui conglomerat straniu de sacrilegiu si grosieră mentalitate lumească este cuprins în propozitia ce pare să exprime asteptările si sperantele,tuturor: "Isus vine curând".

Într-o Americă pustiită din punct de vedere psihic si religios, acelasi incident "mistic" se repetă în mod simptomatic în vietile mai multor americani, trăind în cele mai diverse colturi ale tării si fără legătură între ei. Editorul unei publicatii "harismatice" dă tiparului relatarea unei persoane, asa cum a fost el povestit în cadrul unei adunări:

"Prietenul meu împreună cu sotia lui rulau spre Boston pe autostradă când au oprit să ia un autostopist. Era tânăr si avea barbă, dar nu era totusi îmbrăcat ca un hippie. S-a urcat în spate fără să spună prea multe cuvinte, si masina a pornit. După un răstimp, a spus cu voce linistită: "Domnul vine curând".

Prietenul meu si sotia lui au fost atât de uluiti, încât amândoi i-au întors capetele să-l privească. Pe bancheta din spate nu se mai afla nimeni. Zguduiti, au oprit la prima benzinărie hotărâti să povestească ce li se întâmplasse, indiferent de reactia pe care ar fi stârnit-o. După ce i-a ascultat, lucrătorul de la statia de benzină nu numai că nu a râs, ci le-a comunicat la rândul lui: "Sunteti a cincea masină care îmi povestesle istoria asta".

Desi afară era o amiază toridă, pe mine m-au luat sudori reci. Acela însă nu era decât începutul. În aceeasi adunare povestindu-se alte sase cazuri similare, care avuseseră loc pe tot cuprinsul tării, în ultimii doi ani - în Los Angeles, Philadelphia, Duluth si New Orleans. Uneori autostopistul era un bărbat, alteori era o femeie.

Mai târziu un preot episcopalian a relatat editorului o întâmplare similară survenită în statul New York, al cărei protagonist fusese chiar el. Pentru editor, toate acestea sunt semne că de fapt "Isus vine curând" (David Manuel, Jr, în Logos Joumal, Jan., Feb., 1972, p.3).

Observatorul atent al scenei religioase contemporane - mai ales în America, locul de origine al celor mai multe curente religioase de masă în ultima sută de ani -, nu poate să nu remarce o atmosferă foarte clară de asteptare hiliastă. Acest adevăr nu se aplică doar cercurilor "harismatice", ci chiar si celor traditionalist sau fundamentaliste, care resping "renasterea harismatică".

Astfel, multi romano-catolici traditionalisti cred în venirea unei "Ere mariologice" hiliaste mai înainte de sfârsitul lumii, ceea ce constituie doar o variantă a foarte răspânditei erori catolice de a încerca "sanctificarea lumii". Sau, asa cum s-a exprimat Arhiepiscopul Thomas Connolly de Seattle acum cincisprezece ani (1964, n. tr.), "de a transforma lumea modernă în Împărătia lui Dumnezeu, ca pregătire pentru întoarcerea Sa".

Evanghelistii protestanti, ca de exemplu Billy Graham, în modul lor gresit si personal de a interpreta Apocalipsa, asteaptă "mileniul" în care "Hristos" va domni pe pământ. Alti evanghelisti din Israel găsesc că interpretarea lor milenaristă despre "Mesia" este tocmai ceea ce trebuie pentru a-i pregăti pe evrei de venirea Lui.* Iar arhifun- damentalistul Carl McIntire se pregăteste să ridice o replică, în mărime naturală, a Templului din Ierusalim în Florida, având convingerea că soseste clipa în care evreii vor construi chiar "Templul în care Domnul Însusi se va întoarce asa cum a promis" (Christian Beacon, Nov. 11, 1971; Jan. 6,1972)

* De ex. Gordon Lindsay, Israel's Destiny and the Coming Deliverer - Destinul Israelului si apropiata venire a Eliberatorului, Christ for the Nations Publ. Co., Dallas, Texas, pp. 28-30

Astfel, iată că până si antiecumenistii se pregătesc să se alăture evreilor lipsiti de pocăinta în a întâmpina un fals Mesia, pe Antihrist, spre deosebire de rămăsita fidelă a evreilor care Îl va primi pe Hristos atunci când se va reîntoarce pe pământ proorocul Ilie, asa cum ne învată Biserica Ortodoxă.

Deci, pe crestinul ortodox adevărat, care cunoaste profetiile referitoare la vremurile din urmă, nu-l vor impresiona relatările cutărui pastor protestant zis "harismatic", care îi spune: "ce extraordinar se manifestă Isus când ne deschidem inimile către EL. Nu e de mirare că acum oameni de toate credintele se pot ruga împreună".**

Pe el nu-l va impresiona catolicul penticostal, care spune că în prezent membrii tuturor confesiunilor "încep să privească peste gardurile care îi despart pe unii de ceilalti pentru a recunoaste pe fiecare fată chipul lui Iisus - Hristos".***

** Harold Bredesen, în Logos Journal, Jan, 1972, p.24

*** Kevin Ranaghan in Logos Journal, Nov, 1971, p.21

Dar care este "Hristosul", pentru care se alcătuiesc în întreaga lume aceste programe intensive de pregătire psihologică si chiar fizică? Este Acesta oare adevăratul nostru Dumnezeu si Mântuitor, Iisus Hristos, Care a întemeiat Biserica pentru mântuirea oamenilor? Nu cumva este el mai curând falsul Hristos care va veni în numele său (Ioan 5,43) si-i va reuni sub mâna sa pe toti acei care resping sau pervertesc învătătura Bisericii Celei Una, adică Biserica Ortodoxă?

Mântuitorul Însusi ne-a avertizat: Atunci, de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo! Să nu-1 credeti. Căci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putintă, si pe cei alesi. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, de vă vor zice vouă: iată este în pustie, să nu iesiti; iată este în cămări, să nu credeti. Căci precum fulgerul iese de la răsărit si se arată pănă la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului (Matei 24, 23-27).

Cea de-a doua venire a lui Hristos va fi cu neputintă de confundat. Ea se va întâmpla deodată. Va veni din cer - Bărbati galileieni, de ce stati privind la cer? Acest Iisus Care S-a înăltat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-ati văzut mergând la cer (Fapte 1, 11) - si va hotărî sfârsitul acestei lumi. Nu poate exista nici un fel de."pregătire" pentru Hristos, în afară de aceea pe care si-o lucrează fiecare crestin ortodox prin căintă pentru păcatele lui, curătire, priveghere, si rugăciune. Cei care se "pregătesc" altfel pentru acest sfârsit, care spun că el este undeva "aici" - mai ales "aici" în Templul din Ierusalim - sau care predică pe "Isus vine curând", fără să mentioneze marile înselăciuni care preced venirea Sa, sunt vădit profetii ale lui Antihrist, falsul Hristos, care trebuie să vină mai întâi spre a ispiti lumea, inclusiv pe toti "crestinii" care nu sunt sau care nu devin cu adevărat ortodocsi.

Nu există nici un fel de "mileniu" viitor. Pentru cei vrednici să-l primească, "mileniul" apocaliptic (Apoc. 20,6) este chiar acum; este viata plină de har din Biserica Ortodoxă, de-a lungul acestei "mii de ani", ce desparte prima venire a lui Hristos, adică de la întrupare până la venirea lui Antihrist. Aceasta este învătătura ortodoxă a sfintilor Vasile cel Mare, Grigore Teologul, Andrei al Cezareii, si a altor Sfinti Părinti*.

Faptul că protestantii âsteaptă venirea "mileniului" cândva în viitor, nu face alceva decât să întărească mărturisirea lor că în prezent ei nu îl trăiesc, i anume că ei se află în afara lui, adică în afara Biserici lui Hristos, al Cărui har dumnezeiesc nu l-au gustat.

* Vezi Arhiepiscopul Averky, Guide to the Study of the New Testament - Îndreptar pentru studiul Noului Testament - Partea a II-a (ruseste), Jordanville, NY., 1956, pp.434-438



D. Trebuie ca Ortodoxia să se alăture apostaziei?

Nici unul dintre cei care au studiat serios "miscarea harismatică" prin lucrările reprezentantilor ei de frunte, din majoritatea cărora am citat în cuprinsul acestei cărti, nu se mai poate îndoi de faptul că această "renastere" - în măsura în care poate fi numită "crestină" -, este în întregime protestantă prin originea, inspiratia, intentia, practica, "teologia" si scopul său. Nu avem de-a face decât cu o formă de "revivalism" protestant, fenomen ce retine doar câte o bucătică din ceea ce este în mod autentic crestin, dar substituie esenta Crestinismului cu o isterie emotională "religioasă", ale cărei victime cad în iluzia fatală că "s-au mântuit".

Dacă "renasterea harismatică" diferă de revivalismul protestant, atunci diferenta constă din aceea că prima îsi adaugă dimensiunea fenomenului cripto-spiritist, care îi conferă o notă obiectivă de spectaculos, pe care practica subiectivă revivalistă protestantă nu o posedă.

Nu negăm că o desteptare ortodoxă este foarte de dorit în zilele noastre, când multi crestini ortodocsi au pierdut duhul adevăratului crestinism, iar trăirea arzătoare si autentic crestină se vede într-adevăr mult prea rar. Viata în societatea contemporană a devenit prea confortabilă; viata lumească, mult prea atractivă. Pentru prea multi, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizatie bisericească si de îndeplinire "corectă" a unui ritualism exterior.

Este într-adevăr nevoie de o desteptare spirituală a Ortodoxiei. Dar ea nu poate apărea din rândurile "ortodocsilor harismatici". Acestia, în acord cu activistii "harismatici" din rândurile protestantilor sau romano-catolicilor, se găsesc în armonie deplină cu spiritul vremii. Ei nu se adapă de la izvoarele vii ale spiritualitătii patristice ortodoxe, ci preferă tehnicile revivaliste protestante la modă si se identifică cu cel mai important curent al "crestinismului" apostat si sincretist de astăzi de factură ecumenică.

"Desteptări" ortodoxe autentice au existat si în trecut. Ne gândim la Sfântul Cosma din Aitolia, care, în Grecia secolului XVIII, mergea din sat în sat, îndemnându-i pe oameni să se întoarcă la adevărata trăire crestină a părintilor lor; sau la Sfântul Ioan de Kronstadt din propriul nostru secol, care ducea lumina lui Hristos în mijlocul orăsenilor din St. Petersburg.

Avem apoi multimea duhovnicilor monahi ortodocsi, care, prin viata lor autentic "plină de duh", au lăsat generatiilor de monahi si de mireni din urma lor adevărata învătătură crestină a vietii. Ne gândim la Sfântul Simeon Noul Teolog din secolul X sau la Sfântul Serafim de Sarov din secolul XIX, din Rusia. Sfântul Simeon este răstălmăcit de "harismaticii" ortodocsi, care nu par să-si dea seama că Duhul de care vorbea Sfântul este cu totul diferit de al lor. Sfântul Serafim este fără exceptie citat prin pasaje rupte din context, cu scopul de a minimaliza accentul pe care el îl pune pe necesitatea apartinerii de Biserica Ortodoxă, pentru a putea avea cu adevărat o viată dubovnicească.

In "convorbirea" Sfântului Serafim de Sarov cu mireanul Motovilov despre "dobândirea Duhului Sfânt", acest Sfânt ne spune: "Harul Duhului Sfânt, care ne este dăruit tuturor celor credinciosi prin taina Sfântului Botez, este pecetluit cu taina Mirungerii pe părtile principale ale trupului omenesc, asa cum a rânduit Sfânta Biserică păstrătoarea din veac a acestui har". Si iarăsi: "Domnul îi ascultă la fel si pe monah si pe mirean, cu conditia ca amândoi să fie ortodocsi".

Ca miscare opusă adevăratei spiritualităti crestin-ortodoxe, "renasterea harismatică" nu este decât partea expperien ială a modei "ecumenice" dominante - a acestui ecumenism care schimonoseste Crestinismul si îl trădează pe Hristos si Biserica Lui. Niciodată un "ortodox. harismatic" nu va obiecta la apropiata "unire" dintre chiar acei protestanti si romano-catolici cu care, asa cum intonează si cântecul "harismatic" interconfesional, ei se află deja "uniti în spirit, uniti în Domnul" si care le conduc si le inspiră experienta "harismatică".

Trebuie atunci să se stie că "duhul" care inspiră "renasterea harismatică" este duhul lui Antihrist, sau mai precis, al acelor "duhuri demonice" ale vremurilor din urmă, si că "minunile" lor pregătesc lumea pentru falsul Mesia.

E. "Copii, este ceasul de pe urmă"

(I Ioan 2,18)

Dumnezeu a păstrat în lume, ca si în zilele proorocului Ilie, sapte mii de bărbati care nu si-au plecat genunchiul înaintea lui Baal (Rom. 11,4), adică un număr necunoscut de adevărati crestini ortodocsi, care nu sunt morti din punct de vedere duhovnicesc. Ei nu se lasă purtati de curentul general de apostazie si nici de falsele "desteptări", ci îsi continuă drumul ancorati în credinta sfântă si mântuitoare a Bisericii Ortodoxe, transmise lor de Sfintii Apostoli printr-un sir neîntrerupt de Sfinti Părinti, observând cu atentie semnele timpului si călătorind pe poteca strâmtă a mântuirii.

Dar în afara Ortodoxiei celei adevărate, întunericul creste cu repeziciune. Judecând după ultimele stiri "religioase", este posibil ca "renasterea harismatică" să nu fie decât începutul timid al unei adevărate "ere a minunilor". Multi protestanti care si-au dat seama de frauda "renasterii harismatice" acceptă acum ca "adevărată" spectaculoasa "renastere" din Indonezia unde, ni se spune, au loc în realitate "chiar minunile care se relatează în faptele Apostolilor".

Acolo, în doar trei ani, 200.000 de păgâni s-au convertit la protestantism în conditii constant miraculoase: Nimeni nu întreprinde nimic fără o obedientă absolută fată de "vocile" si "îngerii" care apar în mod constant si citează din Scriptură, mentionând si numărul versetului; apa se transformă în vin de fiecare dată când slujba protestantă prevede împărtăsire; forme de mâini apar din senin pentru a distribui hrana miraculoasă celor flămânzi; o întreagă ceată de draci este văzută părăsind un sat păgânesc pentru că "unul mai puternic"; ("Isus") a venit să le ia locul. "Crestinii" practică o "numărătoare inversă" pentru păcătosul care nu vrea să se pocăiască, iar când ajung la "zero" respectivul moare; copiii sunt învătati cântece si imne protestante de către voci care se aud din senin (si care repetă cântecele de câte douăzeci de ori, asa încât copiii să le tină minte); "banda magnetică a lui Dumnezeu" înregistrează cântecul unui cor de copii si îl redă apoi din aer în urechile acelorasi copii uluiti ; foc se coboară din cer si arde icoane catolice ("Domnul" indonezian este foarte anti-catolic); au fost vindecati 30000 de oameni; "Hristos" apare din cer si "cade" peste grupuri de persoane pentru a le vindeca; indivizii sunt transportati miraculos din loc în loc si merg pe apă; evanghelistii sunt călăuziti de lumini noaptea si umbriti de nori ce călătoresc în urma lor ziua, iar mortii învie*.

* Vezi Kurt Koch, The Revival in Indonesia, Kregel Publications, 1970, si Mel Tari, Like a Mighty Wind. Creation House, Carol Stream, III,1971

Este interesant să aflăm că în anumite părti ale "revivalismului" indonezian, "vorbirea în limbi" lipseste aproape total si este chiar interzisă (desi este prezentă în multe locuri), mediumismul părând a fi înlocuit de interventia directă a spiritelor căzute. Se prea poate ca acest nou "revivalism", mai puternic decât penticostalismul, să fie o formă mai avansată a aceluiasi fenomen "spiritual" (asa cum penticostalismul însusi este o formă superioară de spiritism) si să vestească iminenta zilei de spaimă în care, asa cum proclamă si "vocile" si "îngerii" din Indonezia, "Domnul" vine curând - căci noi stim că Antihrist va dovedi lumii că este "Hristos" prin aceea că va face "minuni" ca cele povestite mai sus.

Într-o epocă de întuneric si înselăciune aproape universale, când pentru cei mai multi "crestini" Hristos a devenit tocmai ceea ce învătătura ortodoxă denumeste Antihrist, Biserica Ortodoxă a lui Hristos este singura care păstrează si comunică harul lui Dumnezeu. Aceasta este comoara fără de pret a cărei existentă chiar lumea asa-zisă crestină nici măcar nu o bănuieste. Căci lumea "crestină" dă mâna cu fortele întunericului pentru a-i însela pe credinciosii Bisericii lui Hristos, care sunt destul de orbi încât să creadă că "numele lui Iisus" îi va salva chiar din mijlocul apostaziei si blasfemiilor în care trăiesc si pe care le acceptă, nepăsători la înfricosatul avertisment al Domnului: Multi Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit si nu în numele Tău am scos demoni si nu în numele Tău minuni multe am făcut? Si atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtati-vă de la Mine cei ce lucrati fărădelegea (Matei 7,22-23).

Sfântul Apostol Pavel continuă si el acelasi avertisment despre venirea lui Antihrist cu această poruncă: Deci dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învătat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2,15). Sunt unii care vă tulbură si voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema! Precum v-am spus mai înainte, si acum vă spun iarăsi: Dacă vă propovăduieste cineva altceva decât ati primit să fie anatema! (Gal.1,7-9)

Răspunsul ortodox la fiecare nou "revivalism" si chiar la "revivalismul" final si teribil al lui Antihrist este această Evanghelie a lui Hristos, pe care singură Biserica Ortodoxă a păstrat-o neschimbată, prin Sfânta Traditie a Sfintilor Părinti în linie neîntreruptă de la Hristos si Apostolii Săi si prin darul Duhului Sfânt. Pe acesta singură Biserica Ortodoxă îl împărtăseste si numai celor credinciosi, care sunt pecetluiti cu Sfânta Taină a Mirungerii si care au păstrat neîntinată această adevărată pecete a darului Duhului Sfânt. Amin.


sursa: sfaturi ortodoxe