EREZIILE APUSULUI (I)

EREZIILE APUSULUI

Despre scrierile şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi asupra Catolicismului
de Ieromonah Visarion Moldoveanu

ASUPRA CATOLICILOR

Sfântul Simeon al Tesalonicului

După al şaptelea Sobor A-Toată-Lumea, alt sobor nu s-a mai făcut decât cel care se numeşte al optulea [cel ţinut timpul Sfântului Grigorie Palama, n.n.], pe care catolicii îl ţin minte. Acest sobor a dat anateme pentru cei ce au îndrăznit a zice că dumnezeiescul
Duh purcede şi de la Fiul şi a aşezat a se păzi neschimbate toate ale Sfântului Simbol. Nu ştiu cum catolicii n-au băgat de seamă aceasta, şi se pare însă că din trufie şi din înălţarea lor
au păţit cele care şi pe îngerii cei dintâi i-au surpat şi a fost pricinuitoare căderii şi morţii începătoriilor neamului nostru [Adam şi Eva, n.n.]. Deci aceasta a fost pricina marii căderi a
bisericii catolicilor, cea dintâi următoare a Simbolului şi învăţăturii Apostolilor şi ale Părinţilor, şi ea era, fiindcă nu ascundem adevărul, întâia a tuturor.
Noi am vrut şi am dorit să o avem pe dânsa ca întâia, numai să fi păzit neatins semnul adevăratei credinţe. Catolicii însă, înălţându-se cu mintea mai mult decât toţi, necugetând la cele zise: „Cel ce vrea să fie întâi, să fie cel din urmă dintre toţi”4 şi „Tot cel ce se va înălţa pe sine se va smeri”5. Cu rea cădere au căzut şi zac (vai, vai) pururea din trufie, boala netămăduită şi rea a celor care nu vor să se tămăduiască cu pocăinţa, nici nu vor ca plecându-se să se supună
Dumnezeiescului Simbol alcătuit de Părinţi prin Dumnezeiescul Duh, ci mai mult vor să ne tragă şi pe noi în acea singură nebunie a lor, lăudându-se cu stăpânirea marelui
Petru, însă cu împotrivire umblă în pocăinţa lui Petru. Căci Petru cu pocăinţă, cu lacrimi şi cu cea de trei ori mărturisire a dragostei întru Hristos, nu numai că s-a împreunat iarăşi cu cei dintâi Apostoli, dar încă s-a pus înaintea lor şi s-a hirotonisit păstor turmei lui Hristos. Catolicii însă lăudându-se a avea de căpetenie pe Petru şi înălţându-se mai presus de ceilalţi, se fac, pe dânşii şi pe alţii, solitori părăsirii dogmelor celor drepte şi altor căderi. Drept aceea,
dezbinând mădularele lui Hristos, s-au făcut mai mult decât toţi câţi s-au pornit oarecând asupra ei, pricinuitori de vătămare, şi într-atâţia ani au dat mii de pricini de sminteală
tuturor fraţilor celor răscumpăraţi cu dumnezeiescul sânge al lui Hristos […]
*
Arhiereul: Cel dintâi adaos este greşeala ce-au făcut [latinii] la Sfântul Simbol al credinţei pentru care Părinţii au întărit ca nimic să nu se adauge nici să se scoată. Şi pe lângă
acestea multe altele, depărtându-se de obiceiul cel vechi al Bisericii au născocit de la dânşii, şi cu un cuvânt mai toate ale Bisericii, căci latinii aduc la jertfire şi azimă întocmai cu
obiceiul iudeilor, dezleagă posturile cele date de Apostoli şi de Părinţi, adică miercurea, vinerea, cele două zile dintâi ale Sfintelor Păresimi, şi celelalte posturi date, care dezlegare e cu
totul împotriva obiceiului creştinilor şi datelor Sfinţilor noştri Părinţi. Pentru aceste posturi şi canonul cel Apostolesc porunceşte şi toată ceata Sfinţilor au învăţat şi au păzit. Ei
postesc în toate sâmbetele, ceea ce este afară din canonul cel Apostolesc şi peste aşezământul Părinţilor, căci numai într-o sâmbătă zic ei că se cuvine a posti, iar nu într-alta, fiindcă
sâmbăta e mulţumirea Facerii, precum duminica e a Învierii, şi închipuire fiind cu adevărat înaintea Învierii, pentru că Mântuitorul cu dumnezeiescul suflet mergând în iad a dăruit
slobozirea şi Învierea de care încredinţată fiind Biserica, în fiecare sâmbătă face cele ce sunt pentru cei ce au adormit întru credinţă. Şi nunţile lor le fac iarăşi fără de lege.
Şi liturghia o fac aceşti catolici cu totul schimbată şi afară din rânduială; întâi că o fac cu azimă ca şi evreii care aduceau şi prăznuiau cu azimi, pe când nouă toate ni s-au înnoit. Nouă ni s-au
dat a aduce pâine desăvârşită, de vreme ce şi pâinea vieţii Cuvântul lui Dumnezeu desăvârşit S-a dat nouă, unindu-se frământăturii noastre, fiind Dumnezeu desăvârşit şi făcându-Se om desăvârşit, pentru aceea Mântuitorul a asemănat împărăţia şi socotinţa întrupării cu aluatul zicând: „Asemenea este împărăţia cerurilor aluatului”, şi celelalte. Apoi nici dimpreună nu slujesc liturghia catolicii, nici dintr-acelaşi pahar şi aceeaşi pâine cuminică pe mirean,
precum face Biserica noastră, ci cu alt obicei. Nici Botezul nu-l fac în trei afundături, ci prin turnare şi fără de mir, nici cuminecare nu dau pruncilor celor botezaţi, nici la alţii până ce nu ajung înaintaţi în vârstă; şi cei mai mulţi copii ai lor sunt nemiruiţi, şi mare partedin ei murind, rămân neîmpărtăşiţi cu Sfintele Taine, pentru că nu pot vorbi. Nici nu fac hirotonia episcopilor lor la jertfelnic prin punerea mâinilor, după vechea rânduială de mai întâi a lui Hristos Dumnezeului nostru şi Apostolilor Lui, care ridicându-Şi mâinile i-ablagoslovit pe ei şi Duhul cel Sfânt pe capetele Apostolilor a şezut; şi prin punerea mâinilor arhiereului Lui (zice Pavel) iar nu prin mir şi prin ungere.

Şi lui Timotei zice: „Nu fi neîngrijit de darul care ţi s-a dat ţie prin punerea mâinilor mele”6. Cei şapte diaconi şi Varnava, şi însuşi Pavel şi toţi punere de mâini au primit.
Chiar vorba hirotonie însemnează punere de mâini. La ei hirotonia nu se face de mai mulţi episcopi, nici prin punerea Evangheliei deschisă, precum învaţă marele Dionisie, ci un singur episcop dintr-înşii de multe ori hirotoniseşte episcopi, şi cu ungere de mir, afară din rânduiala Apostolilor mai ales după legea veche. Însuşi de s-ar afla faţă de mai mulţi episcopi ei nu slujesc împreună cu cel mai mare, căci nu poate şi de aceea ei nu slujesc împreună nici hirotonisesc împreună pe cel ce se hirotoniseşte, nici nu e cu putinţă să slujească împreună unii cu alţii, căci nu le e cu putinţă a frânge azima cea sfinţită şi a da mulţimii precum a dat-o Mântuitorul sfinţind, frângând şi dând ucenicilor… Astfel toate le-au făcut mai izvodite şi afară din rânduiala Mântuitorului nostru, a Apostolilor şi a ucenicilor Sfinţilor Părinţi.

Chipul călugărilor unul fiind, aceştia în multe părţi le-au împărţit şi multe feluri de chipuri călugăreşti au făcut, pe care nimeni din Părinţi n-au aşezat, căci toţi zic că chipul călugăresc numai unul este ca şi Botezul, pentru care şi dumnezeiescul Dionisie învaţă, şi deşi numim noi chipul cel mare şi chipul cel mic, cu aceasta nu zicem că sunt două, ci unul şi acelaşi, cel mare şi desăvârşit, iar acela pe care îi numesc mic, nu e altul decât arvuna celui mare, începătura aceluia şi înainte închipuire, şi pentru neputinţă mai pe urmă s-a socotit de unii din Părinţi ca o arvună ce se dă celui mai mare, şi mai pe urmă după vreme sfârşindu-se în acel dat unic chip al călugăriei.
Aceştia ca şi Origen aducând un purgatoriu (curăţitor) dogmaticesc a fi sfârşit muncilor mai înainte de munca aceea întru care se zic a intra cei ce au făcut păcate, spre a-şi plăti
judecata lor până la ziua de apoi, care nici unul din Sfinţi Părinţi n-au rânduit aceasta. Aceasta este împotrivitoare şi cuvintelor Domnului, care a zis a fi muncă veşnică şi viaţă veşnică, schimbă şi cuvintele dumnezeiescului Pavel care a zis pentru Sfinţii cei ce s-au săvârşit în credinţă: „Însă a nu lua pentru noi făgăduinţa, pentru ca nu fără noi (zice) să ia săvârşirea de vreme ce şi atunci va fi cea desăvârşit înviind noi, luându-şi fiecare trupul cu care a făcut bunătăţile ori păcatele după faptele lui”7.
Aceasta este credinţa tuturor sfinţilor şi nici unul dintrînşii nu învaţă a fi vreo muncă mai înainte fără numai a fi în durere şi în locuri fără mângâiere sufletele cele păcătoase ca într-o temniţă aşteptând muncile şi ale drepţilor în locuri de lumină şi de odihnă aşteptând fericita îndulcire, împreună cu trupurile. Domnul însă a zis: muncă veşnică precum şi împărăţie veşnică. Iar care va zice pentru bogatul, aceasta o zice pârga durerii muncilor celor veşnice, pentru sufletele cele ce au ieşit fără pocăinţă a căreia muncă începea arzând cu a sa cunoştinţă, iar nu numindu-se desăvârşit sau curăţindu-se mai înainte.

Că încă nu era hotărârea, adică şi vor merge aceştia în munca cea veşnică, iar drepţii în viaţă veşnică, ci la aceasta mai vârtos întru care s-a cuvenit a se acoperi, ei se înalţă iar nu se sfarâmă cu inima nicicum, fiind ţinuţi cu nedurere pentru care şi nouă ni se cade a lua aminte de împărtăşirea cu dânşii, iar mai vârtos şi mai ales de despărţirea cea mare la credinţă, pentru care şi mai multe sminteli s-au făcut Bisericii precum am zis şi mai înainte.
Clericul: Părinte! Cum aceştia pe dânşii mărindu-se se laudă zicând, cum că papa al lor este întâiul celorlalţi şi că numai el este întâiul şi toate cele de la dânsul trebuiesc a fi
primite ca şi de la însuşi prea învăţatul Petru; şi cum că sobornicească este numai biserica lor, ca ceea ce este întâia celorlalte, şi pentru aceia numai pe ei singuri se numesc soborniceşti, iar nu pe alţii precum şi cu alte asemenea se
laudă?
Arhiereul: A se lăuda, a se făli şi a se înălţa, este precum s-a zis patima trufiei, drept aceea, pentru aceasta mai cu seamă aceştia smeriţi şi sfărmaţi sunt cu viaţă şi cu credinţă, căci Domnul stă împotriva trufaşilor, precum zice David. Însă,
întru ceea ce însuţi întrebi, mulţi dintr-ai noştri şi buni şi făcători de bunătăţi şi înalţi cu cuvintele şi îngereşti cu mintea, dintre care este şi fericitul Nil al Salunului, adevărat şi drept au învăţat; şi mai înainte de dânsul marele între arhierei şi făcătorul de minuni Grigorie, care a ruşinat şi stricat înşelăciunea păgânului Varlaam şi a lui Achindin, şi împreună cu dânsul şi alţi mulţi din cei aleşi de Dumnezeu au scris dumnezeieşte după cum se cade pentru izvodirile aduse de catolici în dogme şi în Preasfântul Simbol despre care cu trufie grăiesc […]
Ca să dăm însă aici şi puţină ştiinţă, cât ne este cu putinţă, din zilele sfinţilor, latinii zic că Papa de la Roma este cel dintâi (aceasta nu e de mare însemnătate, nici nu aduce mare vătămare Bisericii), numai arată-l pe dânsul că este în credinţa lui Petru şi fie cel dintâi vârf şi cap tuturor şi arhiereu şi mai mare, căci aceasta este scris pentru patriarhii Romei cei după vremi şi scaunul acesta este Apostolesc. Arhiereul care stă pe scaunul acesta ţinând dreapta slăvitoare credinţă, se numeşte Diodoh lui Petru, şi nimeni din cei ce cred şi grăiesc drept, la aceasta nu vor grăi împotrivă. Al Doilea Sobor care a dat întocmai cinstea Ţarigrădeanului, zice curat, că al Romei să fie cel dintâi, iar alŢarigradului, întocmai ca al Romei putând fi, să fie însă al doilea, şi Soborul al Patrulea al celor 630 a aşezat acelaşi Canon pentru cinstea Romanului şiŢarigrădeanului. Pe însuşi Leon (care a scris cartea Soborului)
Părinţii Soborului îl numesc Apostolesc şi că cuvintele lui să fie primite ca ale lui Petru, şi cartea lui o au numit chipul dreptei slăvitoare credinţe. Asemenea şi al şaselea şi al
şaptelea, şi celelalte soboare numesc Apostolesc scaunul acesta şi noi nu stricăm hotărârile Părinţilor.
Să fie dar papa al dreptei slăvitoare credinţe lui Silvestru, lui Agaton, lui Leon, lui Livesie, lui Martin, lui Grigorie Diodohul, care sunt ai Romei, şi atunci îl vom numi pe dânsul Apostolesc şi întâiul altor arhierei şi ne vom pleca lui nu numai ca înaintea lui Petru, dar chiar ca înaintea Mântuitorului. Iar de nu este cu credinţa următor Sfinţilor
acelora, nici scaunului nu este Diodoh, şi nu numai că nu este Apostolesc, întâiul Părinte, dar dimpotrivă este pierzător şi luptător Apostolilor.
Drept aceea-mi şi aduc aminte, frate, cum că în Constantinopol fiind, către oarecine din partea latinilor care venise a mă întreba, am zis către Dumnezeu care mi-a dat a
zice de la ai lui Sfinţi pentru Dânsul şi pentru dumnezeieştile lui dogme. Cea din urmă întrebare a aceluia era: „Voi vă împărtăşiţi cu arhiereii răsăritului ce se numesc Patriarhi, îi pomeniţi în biserici, ei fiind barbari şi neştiind ce este creştinătatea,
iar pe Papa care este foarte învăţat şi pe cuvântătorii lui nu-i primiţi.” Către acesta am zis: „Noi nu ne lepădăm de Papa nicidecum, şi nici suntem lui neîmpărtăşiţi. Ci mai vârtos una suntem cu dânsul, precum şi cu Hristos, şi Părinte şi Păstor îl credem pe dânsul.” Dar latinul mirându-se întrebă în ce chip e aceasta, de vreme ce pe Papa al lornu numai neîmpărtăşit îl avem ci şi eretic îl numim. Dar eu am răspuns lui: noi cu Papa Petru, Lin, Clement, Ştefan, Ipolit, Silvestru, Inochentie, Leon, Agapiton, Martin, Agaton, şi cu cei asemenea acestora Papi şi Patriarhi, împărtăşire nedespărţită şi unire întru Hristos avem, şi nici un cuvânt nu ne va despărţi pe noi de aceştia, şi dovedit este aceasta căci, îi serbăm pe aceştia toţi. Dascălii şi părinţii îi respectă şi le face sfintele lor pomeniri, şi Patriarhii şi Arhiereii cheamă pe aceştia de vreme ce Simbolul Credinţei acelora noi nestricat îl ţinem, şi precum s-au botezat ei ne-am botezat, precum s-au hirotonit şi precum şi-au dat lui Hristos sufletele prin Simbol ne dăm şi noi. Deci, oricare va fi asemenea acestora cu Simbolul credinţei, cu viaţa şi cu obiceiurile dreptslăvitoarei credinţe, este împărtăşit nouă acest Părinte, şi ca pe însuşi Petru îl avem pe dânsul şi ale unirii totdeauna va fi nouă şi în vecii vecilor. De vreme ce şi până la o mie de ani a rămas dreapta slăvitoare credinţă a sfinţilor acelora şi pravoslavia la noi, arătat este cum că aşa ca şi noi aceia au mărturisit dumnezeiescul Simbol şi aceasta o mărturiseşte cu hotărâre fiecare Sobor, iar mai ales al şaselea şi al şaptelea Sobor a toată lumea. Iar de când s-au întâmplat schimbarea pentru dumnezeiescul Simbol, nu-l mai avem pe Papă adevărat nici Apostolesc, nici Părinte. De vreme ce nu mai găsim în cei ce se numesc acum Papi, credinţa Apostolului Petru după mărturisire, ci numai cea după lepădare, că precum Petru nu era Petru nici Apostol, nici cel dintâi, lepădându-se de Hristos, aşa nici cel ce se numeşte Papă nu va fi niciodată Papă, neavând credinţa lui Petru pe care el ca unul ce o iubea cu mărturisire de trei ori a întărit-o, de vreme ce de trei ori sa lepădat.

Cine poate zice că înţelege ceva mai înalt decât Duhul? Ai Duhului sunt Părinţii şi cele ce sunt în Sfintele Scripturi, şi cum că aceasta este adevărat însuşi zice: „Ispitiţi Scripturile, că întru dânsele veţi avea viaţă veşnică şi acestea sunt care mărturisesc
pentru Mine”8. Cine dar ar cuteza afară din Scripturi sau din Părinţi care au avut Duh Sfânt să izvodească o altă credinţă şi să strice cea arătată şi descoperită prin Duhul Sfânt Părinţilor ca şi lui Petru?
Au nu prin Duhul Sfânt Dumnezeieştii Părinţi cei ce s-au luptat pentru Duhul Sfânt, s-au făcut prin împreună mărturisirea Duhului? Eu zic şi propovăduiesc prin Duh, iar cel nu zice aşa, străin este Duhului Sfânt.
Iar nu ca aceia care, sub cuvânt că nu ştiu pruncii cui se împărtăşesc, opresc pruncii de a se cumineca. Vai ce lucru dobitocesc şi fără de cale! Dar pentru ce-i mai şi botează? Sau
pentru ce-i unge cu Mir? Cu toate că mai cu seamă catolicii, precum am înţeles, nici nu-i mai ung la botez şi toate ale lor sunt împotriva Soborniceştii Biserici. Iar, precum cel ce crede drept cu credinţă aduce pruncul la Dumnezeu, şi pruncul cel botezat face mărturisirea prin naş credincios, şi se naşte de a doua oară întru Împărăţia cerului, şi se unge cu Mir şi se desăvârşeşte, şi murind este al Împărăţiei lui Dumnezeu, tot astfel, prin credincios, să se aducă pruncul şi la Cuminecătură, căci aceasta este viaţa cea veşnică. Şi precum cel ce nu se naşte a doua oară prin apă şi prin Duh, nu va intra întru Împărăţia cerului, aşa şi cel ce nu va mânca Trupul Fiului Omului (precum a zis Însuşi Domnul) şi nu va bea Sângele Lui, nu va avea viaţă veşnică.

Acestea am zis vouă iubiţilor pe scurt pentru Sfântul Botez, şi primiţi după putinţă, iar cuvinte mai înalte pentru cele Dumnezeieşti veţi auzi de la cei mai învăţaţi.

sursa: mirem.ro