CA UN PREAMBUL LA CONFERINTA: FRICA, CU DL PROF UNIV IOAN VLADUCA....

Curaj-Frica

ˇ Frica este o insusire copilareasca pe care o manifesta sufletul imbatranit intru slava desarta. Frica este lipsa credintei aratata in asteptare plina de spaima a unor lucruri neprevazute. Este o presimtire a unei primejdii inchipuite, o cutremurare a inimii care se inspaimanta si se imputineaza pentru unele nenorociri indoielnice. Teama este lipsirea de orice certitudine chiar si in lucrurile cele mai sigure. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Sufletul mandru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme si fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Cei ce plang si nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar cei predispusi la frica, chiar si dintr-un lucru mic se inspaimanta si de multe ori isi ies si din minti. (Sunt cei ce nu-si mai cruta trupul si asteapta cu hotarare orice li s-ar intampla, cautand ei de bunavoie suferinta.)

ˇ Omul fricos sufera de doua boli: de putinatatea credintei si de iubirea de trup. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Cand cineva cade din masura chibzuielii, devine atat fricos cat si indraznet, caci sufletul sau este slabit. Omul cand pierde echilibrul interior nu se mai cunoaste pe sine si cade astfel in extreme. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Precum mormolocii ii infricoseaza pe prunci, asa si umbrele pe cei mandri. Nu este cu putinta ca cel ce se teme de Dumnezeu sa aiba frica, daca va zice ca afara de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu da curaj de a birui orice frica lasa de ceva de pe pamant. Omul care crede stie ca Dumnezeu il va apara, sau ca daca va pierde in cele pamantesti, chiar viata sa, o va avea pe aceasta plina de toate bunatatile in cer. Cel ce are frica de cele pamantesti si nu se bizuie decat pe sine, se teme in chip real totdeauna de ele. Nici eu-l propriu, nici cele ale lumii nu-l asigura impotriva necazurilor si nenorocirilor. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Precum apa stramtorata tasneste spre inaltime, asa de multe ori si sufletul stramtorat de primejdii urca spre Dumnezeu prin pocainta si se mantuieste. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ De la Hristos incoace nu mai poate spune nimeni: ”Doamne, om nu am” caci toti il avem pe Hristos, dar Hristos lucreaza prin cei ce cred in El. (Scara - Sfantul Ioan Scararul)

ˇ Ce sa fac parinte ca mi-e frica? - Locuitorii cetatii se tem de barbari pana ce nu au ajutorul imparatului, dar cand afla ca a sosit in cetate generalul, nu se mai tem stiind ca acum are cine sa-i apere. Chiar de vor auzi ca se apropie barbarii, nu se ingrijoreaza avand pe cel ce se lupta pentru ei. Deci si noi, daca credem in Dumnezeu, nu ne vom mai teme de draci caci ne va trimite ajutorul Lui. (Sfintii Varsanufie si Ioan)

ˇ Un frate se infricosa tare de talhari si a destainuit Batranului frica sa. - Dumnezeu nu paraseste pe nimeni caci a zis: ”Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi” (Evrei 13,15), dar ne preda necredintei noastre. Sunt oare mai multi talhari care navalesc decat carele si puterile lui Faraon? Si stim cu totii ca printr-un cuvant si la un semn al Domnului au fost deodata inecate toate. Nu-ti aduci aminte cum i-a orbit pe cei ce veneau asupra lui Elisei? (IV Imparati 6,18) Cel ce stie sa izbaveasca de ispite pe credinciosi, Acela le-a facut si le face si acum pe toate. Cum vom uita oare Scriptura care zice: ”Domnul te va pazi pe tine de tot raul, pazi-va Domnul sufletul tau”. Si cum vom da uitarii cuvantul: ”Voua si perii capului va sunt numarati”, ori: ”Nici o vrabie nu va cadea in plasa fara stirea Tatalui vostru, nu e cu mult mai de pret omul decat o vrabie?” O, frica - fiica a necredintei, pana unde m-ai coborat! Aceasta-i inspaimantatoare: orbeste mintea, moleseste inima, imputineaza sufletul si-i desparte pe oameni de Dumnezeu. Este sora lipsei de nadejde si-i mana pe oameni de la frica de Dumnezeu in tara pierzaniei. Frate, sa fugim de ea si sa-l desteptam pe Hristos din somn zicand: ”Stapane, mantuieste-ne ca pierim!” si El sculandu-se, va certa navala vantului si o va potoli, iar noua ne va spune: ”Eu sunt, nu va temeti!” Sa parasim deci toiagul de trestie si sa luam toiagul crucii in care se sprijinesc cei ce schiopateaza, prin care se scoala mortii, intru care se lauda Apostolul, cu care am fost izbaviti de pradarea diavolului, noi insine asezandu-ne langa Cel ce S-a rastignit pentru noi, caci El ne pastoreste pe noi oile Sale si prin El sunt alungati lupii poftitori de sange. (Crucea este puterea noastra de a ne depasi, este puterea pregatita noua de Hristos. El a rabdat-o pentru a intari firea omeneasca din El impotriva crutarii egoiste si pentru a ne comunica aceasta putere si noua. Pomenirea ei legata de semnul ei il aduce pe Hristos Insusi in noi, pe Hristos care a intarit firea Sa omeneasca rabdand crucea si care, in urma acestei intariri a biruit moartea. Nu putea invia Dumnezeu o fire omeneasca molesita imbracand-o in viata larga netrecatoare care reprezinta o suprema tarie ca pe un obiect. Ea insasi trebuie sa vina in intampinarea invierii sale, ca actul acestei tarii spirituale prin rabdarea durerilor opuse egoismului. Crucea este dovada milei lui Hristos pentru noi, dar si mijlocul pe care ni l-a daruit pentru a ne intari si a creste spre taria vietii generoase nesupusa mortii, ingustarii egoiste. In cruce il avem pe Hristos cu puterea Lui atotiubitoare dar ca sa ne insusim si noi aceasta putere. Prin ea alungam diavolii care ne supun cand suntem fricosi din egoism, prin ea suntem paziti in pasunea intinsa a hranei nemuritoare adusa noua de Hristos. Diavolul vrea sa ne faca fricosi ca sa ne predam si sa devenim astfel robii lui. Hristos ne vrea puternici, liberi, frati ai Lui si ai tuturor, partasi la puterea generozitatii si la slava Lui. Dracii ne robesc pentru ca de fapt nici ei nu sunt liberi fiind robi slabi ai patimii mandriei lor, lucrand sub stapanirea ei. (Sfintii Varsanufie si Ioan)